Ruleta rusească: Israel versus Iran

///Ruleta rusească: Israel versus Iran

Paradoxul războiului este că un adversar va ataca orice slăbiciune percepută, astfel încât nu putem adopta o formă exclusivă de război. Trebuie să putem duce operațiuni în tot spectrul militar. Scopul nu este altul decât restaurarea avantajului competitiv al Americii într-o epocă de reapariție a concurenței strategice pe termen lung-James Mattis.

Evoluții la paralele Iran și Coreea de Nord

Luptele din Siria, loviturile date de SUA și de aliații săi, retragerea unor forțe ale Hezbollah înapoi în Liban, răspunsul dur al Tel Avivului la amplasarea/dezvoltarea unor instalații militare iraniene în Siria au intensificat temerea că Israelului se află în fața unor posibile represalii iraniene. Forțele israeliene sunt în stare de alertă mai mare ca niciodată la granițele de nord cu Siria și Liban. Un atac major asupra Israelului nu este iminent! Războiul nu este gata să izbucnească dar riscul a crescut exponențial[1]. Israelul are nevoie de 48 de ore ca să mobilizeze rezervele. Primul Ministru Benjamin Netanyahu a petrecut 10 ore în Rusia participând la parada de 9 mai și având convorbiri bilaterale cu președintele Putin despre situația din Siria si despre dotarea cu sisteme S-300 a AA a Siriei. În acest timp iarnienii au răspuns cu o savă de rachete care a lovit înălțimile Golan fără să facă victime în rândul militarilor israelieni. În Mediterană se află grumpul naval a portavionului  USS Harry Truman care are planificate acțiuni ale forțelor aeriene împotriva ISIS dar în același timp sunt mișcări de trupe în Siria atât ale rușilor cât și ale iranienilor. Acest cadru ne arată cît de volatilă este situația în Orientul Mijlociu. Secretarul General al NATO, Jens Stoltemberg, declara la recenta întâlnire cu miniștrii de externe (ultima întâlnire din vechiul sediu al NATO de la Bruxelles) ca Alianța a salutat acordul nuclear al Iranului atunci când a fost convenit în 2015 și în același timp, a cerut Iranului să-l pună pe deplin în aplicare. Acordul impune o serie de măsuri care conduc la încetare de către Iran a programului de dezvoltarea a armelor nucleare. În schimb Stoltemberg a adăugat, imediat, la conferința de presă: ne-am exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la alte activități ale Iranului, inclusiv activitățile lor destabilizatoare în regiune, susținerea grupurilor extremiste și amenințările la adresa libertății navigației maritime. Și mai ales aliații NATO și-au exprimat îngrijorarea cu privire la programul de rachete balistice al Iranului. Acest lucru nu este acoperit de acordul nuclear cu Iranului. În mod evident ele devin preocupări care trebuie abordate deoarece nu sunt acoperite de acord, așa cum este el redactat astăzi. Cu alte cuvinte încercările președintelui Macron și a Cancelarului Merkel de a-l determina pe președintele Trump să aprobe acordul au eșuat. Este încă neclar ce se va întâmpla: ori se va redacta alt acord, ceea ce la ora actuală pare impoisibil datorită opoziției Rusiei și a Iranului, ori se va adăuga un alt acord adițional redactat sub patronajul Franței și a Germanie[2], acord care va acoperii toate solicitările americanilor. Urmează Coreea de Nord care, în opinia mea, nu dorește altceva decât recunoașterea ca putere nucleară din partea americanilor. Nu va renunța la racetele nucleare (dacă le are?!) ele fiind pașaportul păstrării puterii în regiune. Dacă va fi, summitul va fi al treilea, primele două avându-l ca protagonist pe Kim Jong Il, tatăl actualului lider nord-coreean, în 2000 şi 2007. Evident, aşa cum ştim, nu s-a schimbat nimic după precedentele întâlniri la vârf Nord-Sud. De ce s-ar schimba acuma? Să presupunem acum că regimul comunist din Nord chiar ar fi dispus să se denuclearizeze, care ar fi prețul și cine-l va plăti? Și mai este ceva: Kim va cere garanții din partea Marilor Puteri că regimul va fi menţinut, cu sau fără arme nucleare. După ce a tras rachete balistice către nicăieri, Kim cere ca țara sa să fie tratată precum Pakistanul, cel care i-a furnizat în anii 90 tehnologia nucleară, o putere nucleră. Îmi pare rău că trebuie să spun dar nu cred în jocul lui Kim. Singurul fapt cert este că președintele Americii este hotărât să ia măsuri militare după ce a întărit sancțiunile economice. Toată lumea va înțelege curând capcana legitimării internaționale a regimului criminal din Coreea de Nord. Aș prefera ca eu să greșesc în această analiză, dar un regim totalitar nu este capabil să renunțe la ceea ce a obținut. Nu avem o criză a rachetelor avem un Program Manhatan. Programul Manhatan al Phenianului merge înainte! Dinastia Kim a „investit” masiv în capacităţile nucleare, începând de la sfârşitul anilor 80 și mai ales după 1990 așa încât o despărțire de acesta nu se susține(tatăl lui Kim a distrus turmul de răcire de la Pyongyang pentru aș motiva partenerii de dialog-Kim închide un poligon subteran care și așa este distrus). Să fim toleranți și să așteptăm evoluțiile. Dintre coreenii din sud numai 10% cred în promisiunile unui lider a cărui familie conduce autoritar de trei generații Coreea de Nord. De data asata mai este un factor de corecție care ar putea schimba, dacă vrea, coordonatele discuției: China. Kim face naveta între Phenian și Beijing iar președintele Donald Trump discută telefonic cu președintele Xi Jingping despre Corea de Nord și bineînțeles despre relațiile comerciale între cele două state. Beijingul este acum cheia în zona Peninsulei Coreene. La Tokio China, Japonia şi Coreea de Sud au avut consultări pe marginea chestiunii nord-coreene, într-un context de febrilitate diplomatică. Japonia depune eforturi pentru a-şi face un loc în baletul diplomatic din regiune unde are o serie de neâțelegeri istorice cu ceilalți doi parteneri de discuție cu care a avut conflite militare în ani 1930-1945. Primul ministru japonez, Shinzo Abe, s-a întâlnit cu omologul său chinez Li Keqiang şi cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in în contextul pregătirii întîlnirii istorice, programată in iunie, dintre preşedintele american Donald Trump şi omolgul său nord-coreean Kim Jong Un. Tokyo doreşte o denuclearizare completă, verificabilă şi ireversibilă a Coreii de Nord, precum şi un control al programului balistic al Phenianului.

