Sunt politicienii noștri pregătiți să se întâlnească cu personalității care au remodelat geopolitica globală? Se pare că apetența pentru astfel de întâlniri este extrem de redusă. Să ai în propria ogradă doi generali care sunt conectați la sistemul decizional global și să-i ignori este de neînțeles. Probabil că au fost suficiente întâlnirile de la Ministerul Apărări. Generalul Ciucă oricum îi cunoștea!

Zilele acestea trei foști înalți oficiali americani- Kurt Volker, fost ambasador al SUA la NATO și fost adjunct al Secretarului de Stat în madatul lui George Bush, generalul David Petreus, fost șef al CIA și fost comandant al trupelor americane în Irak și Afganistan, părintele așa numitei Surge

[1] (creșterea numărului de militari americani în Irak dar și schimbarea întregii strategii militare din teatrul de operații) și nu în ultimul rând, fostul SACEUR (The Supreme Allied Commander Europe-Comandantul Suprem al Forțelor Militare ale NATO în Europa) generalul Philip Breedlove au fost prezenți la București la seminarul despre Buna Guvernanță organizat de ONG-ul Strategikon. Despre întâlnire presa a vorbit suficient. Am să amintesc numai câteva lucruri pe care jurnaliștii nu le-au considerat foarte importante. Astăzi am să vorbesc despre generalul Philip Breedlove.

Audierile în Congresul SUA

Trebuie să reamintesc întâi, celor care nu știu, generalul Breedlove a fost audiat în Senat la Comisia pentru Serviciile Armate în legătură cu situația din Europa, de două ori în anul 2016. În fața senatorilor americani generalul a vorbit de interesul american în Europa, despre Rusia revanșardă și acțiunile ei în Ucraina și Siria, despre forțele SUA din Europa și despre amenințarea nucleară a Rusiei. Am spicuit câteva dintre evaluările generalului Breedlove față de temele de mai sus, evaluări făcute în cadrul audierilor. Sunt importante aceste evaluări pentru a înțelege contextul geopolitic actual. Referitor la interesul american pentru Europa generalul a confirmat că bătrânul continent rămâne un capitol important în securitatea națională a SUA. El consideră regiunea europeană ca una inexorabil legată de libertatea și securitatea economică a Statelor Unite ale Americii. Cât privește Rusia revanșardă a afirmat că aceasta nu împarte obiective de securitate comune cu Occidentul și consideră SUA și NATO ca o amenințare la propria securitate. Rusia continuă efortul de modernizare a armatei, pe termen lung, și în acțiunile recente din Ucraina și Siria a demonstrat o alarmantă creștere a proiectării forțelor expediționare și a capacităților de luptă și de susținere logistică. Rusia a petrecut ultimii 20 de ani analizând operațiunile militare ale SUA, stabilind o nouă doctrină și o structură de forțe care să contracareze puntele forte ale SUA și NATO– declara generalul Philip Breedlove.

