2015 s-a dovedit un an plin de surprize geopolitice în care Rusia a fost principalul actor. 2016 va fi un an tumultos, crizele globale ale anului 2015, cele care au ținut prima pagină a ziarelor, le vom regăsi dar mult mai violente și cu repercursiuni imprevizibile. Vechea Ordine Mondială se schimbă rapid, capii Noii Ordini fiind Rusia, China și Iranul. Impredictibilitatea este cuvântul care va caracteriza situația geopolitică a lumii în 2016.
Care ar fi problemele geopolitice importante anul acesta?
În primul rând avem situația din Europa supusă unui flux migratoriu fără precedent și fără un lider de facto care să conducă Uniunea (Agela Merkel în scădere de popularitate, Francois Holland o lipsă de credibilitare în propria țară, David Cameron un lider pentru Marea Britanie), apoi valoarea Parteneriatul Transatlantic și Acordul Economic Transatlantic (TTIP) între SUA și Europa, acord care stagnează (se va derula a 12-a rundă de convorbiri) deși s-au făcut declarții fulminate despre încheierea acestuia în 2016, apoi situația din China și din spațiul est asiatic, ISIS și războiul din Orientul Mijlociu, clivajul dintre Arabia Saudită și Iran și nu în ultimul rând următoarea mutare geopolitică a Kremlinului.
Europa versus Europa
Pe bătrânul continent conflictul se va derula între o Europă permisivă, cu o zonă Schengen în funcțiune și o Europă cu granițe de sârmă ghimpată, atentate teroriste, refugiați și mișicări extremiste în creștere. Experții în antiterorism cred că cele două atentate din 2015 din Franța sunt doar o repetiție pentru atacuri teroriste ceva mai profesioniste și mai bine organizate, la scara mai mare, ce vor fi puse în practică în 2016. Gruparea Statul Islamic și amenințarea sa la adresa Europei vor fi înfrante, dar va dura cațiva ani. Problema acută este să înțelegem și să înfrângem ideologia care îi impinge pe musulmanii născuți în statele europene occidentale să comită atentate teroriste împotriva concetățenilor lor (sunt 700 de zone interzise-no go zone- în Franța unde comunitățile islamiste au impus Sharia). Ar putea dura o generație să facem asta. Politicienii nu vor stăpâni situația iar lucrurile vor degenera pentru că nu va exista un lider care să preia frânele Uniunii. Ieșirea Marii Britanii din UE este o altă chestiune fierbinte pe masa negocierilor de la Bruxelles. Moscova va căuta să decupleze Europa de SUA și să creeze breșe în cadrul UE între statele membre și Bruxelles dar și între capitalele care agreează relația cu Rusia și cele care se împotrivesc. De asemenea construcțiile militare ale Rusiei în Belarus și în Kaliningrad va evolua spre un baraj de mijloace de A2/AD (anti-acces și accesul interzis) în pregătirea închiderii, în caz de conflict, a zonei Suwalki dintre Kalinigrad și Belarus ceea ce ar duce la izolarea Țărilor Baltice. Cu rachetele dislocate în Kaliningrad, Rusia controlează întreg spațiul aerian polonez.
Europa alegerilor.
