Profitând de situația existentă în Europa datorată crizei ucrainiene Beijingul își consolidează poziția în Asia de sud și în Oceanul Indian. Puterea economică dar și cea militară în creștere i-a determinat pe americani să pivoteze în Asia pentru a-și îndeplini obligațiile față de aliații tradiționali Coreea de Sud și Japonia în condițiile în care China caută se se extindă în Marea Chinei de Sud și de Est dar și de-a lungul țărmului Oceanului Indian. Stabilitatea în Asia de sud depinde în primul rând de stabilitatea Pakistanului, o condiție care în momentele actuale nu este îndeplinită.
Istorie
În ciuda pachetului de ajutor important (economic și militar) SUA nu a reușit să livreze Pakistanului ceea ce a promis, în primul rând datorită ambiguității guvernului de la Islamabad și a faptului că regiuni precum FATA sunt numai teoretic sub controlul administrației centrale (regiunea Khyber Pakhtunkhwa este conform constituției sub autoritatea directă a președintelui fiind condusă de un guvernator după Regulamentul Crimelor la Frontieră din 1901/ Frontier Crimes Regulation) în fapt triburile care le locuiesc sunt cele care fac legea. Zona este locul unde cele mai multe grupări teroriste își au sediul. La rândul ei China s-a înscris pe un traseu al promisiunilor similar celui american care ar face din Pakistan și regiunea înconjurătoare o zonă stabilă și prosperă. Va reuși oare Beijingul? Se poate ca filozofia lui Sun Tzu să se cupleze cu viziunea fondatorului Pakistanului Mohammed Ali Jinnah fără a aliena India?
Relația SUA -Pakistan
Vizita preledintelui Xi Jing Ping la Islamabad și promisiunea acestuia de a investi 45 miliarde de dolari în Noul Drum al Mătăsii care va străbate Pakistanul aduce în prim plan o nouă realitate geopolitică și economică care împinge Beijingul în inima Asiei de sud est. Ce le unește pe cele două țări este rivalitatea comună față de India. China și Pakistanul au o relație extrem de bună din anii 1970 când președintele de atunci al Pakistanului, Yahya Khan, a participat alături de reprezentanții Românie la deschiderea relației dintre Beijing și Washington în timpul administrației Nixon. În 2008 președintele Asif Ali Zardari a început pas cu pas să curteze China propunând crearea Noului Drum al Mătăsii și stabilind astfel o nouă relație cu China. Când fostul președinte al SUA, George W. Bush a declarat că Pakistanul este aliatul major non -NATO al SUA, Islamabadul s-a așteptat la mai mult ajutor financiar și datorită participării active la războiul anti-terorist, dar așteptările nu au fost îndeplinite. După 11 septembrie 2001 generalul Pervez Musharraf a participat alături de americani la distrugerea cartierului general al organizației al-Qaida din Afganistan, țară care pentru Islamabad asigură adâncimea strategică în cazul unei confruntări cu India dar și pentru faptul că serviciul de informații ISI al Pakistanului avea/are o influență asupra liderilor talibani. Washingtonul a sprijint cu echipamente militare armata pakistaneză dar și cu o asistență de 1,5 miliarde dolari pe cinci ani (Actul Kerry-Lugar-Berman) în timp ce actualul șef al armatei generalul Ashraf Pervez Kayani a fost tratat la Casa Albă drept președintele de facto la Pakistanului (președintele în exercițiu Asif Ali Zardari). În evoluția relație americano-pakistaneze au apărut și momente delicate care au scăzut popularitatea americanilor în Pakistan la valori de un digit, precum evenimentele datorate lui Raymond Davis (contractor CIA), prinderea lui Osama Bin Laden, acțiune care nu a fost devoalată guvernului pakistanez sau atacurile cu drone unde au fost generate pagube colaterale. Decizia de retragere a trupelor americane din Afganistan lasă în urmă o paletă importantă de îngrijorări pentru guvernul de la Islambad.
