Miniştrii de Externe din 11 state membre propun măsuri pentru o integrare mai profundă în Uniunea Europeană

Liderii din 11 state europene (Grupul Viitorului) doresc crearea unui nou minister de Externe pan-european, cu mai multe puteri, o armată europeană şi o piaţă unică pentru industria de apărare.

Iniţiativa aparţine Germaniei, este sprijinită de alte 10 din cele 27 de ţări membre şi se referă şi la alegerea directă a preşedintelui UE, noi responsabilităţi pentru Parlamentul European şi înfiinţarea unei sub-Camere parlamentare pentru cele 17 ţări din zona euro.

Ideea unei armate europene nu este susţinută de toate ţările, dar documentul cere înfiinţarea unei noi poliţii comune, care să păzească frontierele externe ale Uniunii, şi o viză europeană unică.

După nouă luni de reflecţie la viitorul Europei, la iniţiativa ministrului german de Externe, Guido Westerwelle, a fost dat publicităţii documentul de 12 pagini cu recomandări „controversate”, care ar putea duce la părăsirea UE de către britanici, comentează publicaţia „The Guardian”.

„Pentru ca UE să fie un actor real pe scena mondială, trebuie să putem lua, pe termen lung, decizii cu o majoritate de voturi, nu cu unanimitate, în politica externă şi de securitate, pentru a evita situaţia în care o ţară poate bloca o hotărâre dorită de toţi ceilalţi”, precizează documentul.

Marea Britanie se opune

Susţinătorii proiectului sunt: Franţa, Italia, Spania, Polonia, Olanda, Belgia, Danemarca, Austria, Portugalia şi Luxemburg.

Se mai propune modificarea Tratatelor europene, cu majoritate de voturi, pentru că un consens al celor 27 de membri este greu de obţinut.

Serviciul de Politică Externă ar primi mai multă putere, autoritate şi resurse, în domenii ca dezvoltare, energie, comerţ şi extindere. Marea Britanie, însă, nu este de acord cu crearea unei armate europene şi nu ia parte la politicile externe cu care nu e de acord.

„O ţară pre-in, care vrea integrarea în zona euro, poate participa la reuniuni, pentru a observa situaţia monedei unice.”

GRUPUL VIITORULUI