Cârtițele – agenți care penetrează sistemele de securitate naționale pe termen lung- fac parte din cel mai negru scenariu cu care se poate confrunta un serviciu de informații. În realitate, mai rar decât în romanele de spionaj, cârtițele, există și pot face daune enorme în vânzarea secretelor și diminuarea capacității de spionaj a unei țări.

Cuvintele Lordului Palmerson ar trebui să răsune pe holurile fiecărui guvern sau parlament. Să le reamintim poate înțelegem și comportamentul Marii Britanii din ultimul timp și ne reamintim care sunt datoriile nostre într-un război clandestin care ne macină resursele financiare și umane  zi de zi: “Noi nu avem aliați eterni și nici inamici perpetui. Interesele noastre sunt eterne și perpetui, noi având datoria să asigurăm îndeplinirea lor. Și dacă îmi este permis să exprim într-o singură frază acest gând care trebuie să ghideze pe fiecare ministru englez aș spune: fiecare interes al Marii Britanii trebuie să devină deviză și să fie îndeplinit de oricare ministru al guvernului britanic

[1]

De când Rusia a răpit Ucrainei Crimeea, am avertizat că președintele Vladimir Putin nu se oprește aici și nu va fi timid în fața Occidentului, chiar cu prețul declanșării unui război major. Oportunități de a descuraja o Rusie resurgentă, care dorește reluarea heghemoniei în Estul Europei, au fost puse pe tapet de SUA și NATO, însă criza migranților și cea generată de Brexit au devoalat o nouă confrutare ideologică și nu numai, într-o Europă lipsită de coerență dar și de coeziune, aparent calmă la summitul de la Bratislava. Atenție! Ucraina a fost doar începutul unei altfel de ocupații unde s-au folosit tancuri și avioane dar și forțe speciale (acestea sunt folosite inițial pentru intimidarea convențională) pe lângă acțiunile neconvenționale, coagulând agresiunea, în final, într-un război hibrid. În această dezordine europeană în care se cere crearea unei armate a Europei, deși garantul securității continentului, de zeci de ani, a fost SUA și Alianța NATO, am ajuns la un moment, pe care noi atlantiști, nu l-am dorit: să alegem între o relație transatlantică UE-SUA și o relație pan-europeană condusă de binomul Franța-Germania. Evidențele sunt grăitoare și ele se identifică în schimbarea permanentă a alianțelor în cadrul UE dar și a axelor geopolitice ale diferitelor capitale europene. Momentul nu va fi mâine și nici poimâine. El va veni odată cu alegerile din SUA, Franța și Germania.  Brexitul a ajutat indirect ca proiectul franco-german de creare al unei armate europene, proiect care circula subteran de mai multă vreme, să iasă la suprafață. Argumentul este că UE nu poate fi o putere globală fără a fi o putere militară globală. Odată cu ieșirea Angliei din Uniune, Germania şi Franţa, rămase singure la cârma UE, vor dori normalizarea relaţiilor cu Rusia. În aceste condiții o serie de concesii vor fi făcute Kremlinului, prima sacrificată fiind zona tampon Belarus-Ucraina-Moldova-Georgia. Care vor fi următoarele concesii? Nu știm dar știm că regiunea în care se află și România este una turbulentă unde dorințele revizioniste sunt în creștere.

Spionajul trăiește încă în era Războiul Rece

Atât timp cât Kremlinul nu joacă după regulile Occidentului, iar administrația de la Moscova este împănată cu oameni care au în inimi metodele CEKA, un război din umbră, război care este un amalgam de spionaj, propagandă media și acțiuni cibernetice și pentru care Occidentul nu este pregătit, este în curs de derulare. Operațiunile serviciilor de spionaj rusești Serviciul de Spionaj Extern (SVR) și Directoratul principal de Informații al armatei (GRU) au crescut în intensitate ele având nu numai ținte în SUA dar și împotriva țărilor NATO incluzând în principal Germania, Franța, Polonia, Cehia, Țările Baltice, România și Ungaria. Marea majoritate a operațiunilor se desfășoară sub acoperire diplomatică sau de reprezentare economică. În 2015 guvernul de la Praga a expulzat 3 diplomați ai Moscovei, rapoartele serviciului de constraspionaj ceh (BIS) menționând că un sfert din diplomați ruși acreditați la Praga sunt de fapt spioni sub acoperire diplomatică.