Coridorul Economic China – Pakistan
Datorită acestor evenimente dar și a faptului că India este un inamic comun Beijingul și Islamabadului, administrația chineză și-a evaluat cu mare atenție participarea într-o relație specială cu Pakistanul. Islambadul este poarta Chinei spre Orientul Mijlociu și Africa unde interesul Beijingului se extinde rapid. Dezvoltarea portului Gwadar, la granița Golfului Persic, face din acesta o bază logistică dar și militară pentru chinezi complectând șiragul de perle (bazele economice și militare ale Chinei la oceanul Indian). Investițiile Beijingului se vor concentra puternic pe Coridorul Economic China – Pakistan, o combinație de proiecte de transport și energie și pe dezvoltarea unei rute de acces directe la portul de la Oceanul Indian, proiecte unde chinezi intenționează să investeacă 46 de miliarde de dolari. Beijingul a recunoscut importanța geoeconomică și strategică a relației cu Islamabadul și de aceea proiectele pe care le vizeză vor funcționa ca porți economice în Pakistan pentru dezvoltarea și urbanizarea industriei naționale. Mega șoseaua din Coridotul Economic va lega orașele chineze de la granița de vest de principalele porturi Gawadar și Karachi. China va obține astfel acces la strâmtoarea Malacca pentru a ajunge de aici, pe mare, în Africa și Orientul Mijlociu. Coridorul va oferi Beijingului ruta cea mai scurtă către zone unde foarte multe companii și organizații angajează muncitorii chinezi iar interesul chinezilor în exploatarea resurselor este vital. Capitalul pe care China plănuiește să îl transfere Pakistanului este de două ori mai mare decât totalul tuturor investițiilor străine directe pe care Pakistanul le-a primit din 2008 și cu siguranță mult mai mult decât tot sprijinul primit vreodată de la Statele Unite, cel mai mare suporter al Pakistanului din 2002.
Relația SUA-Pakistan-China
Subminează relația chino-pakistaneză relația cu SUA? Unii analiști susțin ca Washingtonul să se aproprie mai mult de New Delhi pentru a compensa relații Sino-Pakistaneze. Situația este destul de complicată iar influeța asupra sudului Asiei este extrem de importantă în ecuația controlului Oceanului Indian. Parintele Pakistanului, Mohamed Ali Jinnah, a avut viziunea unei națiuni în care Islamul, democrația și modernitatea se vor îmbina și vor conviețui în armonie. Aici rolul jucat de armata pakistaneză a fost extrem de importantă ea fiind un exemplu de soliditate și unitate într-o țară amplu fragmentată. Adevarul este însă că există o bresa tot mai mare între generalii veterani, unii dintre ei formați în SUA sau Marea Britanie și dedicați rolului lor de arbitri și tânăra generație de ofițeri puternic influențați de Islamul cel mai radical. Sosirea chinezilor mărește această breșe prin aducerea de tehnologie militară și echipamente de producție chineză (China livrează marinei militare pakistaneze 8 submarine și transferă tehnologie pentru avioanele stelth pakistaneze) dar și prin preluarea militarilor tineri în școlile de la Beijing pentru instruire. Planul Marshall pentru Asia, așa cum nu le pace liderilor chinezi să-l denumești, și care reunește măsuri diplomatice, economice, financiare (promovarea monedei chineze Rembi) programe culturale și relații militare este în plină desfășurare. Integrarea Chinei în EuroAsia se bazează pe integrarea economică și mai puțin pe influența politică. Este numai începutul creșterii puteri chineze în Asia. Ce va face președintele Vladimir Putin cu un aliat din ce în ce mai important cum este China în cazul în care interesul Federație Ruse este similar cu cel al Beijingului în Asia de Sud? În mod sigur se va îndrepta spre Iran și India cu care are deja relații în domeniul militar.
Comenteaza