Un război pe pământ european atenuează decenii de întrebări despre relevanța NATO. Acum Alianța este un instrument cheie al puterii internaționale, dar cu siguranță criza din Ucraina a făcut acest lucru mai clar. Cât privește războiul, reacția Casei Albe referitoare la criza europeană, generată de Rusia, a fost clară: „Acest război nu se va încheia ușor sau rapid”, a spus Sullivan, Consilierul de Securitate Națională a lui Joe Biden. „În ultimele luni, Occidentul a fost unit. Președintele Biden călătorește în Europa pentru a ne asigura că rămânem uniți, pentru a ne consolida hotărârea colectivă, pentru a transmite un mesaj puternic că suntem pregătiți și angajați în acest sens atâta timp cât este nevoie” a mai spus el.
Cele trei summituri au fost convocate în urmă doar cu 10 zile de președintele Biden ceea ce-mi spune că a existat o urgență în dezbaterea situației din Europa.

Istoria unei alianțe de succes

Alianța NATO a fost înființată în 1948 pentru a descuraja Uniunea Sovietică. Dar după căderea Uniunii Sovietice, în 1991, membrii au rămas fără un inamic comun, iar experții au început să se întrebe dacă alianța era încă necesară. Unii au susținut că NATO ar trebui să iasă „în afara zonei de responsabilitate europeană” și, pentru o perioadă, membrii au preluat misiuni în afara Europei, inclusiv anii de luptă în Afganistan justificați ca răspuns la atacurile din 11 septembrie prin aplicarea art.5 din Tratatul de la Washington. A venit la Casa Albă în 2016[1] președintele Donald Trump și a numit NATO „învechit”, cerând membrilor să-și sporească cheltuielile pentru apărare. Poziția lui Trump a fost considerată de europeni ca fiind ostilă Alianței. De fapt întrebările despre relevanța NATO au fost puse cu mult înaintea lui Trump. În 2003, New York Times a publicat un articol de opinie cu titlul: „NATO este irelevantă: o birocrație al cărei timp a trecut”[2]. În 2010, Stephen Walt, profesor de relații internaționale la Universitatea Harvard, a scris într-o rubrică de politică externă că „NATO nu are prea mult viitor”. NATO a fost inventată cu un singur scop: să descurajeze agresiunea sovietică în Europa și a reușit acest fapt de-a lungul anilor Războiului Rece. Relevanța ei în anii de după 1990 a fost dată de dorința statelor central și est europene de a se alătura unei alianțe militare pentru a-și proteja interesele de securitate. Era totodată a cale necesară de a se alătura comunității europene. Scăpate de comunism statele din est au început o cursă de reformare a propriilor armate și de adoptare a standardelor militare occidentale pentru a se califica la aderarea la NATO, cea care-ți deschidea porțile investițiilor străine în propria economie. O altă problemă a Alianței după 1990 a fost faptul că povara financiară a apărării colective era împărțită în mod inegal existând critici că unii membri nu cheltuiesc suficient pentru securitatea națională. Membrii și-au crescut încet cheltuielile pentru apărare de la summitul NATO din 2014 din Țara Galilor[3], unde aliații s-au angajat să atingă 2% din produsul intern brut până în 2024. Dar invazia Rusiei accelerează acest termen și generează investiții mai mari. La trei zile după ce Rusia a invadat Ucraina, Germania, care cheltuiește în prezent mai puțin de 1,5% din PIB-ul său pentru apărare, a anunțat planuri de a-l crește peste pragul de 2%. Danemarca a făcut luna aceasta promisiuni similare de a crește cheltuielile pentru apărare, în timp ce Lituania va crește cheltuielile pentru apărare în acest an la 2,5% din PIB. România prin vocea președintelui s-a angajat să crească la 2,5% cheltuielile militare. Valoare NATO este incontestabilă în această perioadă de criză dar răspunsul rapid al NATO și protecția statelor membre nu sunt suficiente, deoarece Rusia încă atacă Ucraina, în ciuda alianței care condamnă acțiunea, își consolidează granițele și trimite ajutor la Kiev. Faptul că Rusia nu a invadat niciodată un membru al NATO este un succes uriaș, care probabil va împinge mai multe țări să caute aderarea. Pe cine a invadat și ocupat Putin? Georgia care nu este membru NATO și acum Ucraina. Să ne consolăm ore cu acest fapt sau să ne consolidam militar?