Conform Serviciului de Securitate Suedez (SAPO) o treime din diplomații ruși acreditați în Suedia sun de fapt spioni. Lunile care au trecut au devoalat o serie de provocări și repetate incidente cu submarinele rusești navigând în largul costelor Suediei, operațiuni clandestine SVR și GRU dar și eforturi deosebite pentru recrutarea de agenți din instituțiile militare sau politice. Anii spionilor votcă cum erau denumiți înainte de 1990 s-au dus! Din 2006 operațiunile serviciilor de informații SVR și GRU împotriva Occidentului au crescut simțitor ajungând în 2016 la nivelul de vârf din timpul Războiului Rece. Analistul șef de la SAPO declara despre spionii ruși: excelent educați și de cele mai multe ori mult mai tineri decât cei din timpul Războiului Rece, ei sunt social integrați, competeți și orientați spre atingerea obiectivelor în cel mai scurt timp (n.A.G.-este vorba despre spionii legali cu acoperire diplomatică). Conform aceleiași surse ei recrutează agenți, împrăștie informații false și formează dizidenți în țările în care acționează. Spionajul a devenit o așa de mare problemă pentru Oslo încât Rusia a fost trecută pe prima poziție în topul amenințărilor la siguranța națională. În opinia mea operațiunile de spionaj pregătesc operațiunile militare. Să fie Suedia o țintă? Războiul spionilor continuă pe harta Europei, el hrănind media cu dezvăluirile sale. O altă zi un alt spion rus descoperit în Occident. Constraspionajul polonez a descoperit, anul trecut, un ofițer de aviație care a spionat pentru Moscova. El a transmis informații clasificate despre escadrilele de avioane F-16 care reprezintă coloana vertebrală a apărării poloneze dar și a NATO împotriva unui atac din partea Rusiei la granița de est a Alianței.

Despre cârtițele din Occident

Exemplele sunt nenumărate deoarece spionajul nu a încetat odată cu finalul Războiului Rece. Chiar prietenul de nădejde al rușilor, în perioada Cancelarului Gerhard Shroder, nu a fost iertat. În 2014 a fost eliberat din închisoare un spion rus, Heidrun Anschlag, după un an de detenție. Ea a venit împreună cu soțul în Germania în 1988 și timp de 20 de ani a spionat pentru Rusia până când au fost prinși în 2008. De curând, în războiul Rusia versus Occident, un spion rus, de fapt o cârtiță, a fost prins în Italia. Frederico Carvalhao Gil, un ofițer superior din sistemul de informații al Protugaliei, a fost arestat la Roma, de poliția italiană, împreună cu un operativ rus cărui îi livra documente secrete ale Alianței NATO. Portugalia  este membru fondator al NATO, fiind membră deplină a rețelei de informații și spionaj a Alianței din 1949.  Carvalhao, un absolvent de filozofie, extrem de inteligent, a intrat în afacerile de spionaj în 1980 și a ajuns șef de divizie în cadrul Serviciului de Informații de Securitate al Portugaliei (SIS). El a avut acces la o gamă variată de secrete ale NATO datorită poziției sale oficiale în SIS.  Apetența sa pentru frumusețile Europei de Est și în special pentru femeile de acolo, fapte dovedite și de pagina personală de Faceebook, l-au pus pe lista de suspecți pe care CIA împreună cu SIS au realizat-o.  Zipper problems (în traducerea jargonului american-probleme cu fermoarul de la pantaloni) cum sunt denumite aceste obiceiuri în zona spionajului sunt literă de manual pentru spionajul rusesc și sunt deseori folosite pentru racolarea de oficialități de către Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR). De altfel radarul constraspionajului NATO are multe rapoarte cu astfel de legături între oficiali occidentali și femei din fostele republici sovietice. Carvalhao văduvea SVR-ul de 10000 de euro pentru fiecare document pe care-l livra Kremlinului. Dacă SVR plătea atât de mult pe document livrat, orice ofițer de constraspionaj înțelege ce valoare aveau acestea. La fel ca Aldrich Ames, americanul care a spionat pentru KGB în anii 80-90 în schimbul a 50 de mii de USD și datorită căruia mai mulți spioni, care acționau pentru CIA în URSS, au fost lichidați de sovietici, Carvalhao a trecut printr-un divorț care l-a lăsat lefter. Ce materiale a predat SVR Carvalhao nu se cunoaște deocamdată. Acesta nu a fost un caz izolat Alianța NATO fiind penetrată de mai multe ori de SVR cel mai recent caz fiind cel a lui Herman Simm un oficial estonian care a fost arestat în 2008 după ce  a spionat pentru Kremlin ani de zile vânzând secrete NATO.