Israel versus Iran

Motto: Serviciul de informații al armatei israeliene a precizat că șeful forțelor iraniene Al Qods, generalul Qassem Soleimani pregătește asaltul asupra Israelului. Unitățile militare ale forțelor aeriene iraniene din Siria, inclusiv unitățile dotate cu drone de producție iraniană (UAV-  numele Saeqeh = Traznetul varianta iraniană a dronei americane RQ 170 Sentinel), se pregătesc pentru atac. Avioane de transport militare Il-76, transformate în avioane civile (fără însemne nilitare) transportă echipament militar în Siria. Flota aeriană a Corpul Gărzilor Revoluţionare Iraniene (IRGC) a fost dispersată în patru baze aeriene din Siria, în Aleppo, Saiqal, Damasc și T-4 lângă Homs.

Din punct de vedere strategic loviturile  chirurgicale, cu rachete de croazieră, ale SUA, Marii Britanii și Franței, pe trei site-uri chimice siriene, sâmbătă, 14 aprilie 2018, au rezolvat numai problemele fabricării și stocării armelor chimice ale guvernului Assad dar, în același timp și în mod paradoxal, au agravat problemele de securitate ale Israelului.  Dictatorul sirian, Bashar Assad, comandantul forței iraniene din Orientul Mijlociu, generalul Qassem Soleimani și șeful Hezbollah, Hassan Nasrallah[3], s-au văzut scăpați din cârligului acțiunii militare a SUA, chiar dacă au atacat Israelul sub diferite forme. În schimb nu au scăpat de atacul cel mai violent de pe 10 mai al forțelor israeliene care au lansat rachete către 50 de poziții deținute de iranieni în Siria, inclusiv punctul de comandă al Al Qods. În loviturile chirurgicale ale aliaților s-au folosit, pe lângă rachetele de croazieră Tomahawk[4] (Tomahawk Land Attack Cruise Missiles-TLAM), intrate în dotare în 1991, 19 rachete de crozieră de ultimă generație AGM-158B JASSM-ER lansate de pe bombardirele strategice B1[5] dar și rachete de crozieră aer-sol din dotarea forțelor engleze și franceze[6].  Atacul s-a constituit și într-un semnal pentru Teheran. Datorită faptului că Teheranul a dezvoltat de-a lungul timpului un program militar nuclear, puterile globale China, Franţa, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite plus Germania au urmărit semnarea unui acord care să pună stop acestuia. Drept este că acest acord nu conține unele elemente esențiale pentru securitatea Orientului Mijlociu și numai. La recentul summit al miniștrilor de externe ai țărilor NATO Secretarul General Jens Stoltemberg, afirma despre Iran că există o îngrijorarea cu privire la alte activități ale Iranului, inclusiv activitățile lor destabilizatoare în regiune, susținerea grupurilor extremiste și amenințările la adresa libertății navigației maritime. Și mai ales, aliații NATO, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la programul de rachete balistice al Iranului. Acest lucru nu este acoperit de acordul nuclear, așa cum este el astăzi. Pentru a demonstra faptul că Iranul a avut un program nuclear, Mossadul, serviciul secret israelian a pus mâna pe tonele de dosare (55.000 de file de dosare și 55.000 înregistrate pe 183 de CD-uri) furate din Arhivele iraniene ce atestă existența Proiectul Amad, condus de dr. Mohsen Fakhrizadeh. Scopul proiectului a fost să elaboreze și să testeze 5 focoase nucleare, fiecare cu o capacitate de 10 kilotone TNT pentru a putea fi integrate pe o rachetă balistică. După ce încărcătura nucleară ar fi fost integrată pe o rachetă Shahab 3, cu o rază de acțiune mai mare decât distanța până la Riad, Tel Aviv sau Moscova (2000km), urmau 5 teste în cinci locuri din estul Iranului. Cu ajutorul arhivei furate premierul Benjamin Netanyahu a făcut dovada că Iranul a mințit că nu a avut un program nuclear, ceea ce de fapt toată lumea știa. Însă nu a dovedit că, după 2015, Teheranul a continuat în secret programul. Cert este că după încetarea acordului, în 2025, Iranul are păstrate toate datele ca să poată să continue programul nuclear militar. Casa Albă cere un amendament la prezentul acord care să nu permită acest lucru. În același timp premierul Benjanim Netaniahu[7] i-a sunat la marile cancelarii ale lumii: pe președintele rus Vladimir Putin, pe președintele francez Emmanuel Macron, pe Cancelarul german Angela Merkel și pe primul ministru al Marii Britanii Theresa May ca să le aducă la cunoștință personal date relevante din materialele prezentate materialele care au fost prezentate. Europeni nu au fost impresionați de prezentarea lui Netaniahu și doresc ca inspectorii să-și facă datoria de arbitrii imparțiali.  Și totuși discursul care s-a constituit într-un pachet de probe pentru președintele Donald Trump a avut reacții în toate cacelariile importante din lume[8]. Președintele Emmanuel Macron, care s-a erijat în liderul european ce dorește medierea în zona Orientului Mijlociu, unde tradițional Franța a fost implicată după Primul Război Mondial (Levantul) a vorbit la telefon cu Primul Ministru Beniamin Netaniahu despre convorbirea avută cu președintele iranian Hassan Rouhani. Macron l-a rugat pe Netaniahu să reducă atacurile împotriva iranienilor pentru a-i da timp să introducă noi amendamente în acord. Presedintele Macron are convorbiri săptămânale și cu președintele Putin referitoare la situația din Orient și nu numai. Franța a trimis în jur de 200 de militari din Forțele Speciale în zona de graniță cu Turcia în proximitatea orașului Afrin. La Washington, Secretarul Apărării, James Mattis, a declarat că Statele Unite nu-şi vor retrage trupele din Siria până când pacea nu va fi instaurată pe întreg teritoriul ţării. Secretarul Apărării al SUA, care are o viziune mai nunațată asupra situație geopolitice internaționale față de cei doi apropiați ai președintelui Donald Trump, Bolton și Pompeo, a descris criza siriană ca fiind „cea mai complexă problemă de securitate” cu care s-a confruntat în cele patru decenii de când este în serviciul guvernului american. Israelul își continuă atacurile asupra unor poziţii militare ale regimului Assad sau asupra unor convoaie de arme trimise de Iran și destinate milițiilor şiite libaneze Hezbollah. Aceste atacuri au la bază pe lângă informațiile culese din Siria și convingerea care este printre liderii strategici israelieni că Iranul construiește o operațiune militară îpotriva Israelului, operațiune care urmează să fie lansată din Siria.