Reacția NATO la criza ucraineană

Pe 24 martie, la Bruxelles, a fost un summit extraordinar NATO urmat de unul al așa-numitelor economii avansate G7 – tot la sediul NATO – și apoi după-amiaza, de reuniunea Consiliul European cu Biden invitat și fără Boris Johnson și Justin Trudeau ”pedepsiți” de europeni fiecare pentru câte un motiv. Cele trei summit-uri au avut loc la exact o lună după ce Rusia a lansat atacul în curs de desfășurare asupra Ucrainei, ucigând mii de oameni, strămutând milioane, aducând războiul în toată regula pe continentul european și destabilizând aprovizionarea mondială cu energie și alimente.

În timp ce Biden s-a aliniat pentru „fotografia de familie” a NATO, înainte de începerea oficială a reuniunilor de la Bruxelles, președintele SUA și-a strâns mâna și a vorbit pentru scurt timp cu Boris Johnson, cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, cu președintele francez Emmanuel Macron și prim-ministrul estonian Kaja Kallas. Apoi, în timp ce liderii s-au dispersat, Biden, Johnson și Macron s-au înghesuit în afara scenei înainte de a pleca împreună pentru a participa la summitul oficial. În marja summitului Erdogan și Macron s-au întâlnit tet-a-tet într-o discuție despre situația din estul continentului știindu-se relația antagonistă din primăvara trecută, dintre cei doi.

NATO a intrat într-o perioadă de transformări, invazia Rusiei în Ucraina a schimbat realitățile. Primul obiectiv al liderilor statelor membre ale NATO, reuniți într-o ședință extraordinară la Bruxelles, a fost acela de a împiedica extinderea războiului din Ucraina într-unul dintre statele membre ale NATO. În momentul de față, se înțelege că în special Polonia se confruntă cu amenințarea Rusiei. Pentru că multe țări membre ale NATO oferă ajutor militar prin intermediul Poloniei pentru a sprijini rezistența Ucrainei împotriva Rusiei. Această situație a transformat Polonia într-o țintă deschisă pentru Rusia. Există însă îngrijorări similare și în alte țări membre ale NATO vecine cu Ucraina.

Una dintre provocările cu care se confruntă NATO este efortul de a crește capacitățile de apărare ale statelor sale membre. Deși eforturile în această direcție se depun de mult timp, invazia Rusiei pare să fi accelerat acest proces. Faptul că până și Germania, una dintre țările care a investit cel mai puțin în armament, a demarat un program militar de 100 de miliarde de euro, a creat o dinamică care va accelera înarmarea în Europa în perioada următoare. NATO trebuie, de asemenea, să sporească programe comune care vor crește capacitățile de apărare ale tuturor membrilor. Pe uscat, vor exista mult mai multe forțe în partea estică a Alianței, cu o stare de pregătire ridicată. În aer, vor fi desfășurate mai multe avioane, iar pe mare vor exista grupuri de atac de portavioane, submarine și nave de luptă în mod constant.

Oficialii au precizat că este prea devreme pentru a prezice modul în care NATO îşi va schimba permanent poziționarea forțelor militare în Europa, dar au vorbit despre consolidarea Flancului Estic, pregătindu-se, astfel, pentru orice scenariu pe care războiul din Ucraina l-ar putea provoca statelor NATO. Acum există opt grupuri de luptă, câte unul în fiecare țară de pe Flancul Estic, care fac parte din această activare a Forței de Răspuns NATO. Astfel Alianța a aprobat constituirea a patru noi grupuri de luptă în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia. Acestea se adaugă celor patru grupuri de luptă din țările baltice și Polonia. Deciziile ridică la 40.000 numărul soldaților desfășurați pe flancul estic și aflați sub comanda directă a Alianței.

Poliția aeriană, așa cum o numim, patrulează permanent, dar acum, după ce a început invazia, opt avioane survolează cerul pentru a oferi Alianței o prezență aeriană 24/7 pe Flancul Estic. Alimentarea acestora se face în aer print avioanele militare cisternă americane KC-135 Stratotanker (unul zboară și deasupra Românie). În apele din jurul țărilor aliate NATO, alianța are 25 de nave în orice moment, care patrulează oferind o descurajare la 360 de grade. În plus, aproximativ 150 de nave din statele NATO navighează în diferite zone fiind în permanență în stare de alertă. În Mediterană sunt trei portavioane unul american USS Harry Truman (are în grup naval cu 4 distrugătoare si un crucișător) pentru prima data sub comanda NATO, portavionul francez Charles De Gaulle și portavionul italian CAVOR. Împreună au în jur de 130 de avioane de luptă (F-18, F-35 și Rafale M).

