Cameron BritexitSunt momente și personalități ale istoriei care contează enorm pentru un viitor european de pace și stabilitate: un Willy Brandt pocăit, în genunchi în ghetoul din Varşovia, un cuplu care a făcut istorie Helmut Kohl şi François Mitterrand mână-n mână pe câmpul de luptă de la Verdun, şi, mai recent, Vladimir Putin împreună cu premierul Donald Tusk la locul masacrului de la Katyn. Sunt de fapt gesturi de reconciliere ale unor războaie europene ale căror reacții afective nu s-au atenuat odată cu trecerea timpul. Acum, când destinul federal al Europei devine pe zi ce trece mai palpabil, proiectul european, ameninţat iniţial de contradicţia dintre politicile fiscale şi cele monetare ale naţiunilor din zona euro, se află în situaţia clară de a alege între a abandona moneda euro sau de a face un salt spectaculos către o adevărată guvernare economică europeană. Cum prima variantă este vetustă a doua râmâne unica soluție. Să nu uităm ceea ce cancelaru Angela Merkel sau președintele UE Herman van Rompuy spuneau cu ceva timp în urmă:  “Istoria ne arată că ţările care au o monedă comună nu se războiesc“(Merkel) sau”Odată cu moneda euro, ar cădea şi UE, şi prin urmare principala garanţie a păcii“(Rompuy). Europa își caută de fapt o nouă identitate. Amenințările create de criza euro sau de ieșirea din zona euro a Greciei nu mai sunt de actualitate suntem acum într-o situație de echilibru fragil care ne poate duce la o redresare rapidă sau la o prăbușire dramatică. Suntem la un punct de infelexiune unde liderii europeni trebuie să decidă drumul pe care vom merge astfel încât UE să redevină ceea ce s-a dorit odată cu crearea ei: un stat federal. Cetățenii, investitorii și politicienii trebuie să înțeleagă că aliniamentele create în Europa nu pot fi șterse de o criză, pot fi însă șubrezite de contradicțiile dintre suveranitatea națională și cedarea unei părți a acesteia la Bruxelles. Eurozona nu va dispărea dar recuperarea economică din această criză va fi de durată. În loc de destrămare, așa cum sceptici au prezis, țările europene au răspuns la criza economică prin luarea de măsuri semnificative spre aprofundarea integrării lor. Liderii continentului au acordat instituțiilor UE, un control mai mare asupra politicii fiscale a statelor membre, au ratificat un pact fiscal, și au ajuns la un acord cu privire la conturul unei uniuni bancare. Președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi a subliniat angajamentul băncii de a face tot ce este nevoie pentru a salva moneda comună. Integrarea aprofundată a țărilor în structurile de la Bruxelles nu convine tuturor celor 27 de membri ai UE. Astfel am vorbit până acum de un Greekexit- ieșire din cadrul eurozonei – de acum înainte vom vorbi despre un Britexit- ieșire din cadrul UE. Euro-scepticismul britanicilor a atins culmi istorice. După zeci de zile de speculaţii, premierul Marii Britanii a rostit un discurs crucial pe tema viitorului ţării sale în cadrul Uniunii Europene. David Cameron a promis că va renegocia un nou acord, un fel de New Deal, cu UE, după care îl va supune unui referendum, înainte de sfârşitul anului 2017. Această afirmație este parțial elctorală, pentru că va trebui să câștige alegerile din 2015, și parțial economico-finaciară datorită presiunilor din City, centrul financiar al Londrei. Reacțiile au fost imediate. SUA, prin vocea asistentului secretarului de stat, Philip H. Gordon, a avertizat Marea Britanie că retragerea nu va fi primită cu bucurie de celelalte state ale lumii. “Avem o relaţie din ce în ce mai importantă cu UE ca instituţie şi vrem să auzim o voce puternică britanică în Europa“, a spus el. Angela Merkel a declarat că: Germania și eu personal dorim Marea Britanie în Uniune ca parte activă a ei. Planificarea unui referendum de acum în cinci ani este o treabă riscantă și am să explic de ce. În părimul rând oamenii de afaceri și companiile sunt oripilate de perspectiva că Marea Britanie va ieși din UE. Deja producătorii de mașini văd o schimbare în relațiile pe care le au în cadrul Uniunii. Un Britexit în 2017 descurajează multinaționalele. În al doilea rând deși 5 ani sună a termen îndepărtat nu este suficient timp pentru a se rezolva problemele financiare, de acum, ale zonei euro și atunci ce va vota Parlamentul englez? În al treilea rând negocierile ulterioare referendumului pot merge prost și pot duce la concluzia care se ivește acum că Anglia vrea propriul ei drum. Riscurile sunt mari dar probabil Cameron are câțiva ași în mânecă?! Este Merkel este unul dintre aceștia? Germania vrea să lucreze cu liberali englezi și este gata să facă concesii. Care va fi însă situația peste 2 ani vom vedea atunci. Acum șansele sunt 50% la 50% conform sondajelor de opinie. Ce spune presa din insulă? Decizia de încredinţare în mâinile poporului a apartenenţei la UE reprezintă “un mare risc, dar în același