castelul kremlinRusia este principalul furnizor de resurse energetice atât petru Europa cât și pentru Asia. Livrările au suișuri și coborâșuri, deseori abrupte, urmate de turbulențe politice din cele mai variate. Din 2009 tensiunile între Moscova și Kiev au escaladat, punctul de pornire fiind contractul de furnizare de energie pentru Ucraina. Datorită acestor tensiuni Ucraina a început negocierile cu europenii pentru a achiziționa gaze naturale. Îndrăzneala administraţiei ucrainene de a solicita încheierea unui contract de 10 mld de dolari cu gigantul energetic Shell pentru exploatarea gazelor de şist din estul ţării a fost prompt pedepsită de Moscova: Gazprom a transmis o factură de 7 miliarde USD, gaze pe care Kievul nu le-a folosit în 2012 și care ar trebui plătite datorită clauzelor contractuale. Contractul de tip ia sau plăteşte stipulează că Ucraina este obligată să cumpere 52 mld mc anual volum ce poate fi modificat cu până la 20 de procente în baza unei cereri emisă cu şase luni înainte de începerea noului an, cerere care să fie aprobată de ambele părţi.

Moscova acuza Kievul că un astfel de act adițional nu s-a încheiat. 7 mld de dolari este o sumă enormă pentru bugetul de doar 51 mld pe 2013 adoptat de Parlamentul de la Kiev iar administrația ucrainiană nu-i va plăti. Gazele de șist sunt o soluție pentru Ucraina la fel ca și pentru Polonia. Astfel compania Shell va dezvolta perimetrul de la la Iuzovske, prima extracţie fiind preconizată pentru 2015 iar compania Chevron va dezvolta perimetru de la Oleske, aproape de graniţa cu Polonia, prima extracţie fiind preconizată în 2016. Studiile geologice nu au fost încă încheiate dar se estimează că cele două câmpuri ar avea între 3 şi 12 trilioane de mc de gaz. Administraţia Informaţiilor Energetice din SUA estimează rezerva de gaze de şist a Ucrainei la 1,2 trilioane de mc de gaz în total, adică cea mai mică cantitate din Europa. Situația financiară a Ucrainei nu este tocmai roză. În acest an este scadent împrumutul contractat de Ucraina în 2010 de la Fondul Monetar internaţional în valoare de 6,5 mld de dolari iar în condițiile în care FMI refuză să acorde Ucrainei un împrumut de 11 mld de dolari fără o serie de concesii majore (cum ar fi creşterea preţului gazului pentru utilizatorii casnici) situaţia economică a ţării este sumbră şi fără nevoia de a achita factura astronomică a Gazpromului. Revoluția portocalie nu a fost pe placul Moscovei iar guvernarea lui Viktor Yushchenko cu dorința sa de a adera la NATO și UE a dus Moscova în pragul exasperării care s-a transformat în  reducerii consecutive a cotelor de gaze livrate către Kiev în 2006 și la începutul lui 2009. Tăierile de atunci au afectat nu numai Ucraina. Au fost afectate Grecia, Italia sau țările din Centru și Estul Europei de măsura Moscovei. Așa a ajuns Ucraina să semneze acea înțelegere take-or-pay cu Rusia. Deși conducerea prezidențailă s-a schimbat la Kiev, la cârmă venind Viktor Yanukovich, un pro rus, acordul pe gaz a rămas mărul discordiei între cele două țări.

De fapt Rusia dorește reintegrarea economică a spațiului de la propria graniță, respectiv Ucraina și Moldova, în timp ce ține influența occidentală în afara zonei de proximitate. Dezacordul pe contractul de furnizare de gaze între cele două țări este de fapt reâncarnarea mai vechii dispute despre independența Ucrainei față de Rusia. În cealaltă parte a Asiei relația cu China capătă noi conotații. Foamea de energie a Chinei este în creștere, pardoxal față de încetinirea creșterii economice a țării. Cum în Rusia se pregătește vizita oficială a președintelui Xi Jinping adjunctul primului ministru rus, Arkadi Dvorkovich, a declarat la Moscova că cele două state se pregătesc să semneze un acord care va permite livrarea a 38 de miliarde de metri cubi de gaz natural pe an, în China, începând cu 2015. Cantitatea de gaz reprezintă numai 30% din consumul chinezilor de gaz. Acordul va duce la reducerea dependenței chinezilor de liniile maritime de transport din Oceanul Indian sau din Marea Chinei de Sud. Energia rămâne elementul vital pentru Beijing care are o strategie bine pusă la punct în această privință, strategie care implică în primul rând relații economice cu Rusia dar și dezvoltarea propriile forțe armate pentru monitorizarea cailor maritime de trasport energie pe coasta de est unde China a construit depozite gigant de combustibili. Drept urmare China a investit sume considerabile în modernizarea forțelor armate acuzând că tehnologia sa militară are o întârziere de 20-30 de ani față de cea a Statelor Unite. Astfel bugetul apărării al Chinei progresează în medie cu 12% pe an ajungând în 2012, la 670,27 miliarde yuani (80,6 miliarde euro) al doilea buget militar după cel al SUA (720 miliarde USD). Creșterea cheltuielilor militare este mai mare decat cea a Produsului Intern Brut (+9,2% în 2011). Noua conducere de partid și de stat de la Beijing a preluat în forță noile cerințe ale mediul geostrategic. Printre principalele obiective ale noului secretar general al Partidului Comunist Chinez și viitor preşedinte al Republicii Populare Chineze din acest martie, Xi Jiping, se numără îmbunătăţirea standardului de viaţă a populaţie şi combaterea corupţiei, Xi declarând în cadrul conferinţei de presă de după ultima sesiune plenară că partidul se confruntă cu provocări serioase care trebuie soluţionate rapid, printre acestea numărându-se corupţia şi birocraţia în toate domeniile.