Este prea devreme pentru a spune care vor fi schimbările permanente ale poziționării forțelor militare NATO, însă actuala situație a forței (la minimum) este un bun punct de plecare pentru imaginea de ansamblu pe o perioadă îndelungată a Alianței. Summitul a stabilit ca sarcină comandanților militari ca, până în luna iunie, la Summitul de la Madrid, să întocmească planul de prezență NATO pe termen lung pe flancul de est.
Liderii NATO au convenit să ofere sprijin suplimentar prin echiparea Ucrainei cu provizii militare semnificative, inclusiv sisteme antitanc, sisteme de apărare aeriană și drone.

Stoltenberg, încă un an prelungire

De asemenea, un lucru extrem de important în situația actuală de criză, a fost rezolvarea problemei privind funcția de Secretar General al NATO. În 2019, contractul inițial al lui Stoltenberg a fost prelungit cu doi ani, până la 30 septembrie 2022, în timp ce aliații s-au confruntat cu tumultul provocat de președintele american de atunci, Donald Trump, care a intrat în funcție declarând NATO „învechit” și la un moment dat a amenințat că va renunța la alianță. Stoltenberg a primit un mare credit pentru gestionarea relației cu Trump și pentru transformarea ”președintelui combustibil” într-un susținător NATO. De reținut referitor la atribuțiunile unui președinte american este faptul că în timp ce Constituția tace asupra acestei chestiuni, opinia juridică principală este că președintele are autoritatea de a retrage Statele Unite din tratate în conformitate cu termenii acestora, fără nicio contribuție din partea Congresului (vezi acordul nuclear cu Iranul). Trump a acționat în baza acestei autorități de mai multe ori, la fel ca mulți dintre predecesorii săi. Eforturile de a contesta aceste retrageri în instanță au eșuat din motive tehnice, lăsând netulburată pretenția de autoritate a președintelui. Am fost la un pas de a pierde sprijinul americanilor în NATO. Deși Stoltenberg nu a reușit transformarea opiniilor lui Trump, a păstrat echilibrul în cadrul Alianței. Discuțiile despre alegerea unui nou secretar general începuseră serios la sediul NATO abia la începutul lunii februarie 2022, după anunțul că Stoltenberg a fost numit în postul de președinte la Banca Centrală a Norvegiei. La doar trei săptămâni mai târziu, a început invazia pe scară largă și bombardarea Ucrainei de către Rusia. Postul de secretar general este deținut în mod tradițional de un european, în timp ce poziția militară de vârf a NATO, Comandantul Suprem Aliat în Europa, a fost întotdeauna deținută de un ofițer american. Odată cu încheierea contractului prelungit al lui Stoltenberg, s-a speculat că aliații ar urma să aleagă prima femeie secretar general al NATO. Revenirea războiului în Europa i-a pus pe liderii aliați sub o presiune extraordinară, deoarece s-au confruntat cu amenințările deschise din partea lui Putin. Liderul rus a avertizat cu privire la consecințe grave pentru oricine se amestecă în invazia sa în Ucraina. Între timp, Ucraina a implorat NATO să impună o zonă de excludere a zborului sau să ia alte măsuri care ar stopa atacul Rusiei. Grele decizii pentru NATO. Până acum, aliații au ales să trimită arme, bani și să ofere alte tipuri de sprijin, dar au exclus orice implicare directă în lupte, inclusiv o zonă de excludere a zborului. Oficialii americani au susținut că o astfel de mișcare ar impune forțelor aeriene americane să doboare avioane rusești, ceea ce ar putea extinde conflictul.

