Între timp, competiția dintre Statele Unite și China a escaladat în ceva asemănător unui nou Război Rece, India tocmai a depășit China ca cea mai populată țară din lume și țările reprezentând aproximativ două treimi din populația lumii, adică așa cum este numit Sudul Global, au ales să nu se alinieze cu poziția SUA cu privire la conflictul Rusia-Ucraina. Aceste schimbări ridică o serie de întrebări importante: unde se află războiul Rusia-Ucraina astăzi?

Relațiile dintre SUA și China se îndreaptă în direcția corectă? Cum va modifica ascensiunea țărilor „nealiniate” precum India echilibrul global de putere? Este în scădere dominația globală de lungă durată a Americii? Cum influențează loviturile de stat din Africa situația din Europa? Multe întrebă puține răspunsuri.

Președintele Biden a spus întotdeauna că acest război ar trebui soluționat în cele din urmă prin negocieri și, pe măsură ce Ucraina avansează, administrația ar trebui să lucreze cu partenerii pentru a explora opțiuni diplomatice.

Este o măsură a slăbiciunii Rusiei că unii dintre prietenii Moscovei, cum ar fi Turcia și China, par din ce în ce mai interesați de o înțelegere negociată. Odată cu ajutorul dat de Occidentului Ucrainei ca să avanseze în operațiunile militare de pe front, ar trebui ca Vestul să înceapă, de asemenea, să exploreze condițiile în care ar putea fi posibilă o reglementare justă a acestui război.

Ucraina va avea nevoie de garanții de securitate, dar și o Rusie radical slăbită va dori asigurări. Organizația Națiunilor Unite trebuie să fie implicată, poate cu forțe de menținere a păcii care pot stabiliza granițele după retragerea Rusiei din teritoriul ocupat.

Ucraina urmează să înceapă zilele acestea discuții cu Statele Unite privind furnizarea de garanții de securitate pentru Kiev, sub rezerva aderării țării la NATO. Șeful Statului Major al armatei ucrainene, Andri Yermak, a confirmat, de asemenea, că o serie de țări se pregătesc să se întâlnească în Arabia Saudită pentru a discuta planul de pace al lui Zelenski. Timpul este totul.

Poate că ucrainenii trebuie să aștepte o înfrângere clară și zdrobitoare a forțelor ruse înainte de a începe orice negocieri cu Kremlinul. Impulsul imperial al Rusiei este prea puternic pentru a permite un acord semnificativ și de durată în condițiile actuale. Acum președintele rus Vladimir Putin a exclus o încetare a focului în Ucraina, în timp ce forțele de la Kiev sunt „în ofensivă”.

El a adăugat că inițiativele de pace africane și chineze ar putea servi drept bază pentru încheierea războiului, dar sunt „imposibile de implementat” în acest moment.

În cea mai recentă evoluție, Arabia Saudită intenționează să organizeze un summit de pace pentru Ucraina la Jeddah la care sunt invitate Ucraina, SUA, națiunile europene, China, India și Brazilia, printre multe altele. S-a raportat în iulie că liderii saudiți și turci încearcă să negocieze un acord pentru a aduce copiii ucraineni deportați cu forța de Rusia înapoi la familiile lor.

Între timp, Turcia încearcă să revigoreze inițiativa crucială pentru cereale din Marea Neagră pe care a intermediat-o la jumătatea anului 2022 între țările în conflict. Forța sa politică ca a doua cea mai mare armată a NATO și controlul său asupra strâmtorilor din Turcia, singurul punct de intrare de la Marea Neagră în Marea Mediterană, îi conferă o pârghie diplomatică deosebită.

Creșterea acestor așa-numite „puteri de mijloc” în medierea unor astfel de conflicte la scară largă semnalează o nouă lume în care jucătorii, dincolo de SUA și Occident, pot să dea lovitura și în care statele mai mici nu sunt forțate să se lege nici de SUA, nici de Rusia sau China.

La mijlocul lunii iulie, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a finalizat un turneu în Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite, o călătorie care a adus zeci de miliarde de dolari în investiții în economia Turciei aflată în dificultate.

Călătoria a fost punctul culminant al unui dezgheț diplomatic în creștere între Turcia și guvernele Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, după aproape un deceniu de relații înghețate. În iunie, cu doar câteva săptămâni înainte de vizita lui Erdogan, Qatar și Emiratele Arabe Unite și-au reînnoit relațiile diplomatice oficiale. Acestea nu sunt singurele tranzacții de acest fel care au loc în Orientul Mijlociu.

