HavanaÎntr-un interviu în Der Spiegel, Henry Kissinger, omul care a influenţat seminificativ istoria de după 1945, declara că este nevoie urgentă de o nouă ordine mondială, dar că realizarea acestui proiect va fi lungă şi complicată: Nu există reguli universal acceptate. Există punctul de vedere chinez, cel islamic, cel vestic şi, într-o oarecare măsură, cel rus. Iar acestea nu sunt întotdeauna compatibile.

Este greu de presupus cum se va desfășura anul 2016 pe glob. NATO se află într-un plin proces de întărire a capacităţilor de apărare colectivă, cel mai important din ultimele decenii. Vrem să trimitem un semnal puternic şi să descurajăm orice agresiune sau intimidare. Nu vrem să declanşăm un război, ci să prevenim războiul-mesaj adresat Rusiei de Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, la Conferinţa de Securitate de la Munchen. Cert este că Europa a devenit centrul de gravitație al geopolitici mondiale. În fiecare săptămână apare ceva nou care vântură apele politicii europene. Anunțul referitor la noul gazoductul Nord Stream 2

[1] care va transporta gaze naturale din țara condusă de Vladimir Putin către statul al carui cancelar este Angela Merkel prin Marea Baltică a stârnit vii controverse în cancelariile europene. Estul se simpte părăsit de Germania iar Ucraina pierde peste 2 miliarde de euro numai din taxele de tranzit al gazului din Rusia spre Europa fiind și așa în pragul intrării în incapacitate de plată.

Din când în când Ciocnirea civilizațiilor cartea lui Samuel Huntington revine în prim planul atenției analiștilor. Huntington spunea: În Islam, Dumnezeu e Cezar, în China şi Japonia, cezarul este Dumnezeu, în Ortodoxie Dumnezeu este asociatul Cezarului. Religia[2] are un rol esențial în Europa și nu numai, iar cele două biserici Catolică și Ortodoxă influențează politicile interne și externe în fucție de interese proprii sau guvernamentale. Biserica a avut, are, și va continua să aibă o influență extrem de puternică asupra vieților enoriașilor. De când există, biserica a avut grijă să-și facă simțită prezența, în așa fel încât să fie imposibil de ignorat. Și-a lăsat amprenta pe istoria omenirii, reușind să stârnească reacții din cele mai puternice și concentrându-se mereu pe transmiterea cât mai clară a unui mesaj. Președintelui Vladimir Putin îi convine de minune ca Biserica Ortodoxă Rusă să se subordoneze proiectului politic al Kremlinului. De fapt a fost plăcut impresionat când Patriarhul Chiril al Moscovei și al întregii Rusii declara înainte de alegerile prezidențiale din 2012 că prosperitatea și stabilitatea Rusiei se datorează președintelui Putin și este un miracol a lui Dumnezeu. De ce acest sprijin din partea Patriarhului Chiril? Președintele Putin a contribuit, prin mijloace specifice, la crearea unității bisericii ruse în 2007 cănd a intermediat reunificare Bisericii Ortodoxe Ruse cu Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei cu locația la New York ai cărei membri sunt descendenții nobililor și intelectualilor care au părăsit Rusia în anii de început ai bolșevismului (1917), mărindu-și astfel sfera de influență externă.

Biserica și geopolitica

De faptul că biserica se implică în viața de zi cu zi a cetățeanului eram conștienți, de faptul că Vaticanul are un serviciu de informații extrem de bun știam, de faptul că Biserica Rusă se implică în zona proiectelor politice ale Kremlinului am aflat de curând, dar despre relația dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Catolică erau numai zvonuri. Odată cu venirea papei Francisc dialogul dintre ortodocși și catolici a continuat pe diferite canale și la diferite nivele, șeful Vaticanului și Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol continuând tradiția întâlnirilor începută de Papa Ioan Paul al II-lea și continuată de Benedict al XVI-lea. De mulţi ani se vorbeşte despre posibilitatea ca Papa de la Roma şi Patriarhul de Moscova să se întâlnească. O călătorie la Moscova era printre visele nerealizate de Ioan Paul al II-lea. În pofida deschiderilor ecumenice ale Papei Wojtila, care în enciclica Ut unum sint s-a declarat disponibil să discute formele de exercitare a primatului lui Petru, multe porţi au rămas închise. Nu trebuie să se uite că pentru ortodocşii ruşi originea poloneză a Pontifului era percepută ca o piedică: între ruşi şi polonezi relaţiile n-au fost niciodată foarte bune de-a lungul istoriei, iar Episcopul de Roma originar din Wadowice era portretizat ca un conchistador catolic. Raporturile au devenit şi mai tensionate ca urmare a deciziei lui Ioan Paul al II-lea de a întemeia adevărate dieceze catolice în Rusia. Odată cu alegerea teologului Benedict al XVI-lea, ipoteza a devenit mai probabilă (întâlnire la Minsk sau în Austria), dar nu s-a realizat. Între timp, după moartea lui Alexei al II-lea, la Moscova vine patriarhul Chiril și lucrurile devin fluide. Patriarhul rus are jurisdicţie asupra a două treimi din cei două sute de milioane de ortodocşi în lume.

