{"id":6143,"date":"2021-05-28T09:23:00","date_gmt":"2021-05-28T06:23:00","guid":{"rendered":"https:\/\/www.cass-ro.org\/?p=6143"},"modified":"2021-06-02T09:31:03","modified_gmt":"2021-06-02T06:31:03","slug":"summitul-sua-rusia-intre-diplomatia-washingtonului-si-maskirovka-kremlinului","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/www.cass-ro.org\/en\/summitul-sua-rusia-intre-diplomatia-washingtonului-si-maskirovka-kremlinului\/","title":{"rendered":"Summitul SUA-Rusia, \u00eentre diploma\u0163ia Washingtonului \u015fi Maskirovka Kremlinului"},"content":{"rendered":"\n<p>Rusia ocup\u0103 o pozi\u0163ie neobi\u015fnuit\u0103 pe scena mondial\u0103. Sub pre\u015fedintele Vladimir Putin, Moscova a demonstrat \u00een repetate r\u00e2nduri c\u0103 are capacitatea de a destabiliza ordinea interna\u0163ional\u0103, dar nu \u015fi capacitatea de a umple vidul pe care \u00eel creeaz\u0103. \u00cen timp ce Rusiei \u00eei lipse\u015fte puterea militar\u0103 pentru a contesta suprema\u0163ia SUA, nimeni &#8211; \u00een special alian\u0163a NATO \u2013 nu-i ignor\u0103 capacit\u0103\u0163ile militare. Utilizarea de c\u0103tre Moscova a v\u00e2nz\u0103rilor de arme \u015fi a angajamentelor militare pentru a construi leg\u0103turi cu \u0163\u0103rile din Asia, Africa, America Latin\u0103 \u015fi \u00een special din Orientul Mijlociu a atras, de asemenea, aten\u0163ia, iar exporturile sale masive de combustibili fosili c\u0103tre Europa ofer\u0103 Rusiei o p\u00e2rghie suplimentar\u0103.<\/p>\n\n\n\n<p>Tema c\u0103reia pre\u015fedintele Putin dore\u015fte s\u0103-i acorde prioritate este stabilitatea strategic\u0103 \u015fi se pare c\u0103 \u201edarul\u201d pre\u015fedintelui Biden de a prelungi rapid tratatul de limitare a armelor nucleare Noul START, f\u0103r\u0103 condi\u0163ii prealabile, pentru care Moscova fusese preg\u0103tit\u0103, poate deschide calea pentru discu\u0163ii extinse, la nivel &nbsp;\u00eenalt, pe o gam\u0103 \u00eentreag\u0103 de sisteme de arme strategice \u015fi non-strategice ofensive \u015fi defensive. Kremlinul este \u00eencrez\u0103tor c\u0103 modernizarea masiv\u0103 a arsenalului nuclear a asigurat pentru Rusia o pozi\u0163ie de putere \u00een aceast\u0103 negociere, iar ministrul ap\u0103r\u0103rii Sergei Shoigu se laud\u0103 \u00een continuare cu calitatea superioar\u0103 a rachetelor hipersonice produse de Rusia. Mass-media rus\u0103 este plin\u0103 de prezent\u0103ri de proiecte militare ambi\u0163ioase, inclusiv portavioane, cu doar note ocazionale de \u00eengrijorare cu privire la costuri, care fie vorba \u00eentre noi, nu pot fi suportate de o economie \u00een declin accentuat. Multe dintre aceste super-arme sunt concepute pentru opera\u0163iuni \u00een condi\u0163iile dure ale Arcticii, chiar dac\u0103 conducerea militar\u0103 rus\u0103 nu a stabilit niciodat\u0103 \u00een mod conving\u0103tor un motiv pentru activit\u0103\u0163ile de lupt\u0103 \u00een acest teatru.<\/p>\n\n\n\n<h2 class=\"wp-block-heading\">\u00cent\u00e2lnirea diploma\u0163ilor de rang&nbsp;\u201eunu\u201d<\/h2>\n\n\n\n<p>Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, \u015fi omologul s\u0103u rus, ministrul de externe Sergei Lavrov, s-au \u00eent\u00e2lnit pentru prima dat\u0103 fa\u0163\u0103 \u00een fa\u0163\u0103, la 19 mai 2021, la Reykjavik, Islanda, \u00een marja Consiliului ministerial al Arcticii. Discu\u0163iile, care marcheaz\u0103 \u00eent\u00e2lnirea public\u0103 la cel mai \u00eenalt nivel \u00eentre oficialii americani \u015fi ru\u015fi, de c\u00e2nd pre\u015fedintele Biden a preluat mandatul \u00een ianuarie 2021, au avut loc \u00een primul r\u00e2nd, \u00een baza rapoartelor anterioare c\u0103 administra\u0163ia Biden va renun\u0163a la sanc\u0163iunile americane asupra companiei care supravegheaz\u0103 construc\u0163ia Nord Stream 2. Administra\u0163ia Biden a urm\u0103rit, de asemenea, un r\u0103spuns la recentul atac cibernetic asupra sistemului informatic al gazoductului Colonial Pipeline, men\u0163ion\u00e2nd c\u0103 acesta a venit dintr-un grup criminal de hackeri din Rusia. Tonul lui Blinken, la \u00eent\u00e2lnire, spre deosebire de \u00eent\u00e2lnirea cu chinezii, a fost calm, diplomatic, profesionist \u015fi m\u0103surat.&nbsp;\u201e<em>Exist\u0103 multe zone \u00een care interesele noastre se intersecteaz\u0103 \u015fi se suprapun \u015fi credem c\u0103 putem lucra \u00eempreun\u0103 \u015fi, \u00eentr-adev\u0103r, s\u0103 ne baz\u0103m discu\u0163iile pe aceste interese&#8221;, <\/em>a spus Blinken. \u201e<em>Este opinia noastr\u0103 c\u0103, dac\u0103 liderii Rusiei \u015fi Statele Unite pot lucra \u00eempreun\u0103 \u00een mod cooperant, poporul nostru, lumea poate fi un loc mai sigur<\/em>&#8220;, a ad\u0103ugat el. Remarcile de deschidere ale lui Lavrov au accentuat numeroasele dezacorduri politice dintre cele dou\u0103 p\u0103r\u0163i, dar \u015fi-au exprimat speran\u0163a c\u0103 acestea vor fi \u00eenl\u0103turate, r\u00e2nd pe r\u00e2nd, iar cele dou\u0103 p\u0103r\u0163i pot colabora pe \u201e<em>probleme de stabilitate strategic\u0103<\/em>&#8220;. \u201e<em>Ne diferen\u0163iem serios \u00een evaluarea situa\u0163iei interna\u0163ionale \u015fi a abord\u0103rilor noastre fa\u0163\u0103 de modul \u00een care ar trebui s\u0103 o rezolv\u0103m<\/em>&#8220;, a spus Lavrov. \u201e<em>Pozi\u0163ia noastr\u0103 este clar\u0103: Suntem gata s\u0103 discut\u0103m toate problemele f\u0103r\u0103 excep\u0163ie, \u00een \u00een\u0163elegerea faptului c\u0103 discu\u0163ia va fi cinstit\u0103, factual\u0103 \u015fi condus\u0103 cu respect reciproc. Legile diploma\u0163iei recomand\u0103 reciprocitate, mai ales atunci c\u00e2nd vine vorba de un r\u0103spuns la orice fel de ac\u0163iuni ostile\u201d <\/em>a observat el. \u201e<em>Nu sunt idei similare, ci obiective similare<\/em>&#8220;, a subliniat Lavrov, <strong><u>f\u0103r\u0103 ajutorul unui traduc\u0103tor rus<\/u><\/strong>.