În 2020, Israelul a fost de acord să deschidă relații cu Bahrain și Emiratele Arabe Unite în conformitate cu Acordurile Avraam – primul astfel de act de normalizare între Israel și statele arabe de la tratatul de pace Israel-Iordania din 1994. Câteva luni mai târziu, Marocul și apoi Sudanul s-a alăturat și ele la Acordurilor Avraam.

În martie 2023, Iranul și Arabia Saudită au convenit să reia relațiile diplomatice după șapte ani de antagonism reciproc. Și în mai, chiar și dictatorul Siriei, președintele Bashar al-Assad, a fost readus la viață, ”din înghețul diplomatic”, când a fost primit înapoi în Liga Arabă după mai bine de un deceniu de izolare.

La prima vedere, valul acordurilor de normalizare care se desfășoară în regiune pare să marcheze o pauză din deceniul de turbulențe declanșat de revoltele arabe din 2010-2011.

Statele care au urmărit abordări militare ale unora dintre conflictele din regiune, direct sau prin procură, au decis, cel puțin pentru moment, că diplomația este o modalitate mai bună de a-și promova interesele. Un exemplu ar putea fi Yemenul, unde, în ultimii doi ani, Riadul s-a angajat în discuții cu rebelii Houthi susținuți de Iran în efortul de a pune capăt războiului civil de lungă durată sau cel puțin a pune capăt implicării saudite în el.

Administrația Biden sugerează acum că o apropiere între Israel și Arabia Saudită ar putea ajuta la salvarea muribundului proces de pace israeliano-palestinian.

Diplomația este fără îndoială importantă. Alegerea lui Joe Biden ca președinte al SUA în 2020 a accelerat, în rândul liderilor arabi, sentimentul că ar trebui să se bazeze mai mult pe propria diplomație pentru a aborda tensiunile regionale. Confruntându-se cu o perioadă de profundă polarizare socială și politică acasă, Statele Unite păreau să privească în interior, iar în politica externă, administrația Biden a reînviat orientarea către „pivotul Asia” stabilită de administrația Obama.

Dar vorbeam la începutul paragrafului de brokerii de securitate. Atât Turcia, cât și Arabia Saudită sunt considerate în general ca brokeri bine poziționați, având în vedere că ambii au relații bune cu Putin al Rusiei, fiind în același timp aliați de multă vreme ai Occidentului, prin calitatea de membru NATO a Turciei de aproape 70 de ani și prin intermediul Regatului Saudit care are o relație de peste 80 de ani cu Washingtonul. Eforturile sunt, de asemenea, în interesul ambelor țări.

Ambele vor să-și sporească influența politică în timp ce prințul moștenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman încearcă să transforme imaginea și statutul regatului său în orice altceva decât un stat totalitar, de la sport și turism la diplomație.

Totuși, Washingtonul a criticat Arabia Saudită pentru reducerea producției de petrol și menținerea prețurilor ridicate, ceea ce ajută la veniturile petroliere rusești care, la rândul lor, finanțează invazia Ucrainei. Și Turcia, ca și Arabia Saudită, refuză să ia parte la sancțiunile împotriva Rusiei, supărând aliații lor occidentali.

Dar menținerea pozițiilor independente ajută relațiile ambelor țări cu alte puteri precum China sau cu statele neutre din Sudul Global, cum ar fi India și Brazilia.

Concluzia este că: asumarea sarcinii de a încerca să medieze cel mai mare război terestru din Europa de la al Doilea Război Mondial necesită realism; iar Turcia și Arabia Saudită se numără printre actorii care ar putea ajuta la prevenirea unei escaladări în continuare a războiului din Ucraina, fiind totuși o exagerare să credem că sunt principalele sau singurele țări tampon potențiale. Summitul din Arabia Saudită va construi o platformă pentru un angajament constructiv între Vest și țările în curs de dezvoltare din Sudul Global. Deocamdată doar atât.

Generalul Mark Milley și gândurile sale din 2022

În timp ce contraofensiva Ucrainei se luptă să facă progrese împotriva liniilor fortificate rusești, mi-am adus aminte de remarcile de la sfârșitul anului trecut ale generalului Mark A. Milley, președintele Comitetului Întrunit al  Șefilor de Stat Major.

