Nu se întâmplă adesea ca discursul privind Starea Uniunii să coincidă cu un punct de cotitură major din istorie. Când a început invazia rusă în Ucraina, în urmă cu doar câteva zile — primul război terestru major din Europa de la al Doilea Război Mondial — discursul care se pregătea de câteva săptămâni a căpătat o nouă și importantă deschidere. Biden nu a avut de ales decât să deschidă cu un avertisment sever către Putin și prietenii — „În seara asta spun oligarhilor ruși și liderilor corupți — opriți-vă!”.

Primul discurs despre Starea Uniunii a președintelui SUA

În primul său discurs privind starea Uniunii, ținut pe 1 martie 2022, președintele american Joe Biden și-a exprimat succesul în unirea unei mari părți a lumii împotriva invaziei Ucrainei de către președintele rus Vladimir Putin. Biden a spus că Ucraina se află în prima linie a luptei globale dintre democrații și autocrații și că democrația va prevala. „Lumea liberă îl trage la răspundere (n.A.G. este vorba despre Putin)”, a spus Biden. „Împreună cu 27 de membri ai Uniunii Europene, inclusiv Franța, Germania, Italia, precum și țări ca Regatul Unit, Canada, Japonia, Coreea, Australia, Noua Zeelandă și multe altele, chiar și Elveția provocăm dureri Rusiei și sprijinim poporul Ucrainei. Putin este acum izolat de lume mai mult decât a fost vreodată” a declarat președintele Biden. Președintele SUA Joe Biden a criticat războiul lui Putin ca fiind „premeditat și neprovocat” în discursul său anual în fața Congresului privind starea Uniunii. Liderul SUA a enumerat câteva dintre acțiunile majore pe care Statele Unite și alte guverne le-au întreprins ca răspuns la invazia Rusiei, inclusiv sancțiuni împotriva sistemului financiar al țării, crearea unui nou grup operativ al Departamentului de Justiție al SUA care vizează oligarhii ruși, interzicerea zborurilor rusești în spațiul aerian american și sprijinul direct acordat Ucrainei sub formă de ajutor militar, economic și umanitar. „În bătălia dintre democrație și autocrații, democrațiile se ridică la valoarea momentul actual, iar lumea alege în mod clar să fie de partea păcii și securității”, a spus Biden. „Acesta este un adevărat test. Va dura timp. Așa că haideți să continuăm să ne inspirăm din voința de fier a poporului ucrainean”. Președintele Biden a spus din nou că Statele Unite nu vor trimite trupe în Ucraina, dar a promis că el și ceilalți membri ai alianței NATO vor apăra teritoriul NATO. „În acest scop, am mobilizat forțele terestre americane, escadrile aeriene, am dislocat nave de luptă pentru a proteja țările NATO, inclusiv Polonia, România, Letonia, Lituania și Estonia”, a spus Biden. „Așa cum am precizat foarte clar, Statele Unite și Aliații noștri vor apăra fiecare centimetru de teritoriu care este teritoriu NATO cu toată puterea noastră colectivă. Fiecare centimetru”.

Administrația Biden, odată cu venirea la Casa Albă, a continuat să spere că relațiile cu Rusia vor putea fi stabilizate – până când amenințările împotriva Ucrainei s-au intensificat la sfârșitul anului 2021. Și apoi acea percepție s-a schimbat, la fel de brusc cum se schimbase în urmă cu trei sferturi de secol. În 1947, președintele Truman a cristalizat această schimbare față de sovietici în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Doctrina Truman, prezentată Congresului într-o sesiune comună din 12 martie 1947. El a promis ajutor Greciei și Turciei. Dar el a mers mai departe, declarând că „Cred că trebuie să fie politica Statelor Unite să sprijine popoarele libere care rezistă tentativelor de subjugare a minorităților armate sau a presiunilor externe.”

Vorbind în timpul unei vizite în Estonia, șeful NATO Jens Stoltenberg a cerut Rusiei să „oprească acest război sângeros”, avertizând că coloana rusească de mijloace militare grele, care se deplasează spre Kiev „va aduce mai mulți morți, mai multe suferințe și mai multe victime civile”. De asemenea Cancelarul german Olaf Scholz a dat o predicție la fel de sumbră. „Ucraina se luptă literalmente pentru supraviețuirea ei… Acestea vor fi vremuri foarte, foarte dramatice”, a spus el. La Paris Macron a convocat astăzi Consiliul de apărare pentru a discuta situația din Ucraina.

