needed-natoNATO se îndreptă spre Est. Pentru cât timp și cum va arăta Alianța în viitor?

Noi nu căutăm răceala și nici un război cald în relațiile cu Rusia. Noi nu dorim ca Rusia să ne devină dușman  Dar nu fac nici o greseală dacă spun: ne vom apăra aliații noștri, ordinea internațională bazată pe reguli și viitorul care să ne ofere prosperitate -Ash Carter, secretarul Apărării al SUA, Berlin.

Astăzi este oportun să reamintim Congresului și poporului american de ce este importantă Europa. Răspunsul scurt este că interesul strategic american este legat strâns de Europa, SUA având investiții uriașe acolo iar acele țări sunt aliații noștrii în NATO. Nu poți să întărești legăturile de pe o zi pe alta, trebuie să fii acolo cu toate forțele necesare – spunea generalul locotenent Ben Hodges la seminarul  Asociației Forțelor Terestre ale SUA (denumit Global Force Symposium and Exposition) desfășurat la Centrul Von Braun din Huntsville, Alabama, 31 March  – 2 April -2015.

Evoluția evenimentelor

O întrebare este pe buzele militarilor din Alianță: poate secretarul Apărării al SUA, Ash Carter, bine înțeles, împreună cu liderii europeni, să facă ca  răspunsul NATO la criza ucrainiană să devină începutul unui nou viitor pentru cea mai de succes alianță politico-militară occidentală după al II-lea Război Mondial? La 25 de ani de la încheierea Războiului Rece când odată cu destrămarea URSS s-a crezut că relația dintre Federația Rusă și Occident s-a detensionat, Kremlinul a poziționat zeci de trupe la granița cu Ucraina și a răpit acesteia Peninsula Crimeea. Militarismul rus a provocat 28 de state europene și a destrămat sistemul de securitate european, determinându-l pe Anders Fogh Rasmussen, la vremea aceea secretarul general NATO, să declare: suntem la un moment ce redefinește arhitectura de securitate pe care am construit-o împreună în ultimele decenii. Chestiunea în dezbatere înaintea summitului din Țara Galilor era dacă NATO se reinventează sau își pierde relevanța. Eu cred că sunt șanse de 1 la 3 ca lucrurile să meargă într-o direcție greșită- acesta este începutul unui nou Război Rece sau dacă vreți începutul unei ere glaciare– a declarat în 2014 amiralul James Stavridis la vremea respectivă Comndantul Suprem Aliat al NATO din Europa. Am făcut acest scurt excurs în istorie pentru simplul motiv că declarațiile de mai sus și-au găsit răspunsul astăzi în evenimentele ce se derulează în flancul estic al Europei. Dacă asculți politicienii de pe cel două maluri ale Atlanticului este ușor să tragi concluzia că relațiile SUA-Europa sunt în suferință și au devenit mai complicate decât par la prima vedere. În timp ce unii politicieni văd în criza ucrainiană și în acțiunile revanșarde ale Federației Ruse o slăbiciune a securității transatlantice, răspunsul dat până acum de NATO relevă o alianță puternică fără probleme de cooperare în cadrul ei. Angajamentul de sprijin militar și politic al Statelor Unite față de aliații blocului transatlantic va fi mesajul pe care secretarului Apărării al SUA urmează să-l prezinte la Bruxelles la reuniunea miniștrilor apărării din NATO. Ash Carter vrea o nouă carte a  operațiunilor strategice militare viitoare după care Alianța să lucreze și care să asigure îndeplinirea misiunilor de contracarare a acțiunilor militare ale Federației Rusie, care să recunoască necesitatea acordului nuclear cu Iranul, care să asigure lupta împotriva Statului Islamic și să sprijine tranziția politică în Siria. În timpul Războiului Rece manualul strategiilor nu conținea elementele ale războiului hibrid mai ales partea de război cibernetic, devenită astăzi o componentă esențială. Înaintea acestui turneu european, pe 5 iunie, a avut loc la Stuttgart o reuniune a câtorva zeci de diplomați și lideri militari americani din Europa pe tema modului în care SUA a gestionat în ultimele 18 luni relațiile cu Federația Rusă. A fost acordat mai mult timp analizei și dezvoltării strategiei de acțiune în cazul conflictului dintre Ucraina și Federația Rusă, problema înarmării Ucrainei rămânând una deschisă pentru oricare din opțiunile exprimate de taberele existente în Congresul american și a fost declarată, cu subiect și predicat, dorința expresă a administrației Obama de a înlătura îngrijorările aliaților din flancul estic referitoare la posibilitatea continuării expansiunii președintelui Vladimir Putin și în alte teritorii, îngrijorări care vor fi eliminate prin sporirea prezenței militarilor americani în țările de la granița Alianței. Includerea pentru prima dată în cadrul discuțiilor cu caracter militar a reprezentanților Departamentului de Stat prezenți în țările de frontieră ale Alianței,  arată dorința oficialilor de la Pentagon de a transmite mesaje clare prin diplomații lor, oficialilor din țările de resedință cât și faptul că sancțiunile impuse Federației Ruse trebuie să continue.