Biserica Ortodoxă și Sintaxa

Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni în anul 2016, pentru prima dată după 1.100 de ani, întâlnirea urmând, inițial, să se desfăşoare la Biserica Sfânta Irina din Istanbul, unde a avut loc cel de-al doilea Sinod Ecumenic, din anul 381. Decizia a fost luată la întâlnirea Întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe (Sinaxa), organizată la Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, din cartierul Fanar (din Istanbul), în perioada 5-9 martie 2015. Pregătirea Sinodului Panortodox a început de la şedinţa panortodoxă de la Rodos, din anul 1961, fiind continuată în 1963 şi 1964, când s-au stabilit temele care urmau să fie discutate. Conform ultimelor detalii stabilite la întâlnirea din ianuarie 2016, de la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice din Chambésy, Elveția, unde au avut loc lucrările Sinaxei Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe, s-a decis că Sfântul şi Marele Sinod Panortodox se va întruni în Creta (Grecia) și nu la Istambul. Sanctitatea Sa Bartolomeu a spus, cu această ocazie, că Sinaxa Panortodoxă are o importanţă vitală, în contextul schimbărilor neaşteptate din societatea ultimilor ani. Noua locație a fost confirmată de declarația făcută de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe 24 ianuarie 2016, în timpul vizitei efectuate la Paraclisul comunității românești din Geneva.

Cât de important este acest sinod Panortodox?

Este important din mai multe motive: atmosfera din și dintre Bisericile Ortodoxe era și este departe de a fi una irenică, a păcii. Războiul civil din Ucraina a creat clivaje puternice și între creștin-ortodocșii supuși Patriarhiei Moscovei și creștinii-ortodocșii din diverse Biserici, cu pretenții autocefale, din Ucraina. În Basarabia este un conflict înghețat între două Mitropolii: una subordonată canonic Patriarhiei Române și alta subordonată canonic Patriarhiei Moscovei, dar care își împart, împotriva principiilor canonice străvechi, același teritoriu de pastorație. Chiar în momentul Sinaxei Întâistătătorilor Ortodocși din 2014, Patriarhia Antiohiei era în conflict deschis cu Patriarhia Ierusalimului. Mai mult decât atât, soarta Patriarhiilor tradiționale ale Antiohiei și Alexandriei, supuse unei presiuni fără precedent din partea Islamului radicalizat, poate fi pusă chiar sub semnul întrebării, depinzând de evoluțiile politice și militare din Orientul Mijlociu și Nordul Africii. Apoi agenda sinodală este destul de complexă cele zece teme care au fost stabilite la prima Conferință Panortodoxă Presinodală din anul 1976 fiind: Diaspora ortodoxă; Autocefalia și modul declarării acesteia; Autonomia și modul declarării acesteia; Dipticele; Calendarul comun; Impedimente la căsătorie; Rânduielile bisericești privind postul; Relațiile Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii creștine; Ortodoxia și mișcarea ecumenică; Contribuția Bisericilor Ortodoxe locale la promovarea idealurilor creștine ale păcii, libertății, frățietății și dragostei între popoare. Temele principale, care nu au fost agreate, sunt reașezarea ordinii canonice între Bisericile autocefale care care alături de tema Autocefalia și modul declarării acesteia nu se vor discuta. Așa-numita Pentarhie (denumirea actuală este de Diptice[3]), stabilită la Constantinopol în 381 (în Biserica Sfânta Irina), introducea Constantinopolul pe listă, imediat după Roma, invocându-se statutul imperial al orașului și, automat, importanța sa în relația cu autoritatea imperială. Însă acum, la 1635 de ani de la acel Sinod Ecumenic, aceleași argumente care au ridicat Biserica Constantinopolului în fruntea Bisericilor creștine, pot fi aduse pentru a schimba cu totul rânduiala stabilită la 381 a Pentarhiei. Se va discuta ierahia? Probabil că nu se va discuta.