Biden și informațiile diseminate despre războiul din Ucraina

Am să încerc, pentru cei care au puțină răbdare să citească, să explic un fenomen care are loc de aproximativ 6-7 luni. Vorbim de o situație fără precedent de diseminare a informațiilor din surse deschise amestecate cu informații din structurile de spionaj. Președintele Biden a repetat permanent în ultimele luni ale anului 2021 și în ianuarie 2022 ca Rusia va ataca Ucraina. Mă uitam la televizor și vedem jurnaliști/moderatori care refuzau să creadă acest lucru. După care la momentul în care rușii au invadat Ucraina au amuțit sau ba dimpotrivă au spus ca ei știau că Rusia va invada Ucraina. În perioada premergătoare invaziei Rusiei, publicul a avut acces la o imagine excepțional de coerentă a informațiilor din „toate sursele” informații acre duceau spre o singura concluzie . Acum există mai multe rapoarte open source de înaltă fidelitate despre activitățile militare ale Rusiei decât oricând înainte, alături de informații secrete de informații despre intențiile Rusiei. Este prea devreme pentru a spune dacă acest lucru a avut impactul pe care îl spera Biden. Dar nu este prea devreme să începem să ne gândim bine la cel mai bun mod de a aborda declasificările în această lume mult mai puțin secretă. Pe lângă declasificări ai nevoi și de a proteja sursele și metodele sensibile de colectare. Ai nevoie de o relație coerenta între liderii politici și comunitatea serviciilor de informații în acord cu modul în care informațiile, cu toate incertitudinile și avertismentele lor, vor fi primite de public. Aceasta poate fi prima dată când Statele Unite au folosit informațiile ca parte a unei strategii proactive. Dar aproape sigur nu va fi ultimul. Narațiunea este un front cheie în război, iar informația este muniția. Ceea ce trebui să înțelegeți este ca lumea urmărește în mod colectiv mișcările și operațiunile Rusiei aproape în timp real. Este sigur să spunem că informațiile din open-source de înaltă fidelitate au devenit în sfârșit mainstream. Firmele Maxar și Planet desfășoară misiunea de culegere a informațiilor geospațiale, furnizând imagini prin satelit de înaltă rezoluție, care le permit analiștilor să documenteze în detaliu mișcările și acumularea trupelor rusești. La sol, senzorii sunt peste tot – adesea sub formă de camere pentru telefoane mobile – care surprind mișcările militare, cum ar fi transportul la vest de echipamente militare din estul îndepărtat al Rusiei. Pe Twitter, TikTok și Telegram, surse umane suplimentare – cu credibilitate și acces diferite – fac schimb de actualizări în timp real despre indicatorii cheie, cum ar fi cozi lungi pentru benzină sau intensificarea bombardamentelor în Donețk. Ceea ce devine clar în procesarea tuturor acestor date este că înțelegerea capacităților este adesea abundentă, în timp ce cunoștințele despre intenții pot fi rare. Pe fondul acestui fundal de transparență aparent universală, guvernele își reevaluează relația cu secretul. Deși secretul nu a murit (Statele Unite ale Americii cheltuiesc în continuare 84 de miliarde de dolari pe an pe programe de informații), ea a ajuns lent la bătrânețe. Și astfel, într-un mediu de informații extrem de saturat, Washingtonul desfășoară secrete despre steag fals, dezinformare, operațiuni cibernetice și militare ale Rusiei la un ritm fără precedent. Relația dintre capabilități și intenții este una dintre tensiunile eterne din analiza de informații. O lecție istorică nefericită este că, atunci când factorii de decizie (și toți oamenii, de altfel) nu înțeleg ceea ce gândesc alții, adesea își înlocuiesc propriile judecăți. Acesta a fost cazul în numeroase eșecuri de informații bine documentate și a contribuit în mod semnificativ la eșecul avertismentului în timpul războiului din Coreea și înainte de invazia Irakului din 1990 a Kuweitului. În vine în minte războiul lui Saddam împotriva Kuweitului. În Kuweit, de exemplu, liderii au subestimat probabilitatea unui război din cauza ipotezelor greșite despre mentalitatea lui Saddam Hussein, în ciuda amplelor dovezi ale unei acumulări militare masive la granița cu statul vecin. Înainte de invazia Rusiei din 22 februarie, același decalaj între capacități și intenții era în centrul dezacordurilor cu privire la semnificația constituirii grupării militare a Rusiei. În noiembrie 2021, un diplomat european, căruia nu-i dăm numele, confruntat cu dovezi tot mai mari ale activităților Rusiei la granița cu Ucraina și lipsit de o perspectivă suplimentară asupra calculului Rusiei, a fost sceptic: „Nu vedem că există o intenție din partea lui Putin până acum”. Sunt multe exemple ale unui astfel de comportament și în România.