Relația Moscova-Tel Aviv

În mod oficial, de șapte ani, israelienii proclamă neutralitatea în războiul civil sirian, IDF având un acord „deconflict” stabilit cu armata rusă. Președintele rus Vladimir Putin este popular în Israel, fiind perceput ca un lider prietenos israelienilor și pare să aibă o relație personală strânsă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. În decembrie 2017, Avi Dichter, membru al partidului de guvernământ Likud și președintele Comitetului pentru Afaceri Externe al Knesset-ului (parlamentul israelian), a declarat pentru Interfax: Rusia nu este un inamic și noi [Israel] nu avem nici o problemă cu prezența militară rusă permanentă în Siria . Dichter, care a fost director al serviciului de securitate internă Shin Bet și fost ministru al securității interne și al apărării, a descris Rusia ca o superputere și ca pe un aliat care dorește o prezență strategică în Mediteranean și noi spunem: Bine ați venit!(Interfax, 5 decembrie 2017). În schimb Rusia denuță furios intervenția SUA în Siria, cu referință la atacul împotriva instalațiilor chimice de producție și de depozitare ale lui Assad. Este ca și cum rușii au venit să culeagă flori în Siria! În acest timp atacurile israeliene, intermitente, au fost în mare parte ignorate de oficialitățile ruse și de mașina de propagandă condusă de la Kremlin. Dar acum luna de miere pare să se termine. Pe 9 aprilie, Ministerul rus al Apărării a identificat oficial IDF ca fiind responsabilă pentru atacarea bazei aeriene T-4 a, în provincia Homs acolo unde sunt dislocate și trupe rusești. Între timp, Teheranul a recunoscut că presupusul atac al IDF asupra lui T-4 a ucis șapte membrii  ai gărzi revoluționare de elită iraniene, inclusiv un comandant local, și a amenințat cu răzbunarea. Forțele de Apărare Israeliene nu au fost implicate în atacul cu rachete din 14 aprilie condus de SUA, însă armata rusă a ales acel moment pentru a redresa fundamental parteneriatul strategic al președintelui Putin cu Israelul. Establishmentul diplomatic și al serviciilor de informații de la Moscova nu a fost niciodată încântat de faptul că alianța Kremlinului a devenit prea strânsă cu Tel Avivul. Israelul este vazut la Kremlin ca un proxi american iar analiști consideră că întodeauna Tel Avivul va urma Washigntonul și nu Moscova într-o situație de criză în Orientul Mijlociu. O strategie în Orientului Mijlociu bazată pe alianțe tradiționale în stilul celor din timpul Războiului Rece, cu forțe anti-occidentale din regiune, este aparent văzută ca o opțiune mai bună de către analiști de la Kremlin, decât menținerea simultană a delicatei balanțe a relațiilor cu Iranul, Israelul, Turcia, Grecia, Arabia Saudită, Qatar sau Egipt. În urma loviturilor cu rachete de croazieră, șeful direcției principale de operațiuni a Statului Major General al Federației Ruse, general colonel Serghei Rudskoy, a anunțat că Moscova „a restaurat pe deplin sistemul de apărare anti-aeriană [SAA] sirian” și va continua să-l consolideze. „Cu câțiva ani în urmă”, a continuat Rudskoy, Rusia a fost de acord cu „partenerii occidentali” să nu vândă rachete antiaeriene S-300 în Siria; dar acum (după atacul cu rachete) „putem reconsidera această opțiune” (TASS, 14 aprilie)[9]. Pentru Israel consolidarea apărării antiaeriene a Siriei este inaceptabilă. Forțele de Apărarea Israeliene (IDF) nu vor accepta chiar dacă vor avea de înfruntat un conflict cu militarii ruși. Ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman, a anunțat imediat că IDF va lovi S-300 în Siria, dacă sunt „folosite împotriva noastră” (Interfax, 25 aprilie). Perspectiva forțelor aeriene israeliene care se pregătesc să bombardeze personalul rusesc din Siria în viitorul apropiat – cum s-a întâmplat în anii 1980, când peste o sută de consilieri și specialiști ruși au fost uciși sau răniți în ciocnirile din Siria și Liban – au trimis valuri de panică în întreaga comunitate israeliană de la Moscova. În timpul Războiului Rece, aceste ciocniri între militarii ruși și IDF au fost păstrate în secret zeci de ani, dar astăzi ar putea fi devoalate. Pe 25 aprilie, ambasada Siriei de la Moscova a anunțat că rachetele S-300 au sosit deja în Siria „cu o lună în urmă” și au fost dislocate. Autoritățile ruse au dat răspunsuri ambigui vorbind de o livrarea de bateri de rachete sol-aer cu bataie scurtă Pantsir-C livrat la baza navală rusă de la Tartus. Siria a cumpărat astfel de sisteme, 36 la număr, în 2011. Nu este clar dacă președintele Putin intenționează să continue transportul S-300 sau dacă S-300-ul a fost deja livrat. De fapt toate aceste necalarități fac ca aviația israeliană să nu poată lovi locațiile acestora. Teheranul și Damascul sunt bucuroși să faciliteze o confruntare între IDF și forțele ruse din Siria.