Care este atunci importanța întâlnirii dintre Papa Francisc și Patriarhul Chiril în acest context?

Întâlnirea de la Havana nu face altceva decât să-l propulseze pe patriarhul Chiril, neoficial, pe primul loc al dialogului dintre Biserica Ortodoxă și cea Catolică. De asemenea interesul Rusiei este imens în a explica poziția ei și a căuta susținători pentru politica Kremlinului. Relațiile pe care Papa Francisc le are la Washington sunt de notorietate iar acest fapt poate deveni un vehicul pentru o nouă resetarea a relației dintre Moscova și Washington, după anexarea Crimeei în condițiile în care conflictul din Ucraina se îndreaptă spre unul înghețat iar cel din Siria spre o nouă împărțirea geografică a Orientului Mijlociu. În același ton și cu agendă similară, Henry Kissinger, fostul secretar de stat al SUA s-a deplasat la Moscova pentru a purta discuții particulare cu președintele Vladimir Putin. Biserica și societatea trebuie să facă tot posibilul pentru a schimba radical relațiile dintre Rusia și SUA și a împiedica astfel o posibilă confruntare majoră, a declarat patriarhul rus Chiril, într-un interviu acordat canalului rus de televiziune RT după întâlnirea avută în Cuba cu papa Francisc. Acest subiect, a precizat patriarhul Chiril, a fost una din temele discutate cu papa Francisc, subliniind că întâlnirea de la Havana a avut loc chiar în momentul în care norii se adună deasupra Siriei și când există pericolul unei posibile confruntări între state ce dispun de un potențial distructiv enorm. Patriarhul Chiril a justifica intrarea trupelor rusești în Sirica ca pe un ajutor dat creștinilor care fac parte din Biserica din Antiohia[4], fondată de Petru și Pavel și care are sediul actual la Damasc. De remarcat că realizarea întâlnirii dintre papă și patriarhul rus s-a lovit de situația din Ucraina, în special cea legată de retrocedarea lăcașelor de cult care au aparținut Bisericii Catolice înainte de preluarea lor de către bolșevici după 1917. Acum în Ucraina, rebelii separatiști sunt în majoritate ortodocși aparținând de Patriarhia Moscovei, în vreme ce de partea cealaltă se află atât ortodocși cât și greco-catolici (uniți cu Roma). Într-o vizită în Polonia, primatul Bisericii Greco-Catolice din Ucraina, Monseniorul Sviatoslav Sevciuk, a declarat că speră ca Papa Francisc să fie vocea celor oprimați.

De ce a fost aleasă Cuba?

Explicația dată de cele două cancelarii este: datorită agendelor comune în zona Americii de Sud și Centrale ale celor doi participanți sau cum s-a mai declarat a unei coincidenţă providenţială de escale aeriene a patriarhului către Paraguay şi Brazilia, şi a papei către Mexic. Aceasta explică și locul de întâlnire aeroportul din Havana, care doar formal e o zonă neutră. Odată realizată această întâlnire în străinătate, s-a încheiat și odiseea unei posibile vizite a papei în Rusia, vizită care i-ar fi adus dividende politice lui Vladimir Putin (mai ales pe plan extern), dar i-ar fi şifonat imaginea patriarului Chiril în faţa turmei sale destul de conservatoare şi anti-ecumeniste (mai ales în Ucraina şi Moldova). Să reținem că acum din cauza unei situaţii politice speciale prin care trece Rusia, întâlnirea celor doi prelați nu doar că a avut loc, ci şi a fost intens mediatizată atât de patriarhie, cât mai ales de Kremlin. În sprijinul acestei întâlniri au fost antrenaţi numeroşi formatorii de opinie din toată lumea, care au vorbit de o întâlnirea epocală, evenimentul secolului sau chiar al mileniului etc.

Pentru cine este benefică această întâlnire?

