In urma cu cateva saptamani spuneam ca Romania reprezinta o oaza de stabilitate intr-un cerc de foc, un inel de tensiuni externe care practic inconjura Romania.

Si tot atunci afirmam ca acest atribut al stabilitatii politice si al echilibrului trebuie mentinut, pentru ca el este, in mod indirect, prin alimentarea increderii, un pilon al dezvoltarii economice si implicit al pacii sociale.

Din pacate nu a trecut mult timp si factori perturbatori au clatinat stabilitatea mediului politic intern.

Practic, efervescenta din jurul privatizarii CFR Marfa nu a fost decat un preambul al isteriei degajate de proiectul Rosia Montana.

Ar fi totusi important de precizat ca acest dosar al exploatarii de la Rosia Montana treneaza atat pe agenda publica, cat si pe cea a factorilor politici decidenti din Romania, de aproape 14 ani.

De ce acum? De ce in acest context? Unele explicatii ne sunt la indemana, altele nu.

De ce este importanta stabilitatea politica in Romania?

Pentru ca de aceasta depinde cresterea economica si dezvoltarea ulterioara a Romaniei.

Intr-un raport realizat recent de analistii de la The Economist Intelligence Unit, think-thankul afiliat The Economist, se concluziona ca stabilitatea politica si majoritatea de doua treimi in ambele camere din Parlament detinuta de USL ar putea duce, pentru anul 2013, la o crestere economica de 2,4%, iar pentru 2014-2017 la o medie anuala de aproximativ 4%.

In analiza lor au fost cuantificate si cresterile din sectorul exporturilor, in special exporturile catre tarile care nu sunt membre ale Uniunii (crestere 5,7 in primele 5 luni) si productia industriala bruta (crestere 4% in luna aprilie).

Asa cum avertizeaza si analistii citati mai sus, previziunile incurajatoare si optimiste – previziuni pe care cu totii le dorim indeplinite – pot fi afectate de: socuri externe, o recesiune galopanta in zona euro si, foarte important, de instabilitatea politicii interne.

Acest ultim factor, deloc imprevizibil am putea spune, care se infiltreaza permanent in viata noastra politica este crucial pentru dezvoltarea acestei natiuni si pentru bunastarea noastra, a tuturor.

De ce conteaza atat de mult stabilitatea pentru economie?

Stabilitatea politica este, popular vorbind, atat de necesara pentru economie ca refacerea unui organism dupa o interventie chirurgicala grea.

Dinamica exagerata a factorului politic, adica efervescenta, are in evolutia ei o continuare fireasca : instabilitatea.

Iar instabilitatea genereaza dezordine, lipsa unor masuri calculate, prudente si bine fundamentate, masuri arbitrare, emotional si patos, repozitionari adesea neinspirate, declaratii ale factorilor politici care raman si influenteaza mediul economic si societatea.

Toate aceste actiuni sunt nocive pentru viata economica si nu numai. O blocheaza, o paralizeaza, o lipseste de vointa si de dinamica.

Este evident ca in acest moment in Romania exista un blocaj intre institutiile vitale ale statului.

Adevarat, poate fi spectaculos si savuros, in special pentru media, dar el ne costa si ne va costa in continuare din ce in ce mai mult.

Batalia politica este importanta. Este in mod categoric o manifestare a democratiei. Este interesanta si poate fi chiar si foarte placuta daca participantii au talent, scoala buna si clasa.Dar cu cateva conditii: sa nu afecteze democratia, dezvoltarea unei natiuni, bunastarea si siguranta oamenilor (indiferent la ce tip de siguranta ne referim).

In mod realist, in urmatoarea perioada nu vom asista la o invazie a investitiilor straine, dar in schimb putem crea premise bune pe termen mediu si lung. In continuare ar trebui sa ne concentram atentia asupra cresterii ratei de absorbtie a fondurilor europene, ceea ce solicita o cofinantare din partea Guvernului. Cu ajutorul acestor fonduri putem spori investitiile in infrastructura cu scopul foarte clar de a stimula potentialul de export. Acesta a contribuit semnificativ la cresterea economica inregistrata de tara noastra in prima parte a anului.

Romania are in buzunar multe oportunitati si rezerve de crestere. Paradoxal, ele reprezinta un atu al pozitiei deficitare. Ne ofera mult spatiu pentru crestere.

Ceea ce este imperativ este potentarea tuturor acestor oportunitati. Sa nu le „omoram” prin instabilitate si printr-un parcurs politic putin constructiv!

Capcanele politice pot fi adesea meschine, ele servind in mod exclusiv jocului politic si celor care le lanseaza.

Obiectivele de tara in schimb, sunt ale noastre, ale tuturor!