Grupul de la VişegradCriza a adus Europa în pragul unor decizii majore. Vorbesc de UE dar și de periferia acesteia. Ultimele cifre ale Eurobarometrului arată clar, ceea ce rezultatele electorale, de la ultimele alegeri, din țările europene sugerează: loviţi de criză, europenii nu mai au încredere în UE. Curentele naționaliste recidivează iar guvernele devin din ce în ce mai sceptice în a adopta măsurile necesare de austeritate sau pentru reformarea sistemului financiar. După ce a fost salvat euro, trebuie salvată acum legitimitatea UE. În mediul european, unde identitatea colectivă, valorile comune şi procedeele democratice sunt încă incipiente, datorită în primul rând noilor valuri de aderare, legitimitatea a venit mai ales datorită performanţei economice: mai multă creştere economică, mai mult sprijin popular pentru integrarea europeană, şi viceversa.

Creșterea economică fiind redusă sprijinul popular se află la cote minime. Acest bum al neîncrederii în UE are loc nu doar în ţări care sunt datoare, ci şi în ţări care creditează sau care au o situaţie financiară mai bună: nici în Germania, Austria, Franţa, Olanda sau Finlanda oamenii nu mai au încredere în UE.În situaţia actuală, toţi par să piardă şi nimeni nu câştigă. Parlamentul European a votat pe 12 martie o directivă constrângătoare care va obliga statele membre ale zonei euro să supună proiectul lor de buget autorităţilor de la Bruxelles, înainte de a-l prezenta parlamentului naţional. Textul, botezat two-pack, va intra în vigoare în toamnă. El completează un program de reforme numit six-pack adoptat la sfârşitul lui 2011, şi reprezintă un pas în plus spre guvernarea economică şi monetară a UE. Directiva este destinată evitării oricărui derapaj bugetar care ar duce la o nouă criză a datoriei și devine volens nolens un element cheie al edificiului european. Scepticilor și naționaliștilor li se explică că în sens strict, nu există un transfer de suveranitate naţională spre eşalonul european, parlamentele naționale votând în final așa cum doresc. Și totuși aceasta directivă riscă să creeze probleme, în plină controversă asupra dilemei austeritate versus creștere. Viitorul ne va lămuri dacă europeni vor totuși o Europă federală.

Pe 6 martie, s-au întâlnit, la Varşovia, statele membre ale Grupului de la Vişegrad, în format lărgit de 4, în cadrul reuniunii anuale a acestui grup, sub preşedinţia rotativă a Poloniei. Evenimentul s-a desfăşurat într-un cadru inedit, deoarece au luat parte şi Franţa şi Germania, în formatul Triunghiului de la Weimar. Liantul dintre cele două formate a fost Polonia, iar agenda discuţiilor s-a concentrat asupra a trei chestiuni principale: Uniunea Economică şi Monetară, competitivitatea economiilor europene şi întărirea capabilităţilor acesteia de apărare. Europa Centrală prin Polonia se mișcă în vederea consolidării Uniunii. Grupul de state condus de Polonia depune eforturi consistente pentru a impune pe agenda europeană subiectul investiţiilor şi aducerea la zi a politicii de apărare comune. Ce au de câștigat aceste state în acest demers? Polonia are nevoie de această siguranţă, poate şi într-o logică a unui eventual atac din partea Rusiei într-un viitor incert (nu se uită evenimentele de la Katin), ea investind enorm în modernizarea forțelor armate (a finalizat contractul de cumpărare a 48 de avioane F-16 C/D Block 50/52 în valoare de 3,8 miliarde USD), Franţa îşi doreşte o piaţă de desfacere pentru echipamentele sale militare şi un efort comun de coordonare europeană armată în cazuri precum Mali sau Siria, Berlinul are nevoie de susţinători ai principiilor pentru care militază în cadrul UE și care nu sunt dintre cele mai populare, Budapesta vrea ca măsurile luate de administrație sau parlamentul național să fie aprobate de statele care de fapt conduc UE, Franța și Germania, chiar dacă acestea sunt la limita de jos a democrației.

Toate statele participante caută în final o voce comună și fac front comun la Bruxelles. Ce s-a obținut la reuniune? În cadrul întrevederi dintre prim-miniştrii Slovaciei, Cehiei, Ungariei şi Poloniei, cu participarea lui Francois Hollande şi a Angelei Merkel s-a semnat un memorandum de înţelegere pentru constituirea unei structuri de luptă ce urmează a fi utilizată în afara frontierelor UE în operaţiuni de menţinere a păcii, de prevenire a conflictelor armate şi de gestionare a crizelor. Structura, aproximativ 3.000 de militari, va fi operațională începând cu anul 2016. În distribuirea rolurilor fiecărei ţări membre a grupului de la Vișegrad, Poloniei i-ar reveni asigurarea segmentului principal al forţei militare, Republica Cehă ar acoperi segmentul logistic şi medical (prin trimiterea echipelor de paramedici), Ungaria ar urma să ofere consultanţă în privinţa infrastructurii militare, iar Slovacia ar pune la dispoziţie expertiza sa în materie de contracarare a armelor de distrugere în masă. Momorandumul a fost în fapt generat de Biroului Naţional de Securitate al Poloniei care a propus reformarea Politicii de Securitate şi Apărare Comune a UE. În viziunea membrilor instituției menționate mai sus provocările cu care se confruntă Europa în Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi Europa de Est impun nevoia unei abordări mai consistente vizavi de politica de securitate. Membrii biroului au mai sugerat că strategia dezvoltată de UE în 2003 are nevoie de o reorientare şi că mecanismele de cooperare dintre UE şi NATO ar trebui redefinite pe baze noi.