Pregătiri de război

Situația actuală din Orientul Mijlociu este una dintre cele mai periculoase și mai volatile pe care le-a cunoscut regiunea, poate întreaga lume, în ultimii ani. Se caracterizează prin slăbirea tuturor forțelor antagonice dar și slăbirea sistemului de verificări și echilibrare. Cu un număr estimat de 20.000 la 70.000 de luptători șiiți iranieni și zeci de mii de rachete în Siria, Israelul este în stare de alarmă permanentă. Monitorizarea acestora implică forțe și mijloace costisitoare, de aceea apar și aceste atacuri intempestive ale Forțelor Aeriene Israeliene, care bolchează noile dislocări iraniene în Siria. Forțele aeriene israeliene participă în fiecare an la un exercițiu comun cu forțele americane în Alaska. De data aceasta pe 30 aprile, la începutul exercițiului, o parte din avioanele care trbuiau să participe au fost reținute în Israel. Astfel escadrila 69 de aviație echipată cu avioane F-15I a rămas pe aerodromurile de dislocare. Exercițiile Steag roșu[10] (U.S. Red Flag) sunt extrem de imporatnte pentru americani dar și pentru aliați.  Având în vedere că exercițiile din SUA necesită pregătire substanțială și conferă o experiență valoroasă, Israelul nu a luat ușor decizia de a-și menține o parte din aviație acasă. Retragerea, anunțată pe 17 aprilie, indică o probabilitate sporită ca un ciclu de escaladare și confruntare între Iran (și, prin extensie, Hezbollah) și Israel să fie destul de avansat. Israelienii, păstrându-și escadrila de luptă acasă, fie se poziționează mai bine pentru o eventuală lovitură iraniană, fie se pregătesc să deruleze atacuri asupra pozițiilor iraniene și Hezbollah din Siria iar flota de F-15I ar putea juca un rol central în ambele scenarii. La acestea se adaugă operaționalizarea unei escadrile de avioane de vânătoare de tip F-35, fabricate în SUA. Statul Israel a decis înființarea escadrilei „Vulturul de Aur” în decembrie 2016, odată cu sosirea primului avion F-35 sau „Adir” după cum este cunoscut în Israel. Cele 19 aeronave ale escadronului sunt primele din 50 de aparate de tip F-35 pe care Israelul le va cumpăra[11]. Intrarea Iranului adânc în Siria și consolidarea pozițiilor militare ale militarilor Corpului Gardienilor Revoluției Islamice a crescut intensitatea pregătirilor pentru război la Tel Aviv. În timp ce-și sprijină aliatul sirian în lupta sa împotriva forțelor rebele, în războiul civil, Iranul și-a extins simultan rețeaua de baze militare de acolo. Teheranul vrea să-și construiască un traseu terestru către Mediterană pe care să trasporte echipamente militare spre Liban. De altfel Hezbollahul a câștigat recentele alegeri din Liban și probabi va continua guvernarea cu premierul Hariri[12]. Israelul a răspuns în ultimii ani cu o serie de lovituri aeriene împotriva țintelor iraniene și Hezbollah din Siria, dar Iranul nu a comentat public aceste poziții deținute și lovite în Siria. În schimb oficialii israelieni din domeniul apărării au subliniat în mod intenționat câteva potențiale ținte iraniene, inclusiv bazele unde sunt dislocate forțele aeriene ale IRGC. SUA adaugă alte îngrijorări la cele existente pentru Israel odată cu promovarea unei strategii de retragere din teatrul de operații al Siriei. Acest lucru ar permite ca Iranul să-și