Milley a vorbit la Clubul Economic din New York în noiembrie 2022, exact în momentul în care trupele ucrainene finalizau expulzarea forțelor ruse din orașul sudic Herson. Kievul a uimit lumea respingând invazia inițială a Moscovei – forțând Rusia să revină aproximativ la liniile de control existente astăzi – iar generalul de top american a făcut știri prin propunerea unui acord de pace, negociat.

El a comparat situația din Ucraina cu situația din Primul Război Mondial din ajunul Crăciunului din 1914, Milley a spus: „Aveți un război care nu mai poate fi câștigat din punct de vedere militar”.

Cu toate acestea, liderii europeni de la acel timp au decis atunci că nu au de ales decât să pretindă să obțineți victoria totală. Un milion de morți a devenit 20 de milioane până la sfârșitul războiului. „Lucrurile se pot înrăutăți”, a spus Milley, adăugând: „Când există o oportunitate de a negocia, când pacea poate fi atinsă, profitați de ea. Ar trebui să se profite de moment.”

Săptămâna următoare, Milley a sugerat din nou că era timpul pentru negocieri. Într-o conferință de presă, el a spus că, în ciuda succesului eroic al Ucrainei în alungarea rușilor din Harkov și Herson, va fi „foarte dificil să evacuați armata Rusiei din întreaga țară prin forță”. Totuși, ar putea exista o deschidere pentru soluții politice: „Vrei să negociezi dintr-o poziție de forță?”, a spus Milley, iar „Rusia acum este pe spate”. Administrația Biden s-a distanțat prompt de observațiile generalului. Nu știm dacă Rusia ar fi putut fi deschisă negocierilor în acea perioadă.

Dar chiar și ideea de a explora o soluționare politică a fost prezentată în cercurile politice de la Washington ca subminând obiectivul Ucrainei de a obține o victorie totală.

Așteptările privind perspectivele Ucrainei de a desfășura o contraofensivă decisivă împotriva pozițiilor rămase ale Rusiei în Est au crescut în timpul iernii și al primăveri lui 2023. Însă o dispoziție sumbră s-a adunat în această vară despre război. Parțial, este o chestiune de percepții: contraofensiva ucraineană a avansat mai încet decât au sperat mulți din Occident, chiar dacă Ucraina își menține strategia deliberată de răbdare.

Summitul NATO de la Vilnius din Lituania, a fost controversat din punctul de vedere al Kievului, în ciuda angajamentului pro-Ucrainei din partea Alianței care continuă să se adâncească.

Nemulțumirea este de înțeles, dar este greșită. Mijlocul unui conflict pune întotdeauna la încercare nervii oamenilor. Se simte ca un tunel; există un sentiment de oboseală și frustrare; încrederea scade, iar combatanții încep să se învinovățească unul pe altul. Această oboseală de război ar putea afecta Ucraina și aliații săi, dar este mult mai evidentă în Rusia. S-ar putea ca Ucraina să nu câștige încă acest război, dar Rusia pierde – iar liderii și oamenii săi știu acest lucru.

Răspunsuri la cererile Ucrainei

Ucraina are un pachet de noi solicitări dintre care unele sunt exprimate de ceva timp privind tehnica militară de care are nevoie din Occident pentru contraofensivă.

Un răspuns este că nu există nicio „armă minune”, magică, care ar putea face o diferență decisivă. Vorbind la Forumul de Securitate din Aspen, consilierul pentru securitate națională, Jake Sullivan, a subliniat calitatea înaltă a apărării antiaeriene de ambele părți, calitate care a făcut ca superioritatea aeriană să fie irealizabilă.

El a spus că, în general, comandanții militari americani se îndoiesc de „concepția că F-16 ar juca un rol decisiv în această contraofensivă”. Un alt răspuns este că Occidentul se străduiește din răsputeri să satisfacă nevoile existente ale Ucrainei, deoarece baza sa industrială militară nu se află pe picior de război. Lipsa de obuze de artilerie de 155 mm este aparent atât de gravă încât administrația Biden a fost nevoită să trimită muniții cu dispersie pentru a umple golul.