Un alt subiect abordat în cadrul întâlnirii a fost cel al Uniunii Economice şi Monetare. În opinia premierului polonez, Donald Tusk, acest subiect ar trebui să reprezinte o sursă de unitate şi nu contrariul, deschiderea Uniunii fiind necesară tuturor statelor membre nu numai celor care fac parte din zona euro. Primul-ministru al Ungariei, Viktor Orban, a cerut Europei să îi lase spaţiu de manevră în ceea ce priveşte deciziile economice ale guvernului de la Budapesta, problemele sale economice nu sunt similare cu cele cu care se confruntă Suedia sau Marea Britanie de unde şi diferenţa în abordarea. Periferia Uniunii este și ea prezentă. La Bruxelles a avut loc summit-ul UE-Ucraina, un eveniment aşteptat şi anticipat de aproape întreg continentul european, atât prin importanţa sa din punct de vedere al politicilor europene, cât şi prin importanţa geostrategică a parteneriatului dintre cele două entități. Kievul are de ales între aderarea la Uniunea Vamală propusă de Rusia și îndeplinirea cerințelor pentru Acordul de Asociere cu Bruxelles-ul.

Preşedintele ucrainean a declarat că are nevoie de timp pentru a lua o decizie, întrucât cooperarea cu Uniunea Vamală, deci implicit cu Rusia, este de asemenea importantă şi va trebui să se găsească un model de cooperare şi cu aceasta, în ciuda parteneriatului cu UE. Obiectivul politicii ucrainene în acest moment gravitează în jurul alegerilor din 2015. Alegerile sunt obiectivul principal al președintelui Ianukovici. Pierderea acestora ar însemna pierderea carierei sale politice și ar putea duce la o soartă similară cu a predecesorilor, întrucât este greu să ne imaginăm că oponenţii săi politici nu vor dori răzbunare. În acest context, costurile supravieţuirii politice a lui Ianukovici devin din ce în ce mai mari, conducând către o izolare graduală faţă de UE şi integrarea din ce în ce mai puternică sub umbrela Moscovei.

Alături de summituri și întâlniri de taină Italia s-a aflat pe agenda cancelarilor europene datorită alegerilor care vor marcat viitorul apropiat. Faptul că Berlusconi s-a întors cu atât de multă forţă pe scena politică se datorează atât abilităţii sale de a convinge electoratul, cât şi respingerii de către acest electorat a măsurilor de austeritate. Mario Monti a pierdut foarte mult teren, printre altele, şi prin introducerea taxei pe proprietate, pe care Berlusconi nu doar că a promis că o va elimina, dar a promis chiar şi că va returna cetăţenilor banii din acea taxă – măsură ce se află, practic, la limita mitei electorale, dar care a fost decisivă pentru convingerea unei bune părţi din electorat. Este evident că votul a fost unul împotriva austerităţii, a corupţiei şi a instabilităţii ce au marcat Italia de la începutul crizei financiare. De asemenea a fost un vot uşor anti-european, pe fondul respingerii relativ vehemente a lui Monti, asociat, în mod tradiţional cu Bruxelles-ul. Marele avantaj al Italiei este, însă, că, deşi datoria acesteia este ridicată, ţara nu acumulează noi datorii într-un ritm foarte rapid, aşa cum ar fi cazul, spre exemplu, Greciei, Spaniei sau chiar a Marii Britanii.

Alegerile italiene ar putea deschide un nou capitol în strategia de contracarare a crizei financiare din Europa. Votul clar împotriva austerităţii ar trebui să ridice un semn de întrebare autorităţilor de la Bruxelles şi să dirijeze intenţiile acestora, nu neapărat spre renunţarea la austeritate, cât spre găsirea şi a unor soluţii complementare. Astfel, înclinaţia britanică şi franceză spre încurajarea creşterii economice şi creşterea competitivităţii la nivel european ar putea să câştige în popularitate şi în rândurile înalţilor demnitari europeni, în detrimentul politicii germane de simplă corectare a deficienţelor, fără măsuri pozitive de creştere economică.

Vocea spaniolilor, a grecilor, a portughezilor, în acest context, se va face auzită, dacă nu pentru motive raţionale, măcar pentru frica de ascensiune la putere a unui număr tot mai mare de partide extremiste. Criza, transformarea accelerată a economiei planetare şi evoluţia extraordinară a relaţiilor de putere la nivel mondial ar fi trebuit să dea un avânt Europei în faţa unei Americi care se ridică de la pământ și a unei Chine cuceritoare. Și să nu uităm un fapt cert criza şi provocările grele din anii 1930 sunt factorii care au făurit statul federal american, iar atunci bugetul său a crescut de la 3.4% din PIB în 1930 la 10% la sfârşitul deceniului. Istoria însă va reţine un lucru cert: Europa în fața actualei crize a făcut invers, fiindcă îşi va reduce bugetul la 1% din PIB. Provocări mari, ambiţie mică!