Modelul Georgia

Rusia a exploatat aceleași metode, strategie și logică și aceeași dependență de pasivitatea occidentală, în războiul său din 2008 cu Georgia și în actuala criză din Ucraina. Teama președintelui rus Vladimir Putin că mai multe foste republici sovietice s-ar alătura alianței militare NATO a fost la originea ambelor conflicte. El a aprins tensiunea de-a lungul lunilor, timp în care Rusia sau aliații săi separatiști locali au bombardat sate și au lovit forțele guvernamentale ucrainene în speranța de a provoca un atac care să justifice intervenția rusă. În Ucraina, ca și în Georgia, au existat acuzații absurde de genocid împotriva vorbitorilor de limbă rusă. Parcă s-au vorbit. Doi președinți francezi, energici, care dețineu/dețin președinția rotativă a UE – Nicolas Sarkozy în 2008, Emmanuel Macron în prezent – au încercat să medieze. Războiul din Georgia a coincis cu Jocurile Olimpice de la Beijing. În cazul Ucrainei, Putin i-a plătit cu amabilitatea de a aștepta până la finalizarea jocurilor olimpice omologului său chinez, Xi Jinping. Abia apoi a recunoscut independenței „republicilor populare separatiste” Donețk și Luhansk. În 2008, Rusia a recunoscut „republicile populare” Abhazia și Osetia de Sud la finalul operațiunilor militare din războiul Georgia-Rusia.13 ani mai târziu, Rusia încă ocupă 20% din teritoriul Georgiei. Războiul din Georgia a fost, de asemenea, văzut ca o amenințare pentru aprovizionarea cu energie europeană: benzină din Marea Caspică și gaz natural rusesc. În 2008, UE a importat un sfert din gazele sale naturale din Rusia. De atunci, Europa și-a crescut dependența de gazul rusesc la 40% din consumul său. Occidentalii nu se pot adapta și ieși din crize și conflicte inițiate de Rusia și datorită resurselor energetice. Spre exemplu Germani nu are suficiente terminale de gaz lichefiat. Pentru cei care trăiesc în umbra fostei URSS, frica și intimidarea sunt constante. În 1998 am ajuns la Tbilisi trimis de ministrul Babiuc cu o misiune importantă zic eu pentru o țară care 10 ani mai târziu a beneficiat de vizita de atunci. Șeful delegației a fost generalul Boncu. A fost o delegație cu peripeții ne-a aflat la un moment dat într-o zonă de conflict, unde se trăgea cu Kalașnikovul, mai ales ca veneam la 3 zile de la atentatul asupra lui Eduard Șevarnadze. Bagajele delegație, la plecare, le-au pus pe diferite curse. Al meu a ajuns la Tel Aviv a lui Boncu la Johannesburg. Atunci la o masă cu secretarul de stat pentru politica de apărare acesta ne-a vorbit despre invaziile sovietice din 1956 și 1968 din Ungaria și Cehoslovacia. El spunea că este posibil ca următoare să fie Georgia pentru drumul spre occident pe care începuseră să meargă. Foarte tare a fost ideea pe care am să o parafrazez, idee care mi-a rămas întipărita în memorie și scrisă în notele mele personale: „Dacă rușii preiau Georgia, vor face din nou același lucru cu Ucraina și poate cu Polonia și cu statele Baltice.” Astea erau concluziile după o mâncare de fazan extraordinară numită Chakhokhbili[1] și câteva pahare de vin roșu georgian. Oameni minunați. Și când te gândești că la vremea respectiva rușii aveau un comandament militar peste drum de Ministerul Apărării al Georgiei unde noi discutam despre înzestrarea armatei georgiene!. Diferența între 2008 și 2022 este că războiul georgian a fost la scară mică și a durat mai puțin de o săptămână. Acesta este o confruntare strategică, o confruntare globală. Este vorba despre întreaga ordine de securitate a Europei de după Războiul Rece.

