Conclav papa BenedictIstoria papei Benedict al XVI-lea este legată de istoria precedentului papă Ioan Paul al II-lea. Prin ochii actualului papa s-au perindat evenimentele din ultimii ani plini de suferințe ai predecesorului lui și luptele pentru supremația papală defășurate în culisele Vaticanului. Papa Benedict al XVI-lea, pe numele său laic Joseph Ratzinger, a fost ales de conclav în 2005, după moartea Papei Ioan Paul al II-lea, devenind cel de-al 265-lea Suveran Pontif. A preluat funcţia la vârsta de 78 de ani, devenind unul dintre cei mai în vârstă suverani pontifi. Timp de 25 de ani Papa a slujit drept lider al Congregației pentru Doctrina Credinței, care sub conducerea sa a consacrat o serie de teologi în lumea întreagă. În prezent, el are aproape 86 de ani. A condus Biserica Catolică într-o perioadă tulbure.

Pentru a înțelege bine ce a însemnat pontificatul lui Benedict al XVI-lea trebuie să lămurim câteva dintre elementele tehnice care au definit Biserica Romano-Catolică de-a lungul timpului. Primul element și poate unul dintre cele mai imporatnte este Conciliul ecumenic sau sinodul care are loc la convocarea papei. Conciliu ecumenic este pentru creștini o adunare de episcopi, reprezentând un număr cât mai mare de biserici locale, pentru a dezbate învățături de credință sau orientări pastorale universal valabile. În efortul de a-şi menţine identitatea, unitatea şi universalitatea, Biserica Romano-Catolică a avut astfel de întălniri de-a lungul istorie ultima fiind cea de-a XXI care a avut loc la Vatican între 1962-1965. Unele dintre acestea au avut o importanță mai mare decât celelate datorită pozițiilor adoptate uneori de izolare, biserica fiind reticentă, în general, la schimbările din lume. Spre exemplu în cadrul conciliului Vatican I (1869-1870), Biserica îşi expune poziţia critică faţă de de raţionalism, relativism, liberalism şi materialism. În contextul unei organizări ierarhice, autoritatea Papei este percepută ca o garanţie a unităţii Bisericii. Aşa se face că în cadrul Conciliul Vatican I se ajunge la definirea dogmei infalibilităţii papale.

În mod explicit episcopul de Roma este proclamat primat universal „de juro divino” cu putere „nemijlocită” asupra întregii biserici fiind fără greşeală atunci când vorbeşte „ex cathedra”. La doar trei luni de la instalare, Papa Ioan al XXIII-lea anunţă convocarea unui conciliu având drept temă înnoirea internă (aggiornamento) a Bisericii pentru a răspunde eficient problemelor lumii contemporane. Acesta avea să fie al XXI-lea conciliu al Bisericii Catolice, dar va rămâne în istorie drept Vatican II. De ce am făcut această scurtă incursiune în istorie? Pentru că Papa Benedict al XVI-lea a fost adeptul revenirii la rezoluțiile de dinaintea conciliului Vatican II. El a făcut posibilă revenirea la liturghia ținută în limba latină.

Un al doilea element este originea funcției papale. Originea functiei papale este de ordin spiritual, mistic, inainte de a fi politică. Papa este pastorul universal (misie pe care, în fata intregii lumi, o revendica azi Benedict al XVI-lea), succesor al Sfantului Petru și vicar al lui Iisus Hristos, el este conducatorul vizibil (in locul lui Iisus cel nevazut).  La începuturi, Sfantul Scaun nu se implica în principalele dispute teologice, astfel încât primele concilii s-au desfasurat în Orient, în limba greaca, prezența fiind neânsemnată. Sub Leon I și după divizarea Imperiului Roman, în Imperiul Roman de Apus, împăratul a recunoscut supremația papei asupra tuturor episcopilor, iar în timpul lui Grigore I, papalitatea și-a capatat deplina putere si prestigiul la care rîvnise. Astazi, papei îi revine misiunea de a-i numi pe cardinali și pe episcopi, de a convoaca, la nevoie, conciliile, îi canonizeaza pe sfinții catolici, procedeaza la excomunicari, oficiază, în numeroase ocazii, Sfanta Liturghie, ia pozitie în toate marile probleme ale societatii scriind așa-numitele enciclice (scrisori adresate nu numai crestinilor, ci și tuturor oamenilor de buna-credinta), participa la dialogul interreligios, este sfatuit de cardinali și e asistat în administrarea Bisericii de catre Curie (congregatii, tribunale, secretariate).