Să clarifică lucrurile. Pentru papă, ca lider spiritual al catolicilor, întâlnirea cu patriarhul Chiril este o rutină zilnică, iar ca şef al statului Vatican ea nu are nici o valoare, mai ales după vizita lui Vladimir Putin la Roma. Este adevărat că patriarhul Moscovei reprezintă cea mai numeroasă comunitate ortodoxă (cca 200 de milioane de ortodocşi din aproape 20 de ţări ale lumii, adică mai puţin de 1/6 din ce reprezintă papa de la Roma), cu toate acestea, el nu este liderul tuturor ortodocşilor (cum pretinde a fi patriarhul Constantinopolului), ci doar unul din cei 14 întâi-stătători autocefali. Miza pentru Moscova este întârirea poziției Patriarhiei Moscovei în lumea ortodoxă odată cu semnarea unei declarții comune. Maskirova nu o aplică numai generalii! Papa Francisc s-a întâlnit deja de nenumărate ori cu primul dintre patriarhii ortodocşi – Bartolomeu I al Constantinopolului (inclusiv la Mormântului Domnului din Ierusalim, care-i cu totul altceva decât un aeroport insular), iar astfel de întâlniri dintre papii de la Roma şi patriarhii ortodocşi au loc cu regularitate începând cu anul 1964. Să nu uităm că la acest capitol şi Bucureştiul a luat-o înaintea Moscovei. Cât privește Moscova, președintele Putin, care se prezintă ca un ortodox fervent, a fost primit de două ori de Papă pe 25 noiembrie 2013 și în iunie 2015 în calitate de șef de stat. Vizita din iunie 2015, în timpul sancțiunilor aplicate Moscovei de UE și de SUA, a avut în fundal un peisaj geopolitic total schimbat. Din 2013 și până în 2015 s-au schimbat multe: războiul civil din Siria a încăput pe mâinile ISIS și Al-Qaida, ISIS a cunoscut o exapansiune uluitoare și nimeni nu pare a găsi soluția de a o opri și a izbucnit conflictul din Ucraina, urmat de anexarea Crimeii. În mod semnificativ, la ultima vizită din 2015, suveranul pontif i-a dăruit lui Vladimir Putin, odată cu schimbul de atenții, un medalion cu îngerul păcii.

 Relația cu Vaticanul o piatră de încercare pentru Moscova

Președintele Mihail Gorbaciov a dorit să strângă relațiile cu Vaticanul condus de Ioan Paul al II-lea dar acestea au rămas reci. Rusia sub Boris Elțin a aprobat, în 1997, o legislație care clasifica drept legale ca religii în țară ortodoxia, budismul, iudaismul și islamismul acuzând Biserica Catolică de faptul că își face prozeliți prin finanțarea orfelinatelor din Rusia în anii 1990. Sentimentul anticatolic generat de legislație a crescut sub conducerea lui Vladimir Putin. Unificarea bisericilor din interiorul și din afara Rusiei, după 80 de ani de separare, a dus la creșterea influenței Moscovei în teritoriile străine la care s-au adugat pozițiile luate de biserică de la Moscova în problemele economice sau militare ale administrației de la Kremlin. Relațiile dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă Rusă au fost reluate după 2009 dar abia odată cu venirea papei Francisc s-au încălzit. Rusia a profitat de relația cu Vaticanul pentru a-și reface imaginea în lumea catolică. Ambasadorul rus la Sfântul Scaun declara că întâlnirea a fost o confirmare a rolului important al Rusiei în creștinătate. Această declarație a venit după ce patriarhul Chiril a spus că războiul din Siria este dus pentru a apăra creștinii de acolo. Din nou Maskirova! Discuția de la Havana s-a încheiat cu o declarație comună scrisă de Moscova și adnotată de Vatican, miza ei fiind una politică și nu una religioasă. A fost de fapt prima întâlnire între cele două biserici de la Marea Schismă din 1054. În acel an ortodocșii și catolicii s-au despărțit urmând ca apoi să apară separația din cadrul Bisericii Ortodoxe fiecare biserică națională alegându-și propriul patriarh (Rusia, România, Bulgaria, Grecia și Serbia). Similar, în Occident, Biserica Catolică s-a despărțit de Biserica Protestantă.

Îmbrăţişarea lui Chiril cu Francisc, la Havana, este un pas important spre dezgheţare, destinată să aibă consecinţe care ţin nu numai de raporturile dintre catolicism şi ortodoxie, ci şi pentru soluționarea unor probleme politice globale presante. Dialogul dintre patriarhul ecumenic și cel ortodox rus nu este însă lipsită de asperități— unele istorice, din perioada fostului regim comunist, și altele mai recente, generate de conflictul din Ucraina. În ciuda aparențelor, vechile rivalități și neîncrederea rămân. După întâlnirea cu Papa Francisc patriarhul Chiril va putea merge la consiliul Panortodox din Creta ca un învingător. O singură întâlnire însă nu poate șterge amintirea a 1000 de ani de rivalități între biserici. Se va schimba ceva după Havana? Nimic nu se va schimba nici în bine, nici în rău. În schimb s-au deschis canale noi de comunicare între lideri lumii și s-au transmis mesaje care altfel nu puteau fi livrate. Faptul că cei doi Întâistătători s-au îmbrăţişat şi au discutat, nu-i un lucru rău însă deocamdată catolicii spun pe 27 martie 2016 –Hristos a înviat! iar ortodocșii pe 1 mai 2016.