Încetarea focului în estul Ucranie rămâne nesemnificativ iar Rusia continuă activitățile de destabilizare în contradicție cu acordul de la Minsk. Noi nu trebuie să acceptăm acțiunile Rusiei în Siria care să servească unei strategii de distragere a atenție de la situația din Ucraina-declara generalul Breedlove. Cert este că Rusia continuă agresiunea în Ucraina prin asigurarea, pentru separatiștii ucrainieni, cu personal, echipament, pregătire și C2 (comandă și control). Un element important luat în discuție de fostul SACEUR sunt conflictele înghețate. Aceste conflicte înghețate, situate în jurul periferie graniței ruse, sunt văzute ca afaceri care se derulează continuu, fabricate de Rusia, pentru a avea un pretext de a interveni militar.  De asemenea eforturile Kremlinului de a stabili pârghii de influență în Țările Baltice de-a lungul zonelor diplomatice, economice și a spectrului de securitate sunt orientate spre dezvoltarea unui mediu propice Rusiei și reprezintă o provocare continuă la eforturile Occidentului de a asigura securitatea aliaților NATO. Din 2012 de la elaborare Liniilor Strategice ale Apărării și din momentul în care decizia națională a SUA de a se muta în zona Asia/Pacific, EUCOM (Comndamentul SUA pentru Europa) a plătit constant un preț în diminuarea resurselor și asigurarea forțelor pentru a rebalansa situația. Ca răspuns la noul mediu de securitate european, am susținut (n.A.G.-generalul Philip Breedlove), iar departamentul apărării, Casa Albă și Congresul au aprobat să sisteze reducerile din teatrul european și fiecare să se uite la creștere sustenabilă a capacităților militare așa cum am cerut în planul financiar pe anul 2017. În timpul Războiului Rece erau peste un milion de militari în teatrul european. Astăzi numărul lor este în jur de 62000 din care 52000 sunt subordonați direct misiunii EUCOM. Generalul Breedlova amintea totodată în timpul depozițiilor sale în comisia senatorială de faptul că: Prezența constantă a SUA în Europa, de la cel de-al Doilea Război Mondial, a asigurat accesul liber al SUA în caz de criză. Reducerile în personal vor reduce accesul la națiunile gazdă și permisiunea de operare din punctele strategice în timpul unor crize. Trebuie să avem comandamente de război care să coopereze cu partenerii în teatrele de operați ( vezi cele două comandamente de divizie ale NATO din Polonia și România). Referitor la armele nucleare generalul Philip Breedlova declara:  Rușii au testat arme care încalcă tratatul INF-Intermediate Nuclear Forces (n.A.G.-este vorba de rachetele de croazieră cu rază de până la 5500 km precum SSC-X-8, interzise de tratatul menționat, care se pot lansa de pe platformele Iskander-2) și pot fi ușor ascunse între armele convenționale. Rușii cred că armele nucleare sunt o continuare a rezolvării conflictelor. Este o discuție iresponsabilă.

Discursul generalul Philip Breedlove din aula BNR

 Generalul Philip Breedlove, părintele Planului de acțiune pentru creșterea capacității operaționale a NATO (Rediness Action Plan) adoptat la Sumitul NATO din Țara Galilor, a vorbit despre relația SUA-Rusia, despre conceptul de descurajare, despre articolul 3 al Tratatului de la Washington și despre importanța arealului Mării Negre. Relația dintre SUA și Rusia a asemănat-o cu un vector care are o direcție și o viteză de deplasare înspre o zonă neclară și atât timp cât o forță contrară nu se va opune acesta se va deplasa într-acolo. Forța care se va opune nu va fi formată numai din SUA și Rusia, la ea vor participa și Aliații din NATO. Generalul spunea că în această relație: Trebuie să începem discuția cu lucruri mici, să demonstrăm că ducem discuțiile până la capăt, în văzul tuturor, și să măsurăm împreună rezultatele. Lucrurile nu trebuie dezbătute de Russia Today și de CNN.