Trimiterea în Ucraina a sistemului de rachete ATACMS al armatei – una dintre ultimele arme majore pe care administrația le reține – ar putea afecta pregătirea SUA în altă parte a lumii. Se pare că merită să puneți întrebarea pe care generalul David Petraeus a pus-o înainte de războiul din Irak din 2003: „Spune-mi cum se termină asta?”. Dacă contraofensiva Ucrainei se clatină, calea celei mai puține rezistențe politice nu este probabil încurajarea unei negocieri cu Rusia?. Trebuie ca Occidentul să se pregătească pentru o altă ofensivă ucraineană în 2024 și încă una după aceea?.

Nu știm dar intuim o cale lungă a acestui conflict. Ucraina este încă în luptă și încă s-ar putea întâmpla un colaps al Rusiei. Războaiele de uzură pot părea să coboare într-un impas, până când brusc creșterea intensității luptei duce la prăbușirea liniilor defensive. Revolta Grupului Wagner a evidențiat în mod viu fragilitatea structurilor de comandă ale Rusiei. Armata lui Putin își deține pozițiile defensive în Ucraina, ascunzându-se în spatele unei ”pături de mine”.

Dar comanda și controlul armatei ruse se dezintegrează. Este o mizerie pe care Putin pare să nu o recunoască, darămite să o repare. Rusia pregătește o nouă ofensivă majoră la est de Harkov, potrivit unui oficial ucrainean al apărării. Acest lucru ar putea perturba planurile ucrainene în sud, dar, având în vedere performanțele anterioare ale Rusiei, nu este probabil să modifice echilibrul războiului. Având în vedere eșecul forțelor convenționale ale Rusiei, există un pericol evident ca Putin să se îndrepte către domeniul în care Rusia rămâne o superputere: armele nucleare.

Dar asta ar fi și mai riscant pentru Rusia decât pentru Occident. Orice demonstrație a utilizării armelor nucleare de pe câmpul de luptă, de către Rusia, a ar atrage un răspuns militar convențional devastator al SUA – și ar provoca probabil pierderea Chinei ca aliat. 

În loc de concluzii: câmpul de luptă din Ucraina este greu de evaluat de la distanță. Raportarea din primele linii oferă dovezi puternice că ofensiva împotriva forțelor ruse înrădăcinate în linii defensive complexe a fost o sarcină sângeroasă.

Dar Ucraina continuă să avanseze încet în sud și în mare parte din est. Kievul nu și-a atins obiectivul de a împărți teritoriul ocupat de ruși de-a lungul coastei și de a pune în pericol forțele ruse din Crimeea dar este încă timp pentru că nu a angajat toate forțele pregătite în Vest. O măsură a bătăliei dificile care urmează a venit tot de la generalul Mark A. Milley, Președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de Stat Major: „Cred că mai sunt multe lupte de pornit și voi rămâne cu ceea ce am spus înainte: acesta este și va fi un drum lung. Va fi greu. Va fi al naibii.”

Post Scriptul: Așa dori să va explic situația cu dronele ucrainene care atacă Rusia în special Moscova. O investigație a ziarului The Times a găsit dovezi că cel puțin trei modele diferite de drone fabricate din Ucraina au fost folosite în atacuri în interiorul Rusiei, inclusiv în capitală. Kievul a negat utilizarea dronelor și a refuzat să își revendice responsabilitatea.

De asemenea pe măsură ce Ucraina își intensifică loviturile se evidențiază natura țintelor sale: site-uri aliniate militar care ajută invazia la scară largă a Moscovei. În schimb loviturile Kievului sunt de mică amploare spre deosebire de cele ale Moscovei care s-au întins recent până la granița de pe Dunărea a României cu Ucraina, în porturile Ismail și Reni. Un zgârie-nori din Moscova care a fost lovit recent, în două rânduri, de un atac cu dronă potrivit primarului capitalei ruse, Serghei Sobianin.

Mai multe drone au fost doborâte, a spus el, dar „una a zburat în același turn din complexul Moskva City” care a fost vizat duminică, pe 13 august, relatează BBC.

Povestea dronelor ucrainene a început la finele lunii decembrie 2022. Influencerul, Ihor Lachenkov, a primit un telefon neașteptat de la oficiali ai serviciului militar de informații al Ucrainei, cunoscut sub numele de GUR. Aceștia i-au cerut ajutorul pentru finanțarea producției unei „drone care poate zbura foarte departe”, a spus el într-un interviu. Lachenkov și milionul său de adepți de pe Telegram au reușit să strângă 20 de milioane de grivne, sau aproximativ jumătate de milion de dolari, pentru a ajuta la construirea a ceea ce el a numit o „dronă kamikaze ucraineană”.

