Mali un stat in pericol SUA și Franța și-au intesificat dialogul cu țările Magrebiene. Secretarul de stat Hillary Clinton, miniștri francezi de interne Manuel Valls și de externe Laurent Fabius au vizitat Algerul, iar președintele francez  Francoise Hollande urmează să călătorească până la finele anului.  În zona  Sahelului şi în nordul statului Mali s-au constituit mai multe reţelele teroriste care pun în pericol securitatea țărilor din zonă și nu numai devenind un centru de lansare a operțiunilor teroriste în întreaga lume. Vizitele se derulează într-un moment când statul Mali cere ajutor comunității internaționale pentru a relua sub control provinciile din nord.

ONU sprijină ideea unei intervenţii internaţionale în Mali, Franţa aparând ca principalul organizator al viitoarei operaţiuni. Algeria rămâne însă principala bază de unde ar trebui lansată această ofensivă împotriva reţelelor teroriste din Magreb, Sahel şi Mali, de unde şi interesul Parisului și al Washingtonului de a-şi îmbunătăţi relaţiile cu Algerul. Reuniunea la vîrf a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, care s-a desfășurat la Kinshasa, a fost marcată de declaraţiile preşedintelui francez François Hollande în ceea ce priveşte pericolul islamismului radical care proliferează în Mali şi în zona Sahelului. El i-a îndemnat pe africani să se mobilizeze şi să nu permită terorismului să ruineze speranţele acestora pentru o lume mai bună. Apelul şeful statului francez a avut ecou imediat în rândul celor vizaţi dar și în rândul grupărilor teroriste.

Una din grupurile jihadiste care controlează nordul statului Mali a ameninţat că ostaticii francezi reţinuţi în Sahel vor cunoaşte “infernul” în cazul în care Franţa incită la acţiuni militare.  Timpul joacă în favoarea organizaţiei teroriste al-Qaida din Maghrebul Islamic care a construit o bază în nordul statului Mali, regiune devenită independentă în urma secesiunii datorate unei revolte a tuaregilor. În nici un caz Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană precum şi ţările africane din regiune, nu îşi pot permite să lase acest imens teritoriu în mîinile organizaţiilor teroriste şi mafiote care proliferează acolo, precum şi a islamismului radical care a instaurat deja legea islamică în regiune recrutând copii pentru operațiuni militare.

Acesta este motivul pentru care doamna Hilary Clinton sau Laurent Fabius s-au aflat la Alger, pentru a cere acestei ţări să se implice într-o operaţiune militară. Prin situaţia sa geografică (Algeria şi statul Mali au o frontieră comună de 1400 de kilometri) Algeria reprezintă cheia succesului în  eventualitatea unei intervenţii militare, armata algeriană fiind una bine echipată şi bine antrenată, dispunând de cadre care au o experienţă importantă în lupta împotriva tetrorismului. In urmă cu 20 de ani Algeria însăşi a fost teatrul unui război civil declanşat de islamiştii radicali, război care s-a soldat cu moartea a aproximativ o sută de mii de persoane. Este adevărat însă că şi autorităţile de la Alger se tem de o eventuală destabilizare în caz de conflict generalizat în regiunea Sahelului, mai ales că şi în Algeria trăiesc în jur de 50 000 de tuaregi.  Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat rezoluţia 2071 destinată să deschidă calea unei desfăşurări de forţe militare internaţionale în Mali. Rezoluția afirmă rolul Algerie de a fi consultată înainte de a trimite trupe în Mali. 3300 de oameni ar urma să fie furnizaţi de Comunitatea economică a statelor din Africa de vest (Economic Community of West African States – ECOWAS), cu ajutor logistic american şi francez.