Un subiect dezbătut de fostul SACEUR a fost conceptul de descurajarea. El spunea că primul lucru la care se gândesc lideri când vine vorba de descurajare este desfășurarea unor formațiuni militare importante în teatrele de operațiuni. Descurajare nu este despre mărimea grupării de forțe militare sau despre locul ei de dislocare, este vorba de cum gândesc descurajarea cei care iau decizia. Asta înseamnă de fapt buna guvernare– declara Breedlove și a continuat – Primul lucru într-o bună guvernare este o bună structură de securitate care asigură celor pe care-i conducem SECURITATEA! Descurajarea este o artă nu este o știință și nu ai aparate să o măsori. Generalul a vorbit de Puterea Națională și a descris modelul aplicat de Universitatea Națională de Apărare din Washington D.C. pentru a explica ceea ce înseamnă: modelul DIME (dime este moneda americană de 10 cenți). Ce înseamnă DIME: D-vine de la diplomație, I-vine de la informare, M- de la militar și E- de la Economic. Despre D(iplomație) a vorbit prezentând exemplul de la Summitul NATO din Țara Galilor acolo unde agenda primei zile a fost înlocuită cu o discuție despre apărarea colectivă și unitatea asupra adoptării de măsuri coerente de către toți aliații. Așa a apărut declarția comună care explică coeziunea aliaților în privința aplicării art.5 al Tratatului de la Washington în condițiile agresiuni Rusiei în Ucraina. Despre I(nformare) s-a mai vorbit ca fiind crucială în explicarea și transmiterea unui mesaj clar către lume despre ceea ce înseamnă Alianța NATO și care sunt misiunile ei. Despre ce înseamnă M(ilitar)? M înseamnă că Apărarea începe acasă și că avem nevoie să investim bani în operativitatea și eficacitatea unităților pe care le avem pentru ca acestea să devină o forță de descurajare. Avem nevoie de echipamente performate la nivelul celorlate națiuni pentru ca interoperabilitatea să fie o certitudine. Nu sunt pentru o creștere a forțelor, dar sunt pentru o prepoziționare de tehnică și o prezență a forțelor de care este întradevăr nevoie în teatrul de operații– spunea generalul Breedlove și a continuat- Investițiile în armată trebuie să fie de minimum 2% din PIB din care 20% pentru echiparea acesteia. Echiparea înseamnă E(conomie) și asta este extrem de important pentru ca o țară să fie prosperă și să-și permită producția de tehnică militară singură sau în comun cu parteneri din afară.

La finalul expozeului de la BNR, la care au mai participat și ministru de externe Teodor Meleșcanu și Guvernatorul Mugur Isărescu a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri. Între cei care au pus întrebări s-a situat și autorul acestui material. Întrebarare mea a fost: Este necesar un Schengen militar în Europa, deoarece deplasarea echipamentelor de-a lungul și de-a latul continentului necesită multe intervenții și aprobări, deplasarea fiind anevoioasă și ineficientă ca timp de derulare în condiții de criză?

Răspunsul generalului Breedlove a fost: Nu pot vorbi foarte multe despre acest subiect. Nu este rea voință din partea aliaților. Noi am luptat mult în Irak și Afganistan și am pierdut din vedere Europa. Nu am crezut că se poate construi un inamic strategic aici și nu am construit un parteneriat pe această temă. Țările au scris și rescris propriile legi. Când eram căpitan, în 1983, la granița dintre Germania de Vest și Germania de Est, și aveam în față Pactul de la Varșovia, nu trebuia să întrebăm pe nimeni când deplasam echipamentele și militarii în partea occidentală a Europei. Aveam libertatea de mișcare. Mobilitatea echipamentelor militare și a trupelor este vitală în situații de criză. Din păcate unii opozanți pot fi în interiorul propriilor linii de demarcație. Suntem într-o situație de pace unde controlul la granițe a fost reinstalat, în special, pentru transporturile militare. Când am făcut prima mișcare a trupelor NATO, acum 20 de luni, a fost extrem de greu. Sunt pentru a avea un acord cadru care să permită libertatea de mișcare, pentru a construi rapid un răspuns la o amenițare. Nu am auzit de un Schegen militar dar cred că cineva din sală  (n.A.G și-a îndreptat privirea spre Șeful SMG generalul Ciucă) va transmite la NATO acestă idee.

[1] David French de la National Review Institute, un judecător și un veteran al Operațiunii Irak Freedom declara despre generalul Petreus: Am slujit sub comanda generalului Petreus (departe în ierahia militară-un capitan într-un escadron de calaerie blindată dislocat la 150 de km de Bagdad) în timpul Surge (conceptul de surge însemnă o creștere semnificativă a numărului de militari) și am văzut cu ochii mei puterea unui lidership coeerent, aaplicarea corectă a unei strategii și  nu în ultimul rând aplicarea corectă a forței. Petreus a venit în Irak într-un moment de haos maxim și a avut rolul de a transforma o înfrângere sângeroasă într-o victorie uimitore. Nu supra evaluăm evenimentele dar până în octombrie 2008, când generalul Raymond Odierno a preluat comanda, generalul Petreus devenise un erouamerican, unul dintre cei mai importanți generali ai timpurilor moderne.