În Europa vor fi alegeri prezidențiale în Austria și Portugalia și parlamentare în Slovacia, Cehia, Lituania, Muntenegru, Macedonia și în Irlanda, precum și în Georgia. Un alt scrutin va fi este cel din Rusia, unde vor fi alegeri parlamentare pe 18 septembrie. Favorit, este însă de departe, partidul lui Vladimir Putin, Rusia Unită, care la alegerile din 2011 a obținut aproape jumatate din locurile din Parlament. Aflat pe un val de popularitate fară precedent, de aproximativ 90 la sută, președintele rus poate spera la un scor și mai bun la aceste alegeri. De la China, în Asia, la Rusia, în Europa și până la ISIS în Orientul Mijlociu asistăm la apariția unor conflicte care se derulează în zone cenușii, zone care nu sunt deschise unor competiții și care nu se supun globalizării, acolo democrațiile liberale nu sunt pregătite să acționeze iar preluarea puterii și desfășurarea războiul sunt elemente de bază ale viitorului. Descrise de profesori de studii militare drept hibide, de spectru larg, ne-liniare, de viitoare generație sau ambiguii actualele conflicte, în plină desfășurare, sunt un mix de acțiuni psihologice, mediatice, economice, cibernetice și de operațiuni militare lansate fără o declarație de război. În cazul Rusiei agresiunea din Ucraina continuă sub diferite forme de la cele armate la cele ale membrilor FSB-ului care continuă să coordoneze activitatea etnicilor ruși din estul țării, de la atacuri din media la atacurile cibernetice în sectorul energetic Să încercăm să parcurgem câteva din elementele care sunt importante în mozaicul geopoliticii globale și care vor afecta relațiile internaționale. Alianța transatlantică După 70 de ani Alianța transatlantică este mai slabă și mai puțin relevantă decât la oricare alt moment în istorie. SUA numai joacă rolul decisiv în soluționarea problemelor Europei cu excepția Pentagonului care are în planurile operaționale militare estul continentului de la Marea Baltică la Marea Neagră. Momentul actual este însă unul al alegerilor prezidențiale iar conform cutumei americane 2017 va fi un an dedicat de noul președinte (președintă) american problemelor interne, cele externe devenind colaterale[2]. Cine va fi nominalizat la președinția SUA din partea republicanilor este greu de anticipat, poate numai pentru democrați unde lupta se dă între Hillary Clinton și senatorul Bernie Sanders. La republicani pentru prima dată sondajele îl au pe primul loc pe doctorul Ben Carlson care l-a detronat pe Donald Trump. Atât timp cât SUA și Europa merg pe cărări diferite soluționarea conflictelor globale și mai ales a celui din Orientul Mijlociu vor fi greu de realizat. Prăpastia dintre Europa şi America are toate şansele să se consolideze pe măsură ce vechea gardă de lideri euroatlantişti din Partidul Democrat şi din Partidul Republican devin o specie pe cale de dispariţie și care este înlocuită de o generaţie care nu mai crede în romantismul Alianţei, neparticipând ca militari în a doua conflagrație mondială. În 1994 președintele american Bill Clinton aflat la Praga urca pe scena Reduta Jazz Club, în aplauzele lui Václav Havel şi ale lui Madeleine Albright, și câta la saxofon. Vremuri trecute și uitate! Câțiva ani mai târziu Hillary Clinton în calitatea sa de secretar de stat celebra începutul secolului Pacificului. În ultimii ani, Washingtonul a transmis în mod evident semnalul că, din punct de vedere geopolitic, America este din ce în ce mai puţin preocupată de Europa, dar simultan tot mai interesată de evoluţiile din Oceanul Indian şi Vestul Pacificului. Pentru anul de final de mandat președitele Barack Obama și-a prpous însă mai multe vizite externe. Patru călătorii importante au fost stabilite: summitul G7 din Japonia din iunie, summitul NATO în Polonia în luna iulie, summitul G20 din China în