Algeria este chemată să joace un rol important în restaurarea guvernaței oficiale în nordul statului Mali și să reducă prezența grupării al-Qaida în Magrebul Islamic. Algerul s-a opus inițial unei intervenții militare care putea destabiliza nordul și a încercat prin discuții cu diversele grupări să aducă stabilitatea și să readucă influența Occidentului în zonă. Condusă de un regim militar promovat de un sistem politic naționalist Algeria a încercat să devină un lider regional încă din momentul obținerii independenței naționale în 1962. Evenimentele derulate din 1962 și până astăzi au ținut țara concetrată asupra situației interne. Între 1991 și 2002 războiul civil a devastat țara, acesta fiind urmat de pericolul unor grupari teroriste precum Grupul Salafist de Rugăciune și Luptă organizație fondată în nordul Algeriei.  După 9 septembrie 2001 președintele Abdel Aziz Bouteflika a avut capacitatea de reface legăturile cu Occidentul luptând pentru înfrângerea radicalismului islamic în regiune. Primăvara arabă a adus schimbări printre vecinii algerienilor, regimurile totalitare din Egipt, Libia și Tunisia spulberându-se, iar tradiționalul inamic Marocul confruntându-se cu problemele economice interne. Acum Algeria se află în poll-position ca putere dominantă în Maghreb și Sahel. Algeria este unul din principalii exportatori de gaz lichefiat în Italia și Franța fapt ce i-a permis o dotare corespunzătoare a forțelor armate. De la baza militară situată la Tamanrasset în sudul Algeriei poate proiecta forțele armate și pe cele de securitatea, ambele specializate în lupta în deșert și în cea anti-insurgență în nordul statului Mali.

Cooperaea dintre Algeria și Occident pentru a crea stabilitate în Nordul Africii a depăși realitățile geopolitice și barierele ideologice, viitorul regiunii fiind dictat acum de la Alger, singurul stat ce n-a fost bântuit de Primăvara Arabă. Algeria a devenit parte a soluției din Mali. Islamiștii algerieni sau aliat cu insurgenții din nordul statului Mali intrat în haos datorită loviturii de stat din martie a.c. și sunt asociați cu al-Qaida din Maghrebul Islamic (AQIM). Au intrat în asociere inclusiv militarii loiali fostului președinte libian col Muammar Gaddafi.

AQIM se pregătește de război recrutând luptători. Raportele spun că au recrutat sute de luptători străini, incluzând 150 de sudanezi și sahrawis.

Peste 150 de luptători(echivalentul unei brigăzi în terminologia teroriștilor relativ o companie în terminologia occidentală) au fost desfășurați în fiecare din cele două orașe  Timbuktu și Gao. Ei au în dotare câte 10 mașini pick-up dotate cu mitraliere. Brigăzile au autonomie în alegerea țintelor având un comandant suprem la HQ din regiunea algeriană Kabylie, Abu Musab Abd al-Wadoud. Printre gupurile din nordul statului Mali sunt brigada al-Furqan staționată în Timbuktu și condusă de emirul AQIM din Sahel, Yahia Djouadi iar brigada staționată în Gao denumită Taregh Ibn Ziyad este condusă de Hamid Essoufi. Grupurile teroriste din Mali sunt Ansar Dine cu baza în Timbuktu, Mișcarea pentru Unitate și Jihad în Africa de Vest cu baza în Gao și Mișcarea Națională pentru Eliberare Azawad, mișcare formată din luptători tuaregi. Populația tuaregă nomadă din nordul statului Mali dorește independența regiunii și crearea unui stat național. Indiferent de rezultatul operațiunilor militare populația tuaregă va avea un cuvânt de spus în reconstrucția administrativă a nordului statului Mali.

La Bamako s-a discutat în prezența diplomaților și a strategilor militari propunerile pe care Uniunea Africană le-a făcut în vedere derulării unor acțiuni militare în Mali. Contextul actual din Mali permite o intervenție a forțelor aliate africane. Franța și SUA vor logistica și informațiile necesare fazelor operațiunii militare (vor fi desfășurate drone care să monotorizeze spațiul din nordul statului Mali). Momentul a fost unul important pentru președintele Franței Hollande care și-a arătat prietenia față de țările africane care au probleme în contrast cu predecesorul său Nicolas Sarkozy a cărui stil arogant în aceste relații a fost sancționat de africani. Președintele Holland crede în necesitatea intervenției militare pentru că mișcarea al-Qaida în Maghrebul Islamic poate transforma zona într-un paradis al teroriștilor. Recuperarea orașelor Timbuktu și Gao de sub controlul rebelilor este o operațiune militară dificilă care va cuprinde perioade de negociere și perioade de confruntare. Totul însă depinde de sprijinul acordat de Occident în domeniul informațiilor.