Grupul Tiger

Aliații se pregătesc pentru eventuale atacuri chimice, biologice sau nucleare. Am văzut retorica Rusiei din ultimele zile, știm că Rusia caută pretext să folosească acest tip de armament. Orice utilizare a armelor chimice va schimba total natura acestui conflict și va genera consecințe extinse. Rusia a mai folosit agenți chimici (neurotoxici) și înainte, împotriva opozanților interni, pe teritoriul NATO, în Marea Britanie, și în Siria. Alianța a alertat deja elementele sale de apărare chimică, biologică și nucleară, care vor ajunge inclusiv în grupurile de luptă constituite pe flancul de est. După ce președintele Biden s-a întâlnit cu liderii NATO și i-a informat despre situația reală din Ucraina, aliații au spus că vor activa un grup operativ pentru a face față unui atac chimic, biologic sau nuclear. Avertizările prezentate de președintele SUA au venit de la grupul creat la Washington: Grupul Tiger (Tiger Team). Echipă a fost înființată printr-un memoriu semnat de Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al lui Biden, pe 28 februarie, la patru zile după începerea invaziei, potrivit oficialilor implicați în proces. Echipa Tiger examinează situația din Ucraina privind operațiunile militare ruse și consecințele acestora dar și răspunsurile în cazul în care Putin ajunge pe teritoriul NATO pentru a ataca convoaiele care aduc arme și ajutoare în Ucraina. Întâlnindu-se de trei ori pe săptămână, în sesiuni clasificate, echipa analizează, de asemenea, răspunsuri în cazul în care Rusia încearcă să extindă războiul la națiunile vecine, inclusiv în Moldova și Georgia, și cum să pregătească țările europene pentru fluxul de refugiați la o scară nemaivăzută în decenii. Echipa a jucat un rol central în elaborarea manualelor de sancțiuni profunde, a formării de trupe în națiunile NATO și înarmarea armatei ucrainene, care au exploatat slăbiciunile Rusiei și au pus guvernul și economia ei sub o presiune enormă. O a doua echipă de oficiali, creată și ea de nota lui Sullivan din 28 februarie, analizează oportunitățile pe termen lung pentru Statele Unite de a-și îmbunătăți poziția geopolitică ca urmare a invaziei Putin. În interiorul Casei Albe, a devenit un articol de credință că liderul rus a făcut o eroare strategică uriașă – una care va diminua poziția Rusiei, va paraliza economia acesteia și va înstrăina potențialii aliați de ani de zile. Mai mulți oficiali au spus că atât Casa Albă cât și Pentagonul au avut o oarecare tensiune cu privire la cât de multe detalii este dispus să împărtășească Departamentul Apărării cu privire la planificarea sa extrem de secretă de război – în special în ceea ce privește răspunsurile la o utilizare a armelor nucleare – chiar și în cadrul secret al echipei Tiger (termenul a fost folosit de mulți ani pentru a descrie un grup operativ de urgență din cadrul Consiliului Național de Securitate).

CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear)

Termenul de mai sus a fost folosit în perioada Războiului Rece, pentru a defini situațiile când cele patru pericole sunt prezente. Acum NATO a activat un grup special de apărare pentru a face față consecințelor unui atac chimic, biologic sau nuclear, a declarat, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în semn de cât de serios ia alianța amenințarea ca Rusia să folosească arme de distrugere în masă. Stoltenberg a declarat reporterilor, după summit-ul NATO de joi 24 martie, că ”Alianța va oferi Ucrainei echipamente și instruire specializată pentru a face față unui astfel de atac”. În plus, a spus el, comandantul militar al alianței, generalul Tod D. Wolters, „a activat elementele de apărare chimică, biologică, radiologică și nucleară ale NATO”[4]. El a adăugat că „aliații desfășoară elementele unei apărări chimice, biologice și nucleare suplimentare”. Activarea forței operative de apărare a NATO înseamnă că experții și echipamentele tehnologice avansate aflate în așteptare în țările aliate sunt acum la dispoziția NATO, gata să fie desfășurate în cazul în care are loc un atac. Grupul operativ are la capacitatea sa maximă între 2.000 și 3.000 de membri. În prezent se află sub conducerea franceză și constă din experți și echipamente din Bulgaria, Spania, Ungaria, Polonia, România, Slovenia și Republica Cehă. Membrii săi sunt instruiți să detecteze atacurile nucleare, biologice și chimice prin măsurarea nivelurilor de radiații și izotopi chimici de pe sol și în aer și să ajute la decontaminare și controlul daunelor. Stoltenberg a subliniat că utilizarea unor astfel de arme în interiorul Ucrainei ar putea contamina membrii NATO vecini. Dacă are loc un astfel de atac, grupul de lucru poate sprijini autoritățile locale în gestionarea crizei. Experții NATO au, de asemenea, sarcina de a colecta dovezi pentru a stabili când și unde a fost efectuat un atac cu arme de distrugere în masă și cine a fost responsabil. Există îngrijorări că Rusia ar putea încerca să folosească arme de distrugere în masă și să dea vina pe Ucraina pentru un atac. Forța de apărare creată în 2003 nu a mai fost folosită până acum. Activarea sa este menită să trimită un semnal puternic Rusiei.