septembrie și summitul APEC din noiembrie în Peru. În luna aprilie, Obama va merge în Germania, liderul de la Washington profitând de cea de-a cincea vizită pentru a apăra Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP), potrivit unui comunicat al Casei Albe. Barack Obama se va întâlni cu cancelarul Angela Merkel, dar va participa lși a uriașul târg-expoziție de la Hanovra, o premieră pentru un președinte american. Totuși, potrivit lui Richard Haass, președintele Consiliului pentru Relații Externe: Călătoriile de la începutul mandatului dețin valoarea investiției în relații, când președintele s-ar putea afla în funcție pentru încă trei sau șapte ani. Călătoriile de la sfârșitul mandatului reprezintă o chestiune diferită. Acestea nu au nicio perspectivă de viitor. Organizația teroristă Statul Islamic ISIS este considerată cea mai puternică organizație teroristă din lume cu prozeliți din Nigeria până în Filipine. Răspunsul dat acestei organizații a fost inadecvat. Pentru 2016 problema va rămâne la fel iar ținele ISIS vor fi Franța, Rusia, Turcia, Arabia Saudită și SUA. Nu vor fi lăsate nici celelate state europene dar și statele cu minorități sunite neintegrate precum Liban și Irak. România apare, conform unor surse din servicii, încercuită pe harțile împărțite imigranților ce se îndreaptă spre Europa, de călăuzele din Grecia și Turcia. Este România următoarea țintă? Ridică Ungaria un gard la granița cu România? Știe Ungaria, de altfel bine informată, ceva ce România nu știe? Cele două coaliții, una condusă de SUA și celaltă condusă de Rusia vor continua atacurile aeriene dar pe ținte diferite. Primi pe ISIS, ceilalți pe dușmanii lui Assad[3]. Generalul Alexander Dvornikov a fost numit comandatul forțelor ruse, cel care ține balanța între forțele iraniene și Israel în Siria. Generalul, cu comandamentul în Damasc, are în subordine și forțele care acționează la Bagdad, stând în poziție 24 de ore din 7 zile. Este o poziție de autoritate militară dar și diplomatică de extremă importanță, saudiți precepându-l ca pe un inamic iar iranieni respingând o înțelegere cu israelieni realizată cu concursul Kremlinului. Turcia se pregătește de o invazie în Siria. Ankara vrea un coridor la graniță, până în zona de nord a orașului Aleppo. Pentru o astfel de operațiune a masat la graniță (orașul Jarabulus) vehicule care curăță câmpurile de mine instalate odată cu începerea ostilităților în 2011. Surse din serviciile de informații spun că SUA și Rusia s-au înțeles să-i lase pe turci să execute operațiunile militare pentru a crea o zonă buffer fără militanți ISIS la granița de nord a Siriei. Ankara nu va extinde zona până la Marea Mediterană ceea ce este pe placul Moscovei. Este un răspuns al armatei turce la recentele atentate ale ISIS din Ankara dar și o soluție de a preveni extinderea și consolidarea unui guvernorat al kurzilor în nordul Siriei. De asemenea Washingtonul încearcă să medieze o dezescaladare a conflictului dintre turci și ruși mai ales că vicepreședintele Joe Biden și asistentul Secretarului de stat pentru Afaceri Europene și Asiatice, Victoria Nuland, vor călători la Istambul pentru discuții cu oficialii turci, pe agendă fiind și reconcilierea turco-rusă. Ash Carter este la Paris și s-a întâlnit cu ministrul Apărării al Franței, Le Diran, și cu șeful contra-terorismului francez pentru a discuta planul de luptă împotriva ISIS (Franța dorește intensificarea acțiunilor militare împotriva ISIS) și apoi merge la Forumul de la Davos. Parisul și Washingtonul au constituit un grup de lucru denumit Lafayette Group care asigură schimbul de informații între cele două armate, informații referitoare la Statul Islamic. La Paris s-au întâlnit miniștrii apărării din Australia, Marea Britanie, Germania, Italia și Olanda care au avut ca