SVR versus NSA

Dezastrul produs de Edward Snowden, contractorul IT de la NSA, cel care a trădat în favoare Moscovei, a fost unul care a zguduit întregul sistem de informații occidental. Din acel moment NATO a început să adâncească măsurile de contraspionaj împotriva rușilor. S-a constatat că în urmă cu zece ani a început o ofensivă a spionajului rus care de multe ori a depășit în amploare acțiunile pe care le organizau sovieticii în timpul Războiului Rece. Apariția recentă pe internet a unor instrumente de furat secrete utilizate de NSA este încă un eveniment nedorit care vine după defectarea lui Edward Snoweden – cel care a furat peste un milion de documente secrete de la NSA- eveniment ce relevă existența unei cârtițe în cadrul Agenției (afirmație făcută de James Bamford cel care a scris despre NSA ani de zile și cunoaște bine Agenția).  NSA a suferit de-a lungul timpului, începând cu 1953 din cauza cârtițelor. În această perioadă, scursă de la înființare, multe din serviciile de informații au încercat să fure secrete de la NSA dar numai rușii au fost cei care au furat în mod constant și consistent. O scurtă istorie pe care am să v-o prezint relevă acest fapt extrem de complicat și cu implicații globale. NSA a fost fondată în parte datorită unei cârtițe ruse, Willian Weisband, care a penetrat codul trupelor de uscat americane în cel de-al Doilea Război Mondial. El a livrat spionajului rusesc elemente importante din programele comunități de informații americano-britanice. A fost arestat și închis pentru un an, dar niciodată judecat pentru spionaj. Detaliile afacerii de spionaj au fost dezvaluite după jumătate de secol. Actele de spionaj au continuat. În 1960 doi matematicieni americani care lucrau la NSA,  William Martin și Bernon Mitchell, au tradat în favoarea URSS, devolând secretele pe care le dețineau și pe care le-au împărtășit KGB-ului. În 1963, Jack Dunlap, un sergent din trupele de uscat care lucra pentru NSA, s-a sinucis când a fost descoperit faptul că spiona pentru sovietici. Nu se știu detaliile dar faptul că acesta a fost șoferul directorului NSA spune multe. Din 1965 până în 1967 Robert Lipka un simplu soldat american detașat la NSA a vândut secretele agenției sovieticilor de la KGB. Deși poziția sa nu era una importantă a vândul tot ce-i cădea în mână.  Motivul a fost unul pecuniar. A fost prins după terminarea Războiului Rece când un spion rus a trecut în tabăra americană și a dat în vileag o serie de surse din America ale rușilor.  Un alt caz grav a fost acela al unui subofițer de marină John Walker, caz care a izbucnit în 1985. Walker și-a oferit serviciile sovieticilor în 1967 când a pășit pragul ambasadei sovietice de la Washington și a livrat codurile secrete ale marinei americane. Timp de 18 ani acesta a trimis agenților KGB materiale sensibile referitore la dispozitivele de criptat ale marinei. Dacă Războiul Rece ar fi devenit cald atunci marina sovietică ar fi avut un avantaj covârșitor asupra flotei americane (la verma aceea conceptul Pentagonului era de a ataca Rusia în porturile sale). De fapt trădarea lui Walker a dus la capturarea în 1968 navei USS Pueblo (atunci în acel conflict un marinar american a murit iar ceilați au fost deținuți de Corea de Nord pentru un an de zile), o navă spion a NSA, de către marina Coreei de Nord. Nava a fost deturnată de nord coreeni pentru a securiza ceea ce deja Moscova cunoștea despre codurile marinei americane. Un alt exemplu este cel al analistului Ron Pelton care a vândut secrete privind programelor de comunicații al celor cinci (Five Eyes- SUA, Anglia, Canada, Australia și Noua Zeelandă). A fost deconspirat de Vitali Yurchenko, fost agent KGB care a rămas în SUA în 1986. Dar cel mai interesant caz este al unui ofițer inferior din marina canadiană, Jefferey Delisle, arestat în 2012 pentru transmiterea de secrete către GRU. Canadianul a  vândut documente secrete timp de 5 ani, începând cu 2007, supărat fiind pe infidelitatea soției sale și a lipsei de bani. El a lucrat pentru Centru de informații canadian din Halifax de unde a înregistrat documente secrete pe un stick pe care-l dădea o dată pe lună unui spion GRU. Majoritatea informațiilor aparțineau Five Eays și proveneau de la NSA. Interesant este ceea ce GRU nu a vrut să primească de la canadian: informații despre modul în carea Five Eyes își protejează comunicațiile. Este interesant pentru că în timpul Războiului Rece, KGB-ul se referea la NSA ca fiind ținta OMEGA iar pentru Kremlin nu era alt obiectiv mai important decât acesta. Penetrarea NSA înseamnă nu numai acces la agenție , înseamnă acces la comunicațile guvernului american dar și la cele ale aliaților săi. Să nu vă gândiți la trădătorul Snowden, canadianul a spionat între 2007 și 2012, atunci când Snowden lucra pentru NSA în calitatea de contractor IT și nu avea acces la informațiile pe care Kremlinul le avea deja.  O concluzie se impune: Kremlinul mai are încă o cârtiță care furnizează astfel de documente SVR sau GRU. Ori fi și pe la noi prin Carpați că doar UM 110 nu mai există?