Electroșocul crizei ucrainene

Războiul din Ucraina a oferit un „electroșoc” și o „trezire” pentru NATO, a declarat președintele francez Macron, susținând comentariul său controversat din 2019 conform căruia NATO se confruntă cu „moarte cerebrală” [5]. Prezentându-și platformele de campanie electorală înainte de alegerile din Franța, Macron a declarat într-o conferință de presă că și-a asumat „întreaga responsabilitate” pentru ceea ce a spus în 2019, dar că războiul a adus o „clarificare strategică” pentru NATO. Se lucrează la o regândire a strategiei NATO. În 2020, secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a înființat un grup de experți pentru a lucra la o orientare viitoare a NATO care să fie prezentată la Madrid în această primăvară. Stoltenberg însuși a declarat la începutul acestei luni că războiul Rusiei împotriva Ucrainei a forțat alianța militară să lanseze o regândire urgentă a strategiei sale pe termen lung diferită de ceea ce se anticipase pană anul acesta. NATO le-a spus comandanților săi militari să elaboreze planuri pentru noi modalități de a descuraja Rusia după invazia Ucrainei de către Moscova, inclusiv mai multe trupe și apărare antirachetă în Europa de Est. SUA a completat în această perioadă de criză numărul de militari prezenți în Europa până la 100.000 pentru prima dată după 2005 când vorbeam de războaiele din Afganistan și Irak. EUCOM avea până anul acesta 65 000 de militari americani permanent în Europa după ultima retragere efectuată de președintele Barack Obama. În Germania sunt 38 500 militari americani, în Italia sunt 12000, în Polonia și Marea Britanie sunt câte 10000, în Romania sunt 2400 și în Spania 2500, 2500 sunt în Baltice și 1500 în Slovacia. Repartiția lor tine cont de factorii de risc și de exercițiile ce au loc de-a lungul unui an. Totul a reînceput în 2014. În 1945 erau 3 milioane de militari americani în Europa, în 1957 mai erau 450.000 militari US astfel încât în 1987 rămăseseră numai 350.000 de militari americani. În schimb, în fiecare an se desfășura un exercițiu militar, codificat Reforger, care aducea o divizie americană, echipată de război, în Europa și care implica militarii occidentali în exerciții militare cu americanii. De partea cealaltă Tratatul de la Varșovia avea exerciții militare anual, cu trupe, într-o țara din tratat cu excepția României unde acestea se făceau doar pe hartă. Forțele NATO sunt în stare de alerta iar Forța de Reacție Rapidă a fost desfășurată pentru prima dată în estul Europei. Cei 40 000 militari de sub comanda NATO sunt în marea lor majoritate în baze din estul Europei sprijiniți de forte aeriene si navale dar și de sisteme de apărarea anti-aeriană (130 de aeronave care patrulează în permanență 24/7 si 120 de nave).

Luni, 21 martie, miniștrii europeni ai Afacerilor Externe și Apărării au adoptat în cadrul unei reuniuni comune „Busola strategică pentru securitate și apărare – Pentru o Uniune Europeană care își protejează cetățenii, valorile și interesele și contribuie la pacea și securitatea internațională”. „Acesta este un punct de cotitură pentru UE ca furnizor de securitate și un pas foarte important pentru politica europeană de securitate și apărare”, a declarat Înaltul Reprezentant al Uniunii Josep Borrell după adoptare. De asemenea Josep Borrell, șeful UE pentru Afaceri Externe, a anunțat noi planuri de dezvoltare a „Capacității de desfășurare rapidă a UE” care ar putea permite blocului să desfășoare rapid până la 5.000 de militari pentru diferite tipuri de crize. El a insistat că nu va fi creată o „armata europeană”.

