Cel mai important trend al anului 2014 va fi în mod cert dezvoltarea relației dintre Washington și Teheran. De la războiul din Irak la războiul din Siria SUA s-a confruntat cu dezechilibrele majore din Orientul Mijlociu încercând să nu se complice într-o lume islamică în căutarea propriei identități. Anul acesta se pare că SUA încercă o resuscitare a balanței de putere dezvoltând o relație cu Teheranul.

Arabia Saudită, Israelul sau Garda Revoluționară Islamincă din Irak au făcut deja cunoscute opțiunile negative legate de acestă reluare a negocierilor deși nici unul dintre aceștia nu le pot impiedica sau influența. În acest timp Ankara, contraponderea geostrategică a Teheranului trebuie sa facă față convulsiilor interne cât și celor de la granița cu Siria și Irakul.  Moscova știe că negocierile Washington-Teheran îi sunt favorabile și aduc SUA în zona lor de influență. În aceste condiții Moscova se va concentra asupra periferiei sale din Caucaz până în Europa Centrală. În lipsa unor proiecte comune ale Bruselles-ului  cu Moldova și Georgia acestea vor avea soarta Ucrainei în drumul lor spre UE împotriva voinței Moscovei. Germania va căuta o serie de angajamente cu Moscova pentru a stabili barierele din jurul Europei Centrale și de Est, președintele Putin știind că Merkel are probleme în a ține strâns unită UE. În orice caz ușa compromisurilor rămâne deschisă între Moscova și Berlin într-o serie întreagă de chestiuni de la problema Ucrainei până la livrarile de energie către Europa.

În UE Banca Central Europeană va avea acum pârghiile de a controla și preveni derapajele bancare a creditelor neperformante și cele ale datoriilor suverane. Efectele crizei se vor vedea în creșterea graduală a naționalismului și a euroscepticismului iar în aceste condiții reformele structurale prevăzute de Comisia Europeană a avea loc vor avea de suferit.

China intră în faza dificilă a implementării restructurărilor economice și sociale care să se producă în zonele centrale ale țării departe de zonele super industriale ale coastei de Est. (?) Implementarea implică pași mici și atenți la riscurile sociale. Consolidarea economică și creșterea consumului intern va menține ritmul de creștere de cel puțin 7% atât de necesar unei stabilități politice. Partidul se orienteză spre modelul lidărului puternic personificat de președintele Xi Jinping. Libia, Nigeria și Columbia rămân zone în care investitori vor duce o competiție acerbă pentru resurse.

Nigeria are un an greu cu alegeri iar administratia din Columbia va ajunge la un acord cu FARC. Producția de petrol din Libia va avea de suferit datorită luptelor între fracțiunile insurgente sau tribale rivale care vor duce în final la fragmentarea țării.

Discover in detail what the world holds in store for 2014 on Jan. 6, when you can access the forecast in full. Thank you for tuning in.

Previziuni 2014: Asia (Geopolitica)

Politic

O Lupta opacă pentru putere din Coreea de Nord

Deși funcționarea internă a Coreei de Nord este netrasparentă impactul evoluțiilor interne este puternic asupra situației din peninsulă dar și din zonă. Deposedarea dramatică de putere și executarea la începutul lunii decembrie a lui Jang Sung-taek, unchiul lui Kim Jong-un și un jucător puternic în spatele scenei a creat tensiuni importante. Acesta au fost accetuate de sinuciderea sorei lui Kim Jong Il. Motivarea acestei decizii rămâne de domeniul hazardului deși unele voci susțin cu tarie implicarea acestuia în monopolul asupra exportului de cărbune către China. Execuțiile care au urmat au creat un vid de putere în jurul lui Kim Jong-un.Cum s-ar explica aceste evenimente: o modalitate de consolidare a puterii în cadrul forțelor armate sau o reflexie a faptului că militarii extremiști sunt într-o revenire în cadrul scenei politice din Coreea de Nord? În conformitate cu un înalt oficial sud-coreean șansele unui atac militar în Coreea de Sud sunt 100% înainte/începând cu aprilie 2014.