consolideze poziția, sporind amenințarea sa la frontiera nordică a Israelului. Contramandarea participari la exercițiul Red Flag este un prim semnal că Israelul este în stare de alertă. Următoarele mutări ar putea fi creșterea nivelului de alertă militară sau chemarea rezerviștilor. Aceste sunt elementele premergătoare unor lovituri aeriene și a declașării unui conflic. Iranieni ar trebui, la fel ca și ceilați să citească lecțiile din Răboiul de Șase Zile[13]. La fel ar trebui să urmărim consolidarea prezentei iarniene în Siria cât și sprijinul în echipamente și muniții dat forțelor Hezbollah. Pentru moment, milițiile libaneze și aliatul Hezbollah s-au distanțat de ideea că vor lua parte la represalii iraniene. Iranul vede capacitatea Hezbollah de a amenința Israelul ca un puternic factor de descurajare împotriva unei acțiuni israeliene sau americane semnificative ce pot fi derulate împotriva propriilor forțelor dislocate în Siria. Prin urmare, ar fi reticent să declanșeze un conflict care implică Hezbollah, conflict  care ar putea devasta capabilitățile grupului. Iar implicarea actuală a Hezbollah în războiul civil sirian înseamnă că nu și-ar putea permite să se confrunte într-un viitor conflict. De aceea Iranul are opțiuni de represalii împotriva Israelului într-o manieră îngrădită. Teheranul ar putea să se sprijine foarte mult pe diferite miliții și proxi aliate din Fâșia Gaza pentru a încerca să prezinte o amenințare cu două fețe pentru Israel. Aceste eforturi ar putea include Hamas, dar mai degrabă ar atinge Jihadul islamic palestinian, care este mai aproape de Iran. Aceste grupuri ar putea realiza lovituri simbolice – dar în cele din urmă limitate – împotriva pozițiilor sau intereselor israeliene. Și în timp ce un atac de retorsiune ar putea apărea în orice moment, mijlocul lunii mai oferă două ocazii simbolice. 13 mai marchează Ziua Ierusalimului în Israel. În plus față de comemorarea capturării Israelului de către Ierusalimul de Est în 1967, data va veni chiar înainte ca Statele Unite să-și oficializeze recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului cu mutarea oficială a ambasadei sale în 14 mai; un atac ar putea sabota sarbatorile. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, nu va participa, pe 14 mai, la Ierusalim, la inaugurarea ambasadei americane, delegaţia SUA urmând a fi condusă de adjunctul secretarului de Stat, John Sullivan. [14] Pe 15 mai, palestinienii vor participa la Ziua Nakba[15], culminând cu o serie de proteste conduse de Hamas în Fâșia Gaza, care ar putea să acopere operații ale Jihadului islamic palestinian sau al altui grup pentru a se infiltra sau a lovi la zidul de frontieră al Israelului – deja au fost oprațiuni în desfășurare în ultimele săptămâni. Implicarea Hamasului în astfel de activități poate fi limitată de criza economică care se derulează în Fâșia Gaza. Grupul se străduie să ofere locuitorilor servicii de bază s-ar putea să nu se angajeze într-o confruntare pe scară largă cu Israelul. Directia probabilă a unui atac nu vine dinspre sud, ci dispre nord de la proxi iranieni și de la IRGC. În această zonă Hezbollahul joacă rolul esențial. Milițiile șiite proiraniene si mentorii lor se apropie de înălțimile Golan. Posibilitatea unei erori este mare.

