Totul a plecat de la Obamacare, un sistem de asigurari medicale extinse asupra caruia republicanii si democratii nu au cazut de acord. De aici s-a ajuns la blocarea votului pentru buget, boicotarea acestuia de catre republicani, intr-un joc in care vina este plasata ca o minge de foc ba in bratele republicanilor, ba in cele ale lui Obama.

Republicanii sustin ca bugetul SUA nu poate sa acopere extra cheltuielile cuprinse in programul Obamacare, iar democratii arata cu degetul catre republicani ca fiind responsabili pentru paralizia administratiei (atat timp cat bugetul nu este aprobat, nu exista o lege in baza careia functionarii sa fie platiti, astfel ca zeci de mii de oameni au fost trimisi in somaj tehnic).

Criza declansata luni, 30 septembrie, in Senatul american s-a prelungit mai mult decat era preconizat si se apropie cu repeziciune de mijlocul lunii octombrie, moment critic pentru finantele SUA.

Trezoreria americana a anuntat ca SUA va depasi nivelul maxim la care se poate indatora, de 16.700 miliarde de dolari, in data de 17 octombrie, iar pentru evitarea unui blocaj mai dificil, va fi necesar ca republicanii si democratii sa voteze o marire a plafonului, astfel incat SUA sa evite falimentul.

In 2011 a fost posibila o astfel de intelegere, chiar daca si atunci s-a realizat pe ultima suta de metri. Acum contextul este mai complicat, iar efectele pot fi dezastruoase, mult mai severe decat cele cauzate de criza financiara din 2008.

Cu cat criza bugetara se va extinde catre si peste termenul limita anuntat de Trezorerie cu privire la posibilitatea de a se imprumuta, cu atat va creste  panica in SUA, a investitorilor si cea de pe pietele financiare si de capital.

O noua criza via SUA?

SUA este tara care imprumuta cel mai mult, iar daca acest proces se gripeaza, ar ajunge in stadiul in care sa nu isi mai poata plati facturile, ar intra in incapacitate de plata, ceea ce inseamna un blocaj general intern si un haos extern.

In primul rand, daca plafonul datoriei nu va fi crescut, in ciuda masurilor de urgenta, cheltuielile federale ar trebui sa scada sau impozitele sa creasca, sau o combinatie a celor doua.

Unele dintre aceste masuri de urgenta  includ subinvestitiile in anumite fonduri guvernamentale, suspendarea vanzarilor de datorii nonmarketable, reducerea sau intarzierea licitatiilor de titluri de valoare, etc., dar nu vor fi suficiente pentru redresarea ulteriora, in conditiile in care economia americana se afla deja in impas.

Oficialii americani, indiferent in ce tabara se afla, transmit mesaje extrem de ingrijoratoare. Presedintele Federal Reserve, Ben Bernanke considera ca un faliment al SUA ar putea fi un „eveniment care ar pune capat recuperarii”, declansadu-se probabil o alta criza financiara.

Pe langa implicatiile de pe pietele finaciare – incertitudinea de pe pietele de obligatiuni, o presiune ascendenta asupra ratelor dobanzilor, sau pe langa implicatiile asupra dolarului – o posibila depreciere accelerata, impactul unui posibil faliment al SUA va fi sesizabil intr-un mod mult mai acut la nivelul mesajului politic transmis pietelor si intregii lumi, acela de paralizie politica.

Imaginea SUA pe arena internationala este deja zdruncinata de dificultatile interne. Turneul presedintelui Barack Obama in Asia a fost amanat. Secretarul de Stat, John Kerry, va conduce delegatiile oficiale la summitul ASEAN si la Forumul Cooperarii Asia-Pacific. In mod cert, avand in vedere dinamica actuala din politica internationala si din economia mondiala, va fi necesar un efort sustinut si consistent din partea SUA de a se reabilita dupa o astfel de perioada.

Dar recuperarea, fie ea si fortata foarte mult nu are cum sa fie foarte rapida, iar viteza de redresare este cea care conteaza cel mai mult in acest moment.

Probabil ca un astfel de scenariu nu va deveni realitate si asta in primul rand pentru ca SUA ar fi invinovatita pentru dezastrul produs in mod direct si neechivoc, ceea ce va determina o perceptie politica globala greu de surmontat. Cum americanii sunt constienti de importanta imaginii ca activ fundamental in politica externa, probabil ca vor incerca sa evite aceasta varianta apocaliptica.

Totusi si lupta politica cunoaste limitele ei. Animozitatile dintre partidele politice nu pot fi mai presus de interesul national sau de securitatea financiara a intregii planete.

Sigur ca programul Obamacare are probabil importanta lui in cadrul vietii si societatii americane. Dar era greu de presupus ca un asemenea proiect, care este mare consumator de resurse, putea fi implementat pe un buget care si asa prezenta un deficit critic.

Un proiect generos, incluziv si un proiect menit sa reduca inegalitatile prezente in societatea americana. Dar momentul ales pentru implementare nu este cel potrivit.

Sa ne amintim ca aceasta controversa privind plafonul datoriei publice americane nu este o premiera. Este de inteles dorinta administratiei Obama de a realiza un proiect pe care s-a promis si pe baza caruia a fost si reales in parte.

Sigur ca cetateanul american de rand este partizanul acestui proiect, aceasta frustare aduncand- cel putin in acest moment – voturi si simpatie administratiei Obama. Dar oare pentru cat timp?

Sau altfel spus, cat de mare va fi factura ce va trebui platita pentru acest joc politic? Va fi sustenabila?

Este importanta investitia in oameni, mai ales in acele segmente ale populatiei care au cu adevarat nevoie de suport, atat in sanatate cat si in educatie si cercetare. Dar daca este supradimensionata, mai ales in „timpuri bilantiere negative” nu cumva poate produce mai multe efecte negative asupra intregii societati? In prezent, dar mai ales in viitor?