Campania lui Vladimir Putin în Europa Centrală și de Est continuă. Ea încearcă să schimbe ordinea stabilită după încheierea Războiului Rece, pe care Kremlinul nu o mai consideră viabilă. Ucraina este prima victimă a acestei campanii. Vrem nu vrem, Ucraina este la ora actuală divizată și cu teritorii care nu-i mai aparțin. Fostele colonii sovietice au evoluat spre o nouă ordine liberală, alăturându-se UE și NATO. Ieșirea, în anii 90, din chingile comunismului a dezlănțuit soluții economice și financiare diferite de la un stat la altul. Cu toate acestea, numitorul comun a fost corupția generată într-un sistem totalitar ale cărei rădăcini s-au păstrat și perfecționat odată cu trecerea timpului în aceste state. Corupția de la Kiev a dus la ceea ce avem astăzi în societatea ucraineană. În ciuda faptului ca Ucraina a fost printre primele țări din CSI care au trecut prin alegeri prezidențiale și care au experimentat alegeri pașnice, nu s-a petrecut nicio schimbare majoră din 1994: scaunul prezidențial a fost transferat de la un grup la altul în cadul aceluiași sistem, în care un singur partid deține puterea, păstrându-se însă modul de gândire și comportament: nomenclatura de partid a fost înlocuită cu cea economică (valabil și pentru celelate state foste comuniste). Lupta împotriva corupției este o condiție-cheie pentru ca Ucraina, care se confruntă cu o gravă criză economică și un conflict cu rebelii proruși, să poată obține un ajutor financiar din partea Occidentului.

Citeam, deunăzi, editorialul lui Jackson Diehl din „The Washigton Post” din care am să redau câteva paragrafe despre cum statele foste aliate în Tratatul de la Varșovia au încă nostaligii pro-ruse. Spune Jackson: Să luăm în considerare Ungaria, un o țară membră NATO al cărei prim-ministru l-a numit recent pe Putin un model politic de urmat sau Slovacia, un alt membru NATO, unde prim-ministrul de stânga compară posibila desfășurare a trupelor NATO pe teritoriul național cu invazia sovietică din Cehoslovacia, în 1968. Mai putem discuta despre Cehia, unde ministrul Apărării a făcut declarații similare cu acelea din Slovacia și Ungaria, referitoare la neaplicarea de sancțiuni Federației Ruse, de fapt în opoziție cu politica UE. La fel și Serbia, membru în Parteneriatul pentru Pace desfășurat cu NATO, care l-a invitat pe Putin pentru parada militară de sărbătorire a 70 de ani de la eliberarea orașului Belgrad de Armata Roșie. Apoi este Polonia, cea care a condus (până la plecarea lui Tusk și Sikorsko din pozițiile deținute în guvernul de la Varșovia, n. Al.G.) eforturile politice economice și militare în UE și NATO pentru a sprijini guvernul de la Kiev să lupte împotriva agresiunii politice economice și militare a Federației Ruse. Dar acum, chiar și Polonia va avea o nouă politică externă ordonată de noul prim-ministru, Ewa Kopacz, ca o măsură de primă urgență. Cum relata The Wall Street Journal, ea a declarat în Parlament că este îngrijorată de o posibilă izolare a Poloniei în cadrul Europei care vine din stabilirea unor obiective nerealiste în Ucraina. Deși președintele Obama a declarat că Putin este încercuit, o mare parte din aliații NATO ai Noii Europe au înclinat balanța economico-financiară-enegetică înspre Moscova. Aceștia se tem de consecințele aplicării sancțiunilor împotriva Moscovei. Situația este tributară Războiului Rece, mulți politicieni considerând confruntarea ruso-americană ca pe una condusă ideologic. Ne întrebăm, atunci, de ce oare prim-ministrul Cehiei, Bohuslav Sobotka, a cerut ca NATO să nu desfășoare trupe în Polonia și Țările Baltice pentru a descuraja acținuile Federației Ruse? Sobotka a fost acompaniat de slovacul Roberto Fico, un fost comunist, care a declarat că sancțiunile împotriva Rusiei sunt o sinucidere și sunt lipsite de sens, a scris Jackson Diehl. Replica lui Fico este fără subsanță față de declarația din finalul lunii iulie a lui Victor Orban, declara Jackson Diehl, care descrie Rusia ca fiind un exemplu de cum trebuie să abandonăm metodele și principiile de organizare liberale ale societății, deoarece valorile liberale (astăzi, în SUA) încorporează corupție, sex și violență (extras din discursul premierului maghiar, încorporat în textul său de Jackson Diehl).

Ceea ce descrie Diehl este departe de a fi un consens european în ceea ce privește acțiunile împotriva Federației Ruse. Damon Wilson, președintele executiv al Consiliului Atlantic declara: Unii politicieni din Europa Centrală sunt de părere să rămână sub ecranul radarului – nu vorbi împotrivă pentru a face din națiunea ta o țintă pentru Putin – sau să primescă favoruri de la Putin și, de aceea, să le fie mult mai bine când apele devin tulburi. Problema pentru mulți politicieni este cum să supraviețuiască atunci când Rusia se va reîntoarce, mai vijelioasă decât înainte, iar americanii vor fi departe, disponibili numai prin apelare la 911.

