Kremlinul schimbă garda. Președintele Vladimir Putin a început remanierea foștilor colegi din servicii, promovând  tineri funcționari, loiali, astfel încât să-și întărească leadership-ul personal. Nici chiar primul ministru Dimitrie Medvedev nu se simte prea bine, o campanie de presă împotriva gafelor sale fiind declanșată.

August este perioada din an în care Moscova s-a cutremurat periodic de-a lungul timpului. Schimbări de lideri, lovituri de imagine, noi alianțe, catastrofe naturale. August 1991 a adus căderea comunismului, în august 1998 a fost colapsul financiar, în august 1999 a început al doilea război din Cecenia, în august 2000 s-a scufundat submarinul Kursk

[1], în august 2008 a avut loc invazia rusă în Georgia, în august 2009 s-a produs ruperea unui baraj de la o hidrocentrală care furniza 1/3 din energia necesară în Siberia[2], în august 2010 au avut loc incendii devastatore[3] iar în 2011 inundații catastrofale[4].  Toate acestea poartă un nume în Rusia: blestemul lunii august.

Blestem sau nu august 2016 aduce serioase modificări la Kremlin, dar și sunet de arme la granița Ucrainei care este acuzată de acțiuni de intimidare împotriva grănicerilor ruși din Crimea, peninsula ucrainiană anexată ilegal de Rusia. De asemenea, excluderea unor sportivi ruși, găsiți dopați, de la recenta olimpiadă din Brazilia, a rănit mândria rușilor și a creat o stare de beligeranță la Moscova. Bineînțeles, totul este descris de media de la Moscova ca fiind un complot al americanilor împotriva sportivilor ruși.

Schimbările de la Kremlin

Fostul ofițer KGB Sergei Ivanov, un apropiat a lui Putin, a fost schimbat din poziția de șef al Administrației Prezidențiale, în locul lui fiind numit Andrei Vaino, un fost lucrător în aparatul comunist. Noul șef al Administrației Prezidențiale a lui Vladimir Putin, Anton Vaino, a pretins într-un articol publicat într-o revistă știintifică din Rusia că a patentat un dispozitiv care poate studia constiința colectivă a umanității și  poate înregistra nevăzutul prin scanere spațiale (!?), relatează ziarul american The New Yorker. Cert este că președintele Putin a mai schimbat o serie de funcționari de stat în primăvara aceasta. Doi foști bodyguarzi (Alexei Diumin și Yevgeni Zinichev) au fost numiți guvernatori în regiunile Tula și, respectiv, Kaliningrad, iar un al treilea, Victor Zolotov, bodyguardul personal al președintelui, a fost numit  șeful Gărzii Naționale, structură nou înființată și care numără 250.000 oameni înarmați, aflați direct sub comanda Kremlinului. Putin are nevoie acum de executanți nu de sfătuitori sau, cu alte cuvinte, îi înlătură pe toți care nu pot sta drepți în fața sa.

În vârstă de 63 de ani, Ivanov este aliatul lui Putin de pe vremea când lucrau împreună pentru KGB, în anii 70. El și-a început cariera politică odată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin, fiind considerat ca unul care face parte din cercul restrâns al prietenilor președintelui rus.  În 2001 a fost numit ministru al Apărării, iar în 2007 viceprim-ministru în cabinetul lui Dimitri Medvedev, ceea ce a dus la o competiție pentru supremație politică între cei doi.

După ce Dimitri Medvedev a devenit președinte, Ivanov l-a însoțit pe Vladimir Putin la guvern în calitate de adjunct al primului ministru. Din 2012, odată cu reîntoarcerea lui Vladimir Putin la președinție, Ivanov a fost numit șeful Administrației Prezidențiale. Zvonurile despre retragerea lui Ivanov circulau încă din primăvară, dar concretizarea a venit acum și s-a datorat în principal legislației referitoare la Garda Națională a cărei redactarea nu s-a încadrat în cerințele lui Putin. Ba mai mult, Parlamentul a votat un text, iar versiunea semnată de Putin are un conținut diferit. Acum, Kremlinul încearcă să managerieze scandalul iscat.  În vârstă de 44 de ani, noul șef al Administrației Prezidențiale, Anton Vaino, este nepotul unui fost lider al Partidului Comunist din Estonia. Este fluent în engleză și japoneză, servind ca diplomat înainte de 1990 în ambasada Moscovei la Tokio. Din 2003 a început urcușul în ierahia administrativă a Kremlinului (în cercurile elitei rusești este considerat ca un apropiat a lui  Sergei Chemezov, șeful companiei Rostec, deținută de statul rus, companie care produce echipament militar. Vaino nu este un adversar a lui Putin, este mai degrabă pe același aliniament cu secretarul de presă al președintelui Vladimir Putin, Dimitri Pescov.

