Războiul Rece reinventat! (II)

Probleme de urmărit în actualul context

1. Viabilitatea tratatelor referitoare la securitatea europenă şi globală.

Noul Răzbioi Rece, prin colapsul relaţiilor dintre Rusia şi Occident, a încheiat ciclul de aranjamente militare privitoare la armamentul nuclear şi la regimul armelor strategice, aranjamente care au fost construite de-a lungul a zeci de ani. Cursa înarmărilor şi a războaielor în zona cibernetică s-a deblocat. Următorul tratat pe lista celor care vor fi denunţate este Tratatul Cer Deschis (1992, Treaty on Open Skies), care permite inspecţiile aeriene în spaţiul statelor europene. Tratatul din 1987, privitor la forţele nucleare cu rază de acţiune intermediară, este deja în discuţie Rusia, conform unor specialişti, conducând teste cu astfel de rachete.

2. Relaţiile SUA-Rusia în domeniul energiei.

Fiecare parte va încerca utilizarea petrolului şi gazelor ca pârghie de reducere a vulnerabilităţilor proprii, dar şi pentru a prelua rolul de lider pe această piaţă. În mod sigur, efortul de a diminua impactul schimbărilor climatice asupra Arcticii va avea de suferit.

3. Rolul Moscovei în diferite organisme internaţionale este într-o continuă scădere (excluderea din G8).

4. Conflictele îngheţate, precum Transistria sau Nagorno-Karabakh, au şanse mari să explodeze.

Pentru SUA şi Europa, stabilitatea Ucrainei implică aducerea Rusiei la masa discuţiilor. Pentru Rusia, acest lucru înseamnă mutarea graniţei Occidentului la porţile Moscovei. Limitarea daunelor produse de noul Război Rece nu înseamnă ca Vestul să tolereze dorinţa Rusiei de a controla noi teritorii în Europa, prin forţa armelor. Dacă Occidentul nu va găsi o cale să oprească această dorinţă a Moscovei de a ocupa noi teritorii, inclusiv prin forţa militară a NATO, atunci noul Război Rece se va accentua şi va continua divizarea unei Europe şi aşa fragile.

Care sunt lecţiile cele mai importante ale Războiului Rece?

Războiul Rece este termenul folosit pentru a descrie relaţiile între SUA şi Uniunea Sovietică (URSS), fiecare fiind în fruntea unor alianţe de mare forţă, între 1947-1989. Războiul a fost denumit generic rece, deoarece relaţiile între cele două puteri au fost la cote mediocre şi nu au degenerat în conflicte armate. Cauzele Războiului Rece sunt relativ simple:

frica americanilor de comunizare masivă în Occident, sub presiunea armatei sovietice; antipatia pe care o nutrea Truman faţă de Stalin; frica URSS de bomba atomică americană;
aversiunea URSS faţă de capitalism;
acţiunile URSS în zona sovietică a Germaniei; expansiunea URSS în partea de vest a Europei de Est şi trucarea alegerilor care au avut loc în aceste ţări, imediat după consumarea celui de-Al Doilea Război Mondial;
frica sovieticilor de un atac al americanilor; nevoia URSS de a avea o graniţă de vest sigură;
tendinţa de expansiune a comunismului în varianta sovietică.

Pe lângă tradiţionala rivalitate între cele două puteri, conflictul s-a bazat şi pe o ciocnire de ideologii (între sistemul democratic capitalist din SUA şi sistemul totalitar din URSS).

Cum este sistemul din Federaţia Rusă de astăzi? Răspunsul ne devoalează cu certitudine o stare de fapt care va duce la o explicţie, dacă avem sau nu o confruntare ideologică.

1. În timpul vechiului Război Rece, capul de afiş au fost greşelile date de interpretările geopolitice eronate asupra unor acţiuni ale părţii adverse. Un exemplu este invazia sovietică în Afganistan, în 1979, care a fost considerată de Washington ca o formă de a câştiga controlul asupra resurselor petroliere din Golful Persic, ulterior prin influenţa nemijlocită asupra Iranului. Acum, construcţia scutului atirachetă conduce la astfel de concluzii greşite la Moscova, socotindu-se că acesta este îndreptat împotriva Rusiei şi împiedicând construcţia unei relaţii militare NATO-Rusia. Soluţionarea acestei stări de neîncredere este una din condiţiile necesare pentru o diminuare a intensităţii noului Război Rece.

2. A doua lecţie se referă la interacţiunile care au existat între cele două părţi în timpul Războiului Rece. Criza ucraineană nu a beneficiat de aceste interacţiuni, Rusia folosind în propriul interes mişcările revoluţionare de la Kiev.