<\/p>\n\n\n\n<p>Lavrov \u015fi Blinken au oferit o e\u015fantionare a fronturilor de politic\u0103 pe care Moscova \u015fi Washingtonul pot lucra \u00eempreun\u0103. Pentru ambii diploma\u0163i, aceste zone includ programul nuclear al Iranului, Afganistanul \u015fi Peninsula Coreean\u0103. \u00cen ceea ce ar putea fi un pas major spre stabilizarea rela\u0163iilor dintre cele dou\u0103 \u0163\u0103ri, Lavrov a semnalat dorin\u0163a de a revizui situa\u0163ia din jurul misiunilor diplomatice ale celor dou\u0103 \u0163\u0103ri. Moscova sufer\u0103 de expulz\u0103ri ale diploma\u0163ilor s\u0103i (\u00een general agen\u0163i ai serviciilor secrete SVR\/GRU) din ambasadele proprii din Occident\/Europa Central\u0103 \u015fi de Est sau din SUA. Kremlinul \u015fi-a rechemat ambasadorul s\u0103u din Statele Unite, Anatoli Antonov \u00een martie, dup\u0103 ce au urm\u0103rit comentariile pre\u015fedintelui Biden privind pre\u015fedintele rus Vladimir Putin, comentarii f\u0103cute \u00een timpul unui interviu cu George Stephanopoulos la ABC. Washingtonul a urmat modelul \u00een aprilie, rechem\u00e2nd ambasadorul SUA din Rusia, John Sullivan, pentru&nbsp;\u201econsult\u0103ri&#8221;. Reuniunea din Islanda a reprezentat o \u00eencercare de a descalifica tensiunile cresc\u00e2nde dintre SUA \u015fi Rusia, dar se pare c\u0103 cei doi diploma\u0163i nu au reu\u015fit s\u0103 realizeze prea multe \u00een timpul discu\u0163iei lor de dou\u0103 ore. \u00cen mod evident, ambele p\u0103r\u0163i au avut timp s\u0103-\u015fi exprime pozi\u0163iile respective cu privire la o gam\u0103 larg\u0103 de probleme controversate restante. \u00cent\u00e2lnirea nu trebuia s\u0103 rezolve niciun dezacord \u00een schimb trebuia s\u0103 le clarifice \u015fi s\u0103 le organizeze \u00eentr-o ordine de priorit\u0103\u0163i. Conversa\u0163ia lor extins\u0103 s-a concentrat aparent \u015fi pe preg\u0103tirea agendei summitului propus de pre\u015fedintele Joseph Biden \u015fi confirmat \u00eentr-un final de &nbsp;pre\u015fedintele Vladimir Putin.<\/p>\n\n\n\n<p>Cei doi \u015fefi ai politicii externe nu au avut o apari\u0163ie comun\u0103 \u00een mass-media dup\u0103 \u00eent\u00e2lnire, dar Lavrov a f\u0103cut tot posibilul pentru a sublinia caracterul \u201econstructiv\u201d al discu\u0163iilor, \u00een timp ce Departamentul de Stat a prezentat o lung\u0103 list\u0103 de probleme controversate. Secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat reporterilor la Reykjavik pe 18 mai, cu o zi \u00eenainte de \u00eenceperea reuniunii Consiliului Arctic, c\u0103 Washingtonul este \u00eengrijorat de o acumulare militar\u0103 \u00een Arctica, o regiune care c\u00e2\u015ftig\u0103 o importan\u0163\u0103 strategic\u0103 \u00een r\u00e2ndul superputerile lumii.&nbsp;\u201e<em>Avem \u00eengrijor\u0103ri cu privire la unele dintre activit\u0103\u0163ile militare crescute din Arctica care sporesc &#8230; perspectivele de accidente &#8230; \u015fi submineaz\u0103 obiectivul comun al unui viitor pa\u015fnic \u015fi durabil pentru regiune<\/em>&#8220;. Un raport american din zona serviciilor de informa\u0163ii, din aprilie 2021, stipula c\u0103 Moscova \u00eencearc\u0103 s\u0103 \u00ee\u015fi m\u0103reasc\u0103 amprenta economic\u0103 \u015fi militar\u0103 \u00een Arctica, profit\u00e2nd de impactul \u00eenc\u0103lzirii globale asupra vastei regiuni de nord. \u00cent\u00e2lnirea dintre Blinken \u015fi Lavrov a marcat deschiderea unui drum diplomatic c\u0103tre o rela\u0163ie mai pu\u0163in contondent\u0103 \u00eentre Moscova \u015fi Washington, un pas pe care \u00eel dore\u015fte \u00een mod clar s\u0103-l fac\u0103 pre\u015fedintele Biden, nu \u00een ultimul r\u00e2nd pentru c\u0103 \u00ee\u015fi aminte\u015fte de pericolele R\u0103zboiului Rece ci pentru c\u0103 el vede Beijingul ca adversarul principal&nbsp; al Americii. Ar fi o gre\u015feal\u0103 fundamental\u0103 pentru Moscova s\u0103 nu ia \u00een serios \u00eembun\u0103t\u0103\u0163irea rela\u0163iei cu SUA \u00een propriul s\u0103u interes. Prilejul pentru aceast\u0103 \u00eent\u00e2lnire a greilor din politica extern\u0103 a celor doua state l-a oferit reuniunea Consiliului Arctic.Rusia acord\u0103 Arcticii o mare prioritate \u00een politica sa de securitate iar acum are oportunitatea de a de\u0163ine pre\u015fedin\u0163ia rotativ\u0103 \u00een Consiliul Arctic \u00een perioada 2021\u20132023.<\/p>\n\n\n\n<p>Guvernul rus a aprobat un plan special pentru ob\u0163inerea de rezultate tangibile din aceast\u0103 pozi\u0163ie, care ascunde cu aten\u0163ie toate problemele legate de acumularea militar\u0103 a Rusiei \u00een teritoriile \u015fi posesiunile sale arctice. Discursul cooper\u0103rii nu poate, totu\u015fi, s\u0103 camufleze rolul cheie al instrumentelor militare \u00een politica rus\u0103. Moscova afirm\u0103 necesitatea protej\u0103rii traficului comercial de-a lungul Rutei M\u0103rii Nordului cu capacit\u0103\u0163i de ap\u0103rare aerian\u0103 r\u0103sp\u00e2ndite \u00eentr-o re\u0163ea de noi baze arctice \u015fi chiar vorbe\u015fte despre ap\u0103rarea conductei North Stream. Discu\u0163ia dintre cei doi mini\u015ftri de externe a atins \u015fi problema persecu\u0163ia lui Alexei Navalni, liderul ferm al opozi\u0163iei ruse, numai c\u0103 Lavrov a ridicat semnificativ din umeri f\u0103r\u0103 a r\u0103spunde. Sfid\u00e2nd criticile occidentale, Kremlinul a escaladat \u015fi mai mult sfera represiunilor sale asupra sus\u0163in\u0103torilor lui Navalni c\u0103rora acum li se interzice participarea la alegeri \u015fi adesea sunt concedia\u0163i din locurile de munc\u0103 din structurile de stat \u015fi chiar din locuri care nu sunt de top precum metroul din Moscova. De\u015fi lupta se duce sub o presiune guvernamental\u0103 puternic\u0103, opozi\u0163ia liberal\u0103 a Rusiei a continuat s\u0103rb\u0103torirea a 100 de ani de la na\u015fterea fizicianului din domeniul nuclear Andrei Saharov, regretatul laureat al Premiului Nobel pentru Pace, care r\u0103m\u00e2ne un simbol al rezisten\u0163ei \u00eempotriva unui regim brutal.