harta_AfricaRevine Africa pe radarul țărilor occidentale importante din Europa după ce acestea au fost alungate încetul cu încetul din zonă de către ţările emergente conduse de China? Întrebarea frământă cancelariile europene sau nord americane din ce în ce mai mult. Libia sau Mali sunt exemple edificatorii pentru un răspuns.

Dacă Europa doreşte să joace un rol semnificativ în nordul și nord vestul Africii trebuie să urmeze exemplul Beijingului şi să dea prioritate afacerilor, nu sentimentului ei de culpabilitate din perioada colonială. Schimbările în atitudine a administrațiilor africane, față de oficialii occidentali, le vezi cu prilejul unor evenimente. Astfel la sărbătoarea reginei Olandei sau la cea a Zilei Independenţei a SUA la Lusaka nu a participat niciun ministru zambian. Leii africani cum sunt numite aceste economii emergente Nigeria, Kenya, Ghana, Zambia, Angola, Uganda, Rwanda şi Etiopia au la activ zece ani de creștere economică, îşi au proprii zgârie-nori în capitală, propriile stadioane olimpice, sushi-baruri şi iPhone-uri dar și o strânsă relație cu Beijingul sau Brasilia. Occidentul este prezent și el prin diplomați și reprezentanți ai diferitelor organizații umanitare și câteva companii care au afaceri de zeci de ani acolo. Heineken şi Unilever care au investiții importante în Africa. În 1970 fluxurile dinspre Occident către Africa constau în 70% ajutoare. Astăzi acest procentaj este redus la 13%. În treizeci de ani, ponderea Europei occidentale în comerţul extern al Africii a scăzut de la 51% la 28%. Cine a umplut golul lăsat de europeni?

China care îşi procură de pe acest continent cupru, bauxită, minereu de fier, staniu şi lemn exotic, şi construieşte poduri, drumuri, căi ferate, aeroporturi şi stadioane de fotbal ca drept răsplată pentru guvernele locale. Europa trebuie să se lepede mai ales de sentimentul de superioritate care a caracterizat relaţiile ei cu Africa în ultimi 150 de ani și să-și regândească rolul şi relaţia cu țările africane. Africanii sunt mulţumiţi de chinezi, iar motivele acestei mulțumiri sunt date de modul în care chinezii conduc relațiile de afaceri cu ei, relații care sunt lipsite de pasiuni. În acest secol, în care materiile prime sunt din ce în ce mai rare, Africa adăposteşte o mare parte a rezervelor, fiind în același timp o piaţă de desfacere cu mare potenţial de creştere pentru industria europeană. Ce îi face pe europeni să stea deoparte? Jena de istoria lor colonială? Europa are nevoie de o nouă politică faţă de continent, o politică articulată pe trei axe: geopolitica, economia şi tot ce ţine de umanitar. A fost necesar să treacă un timp important până când Franţa, şi apoi Marea Britanie şi Statele Unite, au ajuns să înţeleagă că un Maghreb islamist nu este o perspectivă plăcută. Nici Brazilia şi nici China nu vor conduce lupta împotriva islamiştilor şi a bandiţilor.

Stabilitatea Africii prezintă un interes geopolitic important pentru Europa. Europenii trebuie să se inspire din “realpolitik” practicată de China și să-și elaboreze o politică proprie faţă de Africa. În şapte ani, numărul democraţiilor în Africa a scăzut de la 24 la 19. Este un eşec, pentru Europa şi pentru Occident? Da. Dar cea mai mare greşeală este de a nu analiza războaiele din ultimele decenii din punct de vedere global. O operaţiune condusă într-un anumit punct de pe glob are repercusiuni altundeva: eşecurile afgane au zămislit cazul libian, semi-eşecul libian este vinovat pentru situaţia din Mali. Libia a fost un exemplu de cooperare a țărilor europene ceea ce a dus la scurtarea operațiunilor militare. Intervenția franceză în Mali a fost necesară pentru Europa dar de această dată Europa nu a coagulat participarea. Intervenţia militară a Franţei în Mali este un război purtat solitar în numele întregii Europe. Slabele mijloace de desfăşurare care îi sunt oferite de partenerii săi nu sunt doar eschive datorate campaniilor electorale din Italia și Germania, ele anunţă moartea unei politici europene comune de securitate și apărare.  Dacă ar ajunge pe mâna membrilor al-Qaida şi a susţinătorilor lor, Mali ar deveni un Afganistan la porţile Europei: punct de pornire, tabără de antrenament şi loc de odihnă pentru terorismul internaţional.

Prima fază a operațiunilor militare franceze în Mali nu s-a încheiat dar  consecințle acestei interveții care a elminat din orașele Timbuktu, Gao și Kidal prezența organizației teroriste al-Qaida din Magrebul Islamic  cît și lecțiile pe care militari le-au învățat sunt vizibile. Jihadiștii din nordul statului Mali nu mai controlează zonele urbane din sud și au trecut la stilul de luptă de gherilă în zonele rurale și cele muntoase din nord. De asemenea în categoria mijloacelor de luptă teroriștii au introdus atacurile sinucigașe și dispozitivele explozive improvizate. Documentele care definesc startegia ce trebuia urmată de organizația jihadistă (preluarea controlului integral asupra statului și consolidarea prezenței în Shael), recuperate dintr-o reședință a insurgenților situată în Timbuktu, susțin argumentele Parisului privind necesitatea unei intervenții militare.