Care este, totuși, explicația acestor schimbări? Președintele Vladimir Putin a deschis o nouă filă a lidershipului personal. În interiorul cercului de vechi prieteni și camarazi deciziile erau dificile de luat. Acum, când în jur sunt oameni care nu sunt tributari unor amintiri din tinerețea lui Putin, luarea deciziilor devine o problemă personală a acestuia. Executivul rămâne neutru.

Aceste mișcări ne duc cu gândul la posibile alegeri prezidențiale înainte de termenul din martie 2018. Startul a fost dat de fostul ministrul de Finanțe Alexei Kudrin, numit anul acesta vice-președintele Consiliului Economic Prezidențial,  care a propus alegeri anticipate și lansarea de noi programe de susținere a economiei ruse, economie care s-a degradat simțitor datorită sancțiunilor aplicate de Occident. Interesant este că actuala lege a alegerilor interzice unui președinte să candideze dacă demisionează înainte de termen. Dar legile se pot schimba rapid în Rusia!

Schimbări în politica externă a Rusiei

Cu ceva timp în urmă FSB-ul, urmașul KGB, a declarat că a capturat câțiva militari din forțele speciale ucrainiene care aveau asupra lor arme pe care le-ar fi folosit într-un conflict cu forțele de pază rusești prezente în satul de graniță Armiansk din Crimeea. Alte două schimburi de focuri au mai avut loc în zilele ce au urmat de-a lungul graniței stabilite de ruși între Ucraina și Peninsula Crimeea. Mașina de propagandă a Kremlinului s-a pus în funcțiune acuzând Ucraina că s-ar pregăti să invadeze Crimeea. Indiferent dacă incidentul din Crimeea a fost sau nu regizat, el este în mod sigur folosit pentru a justifica retragerea de la negocierile Grupului Normandia (Franța, Germania, Ucraina și Rusia) ce urmau să aibă loc în China, cu prilejul Summitului G 20. Rușii declară că nu mai au ce căuta la discuții în condițiile în care Ucraina nu-și respectă angajamentele. Acum – declara Vladimir Putin – în circumstanțele curente, o astfel de discuție nu are sens. Acționând astfel, președintele Vladimir Putin scapă de criticile referitoare la faptul că nu a îndeplinit cerințele Acordului Minsk-2 care prevede retragerea trupelor și armamentului din Ucraina și returnarea controlului graniței în mâinile Kievului.

Conflictul din Crimeea are implicații în întreaga regiune a Mării Negre datorită faptului că președintele Turciei, Recep Tayyp Erdogan, va trebui să se situeze de o parte sau de alta a părților combatante. Turcia a stabilit recent un acord de colaborare cu Ucraina, ceea ce face dificilă o decizie referitoare Crimeea. Din declarațiile publicate pe site-ul oficial al administrației de la Kiev, Turcia a precizat că nu va recunoaște anexarea Crimeei și va continua să sprijine comunitatea de tătari din peninsulă. De asemenea declaraţia făcută recent de premierul turc, Binali Yildirim, în ceea ce privește relația cu SUA, este edificatoare: Statele Unite rămân un partener strategic, nu duşmanul Turciei. Pot exista suişuri şi coborâşuri în relaţiile dintre cele două ţări, dar avem nevoie să eliminăm elementele care dăunează relaţiilor noastre.

În consecință Rusia construiește în continuare Frontul Ucrainian la granița sa vestică, încolțind ca într-un clește Ucraina. Rusia își întărește pozițiile militare din Crimeea prin trimiterea de noi nave militare și submarine [5] dar și prin desfășurarea sistemului S-400 (cu o rază de 400 km rachetele pot acționa în adâncimea teritoriului ucrainian). De asemenea, sunt zvonuri care indică reașezări de trupe în estul Ucrainei prin pătrunderea unei brigăzi rusești în teritoriul separatiștilor.