Poate Ucraina să fie Afganistanul lui Putin

Chiar înainte ca Rusia să lanseze invadarea Ucrainei, câțiva politicieni, inclusiv fostul secretar de stat Madeleine Albright, au susținut în mod convingător că o ocupare rusă a mai multor teritorii Ucraine, poate inclusiv a Kievului, ar duce la o insurgență ca cea cu care s-a confruntat Uniunea Sovietică în Afganistan în anii 1980. Înfrângerea în Afganistan a fost un factor major în ruperea Pactului de la Varșovia și, în cele din urmă, a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, pe care președintele rus Vladimir Putin a numit-o „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului”. Este important să înțelegem cum au fost învinși sovieticii de mujahedini în anii 1980 pentru a înțelege dacă Ucraina ar putea fi o repetare. Rezistența afgană a dus practic toate luptele împotriva Armatei a 40-a ruse care a ocupat Afganistanul începând cu Ajunul Crăciunului 1979. Rezistența a fost masivă și spontană. Dar afganii nu au fost singuri. Președintele Jimmy Carter a mobilizat rapid o alianță strategică pentru a lupta împotriva rușilor. În două săptămâni, el l-a convins pe liderul pakistanez Zia ul-Huq să-i sprijine pe mujahedini. Pakistanul a devenit un refugiu pentru aceștia, refugiu unde aveau baze antrenament. Statele Unite și Arabia Saudită au finanțat în comun insurgența. Serviciul de informații pakistanez, ISI (Inter-Services Intelligence), au devenit patronii mujahedinilor. CIA și Serviciul de Informații Saudit ar fost finanțatorii și maeștrii războiului. Niciun ofițer CIA nu a fost dislocat vreodată în Afganistanul în timpul Războiului Rece. Serviciul extern britanic, MI6, a trimis ofițeri în Afganistan pentru a livra arme și a face antrenament cu afgani. ISI a făcut tot restul. A fost războiul lui Zia. ISI i-a antrenat și, uneori, i-a condus pe mujahedini în luptă, ajungând chiar în Asia Centrală sovietică. A fi statul din prima linie în spatele mujahedinilor a adus un risc și un pericol considerabil pentru Pakistan. Rușii i-au sprijinit pe dizidenții pakistanezi care au organizat atacuri teroriste în interiorul țării, inclusiv deturnarea aeronavelor civile pakistaneze și încercările de asasinare a lui Zia (care a murit într-un accident de avion suspect în 1988). Avioanele de lupta pakistaneze au atacat avioane sovietice în lupte. Zonele de graniță tribale pakistaneze au devenit periculoase. A apărut o cultură Kalașnikovului care bântuie și astăzi Pakistanul. Pentru Washington și Riad, operațiunea a fost destul de ieftină. Șeful informațiilor saudite, prințul Turki al-Faisal, a scris recent că saudiții au cheltuit 2,7 miliarde de dolari pentru a-i sprijini pe afgani. CIA a cheltuit cam la fel. Surse private saudite conduse de guvernatorul de atunci al provinciei Riad, acum regele Salman, au strâns alte 4 miliarde de dolari pentru rebeli. Cetățenii saudiți, inclusiv Osama bin Laden, s-au alăturat mujahedinilor, dar foarte puțini s-au implicat efectiv în luptă. Poporul afgan a plătit un cost oribil pentru război. Cel puțin un milion de afgani au murit, cinci milioane au devenit refugiați în Pakistan și Iran și alte milioane au fost strămutate în propria lor țară. Dar au câștigat. Analogia afgană oferă întrebări importante pentru noul război din Ucraina. Care stat/state vor fi sponsorul de primă linie? Cine va prelua impactul nervos al Rusie? Cât de mult sprijin vor oferi Statele Unite și NATO? Va declanșa insurgența un conflict mai larg și poate fi acesta controlat? Sunt ucrainenii pregătiți să plătească prețul? Decizia lui Putin de a ataca Ucraina s-ar putea dovedi a fi o altă catastrofă geopolitică pentru Rusia, dar numai dacă ajutăm rezistența ucraineană!.