 FSB – operațiuni de influență și de constrângere

Pe lângă presiunea directă pe care o pune asupra Occidentului prin diferite acțiuni derulate din Siria, Ucraina și până în Japonia, Vladimir Putin încearcă să facă breșe și pe alte fronturi. Este vorba despre legea plutoniului, mai bine zis de condițiile pe care Rusia le pune Washingtonului pentru a aplica din nou acordul de reciclare a plutoniului. Ce vrea de fapt Rusia? Anularea legii Magnițki, reducerea numărului de militari americani din Europa, ridicarea sancțiunilor economice impuse după anexarea Crimeii, chiar plata unor despăgubiri de către SUA și statele occidentale pentru daunele economice produse Federației Ruse în acest fel. Astfel Rusia a reintrodus cu succes practica operațiunilor de influență împotriva ocidentalilor dar și împotriva expaților care lucrează la Moscova. Operațiunile de influențare nu sunt o chestiune nouă. În anii 50 sovieticii au finanțat cu sume considerabile ziare, agenții de știri și contacte cu academicieni din occident, în special britanici, francezi și americani. În mod curent vectorii actuali de influență critică operațiunile vestului în Ucraina și argumentează soluții pentru abolirea sancțiunilor împotriva Rusiei. În timpul conflictelor sau a situațiilor de criză agențiile de informații își intensifică acțiunile dar rușii o fac la ora actuală la scară industrială. Din 2000 încoace agențiile de informații din Rusia au fost din nou în joc, folosind aceleași tehnici ca și predecesorii lor sovietici. Fondul pentru Protecția Legală și Sprijinul Compatrioților care trăiesc în afara Federației Ruse, conform agențiilor de informații europene are un specific aparte: sprijinul și finanțarea NGO-urilor străine prietene. Un exemplu de vehicul de propagandă este Fundația Pacea Rusă (Russkiy Mir) a fost constituită în 2007 la inițiativa lui Vladimir Putin pentru a promova cultura și limba rusă în afara Rusiei prin asigurarea de granturi și organizarea de conferințe și evenimente.

În timpul Războiului Rece KGB recruta comuniști din Occident ca agenți de influență, o categorie socială care nu era populară în țara lor. Acum rușii au schimbat optica, ei nu mai sunt interesați de ideologie ci doar de obținerea puterii. De aceea la timpuri noi, metode noi. Un exemplu de mainipulaere (Maskirovsca) este cel dat de oficiali lituanieni prin vocea parlamentarului Rasa Jukneviciene: Când lituanieni au dorit să construiască o centrală electrică în 2012, propaganda rusă a încercat să coaguleze opinia publică din Lituania împotriva proiectului, proiect care era considerat de ruși prea scump și inutil energia cupărată din Rusia fiind mai ieftină. La fel se întămplă acum cu terminalul de gaz pe care vrem să-l construim și pe care îl critică ca fiind foarte scump. Acum fiecare grup radical din Lituania este legat cu serviciile de spionaj rusești.

