vladimir-putinÎntr-o recentă discuție despre rolul SUA în secolul XXI posibilul candidat la președinția SUA, din partea Republicanilor, senatorul de Florida Marc Rubio spunea: De la finele Războiului Rece amenințările la adresa Americii s-au schimbat, în schimb nevoiea de a avea o Americă puternică nu, ea a crescut din ce în ce mai mult, cu cât lumea a devenit mai interconectată. În deceniile recente tehnologia a demolat barierele economice transformând economia americană întruna globală…Frământările în orice colț al lumii pot afecta familiile americane la fel ca oricare altele desfășurate lângă gospodăria proprie. Acestea pot cauza pierderi de vieți omenești, pierderi de slujbe ori falimentul unor industrii și astăzi, ca niciodată în trecut, politica externă americană a devenit de fapt o politică internă. America își regândește politica externă după administrația Obama iar Republicanii candidați la nominalizarea partidului pentru poziția de președinte au ieși la atac. Senatorul Rubio spunea cu îngrijorare că lipsa fondurilor în echiparea armatei va face ca trupele de uscat să arate ca înainte de al Doilea Război Mondial, marina ca înainte de primul Război Mondial iar aviația să râmână cu cea mai mică forță de luptă din istorie.

Întradevăr deteriorarea puterii militare, datorată crizei economico financiare atât în SUA cât și în Europa, a condus la o lume mai periculoasă. În aceste condiții Federația Rusă a anexat Crimeea și a declanșat o criză în zona estică a Ucrainei, Statul Islamic s-a dezvoltat ocupând teritorii din Siria și Irak, apelând la brutalități ne mai întâlnite împotriva celor ocupați și încercând instaurarea unui Califat, criza umanitară din Siria a devenit o catastrofă cu cea mai mare migrație de la cel de-al Doilea Război Mondial supunând o întreagă regiune la riscul radicalizării dar și împovărând cu imigranți o Europă și așa dezagregată în privița sprijinului acestora, China își extinde capabilitățile militare cu rapiditate și conduce acțiuni agresive în Marea Chinei de Sud (construcția de insule artificile cu avanposturi militare pe ele) și peste toate acestea cea mai amenințătoare provocare este cea a Iranului care-și extinde influența asupra Orientului Mijlociu și amenință anihilarea Israelului odată ce se apropie de realizarea programului nuclear. În Europa avem două forțe militare care sunt în stare de alertă: alianța militară NATO și armata Federației Ruse.

Alianța Nord-Atlantica va suplimenta prezenta militară în Europa, în special în statele estice, aplicand cel mai amplu dispozitiv de aparare colectivă de după Razboiul Rece, pe fondul investițiilor facute de Rusia și China în echipament militar de ultimă tehnologie. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg afirma: Suntem pe cale să aplicăm cel mai amplu dispozitiv de aparare colectivă de după încheierea Razboiului Rece. Acest aspect este doar începutul modului de adaptare la noile realități de securitate din Europa ale unei Alianțe care și-a dovedit utilitatea în peste 60 de de la constituire. Potrivit lui Stoltenberg, strategia viitoare a NATO va viza contracararea modelului de razboi hibrid – o combinație de tehnici de razboi convenționale, de gherilă urbană și cibernetice folosită în prezent în estul Ucrainei. NATO trebuie să intensifice sistemele de alertă rapidă situațională, pentru a ști când avem de-a face cu un atac. Tehnicile hibride încearcă să profite de orice deficiență, a explicat Stoltenberg, îndemnand țările membre ale Aliantei Nord-Atlantice să suplimenteze bugetele apararii, în contextul investițiilor masive în echipamente militare facute în ultimii ani de Rusia.