În acest context, o altă știre face senzație: președintele Vladimir Putin este pregăti să forțeze Armenia să redea Azerbaidjanului o parte din teritoriul deținut în regiunea separatistă Nagorno-Karabakh. Armenia îi este ostilă Turciei și este tradițional un aliat apropiat Moscovei. Vestea a fost dată de președintele Vladimir Putin președintelui armean Serzh Sargsyan la întâlnirea ce a avut loc imediat după vizita lui Erdogan la Moscova. Este o schimbare radicală în atitudinea Moscovei, schimbare care multumește Turcia și în special Azerbaijianul.

Ce va da Turcia în schimb? Rămâne de văzut.

 Rusia mai execută o manevră de intimidare, a țărilor din Balcani odată cu exercițiile planificate a se desfășura în Serbia la granița cu Croația, o țară aparținând Alianței NATO. Armata sârbă va găzdui două exerciţii militare comune cu forţele ruseşti începând din luna septembrie. Exerciţiile coincid cu o vizită planificată în Serbia a premierului rus Dmitri Medvedev şi reafirmă legăturile puternice ale Belgradului cu Moscova. Exerciţiul militar Slavic Brotherhood 2016 ( Frăția Slavă- este un exercițiu anual şi a avut loc până acum în Rusia în 2015 şi în Serbia în 2014) va începe luna viitoare în oraşul Nikinci, la 30 de kilometri de graniţa cu Croaţia. Cel de-al doilea exercițiu este denumit codificat Brotherhood of Aviators of Russia and Serbia 2016 (Frăţia aviatorilor din Rusia şi Serbia 2016) și se va desfășura la baza aeriana Batajnica, lângă Belgrad. La el vor participa participa avioane de luptă MiG-29 şi elicoptere Mi-17, echipamente pe care armata sârbă le-a cumpărat recent de la Rusia.

Cum s-a ajuns la situația de astăzi?

Președintele Vladimir Putin epurează conducerea administrativă pe întreg teritoriul Rusie și în același timp face concesii de politică externă în detrimentul aliaților apropiați pentru nici un avantaj vizibil, deocamdată. În Rusia securitatea națională eclipsează criza economică. Politica lui Vladimir Putin este în criză în Ucraina. A căutat să incite la revoltă în estul țării și nu a reușit. Comportamentul lui Putin pare ciudat și probabil are un motiv. Președintele Vladimir Putin este văzut de occident ca un dictator agresiv. Putin are doi piloni de sprijin. Unul dintre ei este opinia publică, suport care este important dar nu decisiv și celălalt pilon este elita formată la rândul ei din două grupări-oligarhi și membrii serviciilor. În timpul prăbușirii Uniunii Sovietice, aceste două grupări s-au aliat discret într-un sistem comun reciproc avantajos.

Acum, în cadrul sistemului elitelor se duc lupte îndărjite între oligarhi și membrii FSB. Vladimir Putin i-a înlăturat pe unii oligarhi care atacau poziția lui de lider și a sprijinit omeni care au lucrat în servicii.  Cu toate acestea, structural, există o coaliție a elitelor din Rusia în fața cărora Vladimir Putin trebuie să răspundă. Boris Elțân, predecesorul lui Putin a fost înlăturat de o coaliție a elitelor pentru că a admis dezintegrarea economiei ruse și pierderea fostei Jugoslavii în favoarea Occidentului. Putin a fost ridicat la putere pentru a repara și restaura statutul de mare putere a Rusiei. Pentru Rusia acest lucru este extrem de important la fel ca și memoria din cel de-al doilea Război Mondial cănd Hitler a bătut la porțile Moscovei.

Armata Rusiei a pierdut, din 1988 și până în 1994, 4 milioane de militari în timp ce resursele bugetare au scăzut de la 246 miliarde USD în 1988 la 14 miliarde USD în 1994. Când submarinul Kursk s-a scufundat în Marea Barenț în anul 2000 căpitanul primea o soldă de 200 de USD/lună. Între 1991 și 2008 Rusia s-a focalizat pe conflictele înghețate de la periferia sa în Georgia, Moldova, operațiuni militare în Tjikistan și Cecenia. Elțîn abia a străns 65000 de militari, în 1994, pentru a lupta în Cecenia împotriva rebeliunii declanșate acolo. În 2008 Rusia a atacat Georgia cu forțe militare din era sovietică, cu echipamente vechi, cu ofițeri nepregătiți care transmiteau ordinele prin telefoane mobile, echipamentele radio militare fiind inutilizabile. Până la sfărșitul războiului de cinci zile Rusia a pierdut 4 avioane de vânătoare și un bombardier strategic.