Drept urmare în contextul în care noua conducere a țării a anunțat măsuri de austeritate pentru a lupta împotriva corupției funcționarilor de stat, armata chineză a introdus noi reguli ce vizează combaterea cheltuielilor “extravagante și a risipei“. Potrivit agentiei Xinhua, noul șef al Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping, care este de asemenea și președintele Comisiei Militare Centrale, a aprobat noile reguli propuse de conducerea armatei, destinate să promoveze austeritatea și să controleze cheltuielile. Armata trebuie “să prevină cu fermitate construcțiile de prisos, pofta pentru lucruri mari și straine, extravaganța și risipa“, se scrie în documentul oficial al Comisiei Militare Centrale. Cheltuielile trebuie sa fie direcționate spre țelul central al armatei, inclusiv acela de a fi capabilă să lupte și să câștige o bătălie, a precizat Xinhua, citand un slogan care a fost descris de media oficiala drept un “obiectiv cheie în acest an“. În decembrie 2012, armata a interzis ca la recepțiile oficiale ofițerilor de rang înalt să li se servească băuturi și mâncare scumpe, în conformitate cu normele similare adoptate pentru funcționarii civili. Tot potrivit acestor reguli, ofițerii trebuie să-i impiedice pe membrii familiilor și asociații lor să accepte mita.

Odată cu creșterea economică din ultimii 30 de ani China și-a putut permite să investească în tehnologia militară necesară forțelor aeriene (avionul J20) sau a forțelor navale (submarine cu propulsie nucleară sau motoare cu propulsie nucleară pentru portavioane). China are obiective clare în Marea Chinei de Sud dar și în Oceanul Indian determinate de foamea de energie. În ciuda acestor dezvoltări capabilitățile militare de proiectare a forțelor chineze sunt limitate geografic. În cazul unui conflict, linile de aprovizionare ale Beijingului se vor rupe în mai multe puncte insulele Ryuky, strâmtoarile Luzon și Malacca. 85 % din produsele petroliere sosesc pe mare pentru China. Odată cu o posibilă blocadă a liniilor maritime China s-a întors spre o aprovizionare pe uscat din Rusia, Asia Centrală și Iran. Noua infrastructură terestră duce și la dezvoltarea centrului Chinei, un imperativ geopolitic al Beijingului. Costurile reduse ale forței de muncă din interiorul țării va aduce surplusul de producție necesar păstrării unei creșteri a PIB de peste 8% anual pentru a preîntîmpina eventualele mișcări sociale. Construirea unei baze industriale în centrul Chinei, zonă slab industrializată, unde agricultura este singura sursă de venit a populației, va ridica factura energetică.

În noua strategie energetică China a început eforturile pentru utilizarea energiilor alternative nucleară dar și gazele de șist din bazinul Sichuan. Legitimitatea Partidului Comunist Chinez se trage din creşterea economică robustă pe care a asigurat-o în ultimele decenii. “Socialismul cu caracteristici chineze” va continua să fie folosit drept mantră economică de guvernare a PCC, cu reforme progresive în cadrul pieţei şi în ceea ce priveşte controlul PCC asupra sectoarelor vitale ale economie chineze, inclusiv domeniul bancar, energetic şi de infrastructură dar și în cel militar. Situația actiuală nu este calmă. Tensiunile dintre China şi vecinii săi sunt din ce în ce mai dese şi de durată și au la bază tot problema resurselor energetice. Cea mai tensionată situaţie este clar cea din Marea Chinei de Est, între China şi Japonia, legată de achiziţia/naţionalizarea insulelor Senkaku în toamna anului trecut, ceea ce a dus la o serie de incidente între cele două state.

Temerile cu privire la un incident între navele chineze şi cele japoneze a dat impulsul necesar eforturilor de îmbunătăţire a legăturilor, inclusiv un posibil summit între premierul japonez Shinzo Abe şi viitorul preşedinte chinez Xi Jinping. Premierul Abe încearcă să pună bazele unei coaliții de securitate împreună cu Australia, India şi SUA și a propus o creştere a bugetului de apărare al Japoniei, întărind relaţiile cu Filipine şi Vietnam, alte două state care sunt cel puţin neîncrezătoare în poziţia pacifistă a Chinei. Abe şi Xi au însă aceleaşi probleme interne – naţionalismul excesiv al populaţiei dar şi al armatei/forţelor de apărare/patrulelor de coastă dar şi costul de oportunitate extrem de ridicat al unui eventual conflict – oricât de mic. China nu îşi permite să intre într-o asemenea situaţie, deoarece din punct de vedere militar nu se află încă în punctul în care ar face faţă forţelor japoneze, mai ales dacă acestora li s-ar alătura cele americane. Niciunul din cei doi lideri nu va alege varianta unui conflict decât într-o situaţie excepţională. Creșterea nevoii de energie modifică pas cu pas decizile geopolitice ale Asiei.