Armată rusă a suferit după colapsul URSS devenind treptat o umbră a ceea ce a fost în timpul Războiului Rece. Venirea la Kremlin a lui Vladimir Putin a dus la readucerea erei militare ruse din timpul Războiului Rece, eră în care producerea de echipamente avansate tehnologic era o prioritate, în secolul XXI. O primă consecință a fost radicalizarea politicii externe a Moscovei în relațiile internaționale în special în zona adiacentă granițelor federației fapt demonstrat de intervențiile militare din Georgia și Ucraina. Care sunt  pe scurt capabilitățile convenționale ale Federației Ruse? În termeni de trupe și echipamente Rusia depășeste pe cele ale țărilor est europene sau pe cele ale fostelor republici sovietice din Asia Centrală.

Rusia are trupe staționate în Armenia (3300 militari), Georgia (Abhazia și Ossetia de Sud 7000 militari), Moldova (Transnistria 1500 militari), Kyrgystan(500 militari),Tajikistan (5000 militari) și Crimeea (20000 militari). Una din măsurile luate a fost  modernizarea și profesionalizarea, serviciul militar rămânând obligatoriu (un an serviciul militar obligatoriu între 18-27 de ani). Rușii își pregătesc forțele terestre pentru conflicte de scăzută și medie intensitate. Forțele aeropurtate care vor fi în valoare de 35 mii de militari și al căror comandant raportează direct lui Putin devin forța de elită a Federației Ruse. Acestă forță de reacție rapidă a fost creată în 2013 pentru a desfășura operațiuni speciale în afara granițelor țării.

Rusia a început remilitarizarea Articii refăcând din 2013 bazele și aeroporturile militare din vremea URSS și creeând un Comandament Artic care să coordoneze acțiunile de protecție a liniilor navale care trec prin zona artică rusă dar și zonele cogate în resurse de hidrocarburi. Referitor la dotarea cu echipamente noi Rusia are mult de muncit pentru simplul motiv că ceea ce are în dotare acum este învechit înclusiv elementele triadei nucleare (aviația strategică, submarinele nuclere rachetele balistice). Forța navală a Rusie nu este mai mare decât o forță de protecție a coastei, toate navele de luptă, inclusiv singurul portanvion ne-nuclear Kuznetsov, sunt fabricate în timpul URSS (prin comparație SUA are 10 portavioane nucleare și constriește zeci de nave de luptă noi anual). Prognoza este că Rusia va avea o nouă flotă în minimum zece ani de acum înainte (Flota Pacificului în februarie 2015 consta în 73 vase de diverse categorii-23 submarine și 50 vase diverse-5 submarine balistice nucleare, 5 submarine nucleare de atac, 5 submarine nucleare multiscop purtătoare de rachete ghidate și 8 submarine de atc convenționale; la acestea se vor adăuga 6 submarime nucleare de atac clasa Yasen). Obiectivul marinei ruse este să restabilească echilibrul naval construind o nouă flotă (în primă instanță submarine nucleare și vase mici de război pentru apărarea coastelor și protecția liniilor navale, o prioritate pentru ruși). Rușii au lansat în 2013 clasa Borei a submarinelor nucleare, care reprezintă prima generație de submarine rusești după 90 în fapt renașterea flotei de submarine rusești. Submarinul este înarmat cu 12-16 rachete Bulava (cu 6-10 capete nucleare și sisteme avansate de protecție împotriva bruiajului/ rachete similare celor terestre Topol-M SS-27), coboară la o adâncime de 450m, are o viteză de 30 de noduri și o rază de acțiune de 8300 km. Forța aeriană va rămâne a doua ca mărime în lume cu 2500 de avioane în serviciu deși marea majoritate a  ei a fost construită în anii 80.

Noua variantă de Sukhoi Flanker un avion de atac multirol este așteptat să servească în operațiuni militare pentru următorii 20 de ani. Între timp Sukhoi dezvoltă mai multe modele de avioane avansate de generația a cincia stealth precum T-50. Rusia nu operează drone dar în viitor și acest sector va fi populat cu câteva tipuri. Rusia are un vast arsenal nuclear peste 1500 capete nucleare plasate în rachete balistice desfășurate în diferite zone continentale, pe submarine sau avioane strategice. Numerele corespund cu așa numitul Tratat New START intrat în vigoare în 2011. În 2000 Rusia a schimbat doctrina nucleară admițând că poate răspunde nuclear la un atac convențional care pune în pericol exstența statului (prin comparație în timpul URSS o lovitură nucleară era aprobată ca răspuns la una similară din afară). În 2014 acestă teză a fost reaprobată de doctrina militară rusă. Rușii au început din 2000 modernizarea traiadei nucleare și au în plan modernizarea întregului arsenal nuclear (rachete balistice avioane și submarine strategice). În aceste condiții Polonia se înarmează consistent (rachete anti-aeriene baterii Patriot, elicoptere e atac, avioane F-16, submarine și tancuri) alocând 30 de miliarde de euro pe zece ani. Guvernul de la Varșovia a legiferat acordarea a 2% din PIB pentru armată și a emis o lege prin care permite cetățenilor polonezi să doneze bani pentru dotarea armatei poloneze. Țările Baltice cumpără armament antitanc și  consolidează capacitățile de război cibernetic. Noi românii ce facem? Planuri operaționale pe hârtie la fel ca pe vremea Tratatului de la Varșovia când operaținile erau  desfățurate pe hărți?

Nimeni nu contestă faptul că exercițiile militare în comun cu forțele americane sunt binevenite și duc la creșterea interoperabilității și a capacității de cooperare și coordonare, dar toate acestea trebuie susținute de echipamente militare de ultimă generație. Și mai este o problemă: securitatea Ucrainei înseamnă securitatea flancului estic al NATO. Înarmăm Ucraina sau nu? Orice ați crede despre această soluție în detrimentul celei diplomatice, numai discuția la Wasinghton despre posibila înarmare a adus urgent la masa tratativelor beligeranții. În luna inauarie Angela Merkel, François Hollande, Petro Poroshenko, și Vladimir Putin au anulat o întâlnire după alta nereușind să-și coordoneze agendele. Odată ce Washingtonul a luat în serios perspectiva înarmării Ucrainei liderii Germaniei, Franței, Ucrainei și Rusiei au găsit timpul necesar pentru a discuta soluțiile de criză la adresa conflictului din estul Ucrainei. Și de aici concluzia că înarmarea Ucrainei este contraproductivă acum după aceste discuții. Eu aș argumenta contrariul: înarmarea Ucrainei este o necesitate.

De ce? În primul rând o acceptare a câștigurilor teritoriale ale separtiștilor va fi greu de digerat de Rada ucrainiană. Va fi o înfrângere și estul va deveni un conflict înghețat dacă nu va fi reintegrat în Ucraina (este de fapt partea slabă a trataului de la Minsk). În al doilea rând Ucraina are nevoi de bariere împotriva unei noi ofensive a separatiștilor în estul Ucrainei. Lideri separatiști au un răgaz strategic pe timpul iernii dar au anunțat că doresc mai mult teritoriu sub comanda lor în cele două republici separatiste Donetsk și Luhansk. Rusia continuă să livreze arme separatiștilor conform unor surse de la NATO. Pentru a păstra pace trebuie ca armata ucrainiană să se doteze cu armament defensiv de ultimă generație. Și nu în ultimul rând SUA și aliații trebuie să analizeze atent problema strategică generată de președintele Vladimir Putin. În timpul Războiului Rece conceptul de descurajare era pe masa strategilor militari (Containment Strategy) care trebuiau să evite confruntarea militară dintre cele două blocuri. Aceasta strategie este actuală și astăzi fiind crucial să împiedice dezvoltarea conflictului din Ucraina. Dar asta înseamnă să ajuți politic, militar și economic Ucraina? Da. Ucraina nu poate continua cu provocările separtiștilor din est care în final amenință stabilitatea în Europa.