Chiar și fără o lovitură directă, există un risc considerabil de calcul greșit. Pe 17 aprilie, apărarea aeriană din Siria a declanșat focul ca răspuns la ceea ce s-a dovedit a fi un semnal greșit interpretat de sistemele radar ale AA. O astfel de acțiune pune în pericol aeronavelor civile sau militare. Pe măsură ce retorica dintre cele două părți se încălzește, astfel de erori devin mai probabile. Pentru moment, Rusia are rolul de a încerca să restrângă operațiunile Iranul, partenerul său în campania de susținere a regimului Assad, în timp ce încearcă o acomodare cu abordarea nou asupra acțiunilor Israelului. În timp ce obiectivul Rusiei este restaurarea statului sirian, planul de joc al Iranului este diferit acela de a construi un punct militar forte în Siria. Justificarea pentru aceasta este deschiderea unui nou front împotriva Israelului. Ultimul lucru pe care Moscova îl dorește, ca putere majoră în Siria și controlor al spațiului aerian, este ca Iranul să îi atragă într-un război cu Israel. Moscova este prea dependentă de Iran în Siria pentru a asigura controlul și stabilizarea situației. Nu-și poate permite să-și alienez un aliat militar esențial. Abordarea realpolitic brutală a lui Donald Trump este o abordare a neoconservatorismului de la Washington care se manifestă  prin ceea ce fostul Secretar de Stat între 1949-1953, David Acheson, spunea: Lecția pe care America a învățat-o în mod dureros acum mult timp în urmă este că ea trebuie să negocieze de pe o poziție de forță.  Așa a negociat în timpul Războiului Rece așa negociează astăzi. Iranul nu are puterea economică și militară ca să se confrunte cu SUA, Arabia Saudită și Israelul iar orice mișcare de a produce o armă balistică ar oferi celor trei un raționament pentru o intervenție militară.

