Duminica s-a deschis oficial zona comerciala libera Shanghai. Un spatiu economic diferit de economia Chinei, o zona noua in care oficialii chinezi testeaza liberalizarea economiei. Scopul declarat de Beijing ar fi restructurarea economiei chineze cu ajutorul acestui experiment, in asa fel incat sa faca fata noilor tendinte ale economiei mondiale.

Asadar, aceasta noua zona libera a adus in prim plan discutiile cu privire la restructurarea economiei Chinei si la capacitatea ei de adaptare la schimbarile momentului ce se deruleaza cu o rapiditate aproape “neomeneasca”.

Spatiul economic Shanghai reprezinta astfel o portita pentru investitiile straine. Investitii care, de exemplu, nu sunt permise atat de usor in economia chineza. O zona in care dobanzile pot fluctua liber pe piata. Pentru ca toate sa decurga eficient, oficialii chinezi isi doresc un sistem birocratic permisiv.

Practic, China dezvolta principiul zonelor libere lansat prima data in anii ’80, cand se deschidea prima Zona Speciala Economica – Shenzhen, in apropiere de Hong Kong. Zona a permis investiile straine, in special cele in industria prelucratoare care ulterior au beneficiat de avantajul unei forte de munca ieftina.

Se vorbea atunci de o miscare istorica in economia Chinei, de deschidere si de liberalizare, realizata de reformatorul Deng Xiaoping.

In anul de gratie 2013 reformatorul este actualul premier, Li Keqiang, sustinatorul numarul unu al noii zone, care spunea la reuniunea Consiliului de Stat  ca :  „Se va acorda prioritate facilitarii accesului la investitii si unei mai mari deschideri in comertul cu servicii. Am adoptat de asemenea masuri pentru facilitarea comertului exterior si pentru promovarea cresterii constante a importului si exportului”.

Autoritatile de la Beijing au lansat zona ca un laborator pentru transformarile majore din sectorul financiar al tarii : „Zona trebuie sa functioneze ca un camp de testare pentru reforme si o economie deschisa, aceasta experienta poate fi duplicata si promovata la nivel national, ulterior”, a declarat Consiliul de Stat.

Lipsesc totusi detaliile concrete privind reglementarea zonei, detalii care nu vor fi enuntate din start, ci vor fi inserate treptat, timp de 3 ani cat dureaza perioada de implementare.

Care sunt avantajele zonei libere Shanghai?

Prima intrebare si cea mai fireasca a economistilor, analistilor, a intreprinderilor din China si din intreaga lume este: „Care sunt avantajele zonei libere Shanghai?”, acest lucru fiind cu atat mai important cu cat zona economica isi propune sa deserveasca atat companiile chineze, cat si pe cele straine.

In primul rand exista o „lista negativa”, ceea ce presupune ca vor fi impuse restrictii pentru anumite sectoare de activitate, investitiile in anumite industrii fiind interzise. Aceasta abordare aduce in schimb mai multa transparenta si mai putina birocratie, facand ca afacerile permise sa se desfasoare intr-un mediu onest.

Un alt aspect important de analizat este admiterea unui sistem financiar mai deschis, care ar putea include o convertabilitatea flexibila a yuanilor si rate ale dobanzilor care pot fluctua liber pe  piata. Aici poate aparea o discutie foarte complicata si complexa despre o astfel de evolutie a sistemului financiar si posibilitatea ca aceasta sa se extinda in restul Chinei.

Oricum, consecintele acestei flexibilizari si liberalizari, efectuata chiar si cu titlul de experiment vor fi majore, atat pentru economia Chinei cat si pentru economia mondiala.

Ce inseamna noua zona libera pentru economia chineza?

Vazute ca experimente strategice locale in orase importante, aceste zone libere nu servesc doar ca semnale economice, ci au o incarcatura mai consistenta. Ele ofera o viziune asupra modificarilor ce vor aparea.

De asemenea, evolutia acestui proiect are o semnificatie aparte. Succesul lui poate impune un nou trend si o noua evolutie in economia globala, in timp ce, esecul sau poate produce blocarea actualului status quo al economiei, dar mai ales al filosofiei Chinei despre economie pentru mult timp de aici inainte. Pentru ca totul se desfasoara urmand cu strictete principiile confucianiste. Incercari mici, treptate, fara un impact major asupra intregului. Daca functioneaza se merge mai departe. Daca nu, se reintra in carapace. Or, intrarea in carapace ar insemna rigidizarea sistemului chinez atat economic, dar si social. Nu i-ar mai permite o evolutie fireasca. Aceasta dimensiune are cu siguranta implicatii globale.

Este asteptat si Congresul Partidului Popular Chinez din noiembrie, Congres care va contine cu siguranta pe agenda si masuri  economice importante.

Revenind la zona „free trade Shanghai”, bancile straine vor putea, de asemenea, sa penetreze spatiul economic liber, astfel ca finantarea transfrontaliera ar reduce costurile de finantare ale firmelor chineze. Ar expune bancile locale la concurenta straina si, in schimb, le-ar oferi o piata de desfacere pentru gasirea de noi clienti externi.

Instrumentele cheie pentru restructurarea economiei chinezesti si pentru plasarea pe calea cresterii sustenabile sunt considerate a fi convertabilitatea yuanului si ratele liberalizate ale dobanzilor.

Drept urmare Shanghai este apreciat ca un viitor lider financiar din Asia (fara a avea capacitatea de a depasi Hong Kong), care va creste considerabil influenta Chinei in economia globala si va restructura harta economica asiatica.