Reacția spionajului american 

În condițiile în care spionajul rusesc a atins cote peste cele din timpul Răzoiului Rece agențiile americane și-au mobilizat și reorientat operativi acoperți, sistemele cibernetice și cele de spionaj satelitar care au fost concentrate în mod special pe operațiuni de tip Osma Bin Laden adică pe grupările teroriste. Atrofierea resurselor dedicate Rusiei au lăsat loc Kremlinului de manevră nu numai în SUA dar și în Europa și în Orientul Mijlociu. Intervenția în Ucraina și anexarea Crimeei, intervenția în Siria și mutarea forțelor ruse expediționare acolo dar și acțiunile de tip hacking atât în Europa cât și în SUA sunt operațiuni care au luat prin surprindere comunitatea de informații americană. Ceea ce se întâmplă acum în America este o fugă după timpul pierdut în operațiunile împotriva terorismului, chiar dacă acestea au fost extrem de necesare, și oprirea penetrării sistemelor de securitate ale NATO și SUA de către spionajul FSB/SVR. Oficiul Directorului Național pentru Informații (ODNI) a trecut în lista de priorități, pentru prima dată de la colapsul URSS, pe primul loc Rusia.

Acum tensiunile cresc de-a lungul fiecărui aspect al relațiilor ruso-americane. Furtul corespondenței electronice a Partdului Democrat a făcut ca membrii Comitetului Național al partidului să-și exprime temerea că Rusia dorește să submineze instituțiile democratice americane prin influențarea pe care o pot produce asupra rezultatului cursei prezidențiale americane. Efortul SUA de a negocia încetarea focului în Siria a divizat administrația de la Washington și a devoalat un adevăr trist că intervenția Moscovei și-a atins principalul obiectiv: Vladimir Putin este în poziția de a influența orice decizie finală asupra conflictului din Siria. Ba are și prieteni în zonă pe care-i protejează. Chiar și recenta întâlnire de la Beijing dintre cei doi lideri nu a făcut altceva decât să mai arate, dacă era nevoie, tensiunea existentă între cele două țări. De aceea nevoia urgentă de informații hotărâtoare despre Rusia devine o prioritate pentru CIA. În timpul Războiului Rece 40% din resursele agențiilor de spionaj americane erau dedicate spionajului în URSS dar și în statele satelite. Acum acest buget se situează undeva la 10% din totalul resurselor. Directorul Comunității de Informații James R. Clapper Jr. declara anul trecut pentru CNN că Putin este impulsiv și oportunist nefiind ghidat de obiective strategice  ceea ce îi ajută pe analiști americani să înțeleagă și să anticipeze mișcările ulterioare ale liderului de la Kremlin. Care este planul lui pe termen lung ? Nu știu dacă are unul. Cred că se bazează pe victorii de etapă– declara Clapper. Și aici părerile sunt împărțite. Fostul ofițer CIA, Steven L. Hall, responsabil pentru operațiile din defunctul URSS declara că Putin este motivat și își îndreptă țară către o nouă rivalitate cu SUA: Ceea ce probabil spune și chiar face răspunde la întrebările-Cât de departe pot să împing lucrurile? Cât de mult pot să câștig? În esență fostul ofițer CIA declara că Putin dorește destabilizarea guvernelor occidentale pentru a testa în mod constant cât de mult poate Moscova provoca adversarii înainte ca aceștia să răspundă. Așa s-a întâmplat și în România cu acțiunea ambasadorul rus în cazul donării banilor pentru cupărarea statuii lui Brâncuși. De fapt furtul mailurilor Partidului Democrat nu este nimic altceva decât o iterație modernă a ceva ce sovieticii/rușii au făcut pentru o lungă perioadă de timp: s-au amestecat în politica altor țări în beneficiul lor. Marea problemă în a aduna date despre președintele Putin este, conform analistului CIA menționat mai sus, aceea că fiind format în structurile KGB își ia toate măsurile de precauție pentru ca planurile sale să nu fie vulnerabile la o eventuală descoperire de către serviciile secrete adversare. Măsurile sunt luate în cadrul cercului de putere restrâns de la Kremlin unde telefoanele, computerele și alte dispozitive electronice sunt protejate în mod special. Bugetul rușilor este o fracție din cele 53 de miliarde ale serviciilor americane dar Rusia folosește mai mulți operativi în SUA (în jur de 150) răspândiți nu numai la Washington sau la sediul ONU din New York ci și în alte orașe importante precum San Francisco sau Chicago.

