Unde este Europa în Strategia Militară Americană?

Înțelegerea fundamentală a securității în Europa s-a prăbușit acum. Tot ceea ce s-a întâmplat după 1989 s-a bazat pe presupunerea fundamentală că nu se schimbă frontierele prin forță, iar acum acest lucru nu mai este de actualitate. Liderii politici trebuie să recunoască faptul că vechile reguli nu se mai aplică. T. Hendrik Ilves, președintele Estoniei Cu capabilitățile militare în declin și voința slăbită în aplicarea unor sancțiuni dure companiilor din Federația Rusă, este greu de presupus că SUA vor continua să se sprijine pe aliații europeni ca parteneri în apărarea interesului geostrategic în estul Europei. În mod ironic, în „Quadrennial Defense Review” (QDR), raportul referitor la evoluția forțelor armate americane [...]

Sun Tzu şi filozofia războinicului înțelept

Războiul este o problemă de o importanţă vitală pentru stat, domeniu al vieţii şi al morţii, calea care duce spre supravieţuire sau spre nimicire. E neapărat necesar să fie studiat temeinic. (Sun Tzu) Situația de la granița cu România nu este una fericită în condițiile în care trupele rusești stau pregătite pentru invazia Ucrainei iar noi avem o graniță de peste 600 de kilometri cu țara vecină. Colapsul negocierilor privind Acordul de Asociere al Ucrainei cu UE a fost echivalent cu împingerea Ucrainei înapoi în orbita Rusiei. Din 2008, presiunea Moscovei asupra periferiei sale postsovietice a crescut vertiginos. La această schimbare în Europa de Est un răspuns coerent și decis [...]

Ucraina sau lupta binelui cu răul!

Într-un interviu în exclusivitate pentru RFI diplomatul american John Bolton, un politician neoconservator dur din tabăra republicanilor, ne amintește nouă europenilor câteva lucruri elementare dar dureroase referitoare la securitatea continentului: Asistăm la un moment crucial pentru NATO- spunea ex-diplomatul Bolton. Statele Unite ale Americii nu pot fi mai europene decît europenii. Dacă nu sunt dispuşi (n.a. europenii) să-şi apere propria integritate teritorială, şi cea a vecinilor lor, nu văd ce ar putea face SUA de una singură. E o problemă delicată cea pe care vreau s-o ridic acum, cînd izolaţionismul cîştigă teren în special în Partidul Republican, dar trebuie să le spun prietenilor noştri europeni: fiţi pregătiţi să vă apăraţi [...]

The battle of the Mr. Cools

If the situation in Ukraine were not so dire for the Ukrainian people, what a parody this could be.  Facing off are two Mr. Cools.  In the eastern corner is President Vlad Putin emulating tough guy actor Humphrey Bogart but in a smaller version of Arnold Schwarzenegger’s muscular body.  Whether Vlad thinks he is Peter the Great, Nicholas II (the last of the Romanov line) or Mikhail Gorbachev (who imploded the Soviet Union), his bare chested he-man style is surely good for the Russian soul. In the western corner is President Barry Obama whose studied intellectual aloofness is meant to confound his adversary.  Still keen on leading from behind after [...]

Politica de restrictionare a Rusiei

În 1946, în timp ce era însărcinat cu afaceri la Ambasada SUA de la Moscova, diplomatul american George Kennan a transmis la Washington, la Departamentul de Stat, o telegramă care cuprindea 8.000 de cuvinte prin care explica natura politicii agresive a lui Stalin. Mister „X”, aşa cum avea să semneze un an mai târziu diplomatul american un articol extins pe aceeaşi temă în prestigioasa revistă Foreign Affairs, preciza în finalul „lungii telegrame”: Elementul oricărei politici în ceea ce priveşte Rusia, pe termen lung, este răbdarea, dar şi vigilenta restricţionare a tendinţelor expansioniste ale acesteia. „Lunga telegramă” a stat la baza deciziilor politice ale SUA, de-a lungul timpului, în ceea ce [...]

Go to Top