<\/p>\n\n\n\n<h2 class=\"wp-block-heading\">Rusia \u015fi zona adiacent\u0103 grani\u0163ei de Vest<\/h2>\n\n\n\n<p>Rusia \u00ee\u015fi caut\u0103 ad\u00e2ncimea strategic\u0103 pierdut\u0103 la dezmembrarea URSS ad\u00e2ncime din care acre fac parte Ucraina \u015fi Belarus. Din punct de vedre militar cel dou\u0103 creeaz\u0103 un buffer de securitate pe care militari ru\u015fi \u00eel consider\u0103 vital. \u00cen aceste condi\u0163ii toate ac\u0163iunile Kremlinului trebuie judecate prin aceast\u0103 prism\u0103. Actul de terorism a lui Luka\u015fenko nu se putea desf\u0103\u015fura f\u0103r\u0103 sprijinul serviciilor FSB ale partenerului de la est. Integrarea militar\u0103 a for\u0163elor Belarusului \u00een for\u0163ele militare ruse este urm\u0103torul pas pe calea integr\u0103rii Belarusului \u00een Federa\u0163ia Rus\u0103. Acest pas va \u00eencepe cu integrarea for\u0163elor aeriene ale Belarusului \u00een cele ruse\u015fti. Pre\u015fedintele Putin acord\u0103 un sprijin larg pre\u015fedintelui Aleksandr Luka\u015fenko, care recurge la m\u0103suri din ce \u00een ce mai disperate pentru a men\u0163ine controlul asupra guvern\u0103rii, dar, \u00eentr-adev\u0103r, aten\u0163ia liderului de la Kremlinului este canalizat\u0103 \u00een primul r\u00e2nd asupra Ucrainei, care constituie centrul de greutate \u00een confruntarea Rusiei cu Occidentul. Pre\u015fedintele Volodimir Zelenski a rezistat escalad\u0103rii presiunii militare ruse \u015fi caut\u0103 acum o \u00eent\u00e2lnire cu pre\u015fedintele Putin pentru a reduce tensiunile din zona de r\u0103zboi din Donbas.<\/p>\n\n\n\n<p>Moscova \u00ee\u015fi neag\u0103 \u00een continuare agresiunea, afirm\u00e2ndu-\u015fi \u00een acela\u015fi timp angajamentul de a sus\u0163ine acordurile de \u201e\u00eencetare a focului\u201d de la Minsk. Kremlinul men\u0163ine Kievul prins \u00een acest acord irealizabil \u015fi continu\u0103 s\u0103 submineze sprijinul extrem de solid al Europei pentru Ucraina. Rusia a mers mai departe \u00een ac\u0163iunile sale \u015fi a reu\u015fit s\u0103 distrug\u0103 rela\u0163iile cu parteneri din Uniunea European\u0103 precum Cehia (care, \u00eempreun\u0103 cu SUA, se afl\u0103 acum pe lista scurt\u0103 a Moscovei de \u201estate neprietenoase\u201d). \u00cen consecin\u0163\u0103, Rusia trebuie s\u0103 recurg\u0103 la proiectul Nord Stream 2 ca principal instrument de \u00eencurajare a discordiei \u00een cadrul comunit\u0103\u0163ii transatlantice. Fiecare pas al SUA \u00een exercitarea pruden\u0163ei \u015fi precau\u0163iei, cum ar fi anularea desf\u0103\u015fur\u0103rii a dou\u0103 nave de lupt\u0103 \u00een Marea Neagr\u0103, este interpretat de serviciile de securitate ale lui Putin (cecul din jurul lui Putin -siloviki) ca un semn de disponibilitate pentru compromisuri fa\u0163\u0103 de Kremlin. Moscova se a\u015fteapt\u0103 pe deplin ca aceast\u0103 list\u0103 de concesii percepute &#8211; p\u00e2n\u0103 \u00een prezent, de la extinderea New START p\u00e2n\u0103 la acceptarea Nord Stream 2 &#8211; s\u0103 creasc\u0103 mai mult dup\u0103 urm\u0103torul summit.<\/p>\n\n\n\n<p>Propunerea echipei Biden de a stabili un model de rela\u0163ii previzibile \u015fi stabile cu Rusia este bazat\u0103 pe calcule ra\u0163ionale cost-beneficii \u015fi pe lec\u0163iile \u00eenv\u0103\u0163ate din \u201eresetarea\u201d e\u015fuat\u0103 din timpul administra\u0163ie Obama, dar instan\u0163a lui Putin func\u0163ioneaz\u0103 dup\u0103 o alt\u0103 ra\u0163iune &#8211; constr\u00e2ngerea \u015fi corup\u0163ia. <strong>Kremlinul poate subscrie la o \u201estabilizare\u201d, a rela\u0163iei cu SUA, \u00een m\u0103sura \u00een care i se confer\u0103 libertatea de a suprima opozi\u0163ia intern\u0103, de a sus\u0163ine autocra\u0163ia \u00een Belarus \u015fi de a \u015fantaja Ucraina, doar pentru a dezv\u0103lui o alt\u0103 surpriz\u0103 strategic\u0103 d\u0103un\u0103toare la un moment oportun. <\/strong>Astfel summitul SUA-Rusia a&nbsp; fost programat de Casa Alb\u0103, provizoriu, pentru mijlocul lunii iunie, c\u00e2nd Biden va c\u0103l\u0103tori \u00een Europa pentru evenimentul G7 \u015fi pentru reuniunea \u015fefilor de stat \u015fi de guvern ai Organiza\u0163iei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Discu\u0163ia mini\u015ftrilor de externe a fost urmat\u0103 de discu\u0163ia, purtat\u0103 la Geneva, \u00eentre consilierul american pentru securitate na\u0163ional\u0103, Jake Sullivan, \u015fi omologul s\u0103u rus Nikolai Patrushev. Casa Alb\u0103 a considerat \u00eent\u00e2lnirea dintre Sullivan \u015fi secretarul Consiliului de Securitate rus Nikolai Patrushev drept \u201eun pas important \u00een preg\u0103tirea\u201d pentru prima \u015fedin\u0163\u0103 \u00eentre lideri de c\u00e2nd Biden a preluat func\u0163ia \u00een ianuarie, ad\u0103ug\u00e2nd c\u0103 data \u015fi loca\u0163ia vor fi anun\u0163ate mai t\u00e2rziu. Ea a fost anun\u0163at\u0103 pentru 16 iunie, la Geneva.