temă de discuții resuscitarea campaniei militare împotriva Statului Islamic conform unei surse anonime din ministerul Apărării al Franței. Ministrul apărării Le Drian a ținut o discuție bilaterală la biroul privat din Saint Dominique iar după amiaza discuția a continuat la Centru de Comandă din Ministerul Apărări. Cei șapte miniștrii sau întâlnit la un prânz de lucru unde au discutat opțiunile politice pe care le au pentru o campanie militară împotriva ISIS. Cele 7 țări sunt cele care contribuie cu cea mai mare capacitate de lovire aeriană și cu instructori pentru luptătorii locali dintre cele 60 de națiuni participante în coaliție. Arabia Saudită versus Iran Regatul Arabiei Saudite este în fața unui risc mare de instabilitate anul acesta, odată cu acțiunile militare pe care le defășoară de-a lungul și de-a latul Orientului Mijlociu. Nici atmosfera din sânul familiei regale nu este tocmai uitară (un lucru imposibil de întâmplat înainte de 2015) și asta din cauza modului în care trebuie răspuns inamicului numărul unu Iranul. Acum Iranul răspunde cu ostilitate deschisă față de Riad mai ales după executarea clericului șiit. Răspunsul se va derula prin proxi în Irak, Siria sau în Yemen sau poate în altă parte a globului. Există și o rază de speranță în stingerea acestui conflict. Adjunctul ministrului de Externe iranian Abbas Araghchi a plecat din Teheran pentru o întâlnire extraordinară la Jeddah a Organizației de Cooperare Islamică (OIC) conform unei știri transmise de BBC. Liderul, Ayatollah Ali Khamenei, a condamnat atacul asupra ambasadei Arabiei Saudite de la Teheran, conform unei știri publicate pe site-ul personal. Se pare că Teheranul încercă o aplanare a conflictului cu Riadul. Să vedem ce iese! De la o Europă fără granițe la una cu ușile închise Leagănul civilizației Occidentale, Europa, a trecut printr-o serie de turbulențe în anii din urmă de la criza economică la cea finaciară a datoriilor suverane și a suferit influențele Primăverii Arabe la care a contribuit cu intervenția militară în Libia. În conjuncție cu slăbiciunile administrative ale UE criza refugiaților a debalansat și mai mult țările care-i găzduiesc dar și pe cele de tranzit. Președinția Olandei la UE a adus noi propuneri privind spațiul comunitar de liberă circulație Schengen. Guvernul olandez a dezbatut pe plan intern, dar si cu statele partenere, un plan de a introduce verificarea pasapoartelor la frontierele mai multor țări din vestul Europei, într-o încercare de a controla afluxul de migranți și de refugiați. Planul olandez este separat de planul francez de a introduce controale sistematice la frontierele din cadrul zonei Schengen, ca o masură de securitate. Zona mini-Schengen, pe care Olanda o propune, ar include Austria, Germania, Belgia, Luxemburg și ar presupune inființarea unor tabere de tranzit pentru migranți în afara acestor frontiere, potrivit unui articol publicat de ziarul olandez De Telegraaf. Ideea de a forma un mini-Schengen în interiorul spațiului european Schengen încalcă însă prevederile tratatului ce garantează libera circulație în cadrul tuturor celor 26 de state UE membre. Totuși ca ideea să prindă aripi are nevoie de acordul Franței și al Germaniei care la ora actuală nu sunt entuziasmate de acesta (vezi declarația lui Thomas de Maiziere, ministrul de Interne al Germaniei la o conferință de presă în Berlin). Și totuși Germania, gardianul zonei Schengen, a dezmembrat-o într-o singură mișcare, reinstalând controlalele la granița cu Austria (de fapt nici nu a fost greu pentru că infrastructura de la graniță a poliției de frontieră era la locul ei), fapt datorat crizei refugiaților și a presiunii consecințelor primirii acestora asupra politicienilor din țările respective. Modul de gestionare al crizei refugiaților a dus la o serie