In continuare urmaresc cu ingrijorare modul de pozitionare a Uniunii Europene in problema imigrantilor din zona Marii Mediteraneene. Lipsa de finantare, incercarea disperata de a carpi cu eforturi individuale ale statelor membre si direct afectate de acest fenomen, haosul si lipsa unei voci care sa aduca o clarificare rapida pentru aceasta situatie, intareste trendul descendent al UE ca actor international.
Intr-o prespectiva de analiza diferita, nu maratonul de salvare derulat in largul marii este obiectivul, ci gasirea unor solutii si aplicarea unei politici cu privire la vecinatatea sudica si pentru tarile din acea regiune este singura varianta.
Tot lipsa unei politici externe si de securitate europene a permis destabilizarea vecinatatii estice. Cu pasi repezi, UE se incojoara de riscuri si instabilitate in cele doua regiuni pentru care construise politici care sa prevada si sa blocheze aparitia unor amenintari. Care mai sunt valorile clubului european? Mai exista dezvoltata o grija fata de interesul comun si fata de interesele membrilor? Mai avem solidaritate? Sau folosim astfel de cuvinte doar atunci cand ne sunt necesare, ca exemplu cand este mai simplu sa stabilim cote de refugiati pentru a amana rezolvarea unei probleme care devine europeana si sta sa explodeze?
De la inceputul anului, aproape 38.690 de imigranti clandestini au debarcat in Italia, in timp ce vreo 1.770 de barbati, femei si copii au murit sau au disparut, potrivit unui bilant al Organizatiei Internationale pentru Migratie (OIM), prezentat pe 19 mai.
Imigrantii din Eritreea sunt cei mai numerosi, urmati de etiopieni, somalezi, sirieni, nigerieni, cei din Gambia si alte tari din Africa Subsahariana.
Ne implicam in reformarea problemelor sau ne multumim sa patrulam coastele si sa intoarcem (unele) ambarcatiuni inapoi?
Suntem constienti ca intoarcerea inapoi a ambarcatiunilor intesate cu refugiati (barbati, femei, copii, batrani) ii condamna pe acestia la moarte?
Pana la urma, patrulele maritime au ca scop DOAR protectia Uniunii de imigranti?
Europa umanista nu ar trebui sa ia in calcul viata oamenilor chiar daca acestia nu sunt europeni?
Simplificata problema ar suna cam asa: treceau prea multi imigranti in spatiul european. Sa-i intoarcem inapoi. Ce se intampla cu ei dupa aceea nu ne mai priveste. Pentru cei care reusesc totusi sa treaca, stabilim o cota parte de distributie a refugiatilor pentru toate statele membre.
Nu abordam motivele pentru care acesti oameni fug din tarile lor de bastina, nu demaram o campanie coordonata (taskforce international, monitorizare etc.) impotriva retelelor de traficanti. Nimic despre dreptul la viata, nimic despre securitatea (pe toate ramurile sale) din zona vecinatatii europene. Doar negociere si birocratie europeana.
In acest context, unii europarlamentari romani s-au grabit sa salute aceasta initiativa a UE. Fara sa inteleaga ca printr-o astfel de pozitie rateaza sansa de a fi diferiti, mai buni in politica europeana. Rateaza sansa de a avea o voce distincta in spatiul european. O voce corecta si demna.
Mai devreme sau mai tarziu ne vom afla in situatii de criza din ce in ce mai multe si mai grave. Vrem sa ne pregatim si sa luam masuri, sau continuam sa aruncam dosarul dintr-o parte in alta si sa asteptam sa se intample o minune?
Politica europeana trebuie sa insemne solutii, compasiune, empatie, grija fata de viata, nu masuri reci, contabile care pun in pericol viata oamenilor.
In contextul acestei decizii, nu ma pot simti european. NU acestea sunt valorile pe care proiectul european s-a cladit!
Leave A Comment