<\/p>\n\n\n\n<h2 class=\"wp-block-heading\">Summitul de la Geneva?<\/h2>\n\n\n\n<p>Summitul Biden-Putin va avea loc \u00een iunie, c\u00e2nd pre\u015fedintele SUA c\u0103l\u0103tore\u015fte \u00een Europa pentru o serie de \u00eent\u00e2lniri cu alia\u0163ii, inclusiv un summit G7 \u00een Marea Britanie \u00een perioada 11-13 iunie \u015fi \u00eent\u00e2lniri cu partenerii NATO \u015fi UE la Bruxelles pe 14 iunie. Un ziar elve\u0163ian a scris c\u0103 cei doi lideri se vor \u00eent\u00e2lni \u00een Elve\u0163ia, cit\u00e2nd surse neidentificate. Cotidianul Tages-Anzeiger, c\u0103ci despre el este vorba, a raportat c\u0103 o misiune american\u0103 avansat\u0103 a ajuns deja la Geneva \u00een acest scop. \u015etirea vorbe\u015fte despre o aeronav\u0103 special\u0103 cargo american\u0103 care a aterizat pe aeroportul ora\u015fului. Ministerul elve\u0163ian de Externe a refuzat s\u0103 comenteze articolul din Tages-Anzeiger, dar a spus c\u0103 Elve\u0163ia va fi preg\u0103tit\u0103 s\u0103 ofere \u201e<em>bunele sale oficii atunci c\u00e2nd sunt utile \u015fi dorite<\/em>\u201d, conform unei declara\u0163ii a purt\u0103torului de cuv\u00e2nt al ministerului. Elve\u0163ia a mai g\u0103zduit astfel de summit-uri. \u00cen 1985, pre\u015fedintele american de atunci, Ronald Reagan, l-a \u00eent\u00e2lnit pe liderul sovietic Mihail Gorbaciov la Geneva, ceea ce a devenit un punct de cotitur\u0103 spre sf\u00e2r\u015fitul R\u0103zboiului Rece, duc\u00e2nd la alte summit-uri din Islanda \u015fi de la &nbsp;Washington. Simbolistica de la finele R\u0103zboiului Rece este clar preluat\u0103 de &nbsp;mini\u015ftrii de externe la Reikiavik \u015fi de consilierii pe probleme de securitate la Geneva. &nbsp;\u015etirea este preluat\u0103 \u00eenainte de anun\u0163ul oficial al \u00eent\u00e2lnirii f\u0103cut pe data de 26 mai.<\/p>\n\n\n\n<h2 class=\"wp-block-heading\">Tratatul Cer Deschis \u015fi \u00eent\u00e2lnirea de la Reykjavik<\/h2>\n\n\n\n<p>\u00cen ziua \u00een care Blinken \u015fi Lavrov s-au \u00eent\u00e2lnit la Reykjavik, Duma de Stat (camera inferioar\u0103 a parlamentului rus) a \u201edenun\u0163at\u0103 oficial\u201d una dintre ultimele m\u0103suri importante de consolidare a \u00eencrederii adoptate \u00een rela\u0163ia Est-Vest la sf\u00e2r\u015fitul R\u0103zboiului Rece. \u2014Tratatul Cer Deschis din 1992, care timp de aproape trei decenii a permis \u0163\u0103rilor membre s\u0103 survoleze teritoriile adversarilor pentru a efectua misiuni de&nbsp;\u201espionaj legal\u201d sau de&nbsp;\u201eobservare\u201d \u015fi pentru a monitoriza activit\u0103\u0163ile militare. Acum aproximativ 30 de ani, Estul \u015fi Occidentul credeau c\u0103 nu mai sunt du\u015fmani \u015fi c\u0103 sunt gata s\u0103-\u015fi deschid\u0103 por\u0163ile. Ast\u0103zi este adev\u0103rat opusul acestei concluzii de la \u00eenceputul anilor 90 iar Tratatul Cer Deschis, \u00eempreun\u0103 cu alte tratate din acea perioad\u0103, inclusiv Tratatul For\u0163elor Armate Conven\u0163ionale din Europa (CFE) din 1990 sau Tratatul privind For\u0163ele Nucleare Intermediare \u2013 INF din 1987, care au contribuit la men\u0163inerea p\u0103cii \u015fi securit\u0103\u0163ii \u00een Europa, au fost toate abandonate. \u00cen mai 2020, pre\u015fedintele de atunci, Donald Trump, a anun\u0163at c\u0103 Statele Unite se retrag din Tratatul Cer Deschis, iar dup\u0103 perioada obligatorie de a\u015fteptare de \u015fase luni, \u00een noiembrie 2020, deja dup\u0103 pierderea alegerilor, Casa Alb\u0103 a lui Trump a confirmat c\u0103 SUA au p\u0103r\u0103sit \u00een mod oficial tratatul \u015fi nu vor mai permite nicio survolare \u00een baza Tratatului Cer Deschis. Dac\u0103 administra\u0163ia Biden dore\u015fte s\u0103 revin\u0103 la tratat, o op\u0163iune pentru a ocoli lipsa actual\u0103 a avioanelor (deja trimise la fier vechi) ar putea fi cooperarea cu alia\u0163ii europeni care folosesc propriile lor avioane certificate. Dar, \u00een orice caz, revenirea la tratat ar necesita finan\u0163are \u015fi consim\u0163\u0103m\u00e2nt din partea Congresului, care ar putea s\u0103 nu apar\u0103. De remarcat c\u0103 Blinken \u015fi Biden au declarat c\u0103 este necesar s\u0103 se stabileasc\u0103 rela\u0163ii stabile \u015fi previzibile cu Rusia, \u00een timp ce reac\u0163ioneaz\u0103 cu for\u0163\u0103 la \u00eenc\u0103lc\u0103rile ruse\u015fti &#8211; cu alte cuvinte, pedepsind comportamentul agresiv al Kremlinului cu sanc\u0163iuni previzibile \u015fi oferind ameliorarea sanc\u0163iunilor par\u0163iale pentru fapte bune. Dac\u0103 aceasta este, \u00eentr-adev\u0103r, strategia administra\u0163iei Biden pentru construirea unei rela\u0163ii cu Kremlinul, s-ar putea ca summitul propus s\u0103 se \u00eendrepte spre un final dezastruos. Pre\u015fedintele Putin insist\u0103 c\u0103 Rusia este o superputere nuclear\u0103 \u015fi conven\u0163ional\u0103 militar\u0103 cu cel mai modern (\u015fi cel mai mare) arsenal nuclear din lume inclusiv cu triada nuclear\u0103 modernizat\u0103 (rachete balistice, avioane cu \u00eenc\u0103rc\u0103tura nuclear\u0103 \u015fi submarine dotate cu rachete nucleare intercontinentale). Recent, liderul de la Kremlin a promis: \u201e<em>Vom rupe din\u0163ii celor care \u00eencearc\u0103 s\u0103 mu\u015fte, s\u0103 ia ceea ce este al nostru<\/em>\u201d (!?). \u00cencerc\u0103rile SUA de a cultiva un fel de rela\u0163ie stabil\u0103 \u015fi previzibil\u0103 cu Rusia lui Putin vor trebui s\u0103 ia \u00een considerare o astfel de mentalitate de la Kremlin.