Evenimentele din Ucraina pot determina schimbări sau întări anumite viziuni, dar acest stat nu va mai reveni la status-quo-ul de dinainte de Euromaidan.

Există mai multe falii în Ucraina- vestul acestei țări are o viziune pro-occidentală, considerând utilă integrarea europeană, iar estul este o zonă industrializată unde interesele economice locale sunt mai apropiate de zona de influență a Federației Ruse. Uniunea Europeană propune un vis politic interesant, în care Ucraina ar putea să-și găsească un loc. Visul rămâne vis, realitatea este nemiloasă- Rusia este capabilă să ofere Ucrainei foarte mulți bani (sub formă de ajutor) și eventual reduceri la prețul gazelor și petrolului. „Elita” economică a estului nu va accepta să-și piardă influența, va prefera să rămână alături de jucătorul care i-a clădit averea și „întâmplător” utilizează aceeași limbă și se roagă în același tip de biserică.  Se remarcă un alt clivaj în acestă țară – cel dintre tânăra generație și clasa politică, un clivaj dintre o dorință de dezvoltare pe baze reale și dorința puterii de a-și menține pârghiile. Sistemul pe care Ianukovici l-a construit este mult mai urât decât ceea ce era România în anii 90; relațiile de familie și clan sunt sfinte, iar banii se mișcă într-o manieră foarte bine controlată, nelăsând loc pentru „outsideri”. Din acest punct de vedere, situația din Ucraina poate fi comparată cu Primăvara Arabă,  dar nu și cu situația din Siria. Generația tânără se simte izolată, iar Euromaidanul poate fi simbolul supraviețuirii într-un sistem închis și rece.

Unitate sau nu…

Să avem în vedere și poziționarea Crimeii în general. Statutul de provincie autonomă al peninsulei Crimeea deschide o serie de opțiuni, care nu pot fi ignorate de niciun jucător intern sau extern. Crimeea are o importanță aparte în poziționarea Ucrainei la Marea Neagră și Marea Azov. Peninsula are o suprafață de 26 200 kilometrii pătrați și o populație de aproximativ 2 milioane de locuitori. Istoric vorbind această regiune a reprezentat un punct de controversă, în timpul războiului civil din Rusia fiind un bastion al forțelor albe- care se opuneau bolșevicilor. Mai târziu, după căderea URSS, această provincie a căpătat un statut de autonomie în cadrul Ucrainei, cu o constituție specifică și parlament propriu. La toate acestea se adaugă și prezența flotei ruse a Mării Negre în portul Sevastopol – un alt element care a provocat tensiuni și negocieri intense.

Într-un context prezent incert, în care balanța de putere de la Kiev este pusă la grea încercare, ne putem imagina o posibilă reacție a Crimeii. Federația Rusă a dus o politică destul de apropiată față de cetățenii peninsulei și nu este foarte greu să ne imaginăm un scenariu în care această provincie și-ar putea declara independența față de Kiev. Având în vedere lipsa de omogenitate a opoziției de la Kiev, dar și prezența unor elemente naționaliste (în favoarea unui stat ucrainian puternic) vom putem observa, gradual, orientarea spre o opțiune de independență a Crimeii. Acest scenariu este puțin probabil, dar nu imposibil. Crimeea ar putea reprezenta o garanție pentru Rusia în jocul regional de la Marea Neagră și nu numai.

Spre UE sau nu…

Uniunea Europeană are nevoie de Ucraina, din rațiuni geopolitice, dar și din rațiuni „interne”. Prin rațiuni interne mă refer la poziționarea Europei în preajma alegerilor europarlamentare. Gestul Uniunii de a se implica activ în „competiția pentru Ucraina” reprezintă un efort de demonstra capacitatea de acțiune și reacție a politicii externe comune (mai ales prin brațul Parteneriatului Estic). Uniunea va milita pentru respectarea voinței populare a ucrainienilor, lucru normal după semi-eșecul Summitului de la Vilnius din 2013. Un succes in Ucraina poate demonstra eficacitatea instrumentelor comunitare și poate marca revenirea Uniunii în jocurile politice din lume, paralel cu o perioadă în care populismul pare a se întoarce pe vechiul continent și amenință (mai mult sau mai puțin) coeziunea internă a Uniunii.

Pe latura pragmatică putem identifica o serie de interese economice directe ale statelor membre ale Uniunii Europene. Să luăm spre exemplu Polonia -cu un cadru istoric ce prezintă multe intersecții cu spațiul ucrainian- stat care poate profita de o piață largă pentru produsele sale. Mai mult, Ucraina poate completa un anumit „cordon sanitar” (nefericită expresie) în fața de influenței Federației Ruse în această regiune- element ce ar servi în mod direct și o parte a intereselor americane în regiune.

Summitul Rusia- Uniunea Europeană din 28 ianuarie 2014 nu a adus surprize, președintele rus Vladimir Putin acuzând implicarea anumitor oficiali europeni în afacerile interne ale Ucrainei. Totuși, faptul că de acum încolo Rusia va fi consultată în probleme referitoare la Parteneriatul Estic, ridică o serie de semne de întrebare asupra fermității poziției Uniunii Europene.

Revenind la posibile scenarii, nu cred că este cazul să comparăm Ucraina cu Siria, lucrurile stau diferit. Siria este un mozaic de elemente politice și confesionale, Ucraina este divizată de alegerea unei direcții externe. Bineînțeles nu putem ignora posibilitatea unui scenariu extrem de pesimist, în care taberele să înceapă un soi de război civil, acesta ar putea avea un impact deosebit asupra regiunii, aducând cu sine numeroase presiuni la granițele României. S-au exprimat și scenarii privind divizarea Ucrainei, iar anumiți comentatori autohtoni  sunt entuziaști față de posibila recuperare a unor teritorii, care au făcut parte din România Mare. Aceste viziuni sunt pripite și lipsite de un minim sens comun; România va avea de suferit în cazul unei escaladări a violențelor din țara vecină. Să nu uităm că în regiune există și Transnistria, caz care rămâne nerezolvat și poate produce un nou „capitol” în perioade de haos regional, iar impactul asupra evoluției Republicii Moldova poate fi considerabil.

Unde merge Ucraina? Greu de răspuns, dar cert că acest caz ne indică câteva aspecte clare:

  1. Uniunea Europeană nu dispune de instrumente puternice pentru a răspunde unor provocări reale de natură geopolitică.  Ceea ce s-a întâmplat la Vilnius și mai nou în Ucraina trebuie să determine Bruxelles-ul să-și evalueze propriile capabilități.
  2. Rusia poate să-și întărească prezența în zona de vecinătate apropiată, dar este un demers pe termen scurt și mediu, pe termen lung acest aspect poate fi contraproductiv. Giganții cu încheieturi slabe la care se adaugă și un reumatism „intern” pot sfârși prin prăbușire, iar istoria rămâne un martor important în acest sens.
  3. Ucraina poate determina multe schimbări în planul politicii regionale și chiar mondiale, ceea ce se petrece aici poate influența o zona din Caucaz sau din Asia. Destabilizarea regiunii (unde se află și țara noastră) poate modifica retorici, poate inversa priorități și poate aduce situații unice în Europa, la începutul secolului XXI.