Rușii sunt implicați, în acest moment, în două conflicte: Ucraina și Siria. În Ucraina, ne aflăm la începutul unui război civil, iar în Siria ne aflăm în plin război civil unde avem peste 150.000 de victime. Ambele conflicte se derulează pe fondul alegerilor prezidențiale. Poziția Moscovei față de cele două confllicte este diametral opusă celei a occidentalilor. În timp ce Putin declară că alegerile din Ucraina sunt absurde și se desfășoră într-o țară devastată de un adevărat război civil, sprijină insistent ideea unor alegeri prezidenţiale în Siria, prevǎzute pentru luna iunie. Ceea ce li se pare ruşilor ca fiind normal în Siria, ţarǎ distrusǎ în mare parte şi fragmentatǎ din cauza rǎzboiului, li se pare absurd în Ucraina, unde unitatea ţǎrii este deocamdată conservată. Moscova vede în alegerile din Siria soluția de pace, în timp ce la Kiev o astfel de soluție nu este pe placul Moscovei și din cauza faptului că nu mai au nici un candidat care sǎ fie dispus sǎ le facǎ jocul, cum era cazul cu Viktor Ianukovici. Ucraina nu este un caz închis, chiar după alegerile care au dat un președinte legitim. La 5 mai, Rusia a dat publicitǎţii un document privind aşa-zisele încǎlcǎri masive ale drepturilor omului comise în Ucraina de forţele ultranaţionaliste, extremiste şi neonaziste. Pentru ce se pregătește Rusia? Probabil pentru a nu recunoaște regimul de la Kiev? Își rezervă Vladimir Putin o opțiune militară dacă puterea de la Kiev nu cedează presiunilor Moscovei și nu acceptă federalizarea? În schimb, pentru Uniunea Europeanǎ şi pentru Statele Unite, singurul scenariu rezonabil de stabilizare a situaţiei din Ucraina trebuie sǎ treacǎ prin faza legitimǎrii democratice, deci prin etapa urnelor. Există și o opțiune militară a Europei? Nu. Numărul forțelor militare naționale s-a diminuat, cheltuielile militare au fost reduse la cote de avarii și așa s-a ajuns ca Olanda să nu mai dispună de tancuri, nemții să coboare de la 4.000 de tancuri, în 1990, la aproximativ 800, iar Marea Britanie să se concentreze numai pe aviație și marină, dar și acolo cu forțe reduse. Și, cu toate acestea, Germania a devenit în mod discret al treilea exportator de armament din lume (după Statele Unite şi Rusia). Berlinul ştie să profite şi de pe urma succesului submarinelor sale (succes apreciat de Forţele Navale israeliene) şi de pe urma succesului tancurilor (Arabia Saudită şi Algeria speră să achiziţioneze sute de tancuri germane) pentru a juca un rol diplomatic în lumea arabă şi în Orientul Mijlociu. De altfel, Germania nu ezită să exploateze animozitatea anumitor state împotriva Franţei, aşa cum o arată prezenţa sa foarte activă în zona Maghreb. Balanța Europei este ținută de Germania împreună cu Federația Rusă, nemții nefiind  prea entuziaști când vine vorba de sancțiuni de orice natură la adresa Moscovei. Berlinul pendulează între Moscova și Beijing, dar, în același timp, păstrează o relație deosebită cu SUA. China a devenit al treilea partener comercial al Germaniei (după Franţa şi Olanda) şi, în ultimii zece ani, Germania a avut de şase ori excedent comercial. În același context de instabilitate și criză, Berlinul a ştiut, în ultimele luni, să utilizeze legăturile privilegiate cu Washingtonul pentru relansarea, în mod spectaculos, a negocierilor privind încheierea unui tratat de liber-schimb între Uniunea Europeană şi Statele Unite. Germania nu renunţă la abordarea multilaterală, piatra de temelie a propriei diplomaţii. Este Germania soluția crizei europene? Poate influența Berlinul Moscova? Un răspuns pe care-l vom căpăta odată cu alegerea noilor lideri europeni. Fiecare parte joacă la masa de șah a istoriei. Șahul geopolitic jucat de Occident cu Federația Rusă devine pe zi ce trece tot mai complicat, cu mutări care transcend Ucraina. Se pare că Moscova are câteva mutări gândite în avans. Una din ele pare să fie Siria.