[1] Șeful Mossad, Yossi Cohen, este responsabil pentru bogăția de informații despre activitățile iraniene pe care le transferă cabinetului israelian și în Occident, aproape zilnic. Cea mai bună justificare a premierului Netanyahu, pentru o încălcarea a acordului de către Iran, este aceea că iranienii și-au falsificat declarațiile către IAE, la sfârșitul anului 2015, negând că au planificat vreodată să construiască o armă nucleară. Cohen, care a fost citat recent, a spus că este sigur 100%  că Iranul își menține angajamentul militar pentru dezvoltarea programului său nuclear. Conform Acordului nuclear pe care secretarul de stat John Kerry l-a negociat în vara anului 2015, la Viena, Iranul a fost obligat să transporte aproximativ 97% din combustibilul său nuclear afara din țară – o sarcină pe care a realizat-o imediat în anul următor – și să desființeze (o mică) parte a centrifugelor nucleare care îmbogățesc uraniul.
[2] Președintele Trump a amenințat companiile cu măsuri punitive dacă ar continua să facă afaceri în Iran. Iar noul ambasador al SUA în Germania, Richard Grenell, a scris pe Twitter că „companiile germane care fac afaceri în Iran ar trebui să înceapă operațiunile imediat”.Încă nu este clar cât de departe SUA vor merge să forțeze Europa într-o alianță anti-Iran. Trump ar putea exercita o presiune economică, desigur, dar ar putea face un pas în continuare în politica de securitate. El ar putea amenința să slăbească solidaritatea NATO dacă Europa nu își va uni forțele împotriva Iranului. Asta ar fi o catastrofă. scrie Christiane Hoffmann în Der Spiegel.
[3] Nasrallah declara: Loviturile occidentale asupra Siriei nu au reușit să terorizeze armata, să-i ajute pe insurgenți sau chiar să servească interesele Israelului.
[4] Rachetele de croazieră americane TLAM costă 1,4 milioane fiecare, au o rază de acțiune  între 1300 km și 2500 km și pot fi lansate din peste 140 de tipuri de nave și submarine ale flotei americane. În Siria Ele fac parte din 1993 și din arsenalul forțelor britanice. Rachetele de croazieră americane TLAM costă 1,4 milioane fiecare, au o rază de acțiune  între 1300 km și 2500 km și pot fi lansate din peste 140 de tipuri de nave și submarine ale flotei americane. Ele fac parte din 1993 și din arsenalul forțelor britanice.
[5] Americani au folosit din Mediterană submarinul USS John Warner (au tras 6 TALM), clasa Virginia și din Marea Roșie crucișătorul clasa Ticonderoga, USS Monterey (a tras 30 TALM) și distrugătorul clasa Arleigh Burke, USS Laboon (au tras 7 TALM), iar din nordul Golfului Arabic a tras salve distrugătorul clasa Arleigh Burke, USS Higgins (au tras 23 TALM).
[6] Anglia a folosit  patru avioane Tornado GR4s de pe care a lansat cele mai performante rachete din dotarea lor, 8 rachete de croazieră Storm Shadow (bunker busting-distrugătoare de buncăre), a căror rază de acțiune este de 240 km, ceea ce înseamnă că avioanele GR4 (ultima fază în evoluția avionului Tornado) nu au trebuit să intre în spațiul aerian sirian (avioanele au fost insoțite de 4 avioane Typhoon). Pentru francezi operațiunea a devoalat o serie de probleme tehnice. Astfel primele 3 rachete de croazieră care trebuiau să fie lansate de pe fregatele multirol nu au putut fi lansate, cauza fiind în cercetare. Se pare că este vorba despre una dintre cele două fregate Aquitaine sau Provence. Au fost, în schimb, lansate 3 rachete de croazieră de pe fregata Languedoc și 9 de pe avioanele Rafal și Mirage 2000.  Rachetele de pe nave făceau parte din noua generație de rachete de croazieră MdCN (Missile de Croisiere Naval) dispuse pe fregatele multirol (FREMM) ale francezilor (au în dotare trei: Aquitaine, Provence și Languedoc).

[7] Parlamentul israelian a votat o lege care-i permite acum premierului şi ministrului Apărării să decidă intrarea în război fără să reunească Guvernul, pe fondul „tensiunilor crescânde între Israel şi unii dintre vecinii săi”. Un paragraf precizează că, în caz de „condiţii extreme”, premierul şi ministrul Apărării pot declara, singuri, război unei țări.
[8] Netanyahu și PowerPoint- Aceasta a fost una dintre cele mai ample prezentări din istorie în PowerPoint. „Schimbarea jocului”, „foarte semnificativă” și „dramatică”, a fost modul în care a fost descris de consilierii prim-ministrul al Israelului. El a arătat fotografii ale dispozitivelor de testare și planurilor de focoase. „Arhiva atomică secretă” a dovedit fără îndoială, a spus Netanyahu, că Iranul a încercat de ani de zile să dezvolte arme nucleare Argumentele lui Netanyahu sunt date de faptul că aproape toate informațiile pe care le-a prezentat au fost documentate de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) înainte de 2015. În pofida protestelor Iranianului că programul său nuclear a fost doar pentru uz civil, AIEA și guvernele occidentale nu avea nicio îndoială că scopul său era să obțină arme nucleare.