<\/p>\n\n\n\n<h2 class=\"wp-block-heading\">\u00cencearc\u0103 Rusia crearea unei rela\u0163ii stabile cu SUA?<\/h2>\n\n\n\n<p>Oferta lui Biden este clar\u0103: dac\u0103 Rusia se ab\u0163ine de la probleme confrunta\u0163ionale \u015fi se conformeaz\u0103 regulilor interna\u0163ionale, SUA sunt gata s\u0103 dezvolte rela\u0163ii stabile cu Moscova. Aceast\u0103 propunere a fost elaborat\u0103 \u00een cadrul reuniunii mini\u015ftrilor de externe G7 de la Londra (3-5 mai), unde Rusia a fost o tem\u0103 major\u0103 pentru discu\u0163ii. \u00cen special, cele \u015fapte puteri participante au decis ca \u00een rezolu\u0163ia final\u0103 s\u0103 renun\u0163e la exprimarea&nbsp;\u201epozi\u0163iei de descurajarea fa\u0163\u0103 de multiple amenin\u0163\u0103ri\u201d \u015fi \u00eenlocuirea ei cu&nbsp;\u201ereducerea tensiunilor\u201d. Problema pentru Kremlin cu aceast\u0103 invita\u0163ie de a se ab\u0163ine de la amenin\u0163\u0103ri militare, atacuri cibernetice \u015fi alte \u00eenc\u0103lc\u0103ri ale securit\u0103\u0163ii interna\u0163ionale este c\u0103 rolul Rusiei \u00een afacerile europene s-ar reduce apoi la irelevan\u0163\u0103, \u00een loc de domina\u0163ia dorit\u0103. Ministrul de Externe, Serghei Lavrov, a respins cu t\u0103rie planul de a face Rusia s\u0103 respecte regulile occidentale, denun\u0163\u00e2ndu-l ca pe o \u00eencercare r\u0103u inten\u0163ionat\u0103 de a exercita \u201etotalitarismul\u201d \u00een afacerile mondiale. Ultimul set de sanc\u0163iuni americane introdus la jum\u0103tatea lunii aprilie a fost mai pu\u0163in sever dec\u00e2t se a\u015fteptau mul\u0163i dintre anali\u015ftii de la Moscova, a\u015fa c\u0103 acum orice indica\u0163ie aparent\u0103 c\u0103 echipa lui Biden nu are inten\u0163ii de a ad\u0103uga mai multe m\u0103suri punitive este amplificat\u0103 cu ner\u0103bdare de c\u0103tre mass-media rus\u0103.<\/p>\n\n\n\n<p>Perspectiva tulbur\u0103toare pentru politicienii \u015fi oligarhii ru\u015fi este c\u0103 guvernul SUA, \u00een urma ordinului executiv al lui Biden, preg\u0103te\u015fte pa\u015fi care ar oferi o pedeaps\u0103 efectiv\u0103 pentru urm\u0103toarea \u00eenc\u0103lcare a regulilor de c\u0103tre Rusia \u015fi chiar Parlamentul European, de obicei ezitant, a adoptat recent, cu o marj\u0103 de voturi extraordinar\u0103, o rezolu\u0163ie care sugereaz\u0103 interzicerea importurilor de petrol \u015fi gaze naturale din Rusia, printre alte m\u0103suri punitive. Prin urmare, regimul de sanc\u0163iuni are un efect de descurajare mai puternic dec\u00e2t efectul distructiv asupra economiei ruse\u015fti, iar sanc\u0163iunile deja impuse pentru mai multe infrac\u0163iuni \u00eei refuz\u0103 Kremlinului posibilitatea de a folosi exporturile de energie chiar \u015fi ca contram\u0103sur\u0103 de ultim\u0103 instan\u0163\u0103. Ucraina r\u0103m\u00e2ne problema esen\u0163ial\u0103 \u00een elaborarea proiectului de strategie al lui Biden pentru stabilizarea rela\u0163iilor cu Rusia, deoarece pentru regimul lui Putin, perspectiva reformelor de succes care s\u0103 conduc\u0103 la o occidentalizare constant\u0103 a acestui stat vecin r\u0103m\u00e2ne inacceptabil\u0103. Presiunea militar\u0103 brut\u0103 a Rusiei asupra Ucrainei s-a diminuat de la \u00eenceputul lunii mai, dar preg\u0103tirile pentru reluarea ei se pot face la fel de rapid pe c\u00e2t Moscova ar considera oportun\u0103 continuarea unei mi\u015fc\u0103ri militare iar tensiunile navale din Marea Neagr\u0103 r\u0103m\u00e2n periculos de mari. Vizita secretarului de stat american Antony Blinken la Kiev, la 6 mai, trebuia s\u0103-i lini\u015fteasc\u0103 pe ucraineni de sprijinul ferm al Washingtonului \u015fi s\u0103 descurajeze Rusia de provoc\u0103ri suplimentare, dar a fost perceput\u0103 la Moscova ca o demonstra\u0163ie a inten\u0163iilor ostile ale NATO. Pre\u015fedintele Volodimir Zelenski a invitat mai mul\u0163i ambasadori occidentali s\u0103-l \u00eenso\u0163easc\u0103 \u00eentr-o c\u0103l\u0103torie \u00een zona de r\u0103zboi din Donbas, \u00eencerc\u00e2nd s\u0103 dea impuls discu\u0163iilor cu UE cu privire la extinderea sprijinului militar pentru Ucraina, care s-a pozi\u0163ionat ca un pilon crucial al securit\u0103\u0163ii europene.<\/p>\n\n\n\n<h2 class=\"wp-block-heading\">Opera\u0163iunile acoperite (black ops) ale Kremlinului \u00een Europa<\/h2>\n\n\n\n<p>Pe m\u0103sur\u0103 ce continu\u0103 s\u0103 apar\u0103 informa\u0163ii noi despre opera\u0163iunile de informa\u0163ii militare ruse\u015fti (GRU) care vizeaz\u0103 facilit\u0103\u0163i \u015fi actori \u201eostili\u201d din Europa Central\u0103 \u015fi de Sud-Est, politicienii europeni \u00eencep mai clar s\u0103 recunoasc\u0103 urgen\u0163a m\u0103surilor colective \u00eempotriva re\u0163elelor corupte care permit aceste infrac\u0163iuni. Din partea Occidentului, o izolare a Rusie poate submina capacitatea acesteia de a proiecta o for\u0163\u0103 militar\u0103, dar o astfel de strategie este \u00eentotdeauna&nbsp;\u201eo lucrare \u00een curs de desf\u0103\u015furare\u201d sau \u00eentr-o continu\u0103 evolu\u0163ie, iar Kremlinul va \u00eencerca s\u0103 exploateze fiecare deschidere a dialogului pentru a submina \u015fi eroda angajamentul occidental fa\u0163\u0103 de aceste obiective. Tensiunile din jurul Ucrainei au coincis cu o alt\u0103 criz\u0103 a rela\u0163iilor Rusiei cu Europa, pe care pre\u015fedintele Putin a gestionat-o prost. Ancheta din Republica Ceh\u0103 a exploziei care a curmat vie\u0163i omene\u015fti &nbsp;la depozitul de muni\u0163ii Vrbetice din octombrie 2014 ancheta care a produs dovezi solide ale implic\u0103rii serviciilor de informa\u0163ii militare ruse\u015fti (GRU), astfel c\u0103 Praga a fost obligat\u0103 s\u0103 ia m\u0103suri \u00eempotriva personalului serviciilor speciale stabilit la ambasada rus\u0103.