Răspunsul Rusiei la sancțiuni

Zilele acestea la Sankt Petersburg s-a deschis Forumul Economic, numit şi Davos-ul rusesc (în perioada când PIB-ul Rusiei afişa o creştere de 10%), în momentul în care Franţa şi Belgia anunţau îngheţarea activelor ruseşti după refuzul Rusiei de a plăti o amendă de 50,2 miliarde dolari acţionarilor companiei Iukos, decisă de Curtea de Arbitraj de la Haga. Președintele Vladimir Putin tună şi fulgeră și nu recunoaște deciziile Curții de Arbitraj de la Haga (atenție că și noi românii avem o decizie cu privire la perimetrele petroliere din Marea Neagră!). Această nouă dezbatere intervine într-un context deja tensionat între Occident şi Rusia, care se înfruntă pe dosarul ucrainean. Anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea, apoi conflictul din estul Ucrainei au determinat europenii şi americanii să adopte sancţiuni contra Moscovei. În replică, Kremlinul a instaurat un embargo asupra produselor alimentare europene şi americane. La Forumul de la Sankt Petersburg, în faţa ziariştilor, preşedintele Vladimir Putin a ameninţat cu represalii toate ţările care se vor atinge de averile Rusiei din străinătate (sic!).

Apararea flancului estic al NATO

Pregătirea pentru apărarea a țărilor membre ale Alianței continuă la foc automat. Secretarul american al Apărării, Ashton Ash Carter, a efectuat zilele acestea vizite de lucru în Germania, Estonia și Belgia, vizite în care a purtat discuții cu omologii săi și nu numai. Relațiile bilaterale ale SUA cu Germania sunt extrem de importante în actuala conjunctură geostrategică europeană iar în acest context vizita derulată împreună cu miniștrii apărării din Germania, Olanda și Norvegia la cartierul general al primului corp militar germano-olandez situat în orașul Munster (1st German-Netherlands Corps) componenta terestră a Forței interimare de Reacție Rapidă nou creată, Very High Readiness Joint Task Force, demonstrează rolul pe care teritoriul Germaniei îl joacă ca placă turnantă a forțelor operaționale NATO în Europa. Desantul diplomatic american a continuat la Tallinn, Estonia, unde Ash Carter s-a intâlnit cu lideri estonieni și a participat la Ziua Victoriei Estoniei. Aici a purtat discuții cu miniștrii Apărării din Estonia, Letonia și Lituania și a vizitat puscașii marini de pe nava americana de razboi USS San Antonio. La finele aceste săptămâni europene secretarul Apărării al SUA, Ash Carter, se va întoarce în Germania, unde va lua parte la un exercițiu care include peste zece națiuni și este gazduit de către armata SUA la centrul de antrenament de la Grafenwoehr, Bavaria. Exercițiile desfășurate în Europa sub numele de cod Atlantic Resolve dau șansa de a vedea modul în care funcționează elemetele constitutive ale unei forțe de reacție rapidă compusă din forțe terestre și aeriene fără cele navale declara generalul locotenent Ben Hodges la un forum în Huntsville, Alabama. Caracteristica acestor exerciții este că se derulează pe cele două direcții strategice nord și sud. Ceea ce se dorește este aducerea în câmpul tactic a proiectanților de armament împreună cu utilizatori pentru a găsi noi soluții tehnice la echipamentele în uz sau pentru a proiecta alte echipamente necesare operațiunilor din Europa. Aceste evenimente pregătesc– declara în primăvara acestui an generalul locotenent Ben Hodges-un amplu exrcițiu pentru anul viitor în Polonia sub comanda unu cartier general NATO sau a unuia polonez, exerciciul fiind  similar cu cel mai mare exercițiu din timpul Războiului Rece, exercițiu codificat Reforger (a fost un exercițiu care se desfășura anual în fosta Republică Federală Germania cu scopul declarat de a da un răspuns la o eventuală invazie a forțelor Tratatului de la Varșovia).  În septembrie 1988 la exercițiul Reforger – nume de cod Certain Challange-au participat din Germania următoarele unități americane Divizia 3 de Infanterie Mecanizată dislocată în  Würzburg, Divizia de Infanterie dislocată în Bad Kreuznach, Regimentul 2 de Cavalerie din  Fulda, Divizionul de blindate din  Frankfurt-am-Main, Brigada Berlin cu sediul în Berlinul de Vest iar din SUA au venit Divizia 1 de Infanterie Mecanizată, Regimentul 3 de Cavalerie, Brigada de Infanterie 197, Brigada de Infanterie 45  și Regimentul 179 de Infanterie al Garzii Naționale din Oklahoma. Echipamentele militare erau deja prepoziționate în așa numitele locații POMCUS (Prepositioning Of Materiel Configured in Unit Sets).

Viitorul Alianței în Est

Mobilizarea a peste 15000 de militari în exerciții pe flancul estic în luna iunie (una din cele mai aglomerate luni la NATO) cît și prepoziționarea echipamentelor grele va face prezența NTAO în est indubitabilă dar va duce la o dublă provocare: posibilitatea ca evenimentele să fie similare cu cele din timpul Războiului Rece și la atingerea unui tempo operațional ne mai întâlnit în anii recenți. Pentru NATO, în viitor, după criza din Ucraina,  o serie de provocări cum ar fi rezistența la operațiunile militare în șirag, urmată de cea bugetară și de cea politică va testa nervii Alianței. Este o problemă de a sta în controlul situației și de a nu cheltui capital politic. La Bruxelles tema centrală a strategiei NATO, pe agenda de discuție, este creșterea numărului de exerciții militare în est acolo unde Alianță trebuie, în caz real, să învingă Rusia.  Dintre aceste exerciții Noble Jump din Polonia este capul de listă a pregătirii forței de reacție rapidă. Generalul Breedlove spune că exercițiul este destinat să testeze promtitudinea mobilizării în condițile câmpului tactic și să stabilească dacă conceptele și procedurile adoptate sunt adecvate situațiilor de criză. Sper ca ziua în care să folosim această experiență să nu vină niciodată, dar sarcina noastră este să ne pregătim să apărăm populația, teritoriu și valorile acestei Alianțe declara generalul Breedlove pentru ziariștii polonezi. Cu certitudine schimbarile geopolitice de pe continent au adus cu ele și schimbări politice și militare în cadrul Alianței. Atât timp cât președintele Valdimir Putin și acțiunile sale vor reprezenta o amenințare la securitatea Europei exercițiile NATO vor continua să existe. Ele vor trimite un mesaj de descurajare Moscovei evitând un stil de lucru similar cu cel din Războiul Rece. Prezența unităților de tip companie (150 militari) sau brigadă (3500 militari) în est este mai mult simbolică și nu afectează balanța militară din regiune. Noile facilități militare ce se vor crea sunt destinate rotație trupelor și dislocării de echipamente miliatare.

Cum se construiește noul NATO

Vestea bună este că în 2014 am văzut cele mai mari modificări în relația transatlantică de la intrarea NATO în Afganistan după 9/11. Pentru început menționez prezența neîntreruptă, de la începutul crizei, a forțelor aeriene navale și terestre ale NATO în flancul estic. Nici unele din aceste forțe nu au existat înaintea crizei. Pentru Statele Unite a fost începutul unei rotații a propriilor trupe în estul continentului de la Marea Baltică la marea Neagră. Acum vorbim de prepoziționare permanentă de armament greu, peste 1200 de vehicule dintre, dintre care 250 de tancuri Abrams M1-A2, vehicule blindate Bradlay și mortiere plus cateva escadrile de F-16 și F10 Tunderbolt toate fiind finanțate prin  European Reassurance Initiative în valoare de 1 miliard de USD.  În al doilea rând liderii UE și cei ai SUA au realizat o secvență de exerciții militare majore în tot perimetrul flancului estic. Actualmente 15 mii de militari prticipă în operațiunile incluse de NATO în Allied Shild având ca scop creșterea interoperabilității, a stării de pregătire și a capacității de reacție. Creearea acestor capabilități permite NATO să transmită un semnal robust Federației Ruse că apărare colectivă este un angajament ferm al membrilor alianței. În al treilea rând s-a redeschis capitolul despre capabilitățile militare ale NATO. De ani de zile mesajul Pentagonului este clar transmis liderilor europeni: creșterea și păstrarea la cel puțin 2% din PIB a resurselor financiare acordate militarilor, mesaj reluat și de actualul secretar al Apărării Ash Carter. Acum amenințarea militară a Rusiei i-a făcut pe polonezi, nemți și baltici să investească mai mult în apărare. În ultimul rând înainte de summitul din Țara Galilor erau voci care se întrebau de relevanța alianței NATO după retragerea din Afganistan. Acum odată cu criza ucrainiană și cu pericolul insecurității emanat din Nordul Africii se demonstrează clar rolul NATO și scopul ei fundamental în apărarea colectivă.

2% din PIB și opțiunile diferite

Finațarea aliaților din NATO s-a făcut diferit până în prezent și mai mult reactiv. Întrebarea este cum se trasformă această finațare întruna normală care să acopere întreaga gamă de nevoi militare? Există la ora actuală o linia de demarcație care influențează situația geopolitică actuală și care desparte Europa de Est de Europa de Sud. Dacă Polonia, România și Țările Baltice văd Rusia ca o amenințarea predominantă cei din sudul Europei sunt îngrijorați de imigrația din Nordul Africii care este cea mai rea de la al II-lea Război Mondial încoace. Acest subiect poate fi detaliat astfel (actorii adică aliații sunt plasați pe paliere de interese diferite): Anglia este confruntată cu propria existență în UE (The Guardian- a publicat un studiu realizat de oamenii de afaceri englezi cu titlul Schimbă sau pleci destinat premierului Cameron în vederea referedumului din 2017), de aceea bugetul armatei a fost redus în mod drastic; Franța este un partener stabil pe care te poți baza dar este orientată spre Sahelul african; Italia este cu ochii pe criza din Libia și Siria care provoacă o imigrație insuportabilă pentru ei, aceștia cerând insistent un program special al UE de contracarare inclusiv o forță de peacekeeping în zona nord africană;  Polonia a crescut finanțarea armatei cu 18% anul acesta fiind afectată în mod vizibil de prvocarea venită din partea Rusiei; Germania sub conducerea ministrului Apărării doamna Ursula von der Leyen, unul dintre cei mai activi lideri din Europa care dețin portofoliul apărării, și-a apropiat mult punctele de vedere de ale partenerilor americani sprijinind deciziile acestora, astfel încât Carter va fi primul secretar al Apărării al SUA în ultimii 10 ani care vizitează Berlinul și ține un discurs de politică militară externă acolo. Din păcate această competiție de interese diferite crează o cacofonie strategică atunci când vorbim de asigurarea apărării colective în Europa. Aici avem exemple de țări aliate a căror populație nu dorește o implicare militară împotriva Rusiei conform sondajului realizat de Pew Reserch Center/SUA-2015 Global Atitudes survey ( Italia cu 51%, Franța cu 53% Germania cu 58% Spania cu 47% – neimplicare). Așa cum vom asigura congruența acestor interese așa vom reuși să definim relația transatlantică. Mulți occidentali au uitat cum era Europa de Est în timpul Războiului Rece, mai ales în anii 80: o combinație de teroare a poliției secretă și o sărăcie lucie a populației dând impresia unui vast lagăr de concentrare. Ce a ținut acest lagăr de a nu se extinde? Arsenalul nuclear american plasat în occident și care nu a fost niciodată utilizat dar despre care știm doar că a fost necesar. SUA, din nou, în mod discret lucrează la o rețea de protecție a Europei și a propriului teritoriu care să oprească amenițarea nucleară a Rusiei. Rusia introduce în propriul arsenal, încălcând tratatul de interzicere a rachetelor cu rază intermediară de acțiune (INF) semnat în 1987 cu SUA, recent testata rachetă de croazieră Kh-101 (Rusia este singura țară care are capabilități de a produce rachete de croazieră, tehnologie care poate fi exportată) cu o rază de acțiune probabilă de 1100 km. O nouă provocare care trebuie rezolvată și care este extrem de importantă în economia apărării colective. Să nu uităm lețiile războiului din Irak  din 2003 când baterile Patriot au lovit toate rachetele balistice irakiene cu excepția celor 5 rachete de croazieră trase de irakieni una asupra Comandamentul Infanteriei Marine al SUA din Kuweit. Istoria se poate repeta oricând.

În loc de concluzie am să postez un pasaj din discurul secretarului Apărării al SUA ținut la Berlin: Forța de reacție rapidă VJTF este elementul fundamental prin care Alianța NATO se adaptează. Să fii pregătit pentru viitoarele provocări trebuie să-ți revizuiești planurile operaționale și să încerci abordări noi fiind gata să schimbi modul de gândire asupra provocărilor pe care le întâmpini. Sunt multe întrebări la care trebuie să răspundem. Cum vom acționa la atacurile cibernetice, la campaniile de propagandă și la războiul hibrid? Cum vom menține echilibrul între libertate și securitate, pe de o parte și migrație, terorism sau valul de teroriști străini întorși din teatrele de operații pe de altă parte? Cum ne vom asigura că vom putea acționa la mai mult de o provocare în același timp? Răspunsul este că vom face totul împreună așa cum am făcut întodeauna, cartea Războiului Rece neaplicându-se viitorului. O carte nouă va prelua lecțiile din istorie și pârghiile care ne-au fost de folos pentru a înfrunta noile provocări. Vom folosi baze militare de dimensiuni mici, unde rotația forțelor va fi elementul central, vom instrui parteneri în utilizarea noilor capabilități militare, vom face planificarea integrată între domeniul cibernetic, domeniul spațial și domeniul forțelor convenționale, vom asigura răspunsul combinat al forțelor militare și a celor civile, vom folosi sancțiunile corespunzătoare și vom lansa noi eforturi în zona mediei. Am să lucrez cu colegii mei din NATO la ministeriala care urmează așa încât să fim creativi și să găsim noi căi de adaptare a Alianței noastre pentru provocările secolului 21.