[9] În 23 aprilie, Kommersant a declarat, citând surse diplomatice militare și anonime, că rachetele S-300 Favorit vor fi livrate Damascului pentru a forma o „apărare antiaeriană cuprinzătoare”, care va permite lui Assad  să „controleze pe deplin spațiul aerian sirian. Potrivit lui Kommersant, decizia politică de a furniza cu promptitudine lui al-Assad rachete S-300 – anunțată de Rudskoy și ulterior susținută public de ministrul de externe Serghei Lavrov – a fost deja luată urmând să se pună la punct detaliile tehnice și logistice. Rusia  a semnat un contract de livrare a  4 baterii S-300PUM-2 Favorit în 2010 dar la cererea israelieană președintele Putin nu a mai aprobat livrarea.  Bateriile destinate Siriei au fost livrate Iranului. Actualul contract va fi livrat din stocul de război al federației Ruse pentru că S-300PMUs nu se mai produc de cînd au intrat în producție noile sisteme S-400. Odată cu sistemele AA vor veni și consilierii și tehnicienii militari ruși și astfel orice atac asupra sistemelor AA va fi un act de război împotriva Rusiei cu rezultate catastrofale.
[10] Exercițiul Red Flag este un exercițiu de pregătire aeriană avansată, găzduit deobicei la baza aeriană Nellis Air Force Base, Nevada. Există și Red Flag – Alaska care se desfășoară la baza Forțelor Aeriene Eielson, Alaska, fiind succesor al anterioarei serii de exerciții COPE THUNDER din Pacificul de Vest și din Alaska. Din 1975, echipajele aeriene de la Forțele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii, ale trupelor de uscat, ale marinei și ale infanteriei marine ale SUA precum și numeroasele forțe aeriene ale NATO sau ale altor națiuni partenere participă la mai multe exerciții de acest tip desfășurate în cursul anului, fiecare dintre acestea având o durată de două săptămâni.
[11] Israelul a primit aproximativ trei miliarde de dolari americani ca ajutor pentru apărare din partea S.U.A. pentru această achiziție. F-35 este cel mai nou și mai modern avion de vânătoare produs în SUA. Negocierile au durat mai mult pentru că Israelul a dorit instalare pe acestea a unor echipamente de război electronic de fabricație proprie.
[12] Liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, a afirmat luni că rezultatele alegerilor care au avut loc duminică în Liban reprezintă ”o victorie politică şi morală” pentru Rezistenţă. Hezbollahul, susţinut de către Iran, îşi atribuie în mod obişnuit denumirea de Rezistenţă, referindu-se îndeosebi la lupta sa împotriva Israelului.
[13] Războiul de Șase Zile a fost un conflict armat între Israel și alianța formată din statele arabe Egipt, Iordania și Siria. Acest război a durat între 5 și 10 iunie 1967. În urma victoriei militare asupra coaliției arabe, Israelul a ocupat Fâșia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan și Cisiordania.
[14] După cum a precizat Casa Albă într-un comunicat, din delegaţie mai fac parte secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, consilierii preşedintelui Trump, Ivanka Trump, fiica sa, şi ginerele Jared Kushner, asistentul preşedintelui şi reprezentant special pentru negocieri internaţionale, Jason Greenblatt, şi ambasadorul SUA în Israel, David Friedman.
[15] Nakba sau An-Nakba (în traducere „catastrofă” sau „dezastru”) este un termen sub care sunt înțelese în lumea arabă în general, și în rândurile arabilor palestinieni, în particular: 1/eșecul eforturilor militare arabe în cursul războiului civil arabo-israelian din ultimele luni ale regimului mandatar britanic în Palestina (noiembrie 1947-mai 1948) și al Războiului arabo-israelian din anii 1948-1949 de a împiedica formarea în Palestina a statului evreiesc Israel;2/ exodul, voluntar sau involuntar, al unei mari părți a arabilor palestinieni în cursul ostilităților dintre arabi și evrei în Palestina în anii 1947-1949, care a dus la crearea problemei refugiaților palestinieni, sau amândouă.

By | 2018-05-15T12:32:13+00:00 mai 15th, 2018|Alexandru Grumaz, Blog|0 Comments

About the Author:

CASS
Centrul de Analiza si Studii de Securitate furnizeaza articole, studii si analize privind securitatea nationala, cercetari si informatii geopolitice menite sa contribuie la dezbaterea publica si la comunicarea intre mediul militar, cel academic si societatea civila.

Leave A Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Password Reset
Please enter your e-mail address. You will receive a new password via e-mail.