<\/p>\n\n\n\n<p>Moscova a r\u0103spuns cu neg\u0103rile obi\u015fnuite, arogante \u015fi cu expulzarea diploma\u0163ilor cehi, dar Praga a refuzat s\u0103 accepte aceast\u0103 \u201ereciprocitate\u201d \u015fi a \u00eentrerupt leg\u0103turile. \u00centre timp, ancheta a expus \u00een plus atacuri teroriste ruse din Bulgaria, care au trebuit s\u0103 arate, de asemenea, hot\u0103r\u00e2re. Expulzarea diploma\u0163ilor ru\u015fi din Germania, Olanda, Italia, Suedia, Norvegia, Polonia, Estonia, Lituania, Letonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria \u015fi Rom\u00e2nia este demonstra\u0163ia de for\u0163\u0103 \u015fi unitate \u015fi r\u0103spunsul statelor europene aliate NATO\/UE la show-ul militar amenin\u0163\u0103tor al domnului Putin de la grani\u0163a cu Ucraina, care a culminat cu spectacolul tras\u0103rii liniei ro\u015fii \u015fi cu degetul ridicat ar\u0103tat Occidentului, \u00eenaintea alegerilor legislative ruse\u015fti din 19 septembrie. Unui spectacol i se r\u0103spunde, a\u015fadar, tot cu un spectacol. Recent un caz spectaculos a fost devoalat de serviciile italiene de contraspionaj. Un c\u0103pitan de fregat\u0103 italian a fost arestat \u00een timp ce vindea documente confiden\u0163iale unui diplomat rus. Italia i-a expulzat apoi pe doi diploma\u0163i ru\u015fi. Iar comentatorii se \u00eentreab\u0103 care va fi impactul acestui eveniment asupra rela\u0163iilor dintre Roma \u015fi Moscova.<\/p>\n\n\n\n<p>Ziarul <strong>Corriere della Sera <\/strong>crede c\u0103&nbsp;\u201e<em>aceast\u0103 nou\u0103 afacere poate schimba rela\u0163iile dintre Italia \u015fi Rusia \u00een dou\u0103 moduri diferite: fie o deteriorare neobi\u015fnuit\u0103 a acestor leg\u0103turi, fie men\u0163inerea unor rela\u0163ii care r\u0103m\u00e2n semnificativ mai bune dec\u00e2t cele existente \u00eentre Moscova \u015fi alte state NATO &#8211; cu pre\u0163ul unor acroba\u0163ii diplomatice\u201d.<\/em> <em>Agen\u0163i ai Serviciului rus de Informa\u0163ii Militare specializa\u0163i \u00een asasinate au coordonat opera\u0163iuni din localit\u0103\u0163i situate \u00een estul Fran\u0163ei, ac\u0163ion\u00e2nd \u00een mai multe \u0163\u0103ri europene, inclusiv \u00een Republica Moldova \u015fi Bulgaria, <\/em>afirm\u0103 surse citate de cotidianul Le Monde. Dup\u0103 atacul neurotoxic produs \u00een martie 2018 \u00een or\u0103\u015felul britanic Salisbury, care l-a vizat pe fostul agent rus Serghei Skripal, serviciile de contraspionaj din Marea Britanie, Fran\u0163a \u015fi Elve\u0163ia, sus\u0163inute de \u0163\u0103ri partenere, au lansat opera\u0163iuni intense pentru depistarea agen\u0163ilor ru\u015fi activi \u00een Europa occidental\u0103. Investiga\u0163iile au condus la depistarea a 15 membri ai unei unit\u0103\u0163i de elit\u0103 a Serviciului rus de Informa\u0163ii Militare (GRU) care au circulat prin Europa \u00een perioada 2014-2018. Agen\u0163ii au locuit \u00een regiunea francez\u0103 Haute-Savoie (est), \u00een localit\u0103\u0163i precum Annemasse, Evian, Chamonix, precum \u015fi \u00een sate izolate. Conform surselor citate de cotidianul Le Monde, unii dintre cei 15 agen\u0163i ru\u015fi au efectuat opera\u0163iuni \u00een Marea Britanie, Bulgaria, fosta regiune ucrainean\u0103 Crimeea, Republica Moldova \u015fi Muntenegru. Moscova a decis s\u0103 pedepseasc\u0103 acele gesturi moderate de solidaritate european\u0103 \u015fi a anun\u0163at sanc\u0163iuni \u00eempotriva a opt oficiali ai Uniunii Europene. Acest lucru s-a dovedit a fi un afront prea mare, astfel, cei mai importan\u0163i birocra\u0163i ai UE \u015fi-au exprimat indignarea fa\u0163\u0103 de demersul inacceptabil al Rusiei, iar Moscova trebuie acum s\u0103 se preg\u0103teasc\u0103 pentru o nou\u0103 \u00een\u0103sprire a sanc\u0163iunilor din partea european\u0103. Vicepre\u015fedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, scrie c\u0103 &nbsp;rela\u0163iile Rusiei cu Statele Unite au revenit la un \u201eR\u0103zboi Rece\u201d complet.<\/p>\n\n\n\n<p>Medvedev a ocupat func\u0163ia de pre\u015fedinte interimar al Rusiei din 2008 p\u00e2n\u0103 \u00een 2012, ocup\u00e2nd func\u0163ia \u00een timp ce adev\u0103ratul conduc\u0103tor al \u0163\u0103rii, Vladimir Putin, a preluat cea de-a doua pozi\u0163ie na\u0163ional\u0103, cea mai important\u0103 din punct de vedere legal, de prim-ministru, astfel \u00eenc\u00e2t s\u0103 ocoleasc\u0103 interdic\u0163ia constitu\u0163ional\u0103 de a putea candida la func\u0163ia de pre\u015fedinte de trei ori la r\u00e2nd. Pentru c\u0103 i-a permis ascult\u0103tor lui Putin s\u0103 se \u00eentoarc\u0103 la Kremlin ca pre\u015fedinte \u00een 2012, Medvedev a fost numit prim-ministru timp de aproape opt ani. Dar, \u00een ianuarie 2020, Putin l-a \u00eenlocuit brusc pe Medvedev cu Mihail Mishustin, un director energetic \u015fi birocratic al Serviciului Federal de Impozitare care a reformat efectiv serviciul respectiv. \u00cen schimb, Medvedev a fost mutat \u00eentr-un post onorific special inventat de vicepre\u015fedinte al Consiliului de Securitate. De\u015fi aparent nu are mult\u0103 putere institu\u0163ional\u0103 real\u0103 \u00een pozi\u0163ia sa actual\u0103, Medvedev este membru permanent al Consiliului de Securitate &#8211; cabinetul intern de securitate na\u0163ional\u0103 al lui Putin &#8211; \u015fi, prin urmare, este la curent cu procesul de luare a deciziilor, precum \u015fi cu rapoartele de informa\u0163ii&nbsp;\u201etop secret\u201d furnizate la acest nivel. Opinia lui Medvedev pare a fi relevant\u0103 \u015fi reflect\u0103 pozi\u0163ia de consens a lui Putin \u015fi cercul s\u0103u interior. Medvedev sus\u0163ine c\u0103 rela\u0163iile SUA-Rusia s-au mutat de la concuren\u0163\u0103 la confruntare acut\u0103 reciproc\u0103.