Camera Reprezentanților și Comitetul Serviciilor de Informații din Senatul american au alocat fonduri suplimentare pentru accelerarea procesului de reconstruire a spionajului american dar lucrurile merg greu pentru că aprobarea prezidențială în vederea desfășurării operațiunilor acoperite împotriva Moscovei se lasă așteptată. Chiar și așa, cu noi resurse alocate, oficialii și-a exprimat îngrijorarea că posibilitățile de bază ale spionajului american au scăzut la niveluri care ar necesita ani buni pentru a fi reconstruite. Rândurile analiștilor și vorbitorilor de limbă rusă a trecut prin două runde de epurare: în primul rând în timpul anilor de după implozia Uniunii Sovietice, iar în al doilea rând, atunci când secțiunile rusești au repartizați specialiști la nou înființatele unități de combatere a terorismului, după atacurile din 11 septembrie 2001. De unde această resurgență a spionajului rusesc în SUA? Directorul Comunității de Informații a SUA James Clapper aprecia că președintele Putin este condus în această creștere a acțiunilor de spionaj de paranoia privind implicarea CIA și a altor agenții americane în demonstrațiile din 2012, demonstrații care l-au oripilat pe Putin chiar înaintea revenirii la Kremlin.

Escaladarea spionajul este o parte importantă, nevăzută, a redeschiderii războiului și a competiției reapărute între Rusia și SUA după două decade de acalmie. O serie de întrebări devin inevitabile. Prima întrebare care necesită răspuns este: cum va arăta o creștere a spionajului american împotriva Rusiei? A doua întrebare: care vor fi beneficiile acestei creșteri? A treia întrebare: care ar fi consecințele și care ar fi răspunsul rușilor? Ultima întrebare: ar fi o alternativă mai bună decăt întoarcerea la ceea ce a fost războiul spionilor în timpul Războiului Rece? Răspunsurile le vom afla de la Washington. Deocamdată ceea ce simțim pe propria noastră piele este suflarea rece în ceafă a SVR și a propagandei Kremlinului într-un război care a început în 1999.

Planurile Moscovei referitoare la reforma serviciilor

Rusia plănuiește să reconstruiască fostul KGB. Un nou minister al Securității Statului va fi creat din actualul Serviciu Federal de Securitate și va încorpora Serviciul de Informații Externe (SVR) și Serviciul de Pază (FSO).  Acest minister va avea toate atribuțiile pe care KGB-ul le-a avut de-a lungul timpului inclusiv cea a urmării penale a adversarilor regimului, atribuțiune actualmente a Comitetului de Investigații, condus de fostul coleg de clasă a președintelui Valdimir Putin, Alexander Bastrykin. Ministerul va fi operațional în 2018 înainte de alegerile prezidențiale la care președintele actual va candida pentru un al patrulea mandat. KGB-ul a fost doar una din reîncarnările poliției secrete sovietice, CEKA, create de Stalin în 1917. Ideea ministerului nu este nouă ea fiind pentru 8 ani pusă în practică de Josef Stalin. Pregătirile pentru noua reformă au început la scurt timp după decretele prezidenţiale prin care au fost desfiinţate Serviciul de control al drogurilor şi Serviciul Federal pentru Migraţie, ale căror funcţii au fost preluate de Ministerul de Interne, iar pe baza trupelor de interne şi a unei serii de unităţi ale Internelor a fost creată Garda Naţională a Rusiei. Președintele Vladimir Putin inaugurează o nouă epocă în activitatea serviciilor ruse care va duce implicit la declanșarea unui nou Război Rece între spioni ruși și cei americani.  Unde se va situa Europa?

[1] Lordul Plamerson – fost Prim Ministrul al Regatului Unit al Marii Britanii- discurs în Camera Comunelor 1 martie 1848.