Planurile lui Putin

Planul inițial de război al Rusiei a eșuat în mod abisal. Acest plan a fost să pună mâna pe Kiev rapid (așteptându-se să fie binevenit), să decapiteze regimul Zelensky și să instaleze un guvern marionetă. Nu numai că nu au reușit să cucerească capitala, dar atacul lor brutal și neprovocat a încurajat o rezistență naționalistă atât de intensă, încât nici armata rusă, nici un regim marionetă nu vor reuși vreodată să pacifice țara. De fapt, ei nu au soldați pentru a lua orașe în lupte casă în casă (care necesită aproximativ zece atacatori pentru fiecare luptător defensiv), cu atât mai puțin pentru a ține acele orașe. Din această cauză, a preluării conducerii administrative, au răpit primarii, acolo unde au ocupat orașele, pentru a instala comitete administrative pro-ruse și a transforma localitățile în zone separatiste care să ceară, în final, alipirea la cele două republici separatiste recunoscute de Moscova. Moscova se luptă la ora actuală să ocupe porțiunea de teritoriu care leagă terestru Crimeea de Rusia (orașul Mariupol este cheia acestei operațiuni) și pentru preluarea barajului hidroelectric Kahovka, care creează marele rezervor de apă ce alimentează Canalul Crimeei de Nord. Apa din râul Nipru a început din nou să curgă în Crimeea începând cu 26 februarie, după ce soldații ruși au aruncat în aer barajul pe care Ucraina l-a construit pentru a bloca alimentarea cu apă a peninsulei ocupate de Rusia. Poate la fel de important pentru Moscova: succesul Rusiei (deocamdată) în stabilirea podului terestre spre Crimeea înseamnă, de asemenea, că Marea Azov este înconjurată de teritorii ocupate de ruși, permițând guvernului de la Kremlin să susțină că acest corp de apă și orice transport maritim pe ea nu mai este supus dreptului maritim internațional, ci mai degrabă se află în întregime sub stăpânirea autorităților ruse. În ultimii opt ani, Moscova a susținut pretenții în această direcție dar controlul său de facto asupra coridorului de coastă dintre Rusia propriu-zisă și Crimeea ocupată de ruși va acorda mai multă greutate afirmațiilor sale în acest sens, chiar dacă comunitatea internațională le consideră în mod corespunzător ca fiind ilegitime. Ucraina va pierde în fața Rusiei nu numai coridorul de coastă, ci și o rută cheie de aprovizionare către o mare parte din sud-estul Ucrainei. Mai este o chestiune militară importantă pentru care se luptă forțele ruse ca să ocupe portul Mariupol. Închiderea Marii Azov aduce un avantaj militar consistent. Rusia poate aduce acum navele Flotilei Caspice în Marea Azov având în vedere dificultățile pe care le-a avut în dragarea Canalului Volga-Don și provocările cu care se va confrunta dacă va încerca să sape un nou canal peste Caucazul de Nord. Astfel, coasta Mării Azov nu ar trebui respinsă ca fiind un ”spectacol” secundar. În opinia mea Rusia nu va mai părăsi niciodată aceste teritorii de la Marea Azov.

„Big Muddy” (marea mocirlă)

„Big Muddy” nu este o metaforă pentru terenul Ucrainei. Este o descriere exactă în primăvară. Apărătorii locali au sporit aceste avantaje naturale prin inundarea teritoriului de la nord de Kiev, de care Rusia are nevoie pentru rutele sale de aprovizionare. Sunt, la propriu, blocați. Majoritatea liniilor logistice rusești s-au blocat iar cele care nu s-au blocat din cauza condițiilor climatice au fost distruse de trupele ucrainene. Soluția rusă adoptată pentru cucerirea orașelor ucrainene este una de Ev Mediu: asediul! Într-un război de uzură, „câștigătorul” este partea care poate rezista mai mult, își poate menține armata în câmpul de luptă până ce cealaltă parte pur și simplu renunță, așa cum a făcut Marea Britanie împotriva armatei lui George Washington. Regele George al III-lea și Lordul North ar fi putut continua războiul după capitularea de la Yorktown, dar au decis că nu merită. Cu alte cuvinte, într-un război de uzură, câștigi fără a pierde, având mijloacele necesare pentru a continua să lupți și voința de a continua să faci asta. Atât Ucraina, cât și Rusia iau această decizie acum și încearcă să-și dea seama dacă există vreo posibilitate de soluție negociată. O înțelegere este posibilă numai dacă există o suprapunere între obiectivele minime ale celor două părți. Momentan, nu există.