[1] Compania ruseasca Gazprom detine 50 la suta din gazoduct, iar restul actiunilor sunt împartite în mod egal între Royal Dutch Shell, E.ON, BASF, OMV și Engie.

[2] Cele patru puncte florentine, cele patru deosebiri formulate la Sinodul de la Ferarra – Florența, care s-a ținut între anii 1437-1439, unde s-a pus întrebarea: “Ce cerem noi, catolicii, ortodocsilor care ar vrea sã devinã catolici?”. Ce mărturisiri de credintã trebuie sã facã ortodocsii pentru a deveni catolici? Problema aceasta s-a pus în înțelesul că se dorea și se insista ca biserica să redevină una, ca înainte de despărțirea de la 1054. Care sunt aceste puncte:(1) Papa de la Roma este considerat drept urmașul direct al Sfântului Apostol Petru-catolicii susțin că Sfântul Apostol Petru a avut o situație specială între apostoli, că a fost pus de Domnul Hristos peste toți ceilalți apostoli, deci cine îi urmeazã în Scaunul episcopal lui Petru nu este un episcop de rând, ci este mai mare peste toți episcopii/nu este vorba de “Primus inter pares”, de primul între egali, ci de unul mai mare decât toți ceilalți, care sunt sub stăpânirea lui; (2) purcederea Duhului Sfânt, “filioque” – Catolicii sustin că Duhul Sfânt nu-și are originea numai în Tatăl, ci și în Fiul, adică Tatăl și Fiul îl purced pe Duhul Sfânt. În Sfânta Evanghelie de la Ioan avem cuvântul “Care de la Tatăl purcede” (Ioan 15, 26) referitor la Duhul Sfânt, iar Sinodul de la Niceea a consfintit acest adevăr, că Duhul Sfânt purcede numai de la Tatăl/nu s-a explicat nici atunci, nici de atunci încoace, care este deosebirea între “naștere” și “purcedere”-biserica ortodoxă zice că Fiul e născut de Tatăl, și că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl/unii zic că purcederea este ceva continuu însă biserica nu a venit cu nici o explicație, dar are formulat adevărul că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, iar catolicii au introdus că și de la Fiul, care în latină se zice filioque;(3) existenta unui loc intermediar între rai și iad, adică a purgatoriului-purgo, purgare, în limba latinã, înseamnã “a curăti”, “purgatoriu” înseamnã “loc curãtitor” în care ortodocșii cred (ortodocșii cred în posibilitatea de a se trece sufletele de la iad la rai prin intervenția bisericii, nu prin ispășire, până la cea de-a doua venire a Domnul nostru Iisus Hristos în timp ce catolicii cred într-o ispășire, adică te duci în iad, faci stagiul de ispășire, te chinui acolo, iar după ce ți-ai plătit păcatele, te primește Dumnezeu în rai, pentru că ești curățit;(4) azima ca element pentru săvârșirea Sfintei Împãrtãșanii-catolicii și protestantii folosesc azimă (pâine nedospită), ortodocșii folosesc pâine dospită.

[3] În terminologia bisericească înseamnă pomelnic cu numele fondatorilor, episcopilor ș.a.

[4] Biserica Antiohiei a fost în primul mileniu creștin una din cele cinci patriarhii ale creștinătății, alături de Roma, Constantinopol, Alexandria și Ierusalim. Biserica Antiohiei se intitulează Patriarhia Ortodoxă Romană (a Romeilor) a Antiohiei și a întregului Răsărit (conform împărțirii teritoriilor otomane după sistemul millet-urilor, ortodocșii aparțineau toți de Rum millet – miletul romanilor/romeilor). Biserica Antiohiei este continuatoarea comunității creștine fondate în Antiohia de către apostolii Petru (considerat ca primul său episcop) și Pavel, care sunt ocrotitorii săi. În diptice Biserica Antiohiei este în scrisă pe locul al treilea între Bisericile Ortodoxe, după Constantinopol și Alexandria.