Naționalismul în Tokio sau în Beijing?

Lumea este mai pregătită acum  pentru o Japonie naționalistă și asta de când Shinzo Abe a fost ales cu o majoritate confortabilă prim ministru. PM a încheiat anul cu cea mai controversată vizită la memorialul Yasukuni, unde pe lăngă eroii militari japonezi sunt îmormântați peste 100 de criminali de război declarați. Vizita perpetuează sentimentul antijaponez în China și Coreea de Sud. Vizita a produs îngrijorare la Washington care încearcă de ani de zile să modeleze relațiile Tokio Seul Beijing. 2013 nu a fost un an bun al relațiilor dintre Seul și Tokio în ceea ce înseamnă cooperarea în domeniul informațiilor și situației insulei Dokdo, trend care se va menține și în 2014. Litigii istorice, cum ar fi Dokdo, creează mari tensiuni între cele două ţări, în ciuda legături economice strânse, a unui interes comun de a se apăra de rachetele Coreei de Nord şi de cooperare în programele nucleare. Dokdo acoperă o suprafaţă totală de 18,7 hectare (46,3 hectare). În afară de paza de coastă există doui locuitori civili, soț și soție. Această insulă este situată în mijlocul zonelor de pescuit bogate, iar oficialii de la Seul susţin că fundul mării conţine rezerve de gaz. Fostul preşedintele Coreei de Sud, Lee Myung-bak, a înfuriat Japonia şi a crescut tensiunea la Tokyo, după ce a efectuat o „excursie” în insula Dokdo, teritoriu disputat de ambele ţări în august 2012.

Economie

China

Reformele din China au împârțit opiniile experților. Pentru unii înseamnă o economie orientată spre piața liberă unde intreprinderile de stat și intervenția administrașiei rămân în umbră. Pentru alții sunt numai ambiții economice ce vor fi greu de implementat datorită birocrației existente la Beijing. În schimb este un consens că Xi Jinping este decis să miște China în direcția dezvoltării economice care însemnă a fi departe de costuri scăzute, producție de masă. Modelul prin carea economia se dorește să avanseze este cel al produceri de servicii și bunuri pentru consumul. Acest lucru implică ca administrația să găsească soluția care să evite o răscoală în partid a acelor membrii care pierd privilegii. 2014 va fi un test importantpentru introducerea reformelor (reforma frabricilor de stat, reforma pământului, reformele pieței și cele financiare care vor permite competiția privat/stat). chian indiferent de greutați va continua cu lungul drum al reformelor pentru a deveni o economie de piață adevărată. Vor fi și măsuri privind moneda natională cât și rezervele valutare.

Japonia

Abenomics se va baza pe reformele Băncii Naționale a Japoniei. O discuție care apare pe buzele specialiștilor este aceea că Japonia devalorizează Yenul ceea ce face ca exporturile sale să devină mai competitive ceea ce va duce la fricțiuni între Tokio și partenerii săi comerciali.

Militar

Disputele militare, între China și Japonia, referitoare la insulele Senkaku/Diaoyu Island Dispute
se vor intensifica iar o eventuală confruntare militară este posibilă în 2014.
Guvernul japonez a făcut o serie de mișcări care demonstrează acest lucru(creșterea bugetului militar pentru prima dată în ultimii 10 ani, constituirea Consiliului de Securitate Națională model SUA, contracte militare pentru nave, vehicule amfibii, elicoptere și rachete, dar și constituirea de formațiuni de elită în vederea atacului de pe mare a unor insule). După ani de negocieri cu americanii japonezii au reușit relocarea bazei de la Futenma din Okinava către o locați mai puțin populată pe aceiași insulă. Okinava va juca un rol important în situația geostrategică din regiune. China nu va renunța la pretențiile sale asupra insulelor ceea ce s-a deovedit prin instalarea noii zone de identificarea aeriene. De reținut că odată declanșat un conflict va fi foarte greu de oprit.