Evoluțiile militare din ultimele 24 de ore (concluzii)

Forțele ruse au reluat operațiunile ofensive împotriva periferiei de vest a Kievului pe 2 martie, după o pauză pentru aprovizionare între 27 februarie și 1 martie, dar nu au reușit să-și asigure niciun teritoriu suplimentar. Astfel au atacat Zitomir la vest de Kiev pentru a învălui orașul din acea zonă. În nord-estul Kievului forțele ruse au ajuns la 65 km de acesta. De asemenea rușii au atacat centrul Harkov și au continuat să bombardeze puternic orașul pe 2 martie, ceea ce probabil a sporit numărul victimelor începând cu 2 martie și se desfășoară o campanie deliberată de distrugere a infrastructurii civile critice și a zonelor rezidențiale, în încercarea probabilă de a forța orașul să se predea. La Herson se luptă în zonele în care forțele ucrainene încă dețin controlul. Evaluare este că în 24 de ore acesta va cădea. Ministerul Apărării din Rusia a început să dea publicității victimele din radul propriilor trupe. Numerele sun aberant de mici. Deocamdată aceștia pregătesc populația pentru ce va urma. De asemenea Kremlinul a făcut declarații inconsistente cu privire la negocierile cu Ucraina, dar a fost de acord cu o a doua rundă de discuții programată pentru 3 martie. Din păcate maskirovka merge înainte: Kremlinul a continuat să încerce să controleze narațiunea națională și internațională în jurul invaziei prin restrângerea libertății de exprimare și a accesului la informații a cetățenilor ruși, în timp ce încadrează Ucraina și Occidentul drept agresori. Pe 1 martie datorita unei scurgeri de informații din partea ofițerilor de informații ruși anti-război oficialii ucraineni ai apărării au susținut că forțele ucrainene au zădărnicit o tentativă de asasinat împotriva președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Țările NATO și UE au continuat să livreze Ucrainei ajutor militar letal pe 2 martie. Fluxurile de refugiați care au stabilit un record au început să pună sub presiune structurile de sprijin din statele vecine cu Ucraina pe 2 martie. Adunarea Generală a ONU a votat pe 2 martie cu o majoritate covârșitoare în favoarea unei moțiuni prin care se cere Rusiei oprirea operațiunilor militare în Ucraina; China și India s-au abținut. La ce o folosi nu știu, ONU și-a pierdut din relevanță. Ceea ce contează acum sunt sancțiunile care ating aproape fiecare ungher al activităților din Rusia. Și ce este mai trist pentru noi faptul că prețurile globale ale petrolului și gazelor au continuat să crească vertiginos, în ciuda eforturilor occidentale de a evita sancționarea sectorului energetic al Rusiei.

La ora actuală militari de la pentagon cred ca asediul Kievului va dura de patru la șase săptămâni. Aici includem o săptămână încercuirea și încă trei la patru săptămâni cucerirea. Între timp, Rusia pare să înregistreze pierderi incredibile pe câmpul de luptă, posibil până acum în jur de 1.500-2.000 de decese de soldați, potrivit estimărilor conservatoare oferite de oficialii occidentali ziarului New York Times marți 2 martie. Pentru o comparație, aproape 2.500 de soldați americani au fost uciși în Afganistan în 20 de ani de război. Google a eliminat etichetele de pe hărțile sale ucrainene după presupusa etichetare a benzinăriilor, spitalelor și școlilor care ar fi putut ajuta misiunile de artilerie și forțe aeriene ruse, a informat marți Buzzfeed News. Se pare că Rusia a folosit o aplicație de crowdsourcing[2] pentru a cerceta locații de atac aerian în interiorul Ucrainei. Firma respectivă, Premise, a aflat acuzația și a închis operațiunile în interiorul Ucrainei în weekend. Pentru prima dată, armata americană și-a activat stocul prepoziționat de vehicule și echipamente amplasate în Europa de Est, a informat marți Army Times. Incluse în aceasta categorie sunt vehicule cu șenile, cum ar fi tancul de luptă M1 Abrams și vehiculul de luptă M2 Bradley. Sunt incluse și autotunurile Paladin, generatoare de curent, vehicule tactice ușoare comune și multe altele. Întrucât Moscova nu a reușit în scopul său de a răsturna rapid guvernul Ucrainei după aproape o săptămână, țările occidentale sunt îngrijorate că va trece la noi tactici mult mai violente pentru a-și deschide drumul în orașele pe care se așteptase să le cucerească cu ușurință. Deja bombele cu fragmentație și cele termobarice au început să fie folosite deși ele sunt interzise de convențiile ONU. Vremea, lipsa de benzină, moralul în scădere și o armată ucraineană bine aprovizionată și foarte motivată fac ca înaintarea Rusiei să se blocheze aproape pe cele 4 direcții. Elemente de disidență și disfuncție apar în cadrul Înaltului Comandament al Rusiei în privința conducerii războiului.