de consecințe: dezechilibrarea Uniunii și creșterea nemulțumirii populației față de liderii politici. Al doilea element este creșterea popularității partidelor extremiste finanțate sau nu de Moscova[4], partide care au reprezentanți în Parlamentul European. Euroscepticii și extremistii au ajuns la Bruxelles. Succesul fară precedent al partidelor extremiste în Parlamentul European are o explicație simplă este o reacție puternică a cetățenilor europeni la modul în care se face politica în UE, o politică a somajului și a sărăciei. Alianțe de dreapta precum Syriza au devenit o alternativă la partidele tradiționale care au condus țările în interesul propriu al liderilor țările respective. Nouă partide de extremă dreaptă legiferează în Parlamentul European. Ce semnal transmite acest fenomen? Că avem o Europă obosită și că modul de a face politică nu mai corespunde actualelor evenimente. Europa este într-o criza profundă, criza economică este cu totul secundară, aceasta criza este una politică. E nevoie de o altă clasă politică. Nu numai noi românii am obosit și nu numai noi avem nevoie de o altă clasă politică, ci și o parte semnificativă a europenilor. Noua Europă versus Vechea Europă În Europa de astăzi se revigorează alianțele vechi precum cea denumită Grupul de la Vișegrad unde Ungaria și Polonia fac front comun împotriva reglementărilor UE. Premierul ungar Viktor Orban şi liderul partidului polonez conservator aflat la guvernare, Lege şi Justiţie, Jaroslaw Kaczynski, au avut o întâlnire discretă la castelul Niedzica (în sudul Poloniei), un loc simbol al bunelor relaţii ungaro-poloneze, castel construit de etnicii unguri și cedat Poloniei în timpul invaziei otomane în Ungaria. Rețeta de guvernare maghiară se va aplica și la Varșovia, fiind dorița liderului polonez Jaroslaw Kaczynski. Partidul Lege și Justiție a câștigat alegerile cu un program politic asemănător cu cel al lui Orban: o întărire a suveranității statului în relație cu marile corporații, creșterea impozitelor asupra băncilor străine și hipermarketurilor cu acționariat străin — sumele suplimentare încasate astfel la buget urmând să fie direcționate către programe sociale—, dar și o reformă a mass-media, ce este acum controlată în mare măsură de capitalul german. În același timp premierul David Cameron s-a întâlnit la Budapesta, în cadrul turneului în care încearcă să-i convingă pe colegii de Uniune să accepte ceea ce Marea Britanie numește reformarea UE, cu unul dintre cei mai vehemenți opozanți ai uneia dintre propunerile sale – premierul maghiar Viktor Orban. Cu această ocazie Viktor Orban a anunțat că statele din Grupul Vișegrad 4 (Ungaria, Cehia, Polonia și Slovacia) sunt deschise să negocieze cu Marea Britanie schimbarea regulilor de acordarea a beneficiilor sociale. Parisul se desparte de Berlin. În timp ce Germania încercă neîndemânatic să păstreze un echilibru între valorile progresive și valorile conservatoare, Franța bazându-se pe retorica liberală, agreată de statele PIGS (Portugalia, Spania,I talia și Grecia) vrea să construiască propria sferă de influență de-a lungul Mediteranei. Acest lucru nu este nou dar vine într-un moment complicat pentru unitatea Europei. De fapt ce s-a schimbat? Franța se diferențiează de Germania în retorică, în domeniul economic și în domeniul militar cu ajutorul ultimelor operațiuni militare din Libia și Siria (în cooperare cu Rusia). Există un curs al evenimentelor care diferențiază pe zi ce trece cele două blocuri evidențiate în Occident, cel condus de Franța din sudul continentului și cel condus de Germania din nordul continentului. Estul s-a regrupat în jurul Grupului de la Vișegrad. România? Trăiește între parteneriatul strategic cu SUA și morișca politică internă care nu reușește să coaguleze partea bună a societății