3. A treia lecţie se referă la dotarea cu echipamente militare de ultimă tehnologie. Statele Unite s-au impus prin programe militare masive, determinând Moscova să investească, la rândul ei, în programe militare, ceea ce a făcut ca bugetul sovietelor să se micşoreze dramatic. Războiul Stelelor, declanşat de Ronald Reagan, a dus la prăbuşirea economică a URSS. În anii ’80, SUA au introdus în dotare o nouă generaţie de avioane multirol (F-16, F-15, F-18), iar sovieticii au introdus în replică MiG-29 şi Su-27. În ceea ce priveşte bombardierele strategice, din 1986 americanii au beneficiat de serviciile lui B-1B Lancer, sovieticii construind şi ei aparatul Tu-160, echipat cu rachete de croazieră de tip AS-15. Noua generaţie de rachete balistice intercontinentale americane MX (LGM-118A Peacekeeper), funcţionând cu combustibil solid, care nu necesitau nicio pregătire în vederea lansării, a intrat în înzestrare în 1986. Sovieticii, la rândul lor, au creat, în 1987, rachetele similare bazate pe sol de tip RT-23, precum şi R-39, R-29 RM, plasate pe submarine, dispunând fiecare de câte 4-10 focoase nucleare independente. În 1983, Administraţia Reagan a decis amplasarea a 464 de rachete de croazieră (GLCM) prevăzute cu ogive nucleare la două baze aeriene britanice, în Belgia, în Olanda, în Germania şi Italia. Alte 108 rachete balistice Pershing II urmau să fie amplasate în Germania. Până la urmă, s-a ajuns la un acord între Mihail Gorbaciov şi Ronald Reagan, semnat la Washington, la 8 decembrie 1987, privind eliminarea rachetelor cu rază scurtă şi intermediară de acţiune (500-5.500 km). Până în 1991, au fost distruse 2.692 de asemenea rachete, 846 ale SUA şi 1.846 ale URSS. La toate aceste echipamente militare s-au adăugat sateliţii de recunoştere, navigaţie şi de comunicaţii, care au jucat un rol important în creşterea capabilităţilor militare americane.

4. O altă lecţie a fost aceea a manipulării sistemului energetic global (preţului petrolului). Washingtonul a provocat o scădere de patru ori a preţului petrolului sovietic prin strânsele legături pe care le avea cu Arabia Saudită, Mihail Gorbaciov fiind nevoit să accepte negocierile pentru dezarmare reciprocă. Administraţia de la Kremlin nu vroia şi nici nu putea să ignore nevoile alimentare, medicale şi de înapoiere tehnologică ale ţării, numai ca să facă faţă militar Americii. Soluţia de astăzi a gazelor de şist, produse şi livrate Europei de America, se va concretiza în 2-3 ani şi va lovi în plin giganţii ruşi Gazprom sau Rosfnet. Europa se va desprinde de dependenţa de gazul rusesc.

5. În timpul Războiului Rece, au contat evenimentele şi nu planurile şi politicile. În noul Război Rece, SUA şi UE vor trebui să influenţeze alegerile Rusiei mai ales prin pregătirea evenimentelor decât prin încercarea de a schimba drumul ales de Moscova. Astfel, Washingtonul şi UE vor trebui să sprijine regimul de la Kiev în recâştigarea încrederii locuitorilor din Estul Ucrainei, prin acordarea Administraţiei ucrainene de fonduri şi asistenţă economică, chiar şi militară, şi prin crearea unui mediu în care Ucraina poate coopera atât cu Rusia, cât şi cu UE.

6. Lecţia lui Kennan, Doctrina îndiguirii URSS (Containment Doctrine) lansată de George Kennan, o figura legendară a gândirii şi acţiunii politice americane în secolul al XX-lea, tatăl Războiului Rece.
Kennan a fost autorul principalei abordări strategice americane din anii Războiului Rece, cunoscută sub numele de Containment Doctrine. Numeroasele şi atât de originalele contribuţii ale lui Kennan în planul întemeierii intelectuale a politicii externe americane pot fi doar menţionate în aceste laconice rânduri. Diplomatul american a lucrat în anii tinereţii sale la ambasadele americane din ţările baltice şi în Germania nazistă. După război, graţie cunoştinţelor sale exceptionale de limbă şi civilizaţie rusă, a ocupat o poziţie importanta la Ambasada americană din Moscova. De acolo, la solicitarea Departamentului de Stat, a trimis, în 1946, ceea ce a intrat în istorie drept Lunga telegrama în care, cu perspicacitate şi fără ambiguitaţi, a formulat un diagnostic de un dramatic realism al scopurilor şi metodelor sovietice în plan internaţional. În 1952, a fost trimis să conducă Ambasada americană de la Moscova, însă a fost rapid expulzat din ordinul lui Stalin, întrucât făcuse o declaraţie în care compara situaţia diplomaţilor vestici din URSS cu aceea pe care o trăise în Germania nazistă.

Noul Război Rece are un atribut important: războiul din Ucraina. Dacă acesta se adânceşte, noul Război Rece se adânceşte. Ucraina este pivotul, dar nu totul depinde de Ucraina.Evoluţiile recente au pus capăt unui interval de parteneriat şi cooperare dintre Occident şi Rusia, de un sfert de secol după Războiul Rece. Agenda internaţională referitoare la Siria, Iran, Afganistan şi Coreea de Nord va fi blocată. Kremlinul a devenit din nou suspicios, întocmai ca în vremea vechiului Razboi Rece. Acuzele adresate Occidentului sunt la ordinea zilei şi toate acestea numai pentru faptul că nu abandonează principiile sale democratice şi le aplică în mod egal în raport cu toate statele.