Tranziția către o forță de gherilă a reîntors al-Qaida din Magrebul Islamic la vechile practici ale răpirii de străini, deși paza la obiectivele franceze din Africa a fost întărită (spre exemplu minele de uraniu ale companiei Areva din Niger). Prima fază a demonstrat viteză și precizie din partea militarilor francezi. Acest lurcu s-a datorat trupelor speciale și a trupelor de parașutiști, vehiculelor blidate ușoare și preciziei loviturilor aeriene. De asemenea planificatorii militari francezi au luat în calcul dimensiunea culturală a misiunii înainte de a lua decizia de a ataca insurgenții în Mali. Recunoscându-și poziția anterioară de putere colonială prin vocea președintelui Francois Hollande farncezii au afirmat că prezența lor în Mali este una temporară care implică eliberarea de insurgenții al-Qaida și de brutalitatea acestora similară cu a talibanilor în Afganistan.

Așadar francezi sunt văzuți de populație ca eliberatori cea ce a dus la sprijinul acestora în operațiunile militare desfășurate și la devoalarea de informații critice asupra mișcării insurgenților.  În al altă ordine de idei francezii au prevăzut și dezvoltarile ulterioare operațiunilor militare. Astfel în zona de nord vor fi prezente trupe cu convingeri musulmane provenind din Ciad iar în sud trupe din celelate țări africane care nu sunt musulmane. Ministrul francez al Apărării a afirmat că în nordul Mali, “luptele între forţele armate franceze şi grupurile islamiste înarmate sunt violente şi s-au soldat cu mulţi morţi de partea jihadiştilor“. În acest context, ministrul Jean-Yves Le Drian a spus că “e greu de precizat un calendar de retragere a trupelor franceze din Mali“. Costurile estimate ale operaţiunilor franceze lansate pe 11 ianuarie se ridică la 100 de milioane de euro. Operațiunile de până acum au beneficiat de suportul dat de avioanele de recunoștere și supraveghere ale aliaților în special ale Marii Britanii. Astfel Marea Britanie a dislocat din Afganistan un avion ASTOR (Airborne Stand-Off Reconnaissance) din cele 5 aflate la Kabul. Washingtonul urmează să disloce la rândul său un avion Joint STAR pentru Mali.

Avioanele radar sunt capabile să monitorizeze idivizi și autovehicule pe suprafețe mari de teren. Acestă operațiune arată și deficiențele francezilor în operațiunile de monitorizarea, supraveghere și culegere informații sau transport strategic aerian. Implicarea americanilor în Africa se dovedește a fi insuficientă și acest lucru s-a văzut cu această ocazie. Zilele acestea la Paris, în întâlnirile dintre John Kerry și preşedintele Hollande, secretarul de stat american a fost pus în temă de oficialii francezi de cum evoluează lucrurile în teren la o lună şi jumătate de la debutul operaţiunilor din Mali. În ciuda problemelor de la începutul conflictului, când Washingtonul dorea rambursarea banilor pentru cursele avioanelor de aprovizionare, acum discuțiile au fost mult mai relaxate. SUA și Franța vor coopera în realizarea unui centru de culegere a informațiilor în Niger. Este semnalul unei operațiuni de curățare a Africii de vest de insurgenții al-Qaida. Franța va disloca avioane și trupe iar americani drone.

Deocamdată AfriCom nu discută planurile pe care le are în Nigeria. SUA este îngrijorată de posibila emergență a insurgenților în țările vecine cu Mali în special în Algeria. Acest fapt i-a determinat pe oficiali de la CIA să exploreze posibilitatea inființări unei baze aerine necesare utilizării dronelor în Algeria. Algeria securizează la ora actuală granițele împotriva unei migrații a insurgenților spre obiective algeriene. SUA are un număr redus de personal și de echipamente militare de-a lungul Africii. În baza franco-americană de la Camp Lemonnier în Djibuti sunt dislocați 2000 de ameriani și echipamente militare de monitorizare și atac inclusiv faimoasele drone Predator.  Operațiune din Mali a demonstrat capabilitățile militare franceze dar și incapacitatea avioanelor franceze fără pilot Harfang de a monitoriza operațiunile și insurgenții. Parisul are nevoie de un sistem de avion fără pilot tip Reaper (Predator) care poate achiziționa și lovi ținte în teritorii vaste. Wahingtonul a livrat asemenea sisteme englezilor și italienilor.

În final putem spune că Parisul a fost avocatul conceptului Smart Defense prin modul în care a chemat europeni să participe la operațiunile din Mali. Răspunsul acestora însă nu fost unul satifăcător: Parisul primeşte de la partenerii europeni numai o bătaie fraternă pe umăr şi câteva avioane de transport și de supraveghere. Politica europeană de securitate suferă de imprecizie. Un lucru este cert securitatea este apanajul unei voințe politice, a capacităților militare și a alianțelor încheiate. Să fim clari partea cea mai grea a oprațiunilor din Mali constă în stabilizarea politică și economică a țării ceea ce implică suport internațional. Va reuși Europa să găsească resursele necesare stabilizării țării?