<\/p>\n\n\n\n<p>Ele se afl\u0103 \u00eentr-o stare de criz\u0103 permanent\u0103 \u015fi \u00een orice moment ar putea escalada din cauza unei decizii gre\u015fite sau a unei ne\u00een\u0163elegeri \u00een ceva mult mai r\u0103u &#8211; un conflict armat. Medvedev compar\u0103 actuala confruntare SUA-Rusia cu criza rachetelor cubaneze din 1962, care a adus lumea la marginea r\u0103zboiului nuclear. \u00cen 1962, at\u00e2t Moscova, c\u00e2t \u015fi Washingtonul au reu\u015fit s\u0103 g\u0103seasc\u0103 un compromis de durat\u0103 \u015fi s\u0103 dezamorseze criza. Potrivit lui Medvedev, de atunci, lumea nu fusese niciodat\u0103 la fel de aproape de r\u0103zboiul complet, cum se pare c\u0103 este ast\u0103zi. Mai mult, el acuz\u0103 administra\u0163ia lui Joseph Biden c\u0103 a trimis la Moscova semnale derutante, indic\u00e2nd dorin\u0163a sa de dialog, dar, \u00een acela\u015fi timp, impun\u00e2nd sanc\u0163iuni suplimentare \u015fi amenin\u0163\u00e2nd cu \u201epedepsirea Moscovei\u201d. <em>\u00cen tot acest timp, se presupune c\u0103 for\u0163ele Organiza\u0163iei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) se \u00eenchid la grani\u0163ele Rusiei, diploma\u0163ii ru\u015fi sunt expulza\u0163i \u015fi \u201econflictul din estul Ucrainei este intensificat artificial\u201d, afirm\u0103 el. Medvedev felicit\u0103 conducerea SUA din epoca R\u0103zboiului Rece pentru c\u0103 a tratat Rusia (Uniunea Sovietic\u0103) ca pe un egal global, \u00een timp ce ast\u0103zi Washingtonul trateaz\u0103 Moscova drept o \u0163ar\u0103 de m\u00e2na a doua. Pentru a evita consecin\u0163ele catastrofale, situa\u0163ia actual\u0103 trebuie \u00een\u0163eleas\u0103 iar comunic\u0103rile ruso-americane directe trebuie s\u0103 func\u0163ioneze, dar pur \u015fi simplu discu\u0163iile nu sunt suficiente, logica \u015fi argumentele Moscovei trebuie percepute \u015fi \u00een\u0163elese de cealalt\u0103 parte. Cel mai important, \u201ecalomnia \u015fi ultimatele\u201d trebuie s\u0103 se \u00eencheie. Occidentul trebuie s\u0103 \u00een\u0163eleag\u0103 nevoia de compromis \u015fi s\u0103 g\u0103seasc\u0103 voin\u0163a de a face concesii<\/em>, insist\u0103 el.<\/p>\n\n\n\n<p>Articolul lui Medvedev, din RIA Novosti, de\u015fi aparent compatibil cu consensul Kremlinului \u015fi al Consiliului de Securitate al Rusiei, are o inconsisten\u0163\u0103 vizibil\u0103 \u00een enumerarea diferitelor exemple istorice ale&nbsp;\u201er\u0103ut\u0103\u0163ilor\u201d americane. Medvedev a men\u0163ionat \u201edesf\u0103\u015furarea rachetelor americane \u00een anii 1950 \u015fi \u00eenceputul anilor 1960 \u00een Turcia, Vietnamul de Sud \u015fi Liban. Rachetele nucleare cu raz\u0103 medie de ac\u0163iune ale SUA au fost \u00eentr-adev\u0103r desf\u0103\u015furate \u00een Turcia spre \u00eenceputul R\u0103zboiului Rece, iar aceast\u0103 desf\u0103\u015furare a fost unul dintre motivele pentru care Uniunea Sovietic\u0103 \u015fi-a trimis apoi propriile rachete \u00een Cuba. Aceste rachete americane au fost retrase din Turcia ca parte a acordului care a pus cap\u0103t crizei rachetelor cubaneze. Dar nu au existat niciodat\u0103 rachete nucleare americane \u00een Vietnam sau Liban. Scurta desf\u0103\u015furare a trupelor americane \u00een Liban, care a declan\u015fat o contra-desf\u0103\u015furare a unit\u0103\u0163ilor de lupt\u0103 sovietice \u00een Siria, a avut loc \u00een anii 1980. Se pare c\u0103 serviciile de informa\u0163ii ruse\u015fti folosesc briefingurile top secret furnizate membrilor permanen\u0163i ai Consiliului de Securitate al Rusiei ca o fals\u0103 propagand\u0103 anti-SUA.<\/p>\n\n\n\n<p>Informa\u0163iile militare ale Rusiei, prezente \u00een tot spa\u0163iul european, inclusiv \u00een Rom\u00e2nia, cunoscute \u00een mod popular sub numele de GRU, au fost oficial redenumite pur \u015fi simplu GU, iar din 2014 desf\u0103\u015foar\u0103 ac\u0163iuni directe numite \u201eopera\u0163iuni negre\u201d \u00een Europa \u015fi se presupune c\u0103 folosesc agentul neurovegetativ Novichok s\u0103 otr\u0103veasc\u0103 persoanele percepute ca ostile sau fo\u015fti agen\u0163i ru\u015fi care au fugit \u00een occident. Cel mai recent caz, guvernul ceh a acuzat GRU de organizarea a dou\u0103 explozii la un depozit de muni\u0163ie din epoca R\u0103zboiului Rece, aparent pentru a preveni transportul acelor muni\u0163ii c\u0103tre Ucraina pentru o eventual\u0103 utilizare \u00eempotriva for\u0163elor sus\u0163inute de Rusia \u00een Donbas. Liderul opozi\u0163iei ruse \u015fi acerbul critic al Kremlinului, Alexei Navalni, ar fi fost otr\u0103vit cu Novichok \u00een augustul trecut, la Tomsk, Siberia. Sarcina principal\u0103 a GRU \u00een r\u0103zboi sau \u00eentr-o perioad\u0103 premerg\u0103toare unui conflict este de a efectua \u201eopera\u0163iuni acoperite\u201d, cunoscute \u00een argoul militar rus ca \u201ediversiuni\u201d. \u015ei numeroasele unit\u0103\u0163i ale for\u0163elor speciale GRU (Spetsnaz) sunt instruite \u00een primul r\u00e2nd s\u0103 efectueze \u201ediversiuni\u201d, \u00eens\u0103rcinate cu crearea \u015fi r\u0103sp\u00e2ndirea haosului, a terorii \u015fi dezinform\u0103rii folosind toate mijloacele disponibile. Cu astfel de for\u0163e \u00een joc, aliment\u00e2nd dezinformarea tuturor, inclusiv a factorilor de decizie de la Kremlin, va fi imposibil\u0103 g\u0103sirea unor solu\u0163ii de compromis ruso-occidental \/ SUA semnificative pentru a descalifica criza \u00een curs.