Ce înseamnă demisia papei? Un posibil răspuns îl găsim în  Corriere della Sera “Asistăm acum la un simptom extrem, final, irevocabil, al crizei unui sistem de conducere şi unei forme a papalităţii. Este vorba de revolta unui Sfânt Părinte faţă de o derivă a unei Biserici-instituţie care în ultimii ani a trecut de la statutul de «maestru al vieţii» la cel de «păcătos»; (…) O lungă serie de conflicte, manevre, trădări sub cupola Catedralei San Pietro. (…)“. Evenimentele din ultimul an, inclusiv scandalul scurgerilor de informaţii, ar putea face parte dintr-un scenariu gândit de Suveranul Pontif pentru limitarea puterii secretarului de stat Tarcisio Bertone, şeful aparatului politic şi diplomatic al Vaticanului, scenariul find și rezultatul unui raport secret elaborat de trei cardinali în urma scandalului supranumit “Vatileaks” din cauza căruia directorul bancii Vaticanului a fost indepartat din funcție pentru spalare de bani. Alături de cele de mai sus decizia Papei Benedict de a se retrage din funcţie poate fi și rezultatul eşecului reformării Curiei Romane, aparatul administrativ al Vaticanului. “Faţa Bisericii este frecvent desfigurată. Mă gândesc la loviturile împotriva unităţii Bisericii, la diviziunile în cadrul corpului eclezial”, a spus Papa Benedict în predica din cadrul Sfintei Liturghii săvârşită în Miercurea Cenuşii în Bazilica San Pietro. Papa Benedict al XVI-lea a denunţat “incoerenţa” celor care sunt dispuşi să “renunţe la propriile veşminte, pe fondul scandalurilor şi nedreptăţilor făcute de alţii, dar care nu sunt pregătiţi să acţioneze cu inima, cu conştiinţele şi intenţiile“. Astfel, Papa Benedict al XVI-lea va rămâne în istorie nu numai ca un mare teolog dar și ca un  papă care a încercat consolidare unitatății Bisericii Catolice. Papa Benedict al XVI-lea a fost, în opinia mea, un iscusit strateg. L-a sprijint pe Ioan Paul al II-lea să vina în scaunul papal înfăptuind o breșe în conștiința credincioșilor din Europa Centrală și de Est aflată sub controlul comuniștilor. Polonia s-a desprins urmată de Ungaria și Cehia din brațele comunismului dar și a sovieticilor. A apropiat Biserica Catolică de Biserica Ortodoxă creeând alături de Papa Paul al II-lea o punte spre est, punte ce a semnalat-o în aceste zile, din nou, prin ultima vizită oficială, a unui președinte de stat dintr-o țară ortodoxă, la Vatican. Privilegiul a fost acordat președintelui României, țara ortodoxă unde în 1999 Papa Ioan Paul al II-lea s-a aflat într-o vizită istorică. Este un mesaj puternic care trebuie luat în calcul în viitor. O întrebare revine în aceste momente: urmărește, în noile condiții geopolitice, Papa Benedict al XVI-lea, instalarea unui alt papă din Europa pentru a consolita unitatea Uniunii?! Pontificatul, inclusiv cel a lui Benedict al XVI-lea, este considerat a fi unul cu caracteristici eurocentrice iar în această concepție următorul Papă ar putea fi tot din Europa. Decizia Papei de a se retrage din cauza vârstei, face, în același timp, ca influenţa acestuia asupra alegerii noului Papă șă fie decisivă. Sunt speculații pe această temă referitoare la cardinalul Peter Erdo numit arhiepiscop al Budapestei în 2002 și care este al doilea cel mai tânăr cardinal. Puncte din biografia lui corespund profeției lui Malachia precum ultimul papă va fi Petru Romanul, prenumele lui Erdo fiind Petru iar Ungaria sub domina Sfântului Petru la Roma era parte a Imperiului Roman. “Colegiul sacru”, care desemnează succesorul lui Benedict al XVI-lea, va număra 118 cardinali electori (vârsta sub 80 de ani), sub limita admisă de 120. Din cei 118 electori care reprezintă aproape 1,2 miliarde de catolici, 62 vin din Europa, între care 28 sunt italieni, 19 sunt originari din America de Sud, 14 din America de Nord, 11 din Africa şi alţi 11 din Asia, unul singur originar din Oceania.

Cei mai mulţi (67) au devenit cardinali în cei opt ani de pontificat ai lui Benedict al XVI-lea, iar 51 în timpul lui Ioan Paul al II-lea, când prelaţi consideraţi conservatori au fost recompensaţi în mare parte. Dar, aşa cum s-a observat la ultimul conclav din toamna anului 2012, Benedict al XVI-lea, la rândul său s-a preocupat să numească personalităţi “sigure” din punct de vedere doctrinar. Demisia Papei Benedict oferă posibilitatea pentru un alt moment istoric: posibila alegere a unui papă din lumea în curs de dezvoltare. Va fi acesta acceptat de Colegiu? Astăzi, 70 la sută dintre catolici trăiesc în țările în curs de dezvoltare. Doi pretendenți la scaunul Sfântului Petru sunt Cardinalul Peter Turkson din Ghana și Cardinalul Francis Arinze din Nigeria (deși vârsta este un dezavantaj) cărora li se alătură cardinali din Honduras, Argentina, Filipine sau Brazilia. Care este procedura alegerii noului papa? Cardinalii interă în conclav la cel puţin 15 zile şi maxim 20 de la retragerea Papei. Ei trec în cortegiu din Capela Paulină în Capela Sixtină. Apoi se închid porţile, se scot cheile, izolarea fiind verificată de cardinalul şambelan la interior şi de prefectul Casei Pontificale la exterior. Cardinalii nu au voie să voteze pentru ei înşişi şi trebuie să depună pe rând un jurământ de respectare a votului secret şi de acceptare a rezultatului. Procesul de votare se desfăşoară în Capela Sixtină, cu două scrutine dimineaţa şi două seara. Buletinele de vot sunt apoi arse. Cardinalul care obţine două treimi din voturi este ales. În cazul unui impas, există şi posibilitatea votului cu majoritate absolută. După ce este obţinut rezultatul, decanul Colegiului Cardinalilor îl întreabă pe câştigător dacă acceptă alegerea. În cazul în care o face, acesta devine Papă, iar competenţele sale se extind imediat asupra lumii catolice. Noul Papă trebuie să declare ce nume va purta ca suveran pontif. În timpul desfăşurării scrutinului, o sobă din capela sixtină informează mulţimea adunată în Piaţa Sfântul Petru în legătură cu rezultatul votului.

Dacă fumul este negru, Suveranul Pontif nu a fost ales. Dacă este alb, înseamnă că a fost ales un nou Papă. Un pontificat se încheie altul va începe. La Roma a început postul cel mai important din calendarul bisericesc Postul Paștelui.