românești. Balcani în criză Balcanii sunt sub o presiune fără precedent ca rezultat al crizei refugiaților dar și ca rezultat în lanț al reacției interne a țărilor din regiune. Macedonia Macedonia va avea alegeri în aprilie 2016 un moment perfect pentru reîncălzirea unui război hibrid înghețat încercat în luna mai anul trecut. Experții apreciază că urmează o campanie electorală negativă, având în vedere că opoziția susține deja că are în posesie înregistrări audio cu aventurile sexuale ale unor înalți oficiali guvernamentali. Criza a izbucnit după ce opoziția l-a acuzat pe premierul Nikola Gruevski de supraveghere electronică a peste 20000 de cetățeni macedoneni din toate zonele sociale, inclusiv din presă și administrație. Dovezile facute publice de opozitie par a indica o serie de nereguli ale oficialilor guvernamentali, inclusiv ale premierului Gruevski, care ar fi solicitat milioane de euro și ar fi achizitionat fraudulos terenuri. Membrii Comisiei Electorale și-au exprimat pesimismul cu privire la posibilitatea îndeplinirii acordului intermediat de UE pentru alegeri democratice credibile în aprilie 2016. Muntenegru La 12 iulie 2011, Parlamentul din Muntenegru a votat Legea privind Statutul Descendenţilor Dinastiei de Petrovic-Njegos. Legea reglementează „probleme importante legate de statutul descendenţilor Dinastiei, pentru reabilitarea istorica şi morala a Dinastiei, a cărei detronare a fost contrară Constituţiei Regatului Muntenegru, un act violent de anexare din anul 1918 de cître Serbia“[5]. De la restaurarea monarhiei Spaniei la sfârşitul epocii franchiste, nicio ţară europeană nu şi-a readus Familia Regală într-o poziţie oficială. De asemenea, cu excepţia României, în perioada existenţei Reprezentantului Special al Guvernului României pentru Integrare şi Dezvoltare Durabilă, condus de ASR Principele Radu, nicio altă republică nu a ajuns la un acord atat de însemnat cu Familia sa Regală pentru ca aceasta din urmă să susţină şi să reprezinte Statul[6]. Bosnia Herțegovina Bosnia a fost marcată de destrămarea fostei Jugoslavii. Pe 21 noiembrie 1995, la Baza Militară Wright-Patterson de lângă Dayton, Ohio, preşedinţii Slobodan Milošević (Iugoslavia), Franjo Tuđman (Croaţia) şi Alija Izetbegović (Bosnia şi Herţegovina) ajungeau la o înţelegere pentru încetarea focului în cel mai groaznic război pe care îl cunoscuse Europa de la încheierea celui de-al doilea război mondial. Acordul stabilit la Dayton a fost semnat pe 14 decembrie 1995 la Paris şi şi-a îndeplinit principalul obiectiv destul de rapid: stoparea conflictului şi împiedicarea reluării lui. Pe de altă parte, aranjamentul constituţional temporar pentru statul federal Bosnia şi Herţegovina, propus prin acest Acord, s-a permanentizat. El fundamentează o situaţie politică foarte complicată şi nefuncţională: o multitudine de instituţii locale, regionale şi naţionale, gripate de birocraţie şi de neîncrederea acută dintre bosniacii musulmani, croaţi şi sârbi, deasupra cărora trebuie să medieze şi chiar să ia decizii capitale un înalt reprezentant din partea ONU, asupra căruia alegătorul de rând nu are niciun control. Ministrul de externe din Bosnia şi Herţegovina, Igor Crnadak, a declarat că ţara sa va aplica pentru aderarea la Uniunea Europeană în prima parte a acestui an, relatează agenția de presă Tanjug. Întrebat dacă Bosnia şi Herţegovina ar putea continua pe calea UE cu Oficiul pentru Înaltă Reprezentanţă prezent în ţară, Igor Crnadak a afirmat că drumul nu ar trebui să se încheie cu oficiul încă prezent acolo: O asemenea autoritate nu poate exista într-un stat membru UE. Sunt convins că vom ajunge în curând la o poziţie în care toate părţile vor fi de acord că instituţia şi-a făcut treaba şi trebuie închisă, a subliniat ministru. În loc de concluzie o întrebare