Rusia a câștigat un război împotriva unui inamic inferior care a luptat însă cu dragoste pentru a-și apăra teritoriul național. La două luni de la încheierea războiului Kremlinul a decis reformarea armatei și dotarea ei într-un program care să dureze până în 2020 și în care se fie folosite 700 de miliarde de USD. Rusia a schimbat modelul de structură militară care data din 1870. În 2009 au început exercițiile la scară mare iar retribuțiile militarilor au fost crescut la standarde aceptabile. Acesta a fost începutul celei de-a treia etape a programului de guvernare a lui Putin (prima etapă a fost războiul din Cecenia, a doua eliminarea oligarhilor zis răi, modernizarea armatei a fost a treia, refacerea poziție de putere globală a Rusie este etapa în care ne află acum). Până în 2014 Rusia a avut o situație economică stabilă și datorită prețului ridicat al petrolului. Problema a fost că Putin nu a reușit să construiască o economie solidă folosind banii obținuți din vânzările de petrol și gaze pentru modernizarea armatei. Era clar că Rusia intenționa să folosească forța pentru a recâștiga teritoriile adiacente graniței, teritorii/republici care au făcut parte din fostul URSS (2008 războiul din Georgia, 2014  anexarea Crimeii și sprijinul dat separatiștilor în Ucraina de est). În 2016 elitele au realizat că o nouă creștere economică nu mai este posibilă fără investiții externe singurul lucru rămas fiind încetinirea căderii economice. De asemenea Ucraina nu este securizată din punctul de vedere al Rusie iar aventura din Siria va duce în final la ceea ce duce fiecare operațiune în Orientl Mijlociu, la un impas! Din 2014 securitatea europeană a redevenit bipolară cu doi vectori de putere NATO și Rusia în competiție militară.

 (Va urma partea a II-a)

 

[1] La 12 august 2000, submarinul rusesc de clasă Oscar II Kursk s-a scufundat în Marea Barents în urma unei explozii care a fost cauzată de o scurgere de apă oxigentă într-o torpilă. Explozia a făcut ca submarinul să se lovească de fundul mării, ceea ce a declanșat detonarea altor torpile după circa două minute. A doua explozie a fost echivalentă cu circa 2-3 tone de TNT, suficient de mare pentru a fi înregistrată pe seismografele din Europa de Nord. În pofida unei tentative de salvare efectuate de echipe britanice și norvegiene, mult întârziată din cauza refuzului rușilor de a le permite accesul, toți cei 118 de marinari și ofițeri de la bordul lui Kursk au murit. Un an mai târziu, o echipă olandeză a recuperat epava și toate cadavrele, care au fost înmormântate în Rusia.

[2] Accidentul, produs în 18 august 2009 la hidrocentrala Saiano-Şuşenskaia, a fost cel mai mare din istoria hidroenergiei ruseşti. Sala de maşini a hidrocentralei a fost distrusă de o puternică lovitură hidraulică, barajul având din construcție unele defecte de proiectare și realizare.

[3] În august 2010, incendiile s-au axat pe partea europeană a Rusiei. La începutul lunii august, vântul defavorabil a transformat capitala într-un infern, adăugând fumul dens celui mai mare val de căldură pe care și-l amintește țara. Din cauza fumului dens, abia se zărea conturul cladirilor din Moscova, la 300 de metri distanță. Incendiile de pădure din centrul și estul Rusiei au creat un nor enorm cu poluanți care au acoperit emisfera nordică a planetei, a indicat NASA’s Jet Propulsion Laboratory (JPL).

[4] Inundații de proporții catastrofale au loc în Rusia în august 2011, fiind evacuate 18.000 de persoane în trei regiuni la nord de China. In total, circa 32.000 de persoane, din 121 de orașe și sate, au fost afectate de inundații, anunța CNN. Cel mai mult au avut de suferit Amurskaya Oblast, Khabarovskiy Krai și Evreiskaya Oblast, devastate de furia apelor.

[5] Submarinele din proiectul 636 (clasa Varșovianka) – Improved Kilo, potrivit codificării NATO – aparţin celei de-a treia generaţii de submarine, cu un deplasament de 2.350 tone la suprafaţă şi de 3.950 sub apă, cu o viteză de 17/20 noduri; un submarin din această clasă are o autonomie de 45 de ore. Ele vor fi în numar de 6. Deocamdată au fost livrate 3 submarine noi diesel-electrice din clasa Varşovianka , supranumit gaura neagră, datorită capacităţilor sale de disimulare.