Fiecare pas pe care îl face Washingtonul este scrutat cu atenţie la Moscova şi la Beijing, dar şi la Teheran sau Islamabad și contracarat cu o altă mutare. Un fapt excepțional s-a petrecut, recent, la o sediul ONU. Israelul a refuzat sǎ sprijine rezoluţia de condamnare a anexǎrii Crimeei de cǎtre Putin. Generalul israelian Amos Gilad a explicat acest fapt: Politica israelianǎ are propriile sale interese de securitate, care nu pot întotdeauna sǎ coincidǎ cu cele ale Statelor Unite. Și, cu toate acestea, exercițiile comune Juniper Cobra s-au derulat în Israel cu participarea a peste 700 de militari americani, dintre care 600 de soldaţi fac parte din trupele Comandamentului european. Exercițiile reperezintă o amplă mişcare de trupe a americanilor în regiunea Orientului Mijlociu. Pe parcursul exerciţiilor comune SUA – Israel, au participat și două nave de luptă americane, echipate cu sistem de luptă Aegis (tehnologie utilizată pentru interceptarea rachetelor), prezente în Marea Mediterană. Desfăşurarea impresionantă de forţe reprezintă o caracteristică a acţiunilor americanilor atunci când aceştia doresc să transmită un mesaj sau să reitereze o poziţie deja cunoscută. În cazul de faţă, este vorba despre întărirea ideii că statul american rămâne pentru Israel acelaşi aliat de nădejde, puternic implicat în asigurarea securităţii sale, pe care regimul de la Tel Aviv se poate baza.

Se pare că în acest joc de șah cel care are un atu important, timpul, este Vladimir Putin. Președintele rus mai are 20 de ani de mandat (!) în timp ce toți ceilalți lideri occidentali sunt sub presiunea alegerilor care se apropie. În acest timp strategic, Vladimir Putin poate să-și realizeze ambițiile de  reconstituire a Uniunii Sovietice sau mǎcar a vechii ei zone de influenţǎ. Atenția lui se îndreaptă între Kiev, Beijing și Damasc. Primele două sunt deja rezolvate, rămâne a treia direcție.

Cum recționează Moscova la decizia SUA de a permite Turciei și Arabiei Saudite să accelereze transporturi de armament către forțele de eliberare siriene (inclusiv rachete TOW, utilizate împotriva blidatelor)? În cel mai probabil scenariu, Moscova va crește sprijinul în echipamente militare pentru regimul de la Damasc (piese de schimb pentru avioane și transportoare, echipamente radio și pentru protecția personalului sau chiar echipamente sofisticate ori muniții care pot schimba cursul evenimentelor în teren). Putem exemplifica cu muniție cu sisteme de ghidare de precizie, elicoptere de atac, lansatoare de rachete autopropulsate și echipament de infanterie evoluat. La toate acestea se vor adăuga instructorii militari. Răspunsul lui Vladimir Putin la programul stabilit la Londra de Grupul de prieteni ai Siriei a fost crearea unui comitet comun ruso-sirian sub îndrumarea vicepremierului rus Dmitri Rogozin și a ministrului de Finanțe sirian, Ismail Ismail. Dmitri Rogozin, un diplomat rus puțin agreat în exteriorul Rusiei, dar și în cadrul administrației ruse, este bun prieten cu țarul armamentului din Federația Rusă, Serghei Cemezov. El nu este diplomat și nu participă la negocierile pentru vânzările de armament, de aceea este folosit Rogozin, un om agreat atât la Damasc, cât și în cercurile complexului militar rusesc.

Siria revine în atenția opiniei publice internaționale în următoarele luni și asta pentru că Moscova intenționează să mai ofere cancelariilor occidentale un motiv de dispută.

Care va fi mutarea americanilor? Congresul american consideră episodul Crimeea drept un moment periculos al istoriei, cu consecințe mondiale care necesită măsuri punitive în afara celor deja aplicate. Miliardarul George Soros a sugerat că Statele Unite ar putea lovi serios în interesele Rusiei, dacă ar vinde petrol din uriaşele rezerve acumulate, trăgând astfel preţurile în jos. Arabia Saudită, cel mai mare exportator din lume, ar putea coopera, deoarece se opune rolului jucat de Rusia în conflictul din Siria. Potrivit analistului Philip Verleger, fost consilier în Administraţiile Ford şi Carter, dacă Statele Unite ar vinde 500.000 de barili pe zi din rezerva naţională de petrol, ar provoca deprecierea preţului petrolului cu 12 dolari/baril. O astfel de scădere ar genera pentru Rusia o pierdere de 40 de miliarde de dolari din vânzările de petrol şi gaze naturale, echivalentul a 2% din PIB. Congresmeni influenţi din Comisia pentru Energie şi Resurse Naturale din Senat s-au arătat în favoarea unei astfel de măsuri. Departamentul Energiei a primit peste 20 de cereri din partea companiilor pentru avizarea unor investiţii de miliarde de dolari în uzine de lichefiere a gazului natural, care să poată fi apoi încărcat în tancuri maritime şi exportat. Deocamdată, secretarul pentru Energie din Guvernul american, Ernest Moniz, a respins varianta scoaterii de cantități de petrol din rezerva națională, constituită încă din 1975, odată cu criza petrolului, pentru a proteja securitatea energetică a SUA, dar ea este luată serios în calcul de Congres, conform agenției Bloomberg.

Și totuși, Casa Albă a anunţat recent că guvernul va vinde 5 milioane de barili din rezerva petrolieră pentru a testa sistemul de distribuţie!

Șahul este continuu și nu pare să se îndrepte spre remiză!