Odessa portul care exclude Ucraina de la Marea Neagră

În sud, rușii încă nu au reușit să treacă peste râul Bug de Sud. Râul este un obstacol formidabil. La fel și rezistența acerbă din orașul fluvial Mykolaiv/Nicolaev. Dacă Rusia reușește va lăsa Ucraina fără ieșire la mare, incapabilă să-și exporte cerealele și mineralele ieftin pe piețele mondiale. Succesul rusesc acolo ar fi o lovitură devastatoare, dar succesul este departe de a fi sigur. Deocamdată blocajul maritim din rada portului Odessa, făcut de navele militare ruse, obligă navele ucrainene sau străine să acosteze la Constanța. Rămâne puțin probabil ca Rusia să lanseze un asalt amfibiu asupra Odessei nesprijinit de un coridor terestru care să lege orașul de Crimeea. Prezența celor 3 grupări de nave de război rusești în largul coastei Odessei este „presiune psihologică” și, deocamdată, nimic mai mult. Sunt nave aduse din Marea Caspică și din Marea Baltică. Vorbim de nave din clasa Ropucha care pot transporta 10 tancuri de luptă și 340 de militari sau 12 transportoare BTR și 340 de trupe sau 3 tancuri de luptă, 3 sisteme 2S9 Nona-S, 5 sisteme MT-LB, 4 camioane ale armatei și 313 militari sau 500 de tone de marfă. Mai avem nave de debarcare Clasa Aligator care pot transporta 300–425 militari și 20 tancuri sau 40 vehicule blindate -transportoare BTR sau 1000 tone. În ceea ce privește vestul Ucrainei, unde milioane de ucraineni au fugit, Rusia nu a angajat nicio forță terestră și este puțin probabil să facă acest lucru. Au tras rachete de croazieră de la distanță lungă în ținte militare și civile, în speranța de a intimida populația locală, de a distruge unele bunuri militare și, cel mai important, de a împiedica rutele de aprovizionare ale NATO pentru forțele ucrainene. Acestea sunt încă deschise, iar armele defensive se revarsă prin rute secrete în Ucraina. Ele ajung și la forțele regulate ale Ucrainei și la luptătorii voluntari urbani. Rusia nu a reușit să stopeze fluxul, cu excepția celor care se îndreptau terestru spre Mariupol sau pe Marea Azov.

Blitzul eșuat!

Ironia planului de război greșit al Rusiei este că a eșuat din aceleași motive pentru care a eșuat și Blitzkrieg-ul lui Hitler la periferia Moscovei. Liniile logistice proprii ale Wehrmacht-ului se întindeau până în Germania și Polonia și erau prea lungi, subțiri și vulnerabile pentru a alimenta o forță nepregătită pentru acest tip de luptă. Suna familiar? Ar trebui. Când trupele ucrainene au împiedicat ocuparea rapidă a Kievului, au întrerupt și rezervele rusești, care veneau atât din Belarus cât și din Rusia. Și, desigur, rușii sunt total nepregătiți pentru acest tip de război de asediu. Așa că au adoptat soluția bombardamentelor feroce a cartierelor de locuit, a fabricilor, spitalelor si școlilor. Suntem într-un impas atât militar cât și al negocierilor de pace. Putin nu renunță la ”operațiunea militară specială”. Putin cu siguranță nu vorbește ca un om al păcii. Suspiciunea abundă cu privire la intențiile reale ale președintelui rus Vladimir Putin, cu temeri considerabile că o deschidere diplomatică rusă este un șiretlic pentru a câștiga timp în vederea aducerii de întăriri pentru un atac în a doua fază. Între 7.000 și 15.000 de soldați ruși au fost uciși în patru săptămâni de lupte, a declarat miercuri un înalt oficial militar al NATO pentru The Washington Post. Aceste pierderi le punem în comparație cu războiul de 20 de ani al SUA din Afganistan care a dus la 2.461 de decese americane, potrivit cifrelor Pentagonului. Oficialii militari americani au ezitat să spună cifre precise privitor la victimele rusești, invocând dificultatea de a ajunge la estimări exacte. În timp ce forțele ruse împing operațiunile militare spre vest de-a lungul coastei de sud a Ucrainei, marina ucraineană a susținut că pe 24 martie a distrus, cu un tir de rachete, o navă militară rusă din clasa Aligator cu zeci de tancuri și militari la bord, acostată în orașul-port Berdiansk. Videoclipurile distribuite pe rețelele de socializare și verificate de The Post au arătat o navă lovită de mai multe explozii și apoi cuprinsă de flăcări. Comunicațiile radio interceptate de la trupele ruse din jurul orașului Makariv, la vest de Kiev, sugerează mai multe ordine ”înfricoșătoare” din partea comandanților forțelor invadatoare ale Moscovei, potrivit unei analize multimedia amănunțite publicate pe 23 martie de New York Times. Într-un caz auzim ordinul repetat de a acoperi întregul cartier rezidențial cu artilerie după ce „proprietatea” a fost îndepărtată – un cuvânt de cod probabil pentru personalul sau echipamentul rus, potrivit lui Christiaan Triebert de la Times, care notează , „Aceasta ar putea fi o crimă de război”. Forțele ucrainene par să fi împins rușii afară din Makariv, dar locul arată ca un pustiu absolut, așa cum ilustrează imaginile din zonă.

