Am auzit în ultimul timp o serie de comentarii despre avioanele rusești care trag rachete aer-aer în direcția inversă zborului. Vorbim deocamdată despre un bombardier nu despre avioane de vânătoare. Tupolev Tu-160 este un bombardier strategic rusesc, proiectat în perioada sovietică. Este un avion supersonic cu aripi în forma de săgeată, cu geometrie variabilă. Intrat în serviciu în 1987, Tu-160 a fost ultimul bombardier strategic proiectat pentru Uniunea Sovietică. În 2016 Forțelor Aeriene Ruse mai aveau 16 avioane în serviciu. Flota activă Tu-160 a fost supusă modernizării sistemelor electronice de la bordul avionului la începutul anilor 2000. Programul de modernizare a modelelor existente Tu-160 a început cu prima aeronavă din clasa M livrată în decembrie 2014. La 12 ianuarie 2022, a început construcția unei serii noi de avioane Tu-160M (10 bucăți inițial). Primul avion construit în serie a fost deja testat cu succes. Noua flotă de  avioane Tu-160M va avea în total 50 de bucăți. Modernizarea cuprinde două faze: extinderea duratei de viață odată cu modernizarea sistemelor de comunicații-navigație iar în faza a doua modernizarea motoarelor. Aeronava Tu-160 cu geometrie variabilă folosește un sistem de control fly-by-wire [1] și are un echipaj format din patru militari (pilot, copilot, bombardier și operator de sisteme defensive) așezați pe scaune cu ejectoare în caz de catastrofă de tipul K-36LM. Titanul constituie aproximativ 30% din greutatea de 110 de tone a aeronavei fără muniție. Armele sunt transportate în două compartimente interne, fiecare capabilă să țină 20.000 kg de arme cu cădere liberă sau un lansator rotativ (tip revolver la fel ca la bombardierul strategic B1 american) pentru rachete nucleare. Rachete suplimentare pot fi transportate și în exterior. Viteza este de 2,05 Mach. Pe 19 septembrie 2020, două avioane Tu-160 au stabilit un record mondial pentru intervalul și durata unui zbor non-stop pentru aeronavele din această clasă. Piloții au stat în aer mai mult de 25 de ore, acoperind peste 20 de mii de kilometri.

Rachetele RVV-MD vor dota avioanele rusești de generație patru și cinci

Bombardierul supersonic Tupolev Tu-160M modernizat va avea capacitatea de a detecta avioanele și rachetele inamice în emisfera sa din spate și de a se apăra împotriva lor folosind propriile rachete aer-aer. Potrivit agenției de presă RIA Novosti, noul White Swan (Lebăda Albă este cunoscut avionul în jargon) va fi primul avion din lume care va încorpora această capacitate. Sunt două soluții una cu rachete orientate în direcția zborului care fac o întoarcere de 180 de grade și lovesc ținta aflată în spate si rachete care se montează cu vârful în direcția opusă zborului și lovesc ținte din spatele avionului.  Tu-160M va putea detecta și intercepta aeronavele inamice prin utilizarea rachetelor cu lansare inversă. Potrivit unor surse din industrie consultate de RIA Novosti, pe primul Tu-160M nou fabricat, a fost instalată o stație radar care „mătură” spațiul din spatele aeronavei  și care va permite acesteia să folosească așa-numitele rachete cu lansare inversă pentru autoapărare împotriva rachetelor aer-aer, rachetelor sol-aer și a avioanelor de vânătoare. După cum a declarat pentru Gazeta.Ru, Vladimir Popov, general-maior în rezerva al Forțelor Aeriene și fost șef al Direcției Federale de Căutare și Salvare a Aviației din cadrul Ministerului Apărării, încercări de lansare de rachete din zona posterioară a aeronavei au mai fost făcute în trecut. „În spatele aeronavei, sub aripa avionului, au fost instalate rachete cu coada înainte. Avionul zbura înainte, iar rachetele de pe „umerașe” erau deja îndreptate înapoi. Astfel, lansarea a fost efectuată în zona posterioară”, a spus Popov. Conform redactorului revistei Arsenalul Patriei, expertul militar Alexei Leonkov, în cazul Tu-160M, vorbim despre rachetele ghidate aer-aer cu rază scurtă de acțiune RVV-MD. „Aceste rachete, într-adevăr, se pot întoarce, cu 180 de grade, în zona din spate a aeronavei și pot ataca inamicul care urmărește un avion Tu-160M”, a declarat el pentru Gazeta.ru. Ru. Leonkov a remarcat că aceasta este o rachetă manevrabilă, capabilă să reziste la suprasarcini mari. „RVV-MD este o dezvoltare a Tactical Missiles Corporation OJSC și a fost deja testată urmând ca toate aeronavele din generația a patra și a cincea să o primească  în arsenalul lor”, a spus expertul. Racheta ghidată aer-aer RVV-MD este proiectată pentru a distruge ținte aeriene (avioane de vânătoare, bombardiere, elicoptere și avioane de transport militar) din orice direcție, zi sau noapte, și într-un mediu ECM greu (de bruiaj electromagnetic). RVV-MD este o rachetă de luptă cu rază scurtă de acțiune, cu orientare pasivă în infraroșu (un căutător IR cu două benzi) și control combinat al zborului gaz/aerodinamic.

