Lansarea proiectului ”SMART Decision”

Asociația ”Centrul de Prevenire a Conflictelor & Early Warning”, în calitate de Beneficiar, implementează începând cu data de 23 august 2018 proiectul ”SMART Decision”. Proiectul se derulează în parteneriat cu asociația ”Alianța dunăreană pentru securitate informatică”, Universitatea Națională de Apărare ”Carol I” și asociația ”Centrul de analiză și studii de Securitate” și este cofinanțat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020, Axa prioritară 1: Administraţie publică şi sistem judiciar eficiente, Obiectivul Specific 1.1: Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu SCAP, cod proiect SIPOCA 209.

Proiectul se va derula pe o perioadă de 16 luni și are o valoare totală de 1.000.000 lei din care asistența financiară nerambursabilă este de 984.000 lei, iar contribuția parteneriatului este de 20.000 lei.

Scopul proiectului este creșterea capacității de dezvoltare strategică și de implicare a organizațiilor neguvernamentale, care activează în domeniul securității naționale, atât în regiunea mai dezvoltată (București-Ilfov), cât si în cele 7 regiuni mai puțin dezvoltate ale României, în a formula și promova propuneri alternative cu impact național, la politicile publice în aria cheie securitate, realizarea sarcinilor privind apărarea națională în condițiile unui război simetric, asimetric ori hibrid prin implicarea sporită a rezerviștilor voluntari, protecția infrastructurilor critice strategice teritoriale și realizarea cooperării cu autorități/instituții publice pentru optimizarea proceselor decizionale orientate către cetățeni, în concordanță cu politicile și strategiile majore privind dezvoltarea României în viitorii ani și cu SCAP.

Obiectivele specifice ale proiectului

  1. Dezvoltarea abilităților și competențelor practice a cel puțin 100 reprezentanți ai ONG-urilor cu focus pe educație și securitate, în sprijinul interesului național, implicarea profesională în dialogul social și în procesul decizional, pe diferite niveluri ierarhice, în domeniul asigurării apărării naționale, protecției infrastructurilor critice teritoriale și rezilienței acestora, creșterii capacității de analiză și prognoză în plan socio-economic.
  2. Facilitarea generării și promovarea de către ONG-uri cu focus pe educație și securitate a unor propuneri alternative la politicile publice, în aria cheie a realizării apărării securității naționale și securității cibernetice, alături de alte forțe ale sistemului național de apărare, în parteneriat cu autorități/instituții publice, prin oferirea unui suport integrat.
  3. Găsirea de soluții alternative și complementare pentru generarea resursei umane specializate pentru situații de dezastre naturale și antropice, pentru situații care țin de securitatea națională și de securitatea cibernetică.

Principalele rezultate așteptate ale proiectului sunt:

  • 2 propuneri alternative la politicile publice inițiate de Guvern.
  • acțiuni de formulare și promovare de propuneri alternative la politicile publice inițiate de Guvern, conform SCAP.
  • 1 Manual de bune practici internaționale, ce vizează metode și instrumente de participare și influențare a politicilor publice.
  • 1 Îndrumar practic – ”Mișcăm lucrurile împreună!

Persoana de contact pentru detalii suplimentare legate de proiect:

Manager de proiect – Narciz BĂLĂȘOIU

E-mail: implementareproiecte@adlunap.ro

 

„Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul

Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020”