timp o manevră curajoasă”, scrie Tom Newton Dunn de la ziarul The Sun , comparând situaţia cu punerea “unui pistol încărcat la tâmplele liderilor UE şi a le spune: daţi Marii Britanii înapoi ceea ce vrea sau ar putea pleca” Este conform celor scrise de Tom Dunn “Un joc de pocher cu Bruxelles prin inducerea în eroare a adversarului pentru cea mai mare miză”. Da, discursul lui Cameron a readus în atenţia proiectului european principiul economic şi al interesului pe pieţele financiare, care ar putea fi primit bine în Olanda, Suedia, Finlanda. La câteva zile după anunţul făcut de primul ministru britanic referitor la un referendum cu privire la locul Marii Britanii în UE în 2017, nouă profesori universitari olandezi, eurosceptici, au lansat o iniţiativă cetăţenească pentru a face acelaşi lucru şi în Olanda. În cazul în care propunerea lor adună 40 000 de semnături, Camera Deputaţilor va trebui să ia în considerare această cerere. Cine știe ce ne mai așteaptă? În concluzie neînţelegerea reciprocă dintre Marea Britanie şi Europa se reduce la o diferenţă esenţială de perspectivă: în timp ce în Marea Britanie vede statutul de membru al clubului din punct de vedere economic, Franţa şi Germania, co-fondatorii, privesc Uniunea Europeană ca un proiect politic făurit din cenuşa celui de-al Doilea Război Mondial. Ceea ce am văzut, condensat în două zile, a fost de fapt istoria construcţiei europene. În 22 ianuarie erau aniversaţi 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysée, între Franţa şi Germania. A doua zi David Cameron și-a pronunțat discursul asupra relaţiilor dintre Marea Britanie şi UE. Marea Britanie se apropie de referendumul asupra independenţei Scoţiei prevăzut în 2014. Sabia lui Damocles, a separării, atârnă de asemenea deasupra Belgiei, unde naţionaliştii flamanzi pregătesc alegerile federale din 2014, dar şi deasupra Spaniei, unde Catalonia va încerca să creeze condiţii cât mai favorabile cu putinţă organizării unui referendum asupra independenţei sale, tot în 2014. Chiar dacă UE ar putea gestiona politic şi legal un incident secesionist izolat (spre exemplu, Scoţia), potenţialul efect-domino în situaţii similare în Ţara Bascilor, Catalonia, Tirolul de Sud, Flandra, Alsacia şi Corsica (Franţa), în cazul minorităţii poloneze din Lituania, al grupurilor etnice din Frizia (Olanda) şi musulmanilor din nord-estul Greciei ar destabiliza UE în întregime. O întrebare perfect întreptățită și care aduc fiori pe șira spinării este: cum va reacţiona Uniunea Europeană dacă unul dintre membrii săi va solicita asistenţă militară în cazul în care se va confrunta cu o ameninţare la adresa securităţii naţionale în forma unei mişcări pro-independenţă? Greu de răspuns. Europa este în plină perioadă de alegeri. În februarie în Italia și în septembrie în Germania. La Roma miza majoră este dacă va putea tehnocratul Mario Monti să continue guvernarea fără a fi ales, dar cu sprijinul unei coaliţii de partide centriste? Vom vedea astfel dacă o politică de rigoare în concordanţă cu aşteptările pieţelor şi ţărilor partenere este suficientă pentru a redresa o ţară. În Germania avem deja un candidat: Angela Merkel. Actualul Cancelar se bucură de o rată de popularitate record și are şanse bune de a fi aleasă pentru un al treilea mandat. Ascensiunea Germaniei a ajuns la un nivel care face ca ceilalţi membri să nu blocheze recomandările sale, poate cu excepția Franței sau a Marii Britanii, în materie de politică fiscală şi economică, de teamă ca “Berliner Republik” (Republica de la Berlin) să nu renunţe la spijinul acordat salvării zonei euro. Cum va arăta UE în viitorul apropiat? Va fi împărţită între cei din interiorul şi din afara nucleului zonei euro, între o zonă formată din ţările puternice, creditoare, din nordul Europei, conduse de Germania, şi una a celor slabe, debitoare, din sudul Europei, care include Cipru, Grecia, Italia, Portugalia şi Spania. Beneficiile depăşesc graniţele naţionale. Extinderea UE spre Sud şi spre Est a consolidat democraţia în Spania, Portugalia şi Grecia, şi a creat o zonă de pace şi prosperitate în fosta regiune comunistă din Europa Centrală şi de Est. Bine-înțeles că UE de astăzi este diferită de cea căreia i s-a alăturat Marea Britanie în 1973, sau de cea pentru care britanicii au votat să rămână când li s-a dat ultima dată ocazia în 1975. Reformele în UE vor continua în mod profund şi irevocabil. Ele conduc spre consolidarea proiectul monedei unice printr-o uniune bancară şi crearea unui buget separat pentru zona euro. Un portughez din patru este în şomaj. În special cei cu studii superioare în zone precum robotica sau arhitectura. Pentru a găsi un loc de muncă, ei nu ezită să devină expatriați. Imigrația s-a inversat spre colonii. Limbi precum germana, rusa, chineza sau araba sunt la modă la Lisabona. Deci cum se spune în mandarină viitor?  未来 ! (ui-lai)