Radarul situat în coada bombardierului Tu-160M va detecta amenințările care se apropie din emisfera posterioară, fie că sunt rachete antiaeriene sau avioane de vânătoare și le va doborî folosind propriile rachete aer-aer. Folosirea radarului pe bombardiere este mai potrivită, deoarece acestea sunt vehicule cu manevrabilitate redusă, care pur și simplu nu au timp să-și întoarcă „nasul” către inamic. Conceptul nu este nou. Începând cu anii 1970 au existat numeroase studii efectuate atât de firmele rusești cât și de cele occidentale pentru armamentul activ defensiv cu care să fie echipate bombardierele. Dar marea majoritate a acestor sisteme nu a depășit niciodată stadiul de concept, preferând să se utilizeze o creștere a vitezei, folosirea de elemente care-l fac invizibil/stealth, sau a unui sistem de război electronic sau o combinație a acestora. Aceste rachete pot lovi și în fața avionului. Acest mod a fost demonstrat de Franța, printr-un test în care un avion de luptă Dassault Rafale a tras cu o rachetă Mica într-o țintă din spatele acesteia. Datele țintei fuseseră transmise de o altă aeronavă prin legătură de date, iar racheta Mica, imediat după lansare, a făcut o viraj de 180° și după câteva secunde a neutralizat ținta. Rusia, pe de altă parte, a dezvoltat o versiune specială a rachetei sale aer-aer cu rază scurtă de acțiune Vympel R-73, modificată pentru lansare înapoi. Scopul a fost de a dezvolta o armă defensivă care să poată fi purtată de bombardiere, avioane de transport/cargo și avioane de patrulare maritimă pentru autoprotecție. Spre deosebire de sistemul propus inițial pentru Tu-160M, acest R-73 „special” a fost lansat în direcția opusă direcției de zbor a aeronavei de transport fiind ghidat în infraroșu, o armă de tipul „trage și uita”. Trage și uită/ „fire and forget” este un tip de ghidare a rachetelor care nu necesită, după lansare, o coordonare suplimentară, cum ar fi „iluminarea” țintei sau „ghidarea cu fir”, și poate atinge ținta fără ca lansatorul să se afle în linia de vizibilitate a țintei. Diferența dintre un sistem de lansare înainte (ca cel francez ) care apoi se rotește 180 grade și unul care se lansează cu fața din spate, poate fi dată de conservarea energiei rachetelor diferit în cele două cazuri. Racheta lansată înainte conservă o mare parte din energia, și apoi, prin propria propulsie, accelerează și efectuează manevra de viraj de 180° (cel mai probabil în jurul axei verticale), ceea ce îi permite să conserve destul de mult din energia cu care a fost lansată. Pe de altă parte, o rachetă cu lansare orientată spre spate trebuie mai întâi să contracareze inerția momentului lansării, să atingă un fel de „frânare” și apoi să înceapă să accelereze în direcția opusă. Avantajul opțiuni aleasă pentru Tu-160M, este că ar putea acoperi amenințările la 360°, nu doar pe cele care se apropie din emisfera posterioară. Dacă noul sistem de arme se dovedește a fi de succes, este posibil să fie implementat pe o mare varietate de avioane de război, nu numai pe bombardiere mari, ci și pe avioane de transport, pe cele de culegere de informații și chiar de luptă. Acestea ar putea renunța la radarul din spate (cu excepția Su-57, care are acoperire radar de 360°) pentru a găsi și ținti rachete, dar ar putea folosi legăturile de date și războiul în rețea pentru a obține capacitatea de lovire în spate, așa cum au demonstrat francezii pe avionul Rafale.


[1] Fly-by-wire (FBW) este un sistem care înlocuiește comenzile convenționale de zbor manuale ale unei aeronave cu o interfață electronică. Mișcările comenzilor de zbor sunt convertite în semnale electronice transmise prin fire, iar calculatoarele de control al zborului determină modul de mișcare a calculatoarelor la fiecare suprafață de control pentru a oferi răspunsul ordonat. Poate folosi sisteme mecanice de rezervă pentru controlul zborului (cum ar fi Boeing 777) sau poate folosi comenzi complet fly-by-wire.