Cert este că războiul din Ucraina a restructurat aproape instantaneu dinamica puterii globale, în parte din cauza zăngănitului „sabiei nucleare” a lui Putin și în parte pentru că lumea a devenit mult mai interconectată în ultimii ani – în comerț, tehnologie, mass-media și politică. Țările cu legături strânse cu Rusia au refuzat să se alăture națiunilor occidentale pentru a impune sancțiuni Moscovei, dar nici nu au susținut pe deplin mișcarea lui Putin. India, care se bazează pe Moscova pentru cea mai mare parte a armamentului său avansat, s-a abținut de la votul Națiunilor Unite pentru a condamna invazia. China a cerut o încheiere negociată a conflictului, deși ministrul său de externe, Wang Yi, a spus că „partea chineză înțelege preocupările legitime de securitate ale Rusiei”. Acest război – vizionat online în întreaga lume în fragmente video cutremurătoare, care îi arată pe ucraineni care se ridică împotriva tancurilor rusești și cartiere rezidențiale carbonizate și zdrobite de rachetele rusești – a întors opinia publică împotriva lui Putin și a Rusiei atât de rapid și în mod covârșitor încât demonstrațiile, strângerile de fonduri și boicoturile mărfurile rusești au depășit uneori acțiunile guvernamentale. Poate cea mai puternică schimbare a venit din Germania, aflată în centrul Europei. Țara aflată în inima a două Războaie Mondiale reușise, până în această săptămână (21-26 februarie), să se mențină în Occident, chiar dacă menținea legături strânse cu Rusia. Acum, într-o schimbare bruscă provocată de războiul din Ucraina, Germania a decis să furnizeze arme letale Ucrainei, să întrerupă relațiile bancare cheie cu Rusia, să suspende finalizarea unei conducte de gaze naturale între cele două țări și să-și sporească cheltuielile de apărare cu o suma fără precedent:2% din PIB. 78% dintre germani, într-un recent sondaj, au declarat că susțin acum creșterea masivă a cheltuielilor pentru apărare – un număr surprinzător având în vedere publicul german. alergie de zeci de ani la folosirea forței militare în străinătate. Efortul lui Putin de a respinge cu putere ceea ce el vede ca un impuls american și vest-european de a domina Europa și de a invada sfera tradițională de influență a Rusiei a fost contracarat chiar și în rândul publicului german care a văzut de multă vreme Rusia ca un echilibru util împotriva puterii SUA. Cancelarul german Olaf Scholz, aflat în funcție de mai puțin de trei luni, a spus că Occidentul trăiește acum o „Zeitenwende”, adică o întorsătură a vremurilor, o nouă eră. O astfel de schimbare a fost izbitoare în special pentru Scholz, un social-democrat, deoarece, în calitate de lider al mișcării Tinerilor Socialiști din țara sa, cu decenii în urmă, el a vorbit împotriva „NATO ca fiind o organizație agresiv-imperialist” și a cerut „depășirea economiei capitaliste”. Felicitări domnule Cancelar Scholz pentru ceea ce ați făcut acum pentru unitatea UE și a NATO!


[1] Un preparat senzațional. Mâncarea aceasta cu nume atât de greu de pronunțat (și de scris) se face cu carne de fazan. Bucăți mici de carne sunt fierte cu ceapă și ardei în sos de roșii până se înmoaie, după care se adaugă coriandru proaspăt și usturoi pisat. Arăta foarte bine acest chakhokhbili are chiar și puțină smântână pe deasupra. Seamănă cu mâncarea de la mama de acasă, din copilărie, unde sosul deținea rolul central. Iar în loc de fazan aveam cartofi și un pic de cărniță de porc.

[2] Crowdsourcing-ul este colectarea de informații, opinii sau lucrări de la un grup de oameni, de obicei obținute prin internet. Munca de crowdsourcing permite companiilor să economisească timp și bani în timp ce accesează oameni cu abilități sau gânduri diferite din întreaga lume.