Remarcabilă, subliniază Diehl, este acestă schimbare care vine după numai 10 ani de la marea expansiune a NATO și după ce acum 20 de ani Polonia și Cehia (inclusiv România, n. Al. G) în mod entuziast au susținut intervenția americană în Irak. Ce s-a întâmplat atunci? Vă mai aduceți aminte de scrisoarea unor lideri politici în frunte cu Havel și Constantinescu transmisă lui Barack Obama odată cu restartarea relației cu Rusia? Scrisoarea vorbea despre pericolul instabilității regiunii Centrale și de Est a Europei în fața expansiunii ruse. Rusia folosește o agendă revizionistă a secolului al XIX-lea cu tactici și metode pentru secolul al XXI-lea.  În final, autorul preciza că mulți politicieni americani îi considerau pe aceștia, care devoalau pericolul rusesc și doreau extinderea NATO, ca fiind rusofoni. Acum, rusofonii au fost înlocuiți, în multe din capitalele fostelor țări comuniste, de prietenii lui Putin și asta vedem din ceea ce se întâmplă în Ungaria sau Bulgaria, două exemple elocvente și două lecții pentru tot Estul și Centrul Europei.

Este România în pericol? Da și nu. Da, datorită afacerilor păguboase făcute în ultimii 20 de ani (vezi afacerile Lukoil sau Mechel, combinat vândut unei firme de apartament pentru 50 euro!). Nu, pentru că elita românească (cel puțin cei pe care-i cunosc, unii din serviciile de informații, alții din mediul academic economic sau financiar-bancar) încearcă din răsputeri să oprească înaintarea economică și politică a Rusiei în România. Dar să revenim la subiectul articolului. Disputa pe marginea surselor de energie este una extrem de importantă. Parlamentul din Ungaria a pregătit un amendament legislativ care ar permite construcţia gazoductului South Stream pe teritorul ţării fără să fie nevoie de consultarea Uniunii Europene sau a altor instituţii internaţionale. Dacă amendamentul din Parlamentul ungar va fi aprobat, atunci orice companie de gaze ar avea dreptul să construiască conducte de gaze în Ungaria, în baza unui acord din partea Biroului Ungar pentru Energie. Parlamentul din Bulgaria a aprobat, în această primăvară, modificarea legii energiei, astfel încât statutul gazoductului South Stream a fost schimbat în cel de interconector de reţea, ceea ce permite ca acesta să iasă de sub incidenţa legislaţiei Uniunii Europene. Serviciile de informații din Germania au scurs către presă o serie de informații sensibile la adresa Bulgariei. Acestea evaluau economia bulgară ca fiind condusă, după unele date, în proporție de 50% de Gazprom. Juriștii firmei ruse ar sta în spatele unor inițiative legislative în Parlamaentul bulgar care favorizează interesele rusești. Aflarea acestor vești în Bulgaria, dar și la Bruxelles, a generat haos în politica bulgară, dar și în sistemul financiar. Au urmat alegeri parlamentare, dreapta urmând să conducă într-o coaliție noul cabinet bulgar. America răspunde acestei situații prin declarațiile subsecretarului de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland. Aceasta i-a criticat, într-un discurs susținut la Washington, pe liderii central-europeni care profită de statutul de țări membre UE şi NATO, dar ignoră valorile democratice și protejează oficialii corupți de justiție. Consecința acestei declarații a fost suspendarea unor foști și actuali oficiali maghiari de a mai intra în SUA. Măsura luată de Washington este fără precedent faţă de o tara membră NATO şi UE. În conformitate cu precizările lui Andre Goodfriend, ataşatul cu afaceri al ambasadei americane din Budapesta, monitorizarea administrației maghiare se face de zece ani în ceea ce privește independența justiției și problema corupției. Ce s-a întâmplat în Ucraina, datorită corupției endemice, nu mai lasă loc de manevră în cadrul țărilor aliate. Și am să închei cu declarația Victoriei Nuland referitoare la situația din Europa Centrală și de Est, respectiv la premierul Ungariei:La fel cum lucrăm împreună pentru a apăra valorile noastre la nivel extern, trebuie să le fortificăm şi la nivel intern. În Europa Centrală de astăzi, aş spune că ameninţările interne la adresa democraţiei şi libertăţii sunt la fel de îngrijorătoare. În această regiune, cele două cancere, regresul democratic şi corupţia, ameninţă visul pentru care atât de multe persoane au muncit începând din 1989. Şi vedem lideri din regiune care, în timp ce culeg beneficiile apartenenţei la NATO şi UE, par să fi uitat valorile pe care se bazează aceste instituţii. Cum puteţi dormi sub umbrela Articolului 5 al NATO noaptea, în timp ce ziua promovaţi „democraţia neliberală”, încurajaţi naţionalismul, impuneţi restricţii presei sau demonizaţi societatea civilă? Pun aceeaşi întrebare şi în legătură cu cei care protejează oficialii corupţi de urmărirea judiciară, evitând Parlamentul atunci când este convenabil pentru ei sau fac afaceri care cresc dependenţa ţărilor lor de o sursă de energie în pofida politicii declarate de diversificare.