Circulă zvonul prin presa internațională că președintele rus Vladimir Putin va participa la parada de 9 Mai – Ziua Victoriei – în Crimeea. Gestul este plin de semnificații.

Marile națiuni – și, orice s-ar spune, rușii sunt o mare națiune – stau și pe niște mari mituri. Iar Marele Război pentru Apărarea Patriei, asa cum numesc rușii cel de-al doilea război mondial, este un asemenea mit.

Cultul victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei a fost puternic întreținut de propaganda sovietică după 1945 . În definitiv, era unul dintre puținele argumente cu care să fie ținute la un loc națiunile înglobate  cu forța în cadrul imperiului – tributul comun de sânge plătit pentru victoria împotriva nazismului.

Evident, Ziua Victoriei, cu tot aresenalul ei simbolic, nu putea fi decât preluată de Vladimir Putin, în efortul său de reabilitare a simbolurilor sovietice. A fost o politică asumată de la bun început de liderul rus, o politică menită a le reda rușilor măcar impresia unei puteri regăsite, dupa șocul dezmembrării URSS. Doar Putin însuși a definit prăbușirea URSS drept cea mai mare catastrofă a secolului XX!

Anexarea Crimeei vine acum să pună o nouă cărămidă la edificiul propagandistic al refacerii, măcar parțiale, a puterii pierdute. Doar că, de data aceasta, atașamentul față de puterea sovietică, față de învățătura lui Lenin, a fost înlocuit cu un naționalism agresiv, amestecat cu militarism, revisionism și o undă de antisemitism. E drept că toate acestea amintesc mai degrabă de învinsa URSS-ului din Marele Război , Germania hitleristă.

Ce înseamnă, de fapt, acest 9 mai, Ziua Victoriei,  sărbătorit în Crimeea? Nu mai are aproape nimic din victoria într-un război în care, până la urmă, URSS s-a aflat de partea bună – chit că, mai înainte, Stalin și Hitler colaboraseră fără probleme pentru sfârtecarea Poloniei și amputarea  României. În memoriile sale consacrate celui de-al doilea război mondial, Winston Churchill povestea că, în anii 1939-1940, pe când Britania se găsea practic singură, era realmente îngrozit de posibilitatea unei alianțe între Germania și URSS. O alianță pe care, de altfel, o considera atunci foarte probabilă.

Acum, defilarea trupelor ruse în Crimeea ar însemna mai puțin aniversarea unei victorii de partea binelui, ci mai curând asumarea, în vazul întregii lumi, a victoriei într-un altfel de război: un război de agresiune, cum nu credeam că mai poate fi posibil în Europa secolului XXI.

Ziua de 9 mai este o zi de sărbătoare în întreaga Europă geografică, de la Atlantic la Urali. Dar între semnificațiile acestei zile începe să se deschidă o imensă prăpastie, de o parte și de alta a liniei care separă Uniunea Europeană de spațiul de influență rus.

De partea noastră, 9 Mai înseamnă nu sfârșitul războiului, cât mai istorica Declarație a ministrului francez de externe, Robert Schuman, din 1950, în care a propus unificarea sectoarelor cărbunelui și oțelului din Franța și Germania – act care  avea să puna bazele Uniunii Europene, așa cum o știm noi astăzi.

Dincolo, în zona de influență rusă, ziua de 9 Mai înseamnă victoria impotriva nazismului,  translatată subtil de propagandă sovietică înspre simbolul unei victorii asupra Occidentului – nu întâmplător, în URSS, cam tot ceea  venea dinspre vest era suspect de ”fascism”.  Astăzi, din punctul de vedere rusesc, ziua de 9 Mai se transformă într-o victorie asupra intențiilor Occidentului de a-și extinde influența spre Est.

Pe de o parte, ziua de 9 Mai amintește de punerea bazelor un proiect al păcii, numit Uniunea Europeană. De partea cealaltă, aceeași zi capătă accente tot mai agresive.

Defilarea de acum patru ani, când trupele NATO mărșăluiau în Piața Roșie, ca un semn al deschiderii unui spațiu comun al cooperării euro-asiatice, pare astăzi din altă eră. Este încă un semn al noului război rece .