El a spus într-o postare: „Suma nu este mică, dar rezultatul va fi puternic”. Cinci luni mai târziu – și la doar o săptămână după un atac îndrăzneț cu drone din 3 mai asupra Kremlinului – Lachenkov le-a mulțumit adepților săi că și-au atins obiectivul de strângere de fonduri. A atașat trei fotografii cu el însuși lângă o dronă nevăzută anterior, pe care a numit-o Bober.

Într-o a patra fotografie, el a stat alături de Kirilo Budanov, șeful agenției de informații militare. El ținea un cadou de la domnul Budanov: un obuz de artilerie pictat care arată o dronă aruncând două bombe asupra Kremlinului.

Cele trei drone identificate de The Times — Bober, UJ-22 Airborne și un al treilea model cu un nume nedeterminat — au fost toate folosite pentru a lovi ținte în Rusia, inclusiv în Moscova. Numărul de drone kamikaze zburate în Rusia între mai și iulie a fost dublu față de totalul dronelor utilizate în anul 2022. Numai la Moscova, au avut loc șase lovituri de la atacul din 3 mai asupra Kremlinului, în districtul financiar al orașului.

Dronele identificate de The Times au fost legate direct de trei dintre aceste atacuri, pe 30 mai, 24 iulie și 30 iulie, și este posibil să fi jucat un rol și în celelalte.

Este dificil să se determine dacă un atac are succes. Rusia susține că a doborât sau a deturnat dronele care vizează Moscova și nu a raportat victime. Mai multe dintre atacuri au deteriorat clădiri din capitala rusă, inclusiv unele la doar câteva sute de metri de Ministerul Apărării al Rusiei.

Deși obiectivul Ucrainei în zonele urbane, până acum, pare mai degrabă să insufle frică decât să provoace vărsări de sânge sau distrugeri la scară largă, imaginile de după mai multe atacuri asupra depozitelor de petrol arată structuri cuprinse de flăcări, sugerând pagube semnificative.

Eforturile Ucrainei de a construi drone kamikaze cu rază lungă de acțiune vine în momentul în care Rusia însăși a lansat roiuri de drone explozive iraniene, în capitala Ucrainei și în alte orașe. Industria de apărare a Ucrainei depinde parțial de finanțare privată și de donații, inclusiv de la oameni ca Lachenkov, pentru a dezvolta prototipuri și o producției la scară.

Guvernul ucrainean creează, de asemenea, stimulente pentru industrie, oferind companiilor private o marjă de profit mai mare pe dronele pe care le produc. Una dintre aceste firme, Ukrjet, cu sediul în Ucraina, se află în spatele UJ-22.  Designul acestor drone este în mod sigur mai potrivit pentru pachetele de senzori, deoarece nimic nu împiedică ”vederea” acestora. 

Elicea sau motorul se află în spate și acest lucru reduce rezistența aparatului la înaintare și asigură portanța împotriva rezistenței precum vântul și a altor fenomene naturale.

Ucraina vrea investiții de la 108 milioane de dolari anul trecut la peste 1 miliard de dolari anul acesta. Spre deosebire de drona Bober, există câteva informații publice despre drona UJ-22 Conform specificațiilor de pe site-ul web al Ukrjet, aceasta poate zbura timp de șase ore la o distanță de 800 km, fiind capabilă să acopere distanța de la regiunile de graniță ale Ucrainei până la Moscova. The Times a găsit fotografii cu cel puțin trei cazuri de zbor a UJ-22 în interiorul Rusiei. 

Nu a existat nicio afișare publică oficială sau nicio mențiune despre cea de-a treia dronă urmărită de The Times, dar epava ambarcațiunii au fost văzute în patru locații de atac din Rusia, inclusiv lângă Moscova. Care este povestea ziarului din care am citat? The Times este cel mai vechi ziar din Marea Britanie, înființat în anul 1785 sub numele de The Daily Universal Register. Ziarul este tipărit zilnic începând cu anul 1788. Cotidianul este completat de The Sunday Times, care este tipărit doar duminica. The Times este deținut de compania News Corporation.