<\/p>\n\n\n\n<p>\u00cen timpul pre\u015fedin\u0163iei lui Donald Trump, oficiali americani, inclusiv membri ai Congresului \u015fi ai comunit\u0103\u0163ii de informa\u0163ii, au v\u0103zut Rusia ca un du\u015fman care s-a amestecat \u00een alegerile din SUA, continu\u00e2nd s\u0103 lucreze \u00eempotriva intereselor de securitate na\u0163ional\u0103 americane din \u00eentreaga lume. Din motive dificil de determinat, \u00eens\u0103, Trump \u00eensu\u015fi s-a dovedit a fi rezistent la m\u0103surile care ar putea descuraja amestecul viitor al Rusiei, chiar dac\u0103 eforturile sale de a submina NATO dar \u015fi alte b interna\u0163ionale au fost \u00een m\u00e2inile lui Putin. Acum, \u00een primele luni ale administra\u0163iei pre\u015fedintelui Joe Biden, rela\u0163iile bilaterale au intrat \u00eentr-o alt\u0103 perioad\u0103 de incertitudine care anun\u0163\u0103 sanc\u0163iuni ca r\u0103spuns la comportamentul cibernetic al Rusiei dar \u015fi re\u00eennoie\u015fte &nbsp;\u00een acela\u015fi timp tratatul Noul START privind controlul armelor nucleare bilaterale \u015fi semnaleaz\u0103 dorin\u0163a Casei Albe de a organiza un summit \u00eentre Biden \u015fi Putin.<\/p>\n\n\n\n<p>O serie de \u00eentreb\u0103ri ne vin acum \u00een minte:<\/p>\n\n\n\n<p>(1) Va mai putea Rusia s\u0103 exploateze conflicte \u015fi crize \u00eendep\u0103rtate, de la Venezuela la Siria, pentru a-\u015fi avansa interesele f\u0103r\u0103 a pl\u0103ti un cost?<\/p>\n\n\n\n<p>(2) Ce m\u0103suri va lua Putin pentru a submina ordinea interna\u0163ional\u0103 dominat\u0103 de SUA?<\/p>\n\n\n\n<p>(3) \u015ei cum \u00ee\u015fi va men\u0163ine simultan pozi\u0163ia de lider asupra politicii ruse?<\/p>\n\n\n\n<p>Poate vom g\u0103si aceste r\u0103spunsuri dup\u0103 summitul dintre Putin \u015fi Biden. Administra\u0163ia Biden \u00eencearc\u0103 s\u0103 urmeze o linie fin\u0103: s\u0103 r\u0103spund\u0103 la comportamentul agresiv al Rusiei, dar f\u0103r\u0103 s\u0103 mearg\u0103 prea departe, oferind simultan dialogul pentru a evita escaladarea \u00een continuare. R\u0103m\u00e2ne de v\u0103zut dac\u0103 aceast\u0103 logic\u0103 func\u0163ioneaz\u0103 sau nu cu Kremlinul. \u00cen cele din urm\u0103, comportamentul agresiv al Rusiei este de lung\u0103 durat\u0103 \u015fi este o alegere deliberat\u0103 a pre\u015fedintelui Putin. Va fi nevoie de o politic\u0103 concertat\u0103 pe termen lung, SUA \u015fi Europa, care s\u0103 ofere o solu\u0163ie ferm\u0103 pe toate fronturile. \u00cen caz contrar, Rusia va continua pur \u015fi simplu pe calea sa actual\u0103.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>Rusia ocup\u0103 o pozi\u0163ie neobi\u015fnuit\u0103 pe scena mondial\u0103. Sub pre\u015fedintele Vladimir Putin, Moscova a demonstrat \u00een repetate r\u00e2nduri c\u0103 are capacitatea de a destabiliza ordinea interna\u0163ional\u0103, dar nu \u015fi capacitatea de a umple vidul pe care \u00eel creeaz\u0103. \u00cen timp ce Rusiei \u00eei lipse\u015fte puterea militar\u0103 pentru a contesta suprema\u0163ia SUA, nimeni &#8211; \u00een special alian\u0163a NATO \u2013 nu-i ignor\u0103 capacit\u0103\u0163ile militare. Utilizarea de c\u0103tre Moscova a v\u00e2nz\u0103rilor de arme \u015fi a angajamentelor militare pentru a construi leg\u0103turi cu \u0163\u0103rile din Asia, Africa, America Latin\u0103 \u015fi \u00een special din Orientul Mijlociu a atras, de asemenea, aten\u0163ia, iar exporturile sale masive de combustibili fosili c\u0103tre Europa ofer\u0103 Rusiei o p\u00e2rghie suplimentar\u0103. [&hellip;]<\/p>\n","protected":false},"author":4,"featured_media":6145,"comment_status":"open","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[26,19,21],"tags":[],"class_list":["post-6143","post","type-post","status-publish","format-standard","has-post-thumbnail","hentry","category-alexandru-grumaz","category-america","category-europarusia"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/www.cass-ro.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6143"}],"collection":[{"href":"https:\/\/www.cass-ro.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/www.cass-ro.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.cass-ro.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/users\/4"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.cass-ro.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=6143"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/www.cass-ro.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6143\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":6144,"href":"https:\/\/www.cass-ro.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6143\/revisions\/6144"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.cass-ro.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/media\/6145"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/www.cass-ro.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=6143"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.cass-ro.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=6143"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.cass-ro.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=6143"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}