pe care ar trebui să ne-o punem uneori: pot democrațiile intra în competiție acolo unde marile puterile luptă fiecare cu fiecare pe de o parte și pe cealaltă parte își strâng mâinile pe subiecte comune? Va urma:Asia în 2016 (II) [1] Reporterii de la Wall Street Journal au publicat un material care indică o posibilă slăbiciune a industriei din Statele Unite ale Americii. În urmă cu doi ani, în 2013, la ceva timp după atacul Stuxnet, hackerii iranieni au avut acces la sistemul IT al unui baraj din America, situat la aproximativ 30 de kilometri de New York City. Multe dintre calculatoarele utilizatea în asemenea facilități sunt extrem de vechi, chiar de la începutul erei digitale ele fiind conectate ulterior la internet și devenind, astfel, ținte extrem de accesibile pentru hackeri. În cazul unui baraj, în cel mai rău caz, un hacker poate cauza o explozie, o inundație sau un blocaj. În 2013, în timp ce supravegheau un număr de calculatoare ale unor persoane periculoase din Iran, americanii au descoperit intruziunea. Atunci, serviciile secrete au observat că unul dintre acestea căuta sisteme de control vulnerabile pentru clădiri industriale. Hackerii păreau a se concentra asupra anumitor adrese. Ulterior o adresă a fost asociată cu un baraj denumit ”Bowman”. Din păcate, în Statele Unite sunt nu mai puțin de 31 de baraje ”Bowman”. Americanii se temeau că ar fi vorba de un baraj de 71 de metri din Oregon, dar, din fericire, iranienii nu aveau acces decât la unul de 6 metri. Astfel, pagubele pe care aceștia puteau să le cauzeze nu erau foarte mari. Chiar și așa, situația a fost suficient de gravă pentru a atrage atenția experților în securitate, care au observat slăbiciunile infrastructurii americane. [2] Alegerile din SUA vor avea loc pe 8 noiembrie, în aceeași zi cu parțialele pentru Senat și Camera Reprezentanților. [3] Forțele ISIS care apără, spre exemplu, baza aeriană de la Kweiris sunt conduse de luptători ceceni, liderul lor fiind Abu Omar Al-Shishani, considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști ai grupării.Al-Shishani, în vârstă de 27 de ani, provine din enclava cecenă Pankisi din Georgia, ca nulți alți ceceni care s-au alăturat ISIS din 2012 încoace. Totuși, nu doar combaterea luptătorilor ceceni a fost motivul pentru care trupele ruse au primit ordinul de a ataca baza aeriană de la Kweiris. Acestea se pregătesc să spargă asediul rebelilor asupra Alep, al doilea oraș ca mărime din Siria. [4] Frontul National (Franta), Partidul National Democratic (Germania), Zorii Aurii (Grecia), The Finns (Finlanda), Partidul Poporului (Danemarca),Partidul Libertatii (Olanda), Jobbik (Ungaria), UKIP (Marea Britanie), Partidul Libertatii (Austria), Liga Nordului (Italia) [5] Legea conferă descendenţilor Regelui Nikola I (fondatorul Dinastiei), în linie masculină, şi soţiilor lor, statutul de descendenţi ai Dinastiei, şi îl numeşte pe Prinţul Nikola al II-lea ca reprezentant al acesteia. Ea confirmă Normele Casei Regale, care defineşte modul de transmitere a succesiunii. De asemenea, ea permite membrilor Dinastiei să primească cetăţenia Muntenegrului, păstrând în acelaşi timp şi cetăţenia franceză, ţara în care s-au aflat în exil. [6] Dinastia Muntenegrului este unul dintre puţinele simboluri ale independenţei statului muntenegrean, anexat de Regatul Serbiei în 1918. Religia, limba şi caracterul etnic fiind aceleaşi în Serbia şi Muntenegru, la obţinerea independenţei de aceasta, statul muntenegrean a căutat să promoveze simbolurile naţionale, identitare, cel mai puternic dintre acestea fiind Familia Regală. De asemenea, Familia Regală a păstrat şi continuat să acorde Ordinele Dinastice, singurele decoraţii specific muntenegrene. Prinţul Nikola al II-lea continuă acum să le acorde, cu recunoaştere statală.
Comenteaza