Un lucru este cert: de ani de zile, națiunile baltice și unele țări din Europa de Est au avertizat despre Rusia, în timp ce marile economii din Europa de Vest au căutat să coopereze cu regimul lui Putin. Magazinul Investigate Europe a făcut o cercetare juranlistică care a dus la rezultatul: ”din toate registrele oficiale ale exporturilor de arme ale UE-27 arată că, între 2015 și 2020, cel puțin 10 state membre ale UE au exportat în Rusia arme în valoare totală de 346 de milioane de euro. Franța, Germania, Italia, Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Croația, Finlanda, Slovacia și Spania – în diferite măsuri – au vândut „echipament militar” Rusiei. Investigația arată că termenul „echipament militar” este larg și poate include rachete, bombe, torpile, pistoale și rachete, vehicule terestre și nave” [6]. Cei care au cerut de multă vreme o abordare mai asertivă spun acum că invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia le dovedește argumentul. „Nimeni nu se poate simți în siguranță acum”, a declarat pe 24 martie președintele lituanian Gitanas Nauseda. „Chiar și acele țări care sunt îndepărtate de Rusia nu se pot simți în siguranță.” Acum, deși există încă dezbateri cu privire la modul de a preveni escaladarea în continuare a conflictului și în mod specific despre cum să se comunice ceea ce ar constitui linii roșii pentru NATO și consecințele pentru Rusia, acestea sunt depășite.


[1] https://www.nytimes.com/politics/first-draft/2016/04/02/donald-trump-tells-crowd-hed-be-fine-if-nato-broke-up/

[2] NATO is irrelevant : A bureaucracy whose time has passedy autor Robert A. Levine, International Herald Tribune Mai 24, 2003

[3] Wales Summit Declaration- Issued by the Heads of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in Wales 05 Sep. 2014 – | Press Release (2014)

[4] Batalionul Multinațional de Apărare Chimică, Biologică, Radiologică și Nucleară (CBRN) este o forță multinațională de înaltă pregătire, care oferă misiuni NATO și forțe comune NATO desfășurate cu o capacitate credibilă de substanțe chimice nucleare biologice (NBC). Acest lucru este pentru a asigura libertatea de acțiune a Alianței într-un mediu NBC. Batalionul a fost creat în 2003, în urma Summitului de la Praga din noiembrie 2002, ca o nouă inițiativă de îmbunătățire a capacităților Alianței împotriva armelor de distrugere în masă (ADM). Se poate desfășura în 5 până la 20 de zile, împreună sau ca parte a unei forțe specifice adaptate unei anumite misiuni. Principalele activități ale batalionului sunt recunoașterea NBC, identificarea substanțelor și operațiunile de decontaminare; operațiuni de detecție și monitorizare biologică; precum și evaluarea NBC și consilierea comandanților NATO.

[5] The future of the EU-Emmanuel Macron warns Europe: NATO is becoming brain-dead-The Economist noiembrie 2019.

[6] EU member states exported weapons to Russia after the 2014 embargo-17 martie 2022 articol scris de Laure Brillaud, Ana Curic, Maria Maggiore, Leïla Miñano and Nico Schmidt