De la finele celui de-al II-lea Război Mondial strategia SUA a urmărit cu asiduitate angajamentul total în rezolvarea problemelor internaționale. Într-un efort de a-și proteja securitatea și prosperitatea America a promovat de-a lungul și de-a latul globului ordinea economică liberală, depturile și libertățile umane și a stabilit acorduri militare cu partenerii din Europa, Asia de Est și Orientul Mijlociu. Bazele militare americane sunt răspândite pe tot globul, navele militare americane păzesc rutele de navigație importante și zeci de mii de militari americani asigură protecția din Germania până în Corea de Sud și Japonia. Deși detaliile politicii externe ale SUA s-au nuanțat de la un președinte la altul, de 60 de ani fiecare a agreat deciza fundamentală ca SUA să rămână implicată în relațiile internaționale, chiar dacă motivele acestei implicări s-au schimbat în timp.
În Războiului Rece angajamentele de securitate ale SUA în Europa Asia de Est și Orientul Mijlociu au redus influența URSS în aceste regiuni și au contribuit la stabilirea unei ordini internaționale consolidate. Prezența SUA în diferite regiuni fierbinți scade competiția militară și menține o economie liberă concurențială asigurând cooperarea în combaterea amenințărilor globale. Va renunța America la această strategie? Acum mai mult ca niciodată se pare că Washingtonul este tentat să facă un pas înapoi.
Ridicarea Chinei economic și militar, criza economică și financiară care macină sistemul american, reducerea bugetului militar și cele două lungi războaie din Irak și Afganistan au dus la epuizarea etuziasmului opiniei publice în a participa integral la soluționarea problemelor internaționale, în special prin implicarea militară. Deocamdată totul este în dezbaterea tink-tank-urilor și a universităților americane iar opinile sunt împărțite. Schimbarea strategiei americane va permite beneficii în special în salvarea vieților umane și a resurselor, în diminuarea vacumului de securitate posibil în cazul unei retrageri accelerate, lăsând în același timp loc Aliaților de a-și restructura forțele armate după propriile dorințe și capacități.
Astfel după un deceniu, în viitor, de scădere a prezenței militare americane Aliații vor putea dezvolta o mașinărie politică, militară și diplomatică care să le asigure controlul în propriile afaceri politice în diferite zone ale globului (avem exemplul Libiei și actualmente al conflictului din Mali).
Ce vor face Aliații? Totul pentru ca Washingtonul să-și păstreze actuala strategie. În orice caz situația curentă se va inversa la un moment dat și noua strategie pe care Washingtonul încercă s-o implementeze astăzi se va așeza confortabil într-o carte de istorie. Dar dacă cursul actual al crizei va continua, schimbare va deveni abruptă iar consecițele greu de prevăzut pe plan internațional. Doctrina Petreus se topește în Doctrina Powell (amândouă provin din lecțiile Vietnamului) iar fuziunea celor două va fundamenta un nou concept al Pentagonului pentru deceniul care vine.
Rememorând anul 2012 vom vizualiza trei zone ale globului afectate de evenimente: zona euro cu instabilitatea ei finaciară și datorile suverane care au afectat țări precum Greciei, Italia sau Spania; Orientul Mijlociu unde Primăvara Arabă a deschis drumul spre preluarea puterii islamiștilor în Egipt și o cutie a Pandorei în Siria unde victimele colaterale sunt de ordinul zecilor de mii în urma unui război civil devastator; regiunea Asia-Pacific cu tensiunile ei naționaliste definite după zece ani de creșteri economice deosebite fără tensiuni plolitice. Ce va fi în 2013 și care va fi posibila reacție a administrația Obama? Un lucru este cert criza va fi prezentă în Europa iar țările cu deficite structurale mari vor marja pe programe de austeritate pentru a le diminua și a alinia politicile fiscale la capacitățile economice reale. Ce va face diferența anul acesta va fi apariția pe prima scenă a Franței alături de Grecia și Spania ceea ce va ridica o chestiune fundamentală pentru Germania celaltă jumătatea în tandemul ce conduce UE. Dificultățile se vor așeza pe guverne, banci și instituțiile regionale. Orientul Mijlociu va rămâne în faza revoluționară și a tranziției cu Egiptul în centru atenției a cărei societate este divizată iar guvernul confundă regula majorității cu cea a democrației. Guvernul lui Bashar al-Assad va pleca până la finele anului iar tranziția se va dovedi extrem de dificilă, războiul civil și fracturile etnice ducând la lupte fratricide în final. Primăvara Arabă nu s-a sfârșit în Orientul Mijlociu. Fricțiunile din Asia-Pacific nu sunt nici pe departe de final.
Posibilitatea unui incident militar implicând China și unul dintre vecini Japonia, Vietnam sau Filipine nu poate fi ignorat și râmăne să vedem dacă diplomația poate duce la un final cu happy end. Noii lideri din China, Japonia, Corea de Sud și Coreea de Nord vor face vitorul și mai incert.
Pe lângă toate aceste dosare unul este de departe cel mai important Dosarul nuclear Iranian. Iranul poate produce arme nucleare iar sacțiunile impuse deși au slăbit substanțial economia iraniană nu au stopat programul nuclear. 2013 va deveni anul în care vom ști dacă o intervenție militar va fi necesară sau cale diplomatică a sancțiunilor a reușit. SUA rămâne cea mai mare putere economică și militară a lumii chestiune care se pune este dacă noua administrație poate rezolva situațiile așa numite black swan (evenimente cu probabilitate de apariție scăzută dar cu impact devastator asupra deciziilor la momentul apariției) care-i vor deturna cursul politicii externe stabilite pentru următorii patru ani.
Recentul an 2012 a făcut să se reaudă pe holurile Departamentului de Stat o veche expresie utilizată în timpul celei de al doilea Război Mondial, în special datorită evenimentelor neprevăzute apărute: keep calm and carry on (stai calm și fă-ți treaba mai departe). Un lucru este cert dezvoltările globale vor depinde de SUA și de modul în care își va manageria problemele interne. Președintele american Barack Obama și-a numit echipa de securitate națională nominalizând-ul pe fostul senator republican Chuck Hagel, militar veteran, care a luptat în Vietnam, drept secretar al apărării și pe consilierul pe probleme de contraterorism John Brennan, un veteran al agenției, drept șef al CIA. Ce aduc nou noii responsabilii din administraţiei Obama? Chuck Hagel, noul secretar al apărarii, fost senator republican (a reprezentat Nebraska în perioada 1997-2009) a deținut funcția de preşedinte al Consiliului pentru informaţii al Casei Albe, dar şi de președinte al Consiliul Atlantic, principalul think-tank al NATO. Este membru al Consiliul de administraţie al firmei Chevron.
Hagel a luptat în Vietnam şi a fost decorat în repetate rânduri. Este considerat drept un republican care urmează linia lui Dwight Eisenhower. Având experienţa frontului Chuck Hagel este „old school“(de școală veche) fiind în esenţa sa un „realist“ prudent faţă de orice intervenţionism, care presupune utilizarea forţei militare pe plan extern, dincolo de apărarea strictă a intereselor naţionale vitale. Alegerea lui Hagel pentru Pentagon este legată de numirea lui John Kerry în fruntea diplomaţiei americane. Hagel a colaborat foarte bine cu Kerry. Cei doi politicieni au publicat un editorial în The Wall Street Journal, în 2008, în care arătau că au participat la negocierile dintre Siria şi Israel privind înălţimile Golan. Viitorii doi oameni cheie ai politicii externe americane se pronunţau atunci pentru dialog şi nu pentru confruntare cu Siria. Criticile față de strategia fostului preşedinte George W. Bush în Irak şi opozitia faţă de sancţiunile economice aplicate Iranului au făcut din Hagel o ţintă a atacurilor republicanilor duri, care îl acuză de o lipsă de angajare în favoarea Israelului. Un sprijin important pentru Hagel, ce poate sugera viitoarea orientare a politicii externe americane a venit de la generalii și consilierii de securitate care au facut front comun în jurul amiralului William Fallon, în 2008.
A fost o “revoltă” împotriva fostului presedinte Bush care l-a demis pe Fallon din fruntrea trupelor SUA din Orientul Mijlociu și Asia Centrala, ca urmare a unor remarci facute în cadrul unui interviu. Fallon era exponentul strategiei colaborari cu Rusia în aceasta zona și se opunea unei politici dure față de Iran. El a fost înlocuit cu David Petraeus. Oamenii din jurul lui Fallon au revenit în administrație. Este vorba de Zbigniew Brzezinski, Brent Scowcroft și James L. Jones. Cu toții susțin echipa Kerry-Hagel. A treia numire importantă anunțată de Obama a fost cea a lui John Brennan în fruntea CIA. Brennan a fost consilierul pe probleme antiteroriste al președintelui. El este omul însărcinat cu elaborarea listei cu jihadistii ce urmează a fi uciși de dronele americane. Are 25 de ani de cariera în CIA și a fost șef de cabinet al directorului agenției, apoi director al Centrului Național de Luptă Antiteroristă. Este adeptul unei linii dure, care acum va avea misiunea de a forma sute de agenți ai Pentagonului destinați culegerii de informații din întreaga lume, potrivit unei noi strategii a administratiei Obama.
CIA se reintoarce la rolul fundamental de culegere de informații necesare prezervării securității naționale a SUA. Nominalizările pentru funcţiile de conducere în Pentagon şi CIA urmează o validare în comisiile de specialitate ale senatului american, procedură ce nu reprezintă tocmai o formalitate. Cert este că Barack Obama îşi pune la dispoziţie în acest moment o structură omogenă de conducere în care John Kerry, Hagel şi Brennan alături de Biden vor transpune în realitate o viziune de politcă externă ce favorizează alianţele multinaţionale, informaţia şi operaţiunile chirugicale, în timp ce războiul rămâne, acolo unde ar trebui de altfel să rămână – o opţiune excepţională, de forţă majoră. Azi 20 ianuarie 2013 președintele Obama a depus jurământul în Salonul Albastru al Casei Albe pe biblia lui Abraham Lincon. De acum înainte a început cele de-al doilea mandat al adminstrație Obama.
Comenteaza