Putin și EW (războiul electronic)

[1], realizare forței de reacție rapidă denumită VJTF (Very High Readiness Joint Task Force), redarea autorității Comandatului Aliat Suprem al Forțelor NATO din Europa, SACEUR, în a alerta și pregăti forțele la dispoziție, executarea a nenumărate exerciții specifice diferitelor zone operaționale, operaționalizarea comandamentelor de divizie regionale și prepoziționarea de tehnică militară în diferite zone ale flancului est european, etc. Sunt acestea suficiente? În mod sigur nu. Dar măsurile continuă să se dezvolte odată cu lecțiile învățate în teatrele de operații din Ucraina și Siria.

Rusia în Siria

Când Rusia a început operațiunile militare în Siria pe 30 septembrie contingentul deplasat acolo, pentru paza instalațiilor și a tehnicii militare, era format din 1000 de militari, din infanteria marină dislocați inițial în Crimeea, 30 de avioane și 20 de elicoptere pentru sprijinul acordat trupelor prezidențiale siriene împotriva rebelilor cu care luptau de 4 ani de zile. În conformitate cu declarațiile analistului rus Ruslan Pukhov, un apropiat al Kremlinului: Războiul din Siria are propria lui dinamică. Operațiunile din teren nu merg bine, trupele lui Assad sunt obosite, iranieni nu sunt foarte experimentați în schimb rebelii sunt extrem de abili în operațiunile militare pe care le derulează. Asta explică participarea militară a rușilor. Așa să fie (!?) Dar atacurile împotriva civililor derulate de guvernul de la Damasc, miile de refugiați din zonele de conflict, purificarea etnică care are loc în Siria, creșterea continuă a efectivelor și a tipurilor de echipamente militare rusești (creștere doar temporară așa cum declara de curând președintele Vladimir Putin) astea se datorează opozanților lui Assad? Ce a câștigat Assad cu sprijinul rușilor? Conform celei mai respectate reviste militare IHS Janes, numărul din noiembrie 2015, regimul de la Damasc a recuperat numai 0,4% din teritoriul național pierdut în dauna rebelilor și a ISIS. După șase luni de operațiuni militare Rusia și-a dublat numărul de avioane care bombardează ținte de pe teritoriul Siriei atât de la opoziție cât și de la ISIS. O decizie operațională interesantă a Moscovei a implicat aviația de bombardament cu rază lungă de acțiune (avioanele Tu-22[2]), un prilej bun pentru a-și instrui echipajele dar și o oportunitate de a folosi bazele militare din sudul Rusiei ca punct de plecare în misiunile efectuate în teatrele de operațiuni militare din Siriia (au efectuat în trei zile din decembrie în jur de 60 de misiuni). După șase săptămâni de operațiuni militare Rusia și-a dublat marimea grupului forțelor aeriene dar nu este clar dacă bombardierele cu rază lungă de acțiune, care sunt în număr de 25 și includ pe lângă Tu-22 și tipurile Tu-22M3, Tu-160 și Tu 95 au ajutat forțele siriene în luptele împotriva rebelilor sau împotriva ISIS. Care au fost țintele? Depozite de muniție, fabrici de producție muniție și facilități petroliere aparținând ISIS. De altfel Rusia a transformat operațiunile din Siria într-o misiune de testare operațională a noilor echipamente militare/echipamentelor modernizate introduse în dotare. Astfel au lansat de pe un submarin, Rostov pe Don[3], către ținte terestre din Raqqa/Siria, noile rachete de croazieră Kalibr (acestea pot fi echipate cu încărcătură convențională sau cu încărcătură nucleară). De remarcat faptul că sumbarinele au lansat din imersie aceste rachete. Președintele Vladimir Putin a negat faptul că Rusia urmărește obiective geopolitice precum rolul de mare putere declarând: Noi nu testăm noile noastre arme și nu ne demonstră puterea, care este de asemenea importantă… dar esențial este să protejăm Rusia. Întrebare este împotriva cui? Rusia devine tot mai implicată în acțiuni conexe războiului civil din Siria. După doborârea bombardierului Su-24, desfășurarea sistemelor S-400 la Latakia, sisteme care acoperă întreg teritoriul sirian, nu face altceva decât să pregătească o lovitură la prima eroare a unui avion F16 aparținând forțelor aeriene turce care ar pătrunde în spațiul aerian sirian. Acest eveniment are o probabilitate de 70% să se producă. De asemenea marimea forței navale rusești s-a dublat de la începutul ostilităților acum aflându-se 10 nave inclusiv crucișătorul purtător de rachete ghidate Moscova. Navele sunt capabile să tragă rachete de croazieră Kalibr dar sunt dotate și cu rachete S-300 varianta navală. Rusia vrea să mai deschidă două noi baze aeriene în Siria (la 30-40 de minute de Latakia). Acestă opțiune denotă o pregătire pentru operațiuni pe teren unde ai nevoie de capabilități de salvare și de acoperire cu aviația de însoțire a trupelor terestre. Rapoartele serviciilor secrete arată că sunt peste 5000 de militari ruși în Siria alături de zeci de tacuri T-90.

Ostilități Hi Tech

Din zona de nord a Siriei vin știri precum cele care prezită noile desfășurari de tehnică militară rusescă: dislocarea de sisteme de bruiaj a radarelor, a sistemlor de ghidare a rachetelor și de bruiere a sateliților folosiți la preluarea de imagini terestre. Potrivit ziarului Washington Post, comandantul militar al NATO a recunoscut public că, în Siria, Rusia a creat o zonă de excluziune aeriană considerată de experții militari ruși impenetrabilă pentru toate mijloacele NATO (Anti-acces/Area Denial – A2/AD), denumită în jargon bulă de interdicție aeriană. Zona din jurul guvernoratului din Latakia, unde se află baza aeriană rusă din Hmeymim, dispune de mijloace de ultimă generaţie, AA, navale, în estul Mediteranei (S-300 P M2) montate pe crucișătorul Moscova şi terestre (Pantsir-SI), S-300 și S-400, sisteme care acoperă practic întreg teritoriul sirian. Statul Major al armatei ruse a creat în Siria un comndament automatizat C4ISR (comandă, control, comunicaţii, computere, culegere informaţii, supraveghere și cercetare), care a permis impunerea unei supremaţii relative în războiul radio electronic (Electronic Warfare – EW) contra sistemelor de recunoaştere terestre, aeriene şi satelitarăe americane, impunând astfel de facto, această zonă de excludere a NATO în Siria (A2/AD Bubble) despre care am vorbit mai sus. Ca urmare a dislocări acestor echipamente, pe un cerc cu diametru de 600 km centrat pe baza rusească de la Latakia, NATO și-a redus semnificativ capacitatea de a folosi propriile mijloacele de observare terestre, navale, aeriene şi spaţiale. Insuficiența informațiilor despre noile caracteristici ale sistemelor de recunoaştere şi de control al focului desfăşurate de Rusia face ca NATO să nu le poate anihila în totalitate prin bruiaj. Drept urmare tranzitul avioanelor de luptă al dronelor etc. ce utilizează acest spaţiu de excluziune aeriană nu mai este posibil fără acordul prealabil al comandamentului rusesc de la Latakia. Elementul cheie pus în funcţiune de ruşi este constituit din sistemele Krasukha-4 (denumit în standardul NATO-Belladona), sisteme de război electronic/EW. Este vorba de un sistem de bruiaj de bandă largă, care a fost utilizat pentru prima dată în zona Dombas din Ucraina, sistem care realizează un bruiaj non-stop al radarelor de supraveghere care dotează sateliţii americani spioni de joasă altitudine Low-Earth Orbit (LEO) din familia Lacrosse/Onyx, asupra radarelor avioanelor AWACS, E-8C şi asupra sistemelor care dotează avioanele fără pilot RQ-4, Global Hawk, MQ-1 Predator şi MQ-9 Reaper. Raza de acțiune a sistemului este între 150 și 300 de km pentru sistemele radar aeropurtate sau cele ale rachetelor ghidate radar și cauzează avarii sistemelor inamice de război electronic. Sistemul Krasukha-4 lucrează prin crearea unui flux de bruiaj asupra frecvențelor fundamentale ale radarelor și asupra altor surse care lucrează cu frecvențe radio. O versiune tactică a acestui sistem este sistemul firmei rusești KRET[4] (Radio-Electronic Technologies Concern/ Concernul de Tehnologii Radio-Electronice)-Richag-AV montat pe elicopterele Mi-8MTPR1 ( o variantă a elicopterului Mi-8MTB5-1) și care conform unor specialiști militari nu ar avea echivalent în lume. El echipează mai multe tipuri de echipamente militare de la elicoptere la avioane, de la nave la mijloace terestre și submarine). Sistemul de război electronic (EW) este conceput să bruieze radare, sonare și alte sisteme de detecție din dotarea echipamentelor militare de toate tipurile deținute de națiunile din NATO, acționând, de asemenea, împotriva sistemelor de rachete aer-aer și sol-aer în limita a câtorva sute de kilometri. Platforma Richag-AV cu baza pe elicopterele Mi8-MTPR1 folosește un sistem multi-antenă, fiind realizat în tehnologie DRFM (un sistem militar perfecționat de anihilare radioelectronică cu memorie digitală pe frecvențe radio-DRFM-capabil de reținerea și întoarcerea semnalului emis de radar, perturbând astfel activitatea acestuia). Sistemele de acest tip sunt montate pe avioanele de atac rusești din primul val operațional care orbesc sistemele radar și de rachete inclusiv US MIM-104 Patriot permițând ca avioanele de bombardament, din valul doi, să-și lovească țintele stabilite. Sistemul Richag-AV este folosit și pentru culegerea de informații asupra sistemelor radar diverse fiind dotat cu o bază de date prin care recunoște tipul de radar/instalație/tip de platforma detectată de sistem și îl poziționează pe hartă. Forțele aeriene rusești au primit 3 elicoptere Mi-8MTPR-1 echipate cu Richag-Av[5] urmând a ajunge la un total de 18 până în octombrie 2016 (costul total al echipamentelor se situează în jurul cifrei de 186 milioane de USD)

Războiul electronic EW din Orient a început în Marea Neagră

Elementele de război electronic (prescurtat în jargonul militar NATO-EW) au fost dezvoltate pentru prima dată în cel de-al II-lea Război Mondial de către Marea Britanie pentru a se apăra împotriva bombardierelor Axei dar și pentru a-și proteja propria flotă de bombardiere față de sistemele de supraveghere ale inamicului. Războiul electronic (EW) include sisteme electronice de atac/sprijin, culegerea/transmiterea de informații. Coreea, Vietnam, războiul Arabo/Israelian, războiul din Balcani, Desert Storm/Enduring Freedom, Afganistan, Ucraina sunt crizele în care EW a fost pilonul central al comunicării și al interzicerii acțiunilor inamice. Ne aducem bine aminte că în 1989 România a fost supusă unui război electronic de mare intensitate sistemele de rachete dislocate pe teritoriul Românie trăgând după ținte false un număr mare de rachete din sistemul de apărare antiaeriană. Modelul aplicat a fost cel din 1968 cănd sovietici au obținut supremația asupra spațiului aerian al Cehoslovaciei și au desfășurat debarcarea militară folosind flota aeriană de trasport militar. Ca urmare a războiul radioelectronic la care au fost supuse unitățile Armatei Române în timpul Revoluției din 1989, militarii se pregateau de o invazie reală. În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, lansatoarele și tunurile au doborât ținte închipuite trăgând 58 de rachete sol-aer[6]. Ulterior, când comandanții au ordonat căutarea țintelor distruse și-au dat seama că totul a fost o cacealma. De la începutul Primăverii Arabe țările NATO conduse de SUA au adunat informații esențiale în desfășurarea ostilităților pe care le-au împărtășit cu grupările de opoziție susținute folosind elemente de EW: sateliți de supraveghere la joasă înălțime (seria Lacrosse/Onyx), avioane de recunoaștere NATO E3 Sentry(AWACS), USAF RC135-Rivet Joint, Sentinel R1 (RAF-UK) și drone Reaper. Echipamentele NATO și cele ale SUA de EW au vizat comunicațiile ISIS cât și culegerea de informații tactice esențiale lovirii de către forțele irakiene sau cele ale opoziției siriene a țintelor din zonele operaționale fie că erau de la ISIS sau cele ale forțelor siriene guvernamentale. Rusia știe că echipamentele de supraveghere ale NATO sunt capabile să monitorizeze activitatea de la bazele militare ruse din Siria inclusiv loviturile aeriene împotriva grupurilor rebele care sunt atacate de aviația rusă, muniția folosită și locațiile lovite. Pentru a evita să fie spionată a necesitat ca Rusia să orbească ochii și urechile NATO astfel ca acțiunile ei să nu mai poată fi monitorizate. La acest lucru s-a referit Comandantul Suprem Aliat generalul Philip Breedlove la seminarul organizat de German Marshall Fund când a vorbit de sistemul KRET și a avertizat crearea unei bule(bubble) A2/AD deasupra părții estice a Siriei la țărmul Mediteranei, în enclava Kaliningrad și în Crimeea. În secolul XXI A2/AD este o combinație de sisteme precum sistemele de rachete sol-aer și cele anti-navă care previn intrarea în zona protejată din aer de pe sol sau de pe mare. Rusia a desfășurat în Siria şi alte tipuri de material modern care generează contra-măsuri, inclusiv în spectrul vizibil, infraroşu sau laser, contra mijloacelor optoelectronice de supraveghere aeriană şi satelitară (IMINT) ale americanilor. Este vorba de arma ultra-secretă care îi permite lui Putin să-şi asigure supremaţia în războiul radio-electronic în Siria. Îninte de desfășurarea militară în Siria Rusia a testat capabilitățile de EW în zona de conflict a Ucrainei. Rușii au făcut o demonstrație, în Marea Neagră asupra capabilităților lor de război electronic a unui avion de vânătoare Su-24 care a zburat deasupra distrugătorului clasa Arleigh Burke, USS Donald Cook căruia i-a orbit sofisticatul sistem radar Aegis, parte a echipamentelor modere cu care sunt dotate crucișătoarele și distrugătoarele americane. Evenimentul s-a petrecut în timpul marșului în Marea Neagră, în primăvara lui 2014, când distrugătorul dotat cu rachete de croazieră Tomahawk naviga în apele internaționale. Rusia a trimis un avion de vânătoare dotat cu ultimele elemente de război electronic care a zburat desupra distrugătorului. Inițial radarul de la bordul distrugătorului l-a detectat calculându-i direcția și viteza a dat alarma apoi după căteva secunde ecranele radar s-au albit(!?). Sistemul radar a încetat să mai funcționeze. Avionul Su-24 a trecut de 12 ori asupra țintei simulând un atac cu rachete după care a dispărut.

Jocul de-a șoarecele și pisica

Zona creată în Siria este parțial opacă pentru toate mijloacele NATO de observare terestre, navale, aeriene şi spaţiale. Progresele Rusiei din ultimii ani în domeniul sistemelor radar i-a făcut pe planificatorii militari americani să suspecteaze că avioanele F-22 din generaţia a 5-a nu mai sunt invizibile pentru Rusia. Așa se explică faptul că anul trecut Rusia a diminuat drastic finanţarea testelor avioanelor din generaţia a 5-a Su T-50. Deci poate fi folosit sistemul Krasukha-4 pentru a opaciza operațiunile rusești în Siria? Parțial este adevărată formularea. Sistemele de supraveghere rusești pot monitoriza întreaga flotă de avioane ce zboară deasupra Siriei inclusiv sistemele de supraveghere precum echipamentele care operează în banda S (sateliții Lacrosse și sitemele AWACS), cele care utilizează banda X (sateliții Sentinel și echipamentele similare) precum și cele care operează în banda J (dronele precum EQ9 Reaper). Cu aceste elemente (frecvențele cunoscute) Krasukha-4 poate fi programat să angajeze pe rând țintele având ca obiectiv întreruperea supravegherii și adunării de informații de către acestea. Dar nu vă îngrijorați dragi cititori există un sistem de măsuri de contracarare a mijloacelor de război electronic al rușilor denumit ECCM (contra-contramăsuri electronice). Sistemul ECCM bruiază semnalul trasmis de stațiile rusești sau în reduc efectul prin diferite metode dar există și posibilitatea ca radarele NATO să bruieze stațiile rusești. Trebuie să acceptăm faptul că rușii își testează noul sistem de război electronic EW în operațiuni militare reale în Siria și acest lucru nu trebuie neglijat. NATO la rândul ei își testează sistemele ECCM un alt tip de sisteme de război electronic cu efecte prezumate similare cu cele ale rușilor.

Și astfel jocul din timpul Războiului Rece se reia.

[1] Lansată în anul 2002 NRF a fost concepută ca o forţă capabilă să reacţioneze foarte prompt la o gamă completă de ameninţări de securitate, de la managementul crizelor la apărarea colectivă. În septembrie 2014, la Summitul NATO de la Wales, aliaţii au decis să perfecţioneze NRF şi că creeze în cadrul său Very High Readiness Joint Task Force (VJTF) care va avea capacitatea de a fi dislocată în 48 de ore pentru a răspunde provocărilor care pot apare (cu adresare imediată la agresiunea Rusiei în Ucraina), forţă denumită şi “Spearhead Force” (Vârful de Lance).

[2] Avionul Tu-22 este un bombardier strategic cu rază lungă de acţiune şi poate transporta rachete şi bombe cu focos convenţional sau nuclear; aparatul a intrat în dotarea aviaţiei sovietice în 1972; Tu- 22 are un echipaj de patru aviatori, poate zbura cu viteză supersonică, este înarmat cu un tun de 23 de mm şi poate transporta până la 24 de tone de rachete şi bombe; anul trecut, aviaţia Federaţiei Ruse avea în dotare peste 100 de astfel de aparate.

[3] Submarinul rusesc Rostov pe Don, din proiectul 636.3 Varșavianka de submarine supranumite găuri negre în ocean, deoarece sunt aproape nedetectabile, se află în Mediterană în apropierea coastei Siriei. În arsenalul acestui submarin intră rachete de croazieră de tipul Kalibr PL, similare celor lansate de nave de război rusești din Marea Caspică asupra unor poziții ale Daesh. Submarinul amiral din această serie este Novorossiisk, Rostov pe Don fiind al doilea submarin din acest proiect. Ministerul rus al Apărării a comandat în total șase submarine din clasa Varșavianka pentru Flota Rusiei din Marea Neagră.

[4] Concernul KRET a fost creat în 2009 si este implicat în dezvoltarea și producția de echipamente radio-electronice pentru aviația civilă și militară dar și pentru sistemele radar cu baza pe sol și pentru crearea de instrumente de măsurare diverși parametrii sisteme de mare precizie.

[5] Predecesorul acestui sistem a fost Smalta dezvoltat în anii 1970 sistem cu o bătaie de 100 km. Pe lângă Richag-AV rușii mai folosesc L-175B pe platformele aeriene și 1L267 Moskva-1 pe platformele terestre de război electronic.  

[6] Apararea antiaeriana a Bucureștiului era coordonata la acea vreme de Brigada 1 Rachete, avand în componenta nouă divizioane aflate la o distanța de 30-40 de kilometri de Capitala. Trupele terestre, reprezentate în Bucuresti de Armata 1 aveau în subordine Regimentul de rachete KUB, cu o baterie aflata în serviciu permanent de lupta. Pe langa aceste mari unitati, mai existau Divizionul Aparare Aeroportuara Otopeni, Divizionul Aparare Aeroportuara Baneasa si Divizionul Aparare Antiaeriana mixt, din organica Diviziei 